Năluca

Mă odihneam pe scaunul nălucii
care plecase până în vecini,
să izgonească din salcâmi toţi cucii,
din cuiburile lor de mărăcini.

Năluca apăra comoara fricii
şi rătăcea buimacă printre spini
în care se-ascunseseră aricii,
făcuţi din ace ruginii de pini.

Un ghimpe, plin de-otravă adormită,
îi înţepă piciorul ca de ceaţă...
Năluca, dând un ţipăt, îngrozită,
se-nfăşură în vis, spre dimineaţă.

Dispărând, fără urmă, 'n veşnicie,
îmi lăsa scaunul, drept moştenire,
iar cucii şi aricii mă îmbie
să iau chip de nălucă, fără ştire...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florenţa e liberă

stătea o nălucă fără permis de tre
cere pe ponte vecchio
se ridicase de
asupra oraşului eliberat
de familia
medici ştia că e infernul
scris de dante printre portocali
sau
măslini - ştia de purgatoriu -
decolând pe un pegas sau un ducati
îi prevede moartea lui machiavelli
năluca e cu
prinsă de o spaimă
primeşte ajutorul lui virgiliu
poetul din divina comedie
e ghidul spiritual
fac checking pe ponte vecchio
poetul e nălucă şi năluca e poetul
fac un film documentar
ultimul medici alungat fuge
din florenţa - florentinii au uitat
sau n
- au uitat
de spaniolii
mercenari care
au prădat oraşul
republică - conspiraţia lui machiavelli (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge spre apus

La poalele acestui deal
rădăcinele scurte-ale orhideeii sunt înmuiate-n râu,
cărarea nisipoasă drintre pini este foarte curată, fără noroi;
în ploaia fină-a serii, cucii cântă,
cine spune că nimeni nu mai poate fi iarăşi tânăr?
Până şi râul din faţa uşii curge spre apus –
de ce n-ar putea un om cu părul alb cânta dimineaţa aidoma unui cocoş tânăr?

poezie de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năluca

Năluca

E uimitor cum treci
Prin razele de lună,
Închipuind poteci-
Ce visul le adună!

Din ele reverii
Reverşi printre dantele,
Ţesând melancolii-
În gândurile mele!

Fantastici licurici
Ce strălucesc prin noapte,
Când ochii ţi-i ridici-
Vorbesc parcă în şoapte!

Pe margini de abis
Pluteşti albă nălucă,
Eşti prinsă toată-n vis-
Imagine caducă!

O pală de parfum
Îţi prind câteodată:
Eşti abur sau eşti fum-
Nu aflu niciodată!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La plimbare

Toţi aricii stau ghem în jurul tău şi aşteaptă
să croşetezi pădurea din ei
un loc
întins
în care lupilor le cresc
din urlet crengi
şi încolţesc păsări din luminişul plin de capcane.
Trupul meu se zbate în maşina de scris trupuri.
Din pâine se aud
paşi. Încă ne mai colindă lustra neştearsă.
În urma ta e toamnă. Cad foi şi cărţi şi ziare
şi cosaşi
iar bucuria-i mare când de la geam îi laşi
sărind în foşnet de hârtie
să plece la plimbare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În furtuna toamnei

Furtuna vine când e linişte
şi alungă tăcerea copacilor
iar luna nu mai trimite raze
şi râsetele seminţelor zboară
spre inimi uşoare cu suspine-n suflet
şi vântul coboară spre mărăcini de spini,
iar fluturii s-ascund sub ramurile florilor,
aşteptând din nou apusul de soare.
Vântul păzeşte cheia toamnei,
pe care o deschide când norii apar
şi zboară fără oprire spre apus,
iar toamna îşi desface poala cu o moştenire,
ce te face bogat de vise
pe care nu ştii să le uiţi
pentru a redescoperi fericirea ei.

poezie de Eugenia Calancea (3 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

nălucă

Năluca

O arătare ştearsă, sumbră,
O umbră vagă, fără umbră.

