Fascinaţia unei întrebări

mai mult şi mai nedefinit îmi pare
cântul de astăzi
greu de compus
- mă retorizez –
un jurnal intim ar prinde bine
să scrii de zeci de ori un cuvânt
să te fascineze semnul întrebării
în truda de a sări din colivia transparentă
pe o astfel de vreme
în acest colţ de provincie
florile magnoliilor aşteaptă să împrăştie
parfumul lor dulceag în faţa Teatrului şi
în English Park
pe străzile laterale
se simte mirosul de câine plouat
surâd ce bine ce bine
azi nu am reuşit să fac nimic
adieri cunoscute de acum
pătrund dincoace de gard
în liniştea pe care n-o tulbură nimeni
păsări îşi scutură aripile îngreunate de ploaie
în afară oameni
se îngână cu jungla sub un cer cuprins de friguri
mi-amintesc de Rousseau
şi-mi încerc răspunsul la o întrebare

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 4

duhul frunzelor plecând încotro
traiectorii, prefacerea culorilor, frânturi
de voci: oameni, păsări, animale,
nerăbdarea vântului, poala lui amplă
gustul astfel al stropului de ploaie, lumina
strânsă
dar mai mult parfumurile în amestec nou
îmi încarcă momentul acesta de bine plin
revărsând ca într-o clepsidră care
nimeni nu o va întoarce, capătul ei fiind
străbătând germinaţii promise
în ierni probabile, apoi în alte anotimpuri

am şi mai mult senzaţia că sunt
în toate acestea
că nu mă veţi mai găsi niciodată
cel de acum

nu sunt pereche precum pantofii, nu am replică
precum un ecou la ecou – ori cutremur
am doar momentul acesta, cuibărit în el
vi-l dăruiesc vouă, dezbrăcaţi literele, sunt acolo
ca un «ă», ca un «o» sau «t»
«m», «u» şi «n», împreună cu duhul lor
mi-e bine
cardinal, sferic
bob…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ai venit acasă

Fiecare gură pe care-ai sărutat-o
nu a însemnat decât un exerciţiu.
Toate trupurile pe care le-ai dezbrăcat şi pe care
le-ai cunoscut intim, te pregăteau pentru mine.
Nu mă tulbură să le gust
în memoria gurii tale.
A fost o călătorie lungă?
Ţi-a luat mult timp să mă găseşti?
Acum eşti aici, bine ai venit acasă.

poezie de Warsan Shire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mult mai bine să înduri cu răbdare o durere usturătoare pe care nimeni în afară de tine nu o simte, decât să faci în pripă şi negândit un lucru ale cărui urmări îi vor afecta pe toţi cei care au legătură cu tine- ş-apoi, Biblia ne spune să răspundem răului cu bine

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte (17 decembrie 2012)
Adăugat de Rebecca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Syria

acum o să scrii despre drumurile şerpuitoare
pe care merg ambulanţele înspre locul accidentelor
// tot ce faci tu cu dorinţele tale te priveşte //
există momente mai puţin cunoscute despre care istoricii nu vorbesc / asta ca sa nu ne înspăimânte
prea mult dorinţele noastre obsesive de a fi bine /dar nu este bine
îngerii nu ţi-au spus niciodata asta
în zonele controlate de armată nu e bine să intri
acolo doar copii nevinovaţi ai syriei îşi pleacă piepturile lor
mici de pasăre / dar simţi şi tu jugul foamei şi al trădării
camera este goală

//
dragostea a dispărut din ea / ieri a fost ziua scrisului de mână
şi ai scris cu ambele mâini: nu există dreptate - acest truism
pe care istoricii încearcă să-l ascundă în cărţile lor mari şi groase
mâinile le-ai unit apoi învârtind starea de nelinişte într-un carusel
acolo toţi morţii te aşteaptă să le spui: aşa va fi în viitor
aici unde oraşele lumii continuă să urce în trepte
ca şi cum ar fi animalele grase şi multe dintr-o ierarhie bătându-se pentru o halcă de carne în care
nimeni
//
nici măcar tu nu ai vreun cuvânt de spus

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

Un poet priveşte de la fereastra etajului 10.
Prin faţa geamului său stoluri de păsări
taie cu aripile ceaţa,
halucinant o desfac în fâşii.
"Ce minunat! exclamă poetul.
Să vezi atâtea păsări
zburând în faţa ta
prin ceaţa acestei dimineţi!
Pare că ferestrele
sunt hublourile unei nave,
iar păsările negre -
valuri care curg, curg,
în flux şi reflux.
Luaţi-mă şi pe mine cu voi,
păsări ce răzbateţi prin ceaţă!"
Iar glasul lui se amestecă
cu ţipetele de păsări
care curg, curg...

