Sonetul XXV

Auzi dar, sună-întâia hărnicie
a greblei; iarăşi ritmu-i omenesc;
în frâu ţinută, prea tăcuta glie
puteri, în prag de primăvară-i cresc

dând gust, nu crezi? la tot ce vine;
acel ce-ades spre tine merge, iată –
nu crezi că-i noul? Niciodată
cuprins, el te-a cuprins pe tine!...

Stejarii ce prin iarnă străbătură
vestesc în seară, castaniul verii
şi semne-şi fac în suflul adierii.

Par negre tufele din bătătură,
în negru mai deplin zac bălegare,
şi fiecare ceas mai tânăr pare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul poetului în reverie

E cuprins de reverie
Ca în fiecare seară,
În suflet ascunde o elegie
Din existenţa lui precară.

Înmoaie pana-n călimară
Şi ar vrea ceva să scrie,
Dar e cuprins de reverie
Ca în fiecare seară.

Nimeni n-are cum să ştie,
Poetul ce idei presară
Pe coala albă de hârtie,
Când el nu vrea să pară

Că-i cuprins de reverie...

rondel de Ioan Friciu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitoarea

Da, spre tine tânjesc. Alunec,
pierzându-mă din frâu,
fără nădejde c-o să-nclin
să-nfrunt vreodată ce vine către mine
ca dinspre tine,
grav, neclătinat şi prea străin.

... Acele vremi: o, cum eram doar una,
nimic nu mă chema,
nimic nu mă trăda,
iar liniştea-mi era a unei pietre
deasupra căreia pârâul cântă-ntr-una.

Acuma insă, în astă primăvară,
ceva din neştiutul, tainic an
m-a frânt încet şi prima oară,
ceva mi-a dat sărmana-mi viaţă
caldă, vie,
cuiva în mâini, care nu ştie
ce încă eri eram.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năluca

Ce te recheamă azi
În grădina foşnind a nelinişti,
