Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus

Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus,
prin care chiar tăcerea copilului se-ndeamnă,
vă cuget pe-ndelete – şi sus, acolo sus,
o trainică dovadă domol şi-adânc vă-nseamnă.

În mari haznale de întunecime
se zămisleşte noaptea şi se-mbină
cu alte nopţi din vremi profunde.
Şi iată, noaptea din vechime
nemărginită se înclină
spre sora ei ce-n mine se ascunde.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-am fost atunci - dacă sunt acum

Dac-am fost atunci – dacă sunt acum:
tu peste mine îţi adulmeci drum,
nemărginită beznă făcută din lumină.
Şi-nalta frumuseţe ce-o torni prin univers
eu, cel necunoscut şi şters,
pe faţa mea o prind, deplină.

O! Noapte, dac-ai şti cum toată
fiinţa mea în zbor e preschimbată
când mă încumet să te-ajung!
Sprâncenele ce-n dublu arc se-ndoaie
nu pot să-ncapă-asemenea şuvoaie
de priviri pironite prelung.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În desăvârşita noapte

În desăvârşita noapte
când ridic privirea din carte,
din numerabilele clare rânduri,
o, ce stelar de limpede se-mparte,
ca un buchet de rustice flori,
îngrămădirea de gânduri:

Tinereţe a sprinten legănatei prore,
cu şovăieli, duioşii, mângâieri. –
Pretutindeni bucuria de-a fi mână-n mână,
dorinţă însă nicăieri;
prea mult univers şi destulă ţărână.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul

Aş vrea să fiu ca unul din acei
ce trec prin noapte cu sălbateci cai,
cu facle-asemeni unui păr bălai
ce fâlfâie în vântul goanei lor.
Nainte-aş vrea să stau ca într-o luntre,
mare şi ca un steag desfăşurat.
Sumbru, cu auriul coif brăzdat
de iuţi sclipiri. Şi-n rânduri, după mine,
zece bărbaţi, de-a mea întunecime,
având aceleaşi coifuri schimbătoare,
ba negre, vechi şi oarbe, ba străvezii şi clare.
Şi cineva alături deschide drum, şi ţipă
o trâmbiţă ce-n fulgere se zbate,
şi ne deschide o grea singurătate,
prin care trecem ca un vis de-o clipă:
În urma noastră case-ngenunchează,
în faţă uliţele-adânc se-ndoaie,
luăm pieţe cu asalt, ce fug de groază,
şi caii ropotesc, şi-i ca o ploaie.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de noapte

Când noaptea e-mbrăcată-n clipei straie
pe alb de insomnii tăceri a scrie
ci lutul ne îndeamnă la sicrie,
la orizont mistere se-ntretaie.

Pe sânge duc povara purpurie
la Dumnezeu, din coajă de odaie
suind un miez ce-n linişti se-ncovoaie
spre a luminii coaptă mărturie.

A umbră-n stea, a îngerilor stirpe
cu ochi de cuget pare-n drum că văd...
E-al şoaptelor nocturn de stih prăpăd
un bisturiu de Sus să îl etirpe...

Că şi poeţii Puntea trec din carne
chiar de-a lor urmă zări or să răstoarne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntraş pe cărările nopţii

Vâsleam pe un fluviu, prin mine, stingher,
Făcându-mi pe Styxul din gânduri cărare
Spre-un far de iluzii strivite de-un cer
Cuprins de o noapte ivită din mare.

Grăbeam spre un ţărm de-ntuneric deplin,
C-o lotcă atrasă de-o vagă scânteie
Rămasă alături de farul în chin
Spre-a fi, din trecut, viitorului cheie.

Prin Styxul din gânduri, vâsleam pe o mare
Şi-un cer ce căzuse-ascunzându-mi reperul
C-o noapte mai neagră ca noaptea în care
Eram şi vâslaşul, şi marea, şi cerul

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Aleargă nebune Prin noapte, prin ploi Prea multe nevoi Şi clipele bune.
Rămâne un nor În noaptea tăcută, Când vine o ciută În crâng la izvor.
Pe drum infinit Se-nneacă în mare Fărâme din soare Lucind l-asfinţit.
Tăcut-au şi vrăbii În noaptea cu stele, Din basme cu iele, Piraţi şi corăbii.
Se scurge şi timpu', Născând generaţii Şi mor alte naţii, Ca şi anotimpu'.
Privesc iară cum Se-ntunecă zarea, La fel ca şi marea În vuiet de tun.
Se- nvolbură ceruri Mereu în răstimpuri, Din antice timpuri Cu cruntele geruri.
Oceanul de gânduri Îmi zboară spre veri Şi recile ierni, Spre alte pământuri.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele măslinilor

Pe sub frunzişul palid el pătrunse,
înfrânt şi pal, printre măslini, pe munte;
şi aplecându-şi prăfuita frunte,
în mâna lui fierbinte şi-o ascunse.

