Casa din orzoaică

Mama bătea păstăile cu tata
morţii umblau după preot prin sat
câinele pocnea din aripi
moi de aluat.
Era cald ca-n orice iarnă
unde vacile te pasc
pe carpetă eram răpit
de un evantai.
Mama vorbea o limbă necunoscută
Tata abia mai vorbea
Luna era necrescută
Iar câinele trăia şi se bucura.
Atunci am cântat la beci prima oară
am întins corzile pe casă
am băgat câinele sub masă
şi-am îmbrăţişat soba în loc de vioară...
Câmpul alerga după melci
iar nuferii dădeau în orzoaică.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu izbucnit

La un moment dat am izbucnit în râs
iar preotul a izbucnit în graur
iar copacul a izbucnit în ruşine
iar câinele a izbucnit într-o altă ţară
iar mulţimea a izbucnit în umbră
iar mortul ne bătea crucea de obraz
iar şi iar
izbucnită din pământul descoperit...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele cu blana oglindă

Câinele cu blana oglindă
străluceşte
la umbră
cu luna scoasă
între colţi de stele.
Câinele cu blana
oglindă
îşi dă singur ocol
şi se răcoreşte
în sângele
pădurii
în verdele gol.

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mama am fost la biserica Baraţia, unde am văzut cel mai frumos preot din lume... am văzut foarte mulţi popi, niciunul nu era aşa... era cu trei capete mai înalt decât mine... o splendoare. Şi eu am vrut să fiu ministrant acolo, iar ea n-a ştiut cum să mă lămurească. Pe urmă s-a dus la popă şi i-a spus, explicându-i şi că sunt ortodox după tata. Eu mergeam cu ea la biserică. Nu aveam cum să nu mă duc, că rămâneam pe drumuri.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am amintit că tata îmi spunea Puc în copilărie. Dar poate câinele era Puck, precum personajul lui Shakespeare, şi nu poreclit după mingea rotundă şi turtită de hochei, ca mine.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
ţigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoţat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi ţineam inima în mână
şi zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
şi cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea şi
neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foame şi vorbe

Mama îşi căuta mama într-o basma.
Se năşteau păduri în strigăt de bardă.
Despre undeva alt tată-şi tălmăcea
poveşti copiilor ce nu ştiau să creadă!
Ardeau obrajii lumii condamnaţii
şi îşi damnau pe-ascuns părinţii fraţii
Păianjeni desenau grăbiţi pe geam
o hartă ocolită spre ce-aveam!
În zestre-ascunse chicoteau fecioare
iar soba sprijinită de picioare
pocnea din suflet peste poduri carii
ce în urechi se transformau în arii
Ce mai avem la masă? Se-auzea din Lună
Şi răspundea Pământul... Noapte bună!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o mamă văduvă, care trăia împreună cu cele două fiice ale sale: Alda şi Hilda. Prima era urâtă, neatentă şi leneşă; în timp ce a doua era frumoasă ca soarele, atentă şi muncitoare. Mama o prefera pe prima fată, iar pe cea de-a doua o însărcina cu treburile cele mai grele din casă.

începutul de la Fântana fermecată de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supra-faţă

Am aruncat cu stângul în dreptul
A venit
Centrul
şi ne-a luat de urechi
şi ne-a trimis acasă
Stângul la mama dreaptă
Dreptul la tata stâng
După cum
bătea lumina!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea cu filme

Scoteam apa din beci în câuş de ploaie
tu fumai un spic de grâu minunat
mama ne punea un film despre mame
pe bancă
afară
la aparat!
Toţi taţii în struguri
scuturau luminiş
câinele se ridica în blană
din tufiş... pe furiş!
Ce vremuri de plâns
cu cearcăne grele
ce arii...
ce cântec alcoolic
groparii
cântau melancolic
la stele!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama...

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere -
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
***

(Premiul revistei FEREASTRA la concursul organizat de LITERATURITATE, (2015) text 21 – Poarta înspre mama de Teodor Dume,)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri dintr-o frunză de mesteacăn

dimineţile în care
cerul era adânc
şi toate în jur fremătau
brazii gărgăriţele
iarba vrăbiile
câinele rex

avioanele zburau înspre mozambic
o ţară îndepărtată cu palmieri
prietenii mă strigau din faţa blocului
să ies la joacă
mâncam îngheţată de vanilie
cea mai bună din lume
tovarăşa învăţătoare mă lăuda
în fiecare zi
ţin minte cum am desenat
un buchet de lăcrămioare
perfect

seara mirosea a liliac şi bujori
pe aleile parcului
stăteam pe bănci admirând apusul
mai frumos decât orice răsărit
ţânţarii ne dădeau târcoale
mama îmi aşeza pe umeri
puloverul cu nasturi de metal
tata culegea o crăiţă
şi-o prindea la butonieră
zâmbind

se lăsa întunericul
orizontul devenea arămiu
iar vieţile noastre
legende.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teo, băiatul lui tata