De partea cealaltă, peste drum,
în faţa zborului dezlănţuit
vede spitalul cenuşiu,
cu ferestre, multe ferestre,
luminate de o lumină artificială bolnavă,
aburite de răsuflări bolnave,
de spaime şi dureri
ale unor ochi muribunzi,
care se văd prin ceaţă.
O altfel de ceaţă,
care tulbură
perdeaua insesizabilă dintre viaţă şi moarte.

Jos, străzile - un furnicar.
O cerşetoare cântă aceeaşi litanie,
din minut în minut,
obsesiv,
şi-un clopot o îngână, cu dangătul
înecat de-atâta ceaţă:
"Un bănuţ, domnule!
Un bănuţ, doamnă!"
Pe lângă ea viaţa trece nepăsătoare,
grăbită,
într-un sens haotic,
ca un stol mare de păsări
cu aripile legate prin ceaţa densă, densă:
maşini claxonând într-o goană infernală,
oameni mergând grăbiţi spre serviciu,
mame cu copii de mână,
pe care-i târâie pe un drum
ce pare că nu e al lor,
doi îndrăgostiţi ce se sărută
în văzul tuturor,
două adolescente cu căşti în urechi
ce traversează râzând
pe culoarea roşie a semaforului...

Şi pentru prima dată
poetul simte frigul acestui spaţiu de jos,
un spaţiu intermediar
între zborul în valuri al păsărilor
şi spaimele ochilor bolnavi
pe care îi vede prin geamurile aburite
ale spitalului.

Pentru prima dată,
nu se mai recunoaşte,
nu mai ştie cărui spaţiu aparţine,
în timp ce aripile-i tremură, legate,
şi tulbură cu fâlfâirea lor uşoară
perdeaua insesizabilă
dintre viaţă şi moarte...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub luna plină, în faţa treptelor

Sub luna plină,-n faţa treptelor, s-au scuturat toate florile de cireş,
Învăluită-n fum, ea pare tristă acolo-n pat.
Simte astăzi acelaşi regret ca acum un lung an în urmă.
Cele două cosiţe-s un nor destrămat, faţa ei e palidă şi străvezie,
Corsetul rubiniu este ud de la atâtea lacrimi.

Dar care-i pricina pentru care suferă astfel?
În faţa ferestrei, ea zace-n beţia unui vis.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-ţi faţa, primăvară

Întoarce-ţi faţa, primăvară,
Să te admir asa cum eşti,
Cu verde-n ochii de fecioară
Şi în adâncul lor, poveşti...

Întoarce-te, să-ţi văd obrazul,
Cum arde-n soarele timid,
Cum se ridică-n ochi, talazul
Şi se arunc-apoi, în vid.

Să-ţi văd surâsul de pe faţă
Şi să încerc să-l prind din zbor,
Să-l pun pe buze, dimineaţă,
Când printre oameni, mă cobor.

Întoarce-ţi faţa, primăvară,
Nu vezi? A înflorit caisul,
Florile albe, spre cer, zboară
Şi-n zborul lor e paradisul!

Întoarce-ţi faţa către mine
Şi-mi prinde sufletul de-o creangă,
Iar de zăpezile andine,
Cu un descântec, mă dezleagă!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finalul toamnei

Era dimineaţă întreaga zi
Îmi imaginam ce spune poetul
Într-o limbă pe care mi-aş fi dorit s-o cunosc mult mai bine
Dar înaintea mea nu era mai nimic
Privind albul aşternut afară de pe geam

Cerul întunecat ne apăsa
Spre finalul frunzelor libere în adieri răcoroase
Acum prinse în gheaţă
Totul luneca spre alb, îngheţ şi întuneric
O dimineaţă ce aşteptam să se transforme în lumină
Dar rămâneam prinsă în starea de somnolenţă

O pătură albă şi rece
S-a întins peste acoperişurile zărite pe geam
Moment în care timpul îngheaţă
Şi trăirile mele pentru o vreme
Nu se mai aud decât ţipetele pescăruşilor
Şi ei au părăsit marea
La care nimeni acum nu mai visează

poezie de Ana Drobot
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel puţin, lucrurile care nu sunt aşezate bine te îndeamnă să le ignori. Când înţelegi acest lucru, începi să devii mai înţelegător.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel puţin, lucrurile care nu sunt aşezate bine te îndeamnă să le ignori. Când înţelegi acest lucru începi să devii mai înţelegător.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, observ cum vin foarte mulţi tineri la spectacol. Şi e un public bine pregătit. Sunt şi oraşe de provincie în care teatrele nu prea vin, iar acolo se simte că lumea nu e dusă la teatru: se vorbeşte în sală, se discută.