Povestea lui fusese încheiată.
Eu plec de-acum şi toţi mă părăsesc.
De ce vrei Tu să spun că eşti când, iată,
eu însumi nu Te mai găsesc?

Nu Te mai pot găsi. Nu. Nici în mine
şi nici în alţii. Nu eşti pe pământ.
Nu Te mai pot găsi. Şi singur sunt.

Sunt singur cu durerea întregii lumi în mine,
pe care-am vrut s-o potolesc prin Tine,
Tu care nu exişti. Ce grea ruşine...

S-a spus apoi: un înger venit-a să-l aline...

De ce un înger? Noaptea a venit.
Nepăsătoare, crengile foşneau.
Discipolii prin somn se frământau.
De ce un înger? Noaptea a venit.

Şi n-avea noapte-aceea nimic deosebit.
Era cum sunt atâtea nopţi în viaţă,
cu câini ce dorm şi crengi nepăsătoare.
O noapte dureroasă, o noapte oarecare
ce-aşteaptă până iarăşi se face dimineaţă.

Căci îngerii nu vin de obicei
la cei care se roagă cum el se tot rugase,
şi pentru ei nu-s nopţi miraculoase.
Pe-acei ce-şi vor ei singuri pierzarea toţi îi lasă,
şi taţii lor se leapădă de ei
şi mamele îi izgonesc de-acasă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să mori, aflând-o.» Să mori

(«Papirus Prisse». Din maximele cuprinse în «Ptah-hetep», manuscris datând din jurul anului 2000 î.e.n.)

«Trebuie să mori, aflând-o.»
Să mori de preafrumoasa floare-a surâsului. Să mori
de mâinile ei uşoare. Să mori
din pricina femeilor.

Tânărul cânte-le pe ucigaşe,
când trec prin spaţiul inimii
lui. Din tânăru-i piept
să zbucnească un cânt:
o, neatinse! Cât de străine sunteţi!
Peste culmile
simţirilor sale trec şi revarsă
o dulce noapte
în valea pustie a braţelor lui. Şi vântul
ivirii lor foşneşte-n frunzişul trupului său. Ca un pârâu sclipitor
fiinţa-i se-ndreaptă spre ele.
Dar bărbatul
să tacă şi mai înfiorat. El care
fără poteci rătăcea
prin noaptea de munte-a simţirilor sale:
să tacă.

Aşa cum tace un bătrân marinar,
şi spaimele vechi se joacă într-însul,

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ajunul Crăciunului

Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucrează fără de-ncetare,
Căci le-adună-n claca steaua sfântă care
A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.

Torc de zor în noaptea Sfântului Ajun
Câlţi de nea şi raze harnicele stele,
Pentru noi, copiii, torc să facă ele,
Funia cu trepte pentru Moş Crăciun.

Lungă cât e drumul din pământ la cer,
Trainică să-i ţină coşului povara,
Vor întinde-o-n noapte, nevăzută, scara
Moşului ce luptă cu-ndârjitul ger,

Ca să ne aduca iar, de colo sus,
Pe la toţi copiii darurile care
Ni le va trimite, iar, la fiecare
Sfânta şi duioasa mamă-a lui Iisus.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul păsărilor de noapte

Acolo sus e un pin strâmb
cu trunchiul arcuit
stă absorbit şi ascultă abisul.

Refugiu de păsări de noapte
în ora cea mai târzie răsună
de-un fâlfâit de aripi

Are chiar şi un cuib inima mea,
suspendat în întuneric, o voce;
stă chiar ascultând, noaptea.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu viaţa nu trebuie s-o-nţelegi

Tu viaţa nu trebuie s-o-nţelegi,
atunci fi-va ea ca o sărbătoare.
Şi lasă-te în ea să reculegi
copilăria-n care să dezlegi
comoara florilor ce-ţi sunt datoare.