distih de David Boia (19 aprilie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem_fără_titlu

fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp şi spaţiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între vieţile şi morţile noastre

fără soare sunt un vers anonim
un geniu cu ecuson fără umbră
un du-te vino continuu între
două puncte licărind
pe o hartă veche din univers
unde toţi îşi caută comoara

fără tine nu am zgomot
fără zgomot nu am somn
fără somn nu pot visa
şi fără vis
fără vis acest poem nu există

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui fost nomenclaturist, care şi-a păstrat şi în prezent scaunul

Din carnea moale, nu prea grasă,
Din muşchi, pastramă, cabanos...
Pe care ieri le-avea pe masă,
Mai roade şi acum un os!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

portiţă deschisă:
a venit poştaşul -
cucii dau de ştire.

haiku de Anişoara Iordache
Adăugat de Ina Carlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Uneori gândurile o iau razna spre pădurile din poveştile cu codri de argint.
Alerg să le prind din urmă dar pădurea deasă şi virgină îmi râde în nas
Tu chiar crezi că poţi reveni la umanul din tine fără să daunezi grav
sănătăţii celor ce aleargă să schimbe argintul meu în preţioasa zgură a facerii?
Mă întreabă un brad înalt scrijelindu-mi conştiinţa cu mii de ace argintii.
Eu nu spun nimic, nu mai cred în nimic, vreau doar să nu rămân fără gânduri.
Ce ar măcina creierul meu în restul timpului din clepsidră dacă ele,
gândurile, nu ar reveni în nisipul timpului.
S-ar lăsa să cadă fir cu fir, prin gaura cheii de la uşa blindată a marii treceri dincolo de zgura facerii.
Ar umple paharul cu iluzii, clipă cu clipă, pentru ca atunci când e plin să ni se toarne pe gât.
Dacă nu alunecă, ni se dau şi câteva lacrimi să înmuiem durerile din gâtlejul clepsidrei.
Aşa se poate reveni din nou la viaţă şi iar contăm, fir cu fir, clipă cu clipă
Revenire după revenire în aceaşi pădure de argint unde eu
alerg să prind gândurile din urmă, dar ele, gândurile nu se lasă prinse.
O iau razna prin hăţişurile vremii de apoi unde revenirea nu mai e la ea acasă.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul troian

Amatori de aventură,
Cucii ouă dăruiesc
La vecini, ca prospătură...
Că acasă se clocesc!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul

Întrebat de-are valoare
Scaunul, mi-a zis, ritos:
"Este un articol care
Te-ajută s-ajungi la os...!"

epigramă de Ştefan Boboc-Pungeşteanu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năluca

Şi cea din urmă, albă ca o moartă,
Plecând din prag s-a-ntors... parcă zâmbea.
Sunt singur. Plouă. Vâmtul geme-n poartă.
Nălucă-ai fost şi tu, iubirea mea!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort

îmi place, nu-mi place, aici am rămas;
îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun
ating neştiutul şi-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul şi-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea
din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din braţe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă şi-o-nalţ fără chip:
purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veşnic popas.

sonet de Ionuţ Popa (2 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort

Îmi place, nu-mi place, aici am rămas!
Îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun.

Ating neştiutul şi-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul şi-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea

din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din braţe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă şi-o-nalţ fără chip.

Purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veşnic popas.

sonet de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năluca...

Motto: O stafie bântuie prin Europa - stafia comunismului.
Karl Marx

O nălucă bântuie prin lume, chiar dacă-i tratată ca o proastă,
renăscută din cenuşă şi din hume, vânturate dintr-o măduvă de coastă!
Şi îngână: moldoveni din toate ţările, uniţi-vă! Pe o zi măcar, măcar pe-o oră!
Moldoveni împrăştiaţi în toate zările, rotunjiţi în jurul globului o horă!

Tropăiţi în colbul continentelor feeric, înhămaţi solemn la Carul Mare!
Şi mai ţineţi într-un ritm bizar şi sferic Hora sărbătorii nucleare!
Să se simtă - unde calcă moldovenii – Arde, nu tizic - pământul arde,
Să ne ştie lumea Feţi Frumoşi şi Cosânzene, cum ne ştie hoţi de miliarde...