citat din Virgil Ogăşanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un parfum de liliac

Un parfum de liliac dulceag
Pe fereastra deschisă a intrat
Flori albastre aşezate şireag
De la geam m-au întrebat

Ce faci tu îţi este bine
Astăzi nu te-am auzit
N-ai privit pe geam la mine
Nici scriind nu te-am zărit

Zâmbetul nu ţi-am găsit
Când priveai pe cerul tău
Astăzi ochii tăi nu m-au iubit
Vântul bate din vest mai rău

Liliac cu florile albastre
Cum este cerul liniştit
Recunosc parfum de astre
Eşti parfumul meu iubit

Eu sunt adierea ta de vânt
Împart parumul tău dulceag
Tu esti blând ca şi un cânt
Te iubesc pentu grija ta cu drag

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile franţuzeşti

stau liniştit şi aştept să-i treacă furia
după care-i spun povestea
şi plec mai departe.

după colţ foarte mulţi oameni agitaţi
nu cunosc pe nimeni
o urmăresc din ochi încât să nu mă vadă
simt o părere de rău
dar ea străbate în fugă norul de praf al vântului
şi nu se mai opreşte
în drumul meu pe străzile franţuzeşti
întâlnesc clownii zilei
lângă care se strâng copiii
eu nu mai urmăresc nimic
caut odihna într-un pat moale
din casa inimii
şi surâd luminos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetistul

În liniştea asta frunzele senine
storc cerul de infinitatea cărnii din mine
Tropăie copacii de pietre descălţaţi.
Respiră soarele greu...
Nimeni cu nimeni se ţin bine de mâini
ca nişte oameni uitaţi
în liniştea asta
ascultaţi
câtă gălăgie fac eu!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, acum, că te văd atât de tulburat de cele întâmplate, sincer, tu mă îngrijorezi chiar mai mult decât Nick! Aşa că, te rog, calmează-te! Nu-i atât de grav cum pare.
Lucian: Cum aşa?! Ce vrei să spui?
Maria: Crede-mă, mă descurc eu cu Nick.
Lucian: Ar fi bine să fie aşa cum spui tu. Însă tare mă tem că nu-i atât de simplu. Poate ar trebui totuşi să încerc să-i vorbesc.
Maria: Nu! Am să vorbesc eu cu el.
Lucian: Bine, dar...
Maria: Nu, te rog... Nu-i o problemă pe care să n-o pot rezolva. Te rog, ai încredere în mine!
Lucian: Sper din tot sufletul să nu te înşeli!
Maria: Sigur nu mă înşel. Am să plec chiar acum să vorbesc cu el.
Lucian: Aşteaptă! Te conduc.
Maria: Nu, Luci. Nu cred că ar fi o idee prea bună. Nu acum! N-ai face decât să torni gaz peste foc!
Lucian: Aşa-i, ai dreptate! Unde mi-o fi capul?
Maria: Te rog, rămâi aici şi încearcă să fii calm! Nu crea şi alte probleme, că n-are rost!
Lucian: Bine. Am să încerc. Ai grijă ce-i spui, blonduţo!
Maria: Stai liniştit, voi avea!
Lucian: Blondino, îmi pare rău că s-a întâmplat aşa!
Maria: E-n ordine, Luci! Repet, nu-i vina ta.
Lucian: Baftă, micuţo...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul invizibil

(la sfârşitul viitorului)

1.

căzute din cer, cuvintele mesagere, găzduite-n inima ta
tare de dimineată, înainte de răsăritul soarelui, te cheamă la mare
aerul dimineţii se umple de lumea invizibilului
care-i mult mai bogată
ca cea a vizibilului
cu îngeri şi cu oameni invizibili
ca omul de ieri şi ca cel de alaltăieri
între cei invizibili şi imposibili fiind şi tu
celcarezicecă "între acum şi atunci
se intinde o clipă lungă
ca o punte între a fi şi a nu fi"
trăite deodată-ntr-un punct cu proprietăţi
care descrie locul geometric
de prin alte locuri şi alte dăţi

mâinile olarului simt mai bine nectarul lutului
aşa cum mâinile sculptorului modelator
simte trupul formelor de neatins
precum albina simte nectarul din floare
şi învăţătorul, răspunsul din întrebare

2.