Patru aprilie e ziua în care mama
m-a făcut pe un pat de flori
o zi
de miercuri
luminată de cireşii ce plesneau de culoare
tata era dus la cârciuma din sat
să-şi mai înece amarul în vodca de 33 de grade
primită pe datorie până la salar
din când în când scăpa printre dinţi
ultima înjurătura învăţată de la bunicul
dus şi el cu o zi înainte de paşti
"futu-i amarul măsi de viaţă" şi
după câteva înghiţituri
de vodcă cu mâinile aşezate peste piept
îşi aştepta moartea de parcă
serviciul de urgenţă ar lucra numai pentru el

tata era un om bun
milostiv şi cumsecade
după ce golea jumătate din sticla cu vodcă
se ridica pe vârful picioarelor şi
"o lua din loc" pe lângă gardul de scândură al vecinului
clătinându-se precum
o barcă pe valuri aflată în derivă
şi să nu-l simtă mama se văicărea
că-l doare un picior
dar în ziua aceea de miercuri
patru aprilie
îmi spunea moaşa
după ce am mai crescut
că tata
avea sentimentul că l-a întâlnit pe Dumnezeu
şi că au stat la "una mică" la bufetul din sat
ca doi tovarăşi de drum
cu degetele aspre şi noduroase
şi-a pipăit obrazul lipit de burta mamei
şi cum parcă ar fi la celălalt capăt al lumii
a strigat "E băiat..."
şi de atunci am rămas "băiatul lui tata"
din când în când pipăi ultimul lucru
rămas de la el –
scrânciobul mucegăit de sub nuc

şi nu ştiu de ce
când mă apropii simt
că cineva se plimbă prin mine
tăcut
în răcoarea de sub cer Dumnezeu
an de an binecuvântează o zi

patru aprilie

poezie de Teodor Dume din carte, atlantida din suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te duci, copilărie...

Motto:
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aş da orice pe lume să redevin copil.

Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini
Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini,
Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci.

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,
Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist,
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi.

Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari,
A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari,
Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, şi devenim haini.

Bunica şi bunicul ce mă-nveleau cântând,
Sunt două cruci de piatră şi tac pe sub pământ,
Şi mai era şi crângul, şi-un râu şi nişte tei,
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei.

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,
Fugeau din boltă norii şi soarele zâmbea,
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,
Te duci, copilărie, cu fericirea mea.

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc,
Iar după bătălie mergeam să bem un suc,
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,
Te duci, copilărie, şi devenim mai răi.

Mă zgâriam pe braţe urcând în corcoduş,
Iar cel mai bun prieten era un căţeluş,
Eram atât de veseli fugind prin porumbişti,
Te duci, copilărie, şi devenim mai trişti.

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus,
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,
Te duci, copilărie, şi devenim fragili.

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosalba nu ştia decât să râdă şi să bată din palme în tactul flaşnetei... Dar tata bea prea mult vin, ş'atunci era urât şi rău: da, era foarte rău tata atuncea. Si seara când n'avea nici un gologan ei nu trebuiau să plângă, dacă le era foame, pentrucă asta supăra foarte mult pe tata. Şl-i bătea mult, deaceea a murit.

Alexandru Vlahuţă în De-a baba orarba. Ed. Tineretului -1955
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-altă dată

Stăteau toate cifrele romane
pe o umbră de cruce.
Prima era ultima de la mijloc.
Beam apă stătută dintr-un felinar
şi dansam cu o grecoaică cifră
şi o mângâiam pe linia vieţii.
Se auzeau împuşcături de majuscule.
Moartea juca şotron pe morminte.
O casă fugită de-acasă
săruta o masă plină de cuvinte.
O dată de naştere alerga după o dată a morţii
şi-i spunea că e frumoasă.
Eu cântam: Şi-altă dată! Şi-altă dată!...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele din curte, slobod, nu-l lătră şi nici nu se repezi la el, semn că-i era cunoscut. Se apropie doar de geograf, gudurându-se pe lângă acesta, dând bucuros din coadă. Lunganul mângâie dulăul de câteva ori, apoi îi oferi câţiva biscuiţi proaspeţi şi moi, pe care câinele nu-i refuză; îi mâncă. Pe cuşca din curte scria "Brutus", iar la poartă, pe o tăbliţă, un anunţ scurt ameninţa: "Nu intraţi! Câine rău!" Brutus era un dulău mare, fioros, probabil şi rău, dar nu cu Nis. În sfârşit, uşa casei se deschise, iar în prag apăru chiar adolescenta bălaie, înaltă şi slăbuţă; pe ea o căuta Nistor. Ochii albaştri ai fetei se luminară de bucurie când îl zăriră pe lungan.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!