Adună florile într-un buchet,
copilului nu-i vine-n minte.
Din păr el îl desface-ncet,
acolo unde-ar sta şiret,
să deie tinereţile cochet
în alte mâni mai pline de cuvinte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ş pot să merg pe ele spre multe alte ţinte,
Să-mi stăpânesc emoţii adesea ne-nţelese,
Să-i pun călătoriei toţi paşii în cuvinte.

Ajung şi trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă şi-mi devenise halta
Din care o potecă ştiam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viaţa ne-o conduce.

Era pe drumu-acela şi mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl ştie şi-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n şoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi şi fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieţi străine
Şi le aşterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nopţii

şopteşte ziua către noapte:
- tu nu ai rude, nu ai, frate?
eşti singură mereu pe străzi
şi taciturnă prin livezi...

eu veşnic am oraşul plin
chiar în Sahara, beduin,
copii aleargă sus pe deal
trăiesc intens şi nu banal.

- adevărat, răspunde noaptea,
adun în ochi singurătatea,
dar deseori în pat cu flori,
aduc iubire până-n zori.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără nume

Prin muzica sfinţită şi raiul din sufletul tău, copile
Ai să atingi suflarea unor destine
Şi ai să preţuieşti lumina din care te-ai născut
Acolo e puritatea unei mame bune
Acolo se găsesc albastrele raze din noaptea fără nume
Şi plinul meu din care cresc în fiecare zi
Să ştii că e credinţa în Domnul Iisus
Doar El mă ţine cu lacrimi duioase
În fiecare noapte mă mângâie
Şi-mi redă pacea de care am nevoie...
Sunt tot mai singură... şi nu vreau să mor.
Decât prin fiecare vers de iubire...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece

Ramură de viscol ruptă
Geme noaptea la fereastră,
Tulburând candela slută
Prin funesta casă a noastră.

Alte braţe alertate
Ale arborilor trişti,
Se cutremură sedate,
Ai naturii vechi artişti.

Noaptea rece betegeşte
Munţi şi codrii părăsiţi,
Şi din ceruri fulguieşte,
Dintre aştrii-n nori pitiţi.

Fumegă stane de hornuri
Dar în case nici un glas,
Nici de cânt şi nici de ofuri
Nu trădează vreun taifas.

Umbre reci în cale strânse
Din grămezi de nea-ngheţată,
Născute-s din ceruri plânse
Şi de viscoluri sculptate.

Din văzduhul cânepiu
Se mai cern prin noapte fulgi,
Şi-n năucitor pustiu,
Pribegesc urme adânci.

poezie de Emil Utalea (20 decembrie 2018)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nopţii

Întreabă ziua către noapte:
-Tu nu ai rude? Nu ai frate?
Eşti singură mereu pe străzi,
Şi taciturnă prin livezi...

Eu veşnic, am oraşul plin,
Chiar în Sahara, beduin.
Copii aleargă, sus pe deal.
Trăiesc intens şi nu banal.

-Adevărat, răspunde noaptea,
Adun în ochi singurătatea.
Dar deseori, în pat cu flori
Aduc iubire până-n zori...

poezie de Doina Bonescu din Cuvinte pictate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinul

Vioară străină, eşti lângă mine?
În câte oraşe depărtate, străine,
vorbeşte noaptea ta singură către a mea?
Te cântă sute? Sau cineva?

Sunt în toate oraşele de neţărmurit
din aceia cari fără de tine
demult în valuri ar fi pierit?
Şi de ce mă loveşte pururi doar pe mine?

De ce sunt eu vecinul acelor, mereu,
cari te silesc să cânţi, cu feţe-nfricate
şi spre a spune: viaţa-i un lucru mai greu
decât greutatea lucrurilor toate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric, din care mă trag

Tu, întuneric, din care mă trag,
decât flacăra îmi eşti mai drag,
cu care lumea se mărgineşte,
şi străluceşte,
pentru-un cerc oarecare,
dar nici o fiinţă n-o ştie peste-aceste hotare.

Însă-ntunericul ţine totul la sine:
chipuri şi flăcări,
vieţuitoare, pe mine,
totul, pe apucate,
om, stihie şi fapte –

Ba poate-o gigantică forţă, poate
se mişcă alături, în vecinătate.

Eu cred în noapte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!