Nici nu mai ştiu când am apărut.
Îmi aduc aminte că era o zi ca azi.
Eram invizibil, ca un păianjen inexistent.
Lucrurile vechi s-au dus. Toate sunt noi acum.
Etic, estetic şi viu, din tată-n fiu.

Ascultă cum cântă cocoşul.
Dimineaţă-l auzi în vis.
Apoi te trezeşti şi-l auzi altfel.
Mi s-a umplut sufletul
de cântecul cocoşului
şi de lătratul de câine

3.

Mă trezisem devreme.
Nu aveam nimic de făcut.
Ceva mă ţinea totuşi în ultimul vis
De la sfârşitul viitorului

Astăzi e ziua ta de naştere
am învăţat de la tata că 8
este Infinitul în picioare
numai că pentru el
Infinitul este mai mult decât cel
pe care-l folosesc matematicarii

Paranteze pentru inimi şi plajă.
Ne grăbim. Soarele nu aşteaptă.
Mergem să prindem primul tău răsărit.
Maya, sub vişin, aşteaptă o îmbrăţişare
În livada cu vişini de pe ţărmul de mare

4.

Se întâmplă într-un verde-albăstrui de iederă
Să-mi scape un sâmbure de adevăr şi de dor
Algebra misterului se ţine de calendar.
Gâlceava culorilor la ivirea zorilor
Ceasuri lente, clipe lungi...

Şi totuşi, ai deschis o uşă imaginară.
Ai păşit peste un prag inexistent
Şi te-ai trezit, trup şi suflet, în gară.
Ai urcat în ultimul vagon
Rezervat pentru bâlciul deşertăciunilor...

Nici nu se putea mai bine de atât.

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este foarte important să te simţi bine. Fiindcă acest sentiment bun este ceea ce emani ca semnal în univers şi începe să atragă mai mult bine către tine. Aşadar, cu cât te simţi mai bine, cu atât mai mult vei atrage lucruri care te ajută să te simţi bine şi aceasta te va ridica mai mult şi mai mult.

citat din Joe Vitale
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chip de înger

Plouă tare. Au fost şi fulgere.
Au ieşit oamenii să vadă ce se petrece.
Şi o linişte adâncă a cuprins strada
Când în mijlocul drumului au văzut fata.
*
-"Oare câţi ani are?, copilă-mi pare"-
In ochi nimic rău n-are
Dar nu ai de unde să vezi
Că tu doar in aparenţele crezi.
*
Oamenii se uită, râd si vorbesc:
-"Oare are părinţi? Oare muncesc?
Că după cum îmi pare
Nici măcar săpun nu are.
Auzi tu fată: cine esti?
Ti se pare OK să ne trezeşti?"
*
Răi sunt unii, Dumnezeu e martor
Că fata asta se spăla cu ura lor
Dar nu-i păcat să tot vorbiţi?
Dacă e amărâtă nu-i zâmbiţi?
*
-"Fata asta are şcoală?
Ştie unde să se spală?
Se bucură de apă caldă
Dar doar in zilele de vară?"
*
Ce e soarta de-i asa dura?
Lung e drumul plin de ura!
Din păcate asa e viaţa
Oamenii vad doar faţa
Dar nu au văzut îndeajuns de bine
Ca faţa fetei prin lacrimi işi revine.
*
Ca-ci inima-i destul de mare
Să iubească zile cu ploaie
Si sufletu-i destul de bun
Să nu creada-n om nebun,
Si să îşi vadă de drum.
*
Că Dumnezeu o iubeşte
Iar dupa ploaie soarele-i zâmbeşte
Si îi usucă aripile ude
Ea să zboare, sa nu aude
Mai multe vorbe grele, rele.
*
Aşa fusese chip de înger pe pământ
Si după ea fusese numai vânt.
Omul nu pricepe
Că furtuna abia acum incepe.
Fata simte că le pare rău
Că şi-au pierdut îngerul din nou.

poezie de Novak Erika
Adăugat de Novak Erika
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ţi spun. Doar ştii bine că n-am nimic de ascuns; mai ales faţa de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Şi ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziţie?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil şi-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine şi mie să pot fi aşa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deşi nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ţi fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil şi din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naştere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlineşte 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine şi moş!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greşit nimic! Chiar e blond, enervant şi moş, dar... Îl iubesc mult de tot şi mi-e tare dor de el; aş fi vrut să-i fi spus asta şi când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka ştie că totuşi ţii la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să ştie; blondul meu cel enervant...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!