Să ne ducă -n galaxie veste că suntem popor între popoare,
c ă venim şi noi dintr-o poveste cu noian de stele căzătoare
Şi c-a fost cândva să ne trimită Dumnezeu încoace din Pleiade,
Şi năluca-i doar Frumoasa adormită, violată, răbdătoare, cumsecade...

Moldoveni din toate ţările, uniţi-vă! Hora asta -i numai începutul!
Mai opriţi din Joc, mai hodiniti-vă, mai secaţi niţel la vaduri Prutul!
Florile din poduri mai aprindeţi, de la foc mai haric ca de Paşte,
Şi năluca noastră mai cuprindeţi, poate iar o Ţară va mai naşte...

... O nălucă bântuie prin lume – chiar dacă-i tratată ca o proastă,
renăscută din cenuşă şi din hume, vânturate dintr-o măduvă de coastă...
Şi îngâna: moldoveni din toate ţările, uniţi-vă, pe o zi măcar, măcar pe-o oră!
Moldoveni împrăştiaţi în toate zările, sclipuiţi în jurul Ţării altă horă!...

poezie de Iurie Osoianu (22 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Ochii sunt grei.
La pânda stelelor, bat îngeri din aripi în ei,
în horă, ielele scapără-n talpă scântei,
sclipiri din adânc spre înalt,
cu asalt, în umbra deasă, între brazi.
Ochii, oglinzi, sunt colindul de azi.
Grei de poveşti, de privirile-n care cresc păsări, cerbi, miei,
de lumina ce cade tăcută pe ei,
de ungherele în care surâsul coboară neprihănit,
poartă colindul ce sunt, cu pita gândului la dospit.
Din răsărit până în miez de înnoptare,
de la distanţa dorului de soare, de la distanţa norului,
din tremurul zborului, din încântare, din valul de mare,
din podul cu vedere spre scaunul ceresc,
din apropierile de firesc, din piviniţa în care mă-ncui,
lumina ochilor, clipă de clipă, în cântecul inimii sui.
Din ce sunt, din pământ, din vânt, de orinde merg hai hui,
izvor spre marea fără de sfârşit, hoi, hui... doinesc...
Aho! Aho! Pe suflet, călare, mă sui!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui parvenit

Ocupând un post de zmeu,
Zise, din adâncul minţii.
- Scaunul este al meu
Şi-l voi apăra... cu dinţii.

epigramă de Dumitru Grama din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exemplu

Să mă întorc?! Nu are rost şi nici n-aş mai avea putere...
Rămân în raiul meu cu flori, din care-nvăţ să adun miere.
Magnolia-nfloreşte simplu, fără să ceară aprobare,
şi-şi dăruieşte frumuseţea spre tot ce-i mângâiat de Soare.

Când isprăveşte înflorirea, se scutură fără regrete,
atinge c-un sărut Pământul, din care răsar margarete,
se stinge-n verdele de iarbă, înţelegându-şi nemurirea,
îmbrăţişându-şi efemerul care i-a împlinit menirea.

De am pătrunde taina vieţii, n-am mai fi roşi de-ncrâncenare,
ne-am prinde-n dansul frumuseţii, gustând din cupa cu iertare,
ca, la sfârşit, să ştim pleca fără-ntrebări, fără orgolii,
reînviind în verde crud, printre petale de magnolii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă cunoşti- sunt fericirea

Sunt steaua ce-ţi luminează
penelul ce scrie
sunt misterul ce te poartă
spre fantezie
sunt dansul iubirii,
sunt feerie
sunt bestia ce te duce spre pustnicie
sunt leacul ce-l cauţi
alinare să-ţi fie, în ceas de durere,
apoi bucurie
sunt năluca ce-o vezi
când bei vinul mâniei
sunt amintirea de anii copilăriei
şi femeia din vis
ce te cheamă spre veşnicie
Sunt anonimă, nu mă cunoşti
şi totuşi, mă şti dintr-o mie
te-aud cum mă chemi
zi şi nopate la tine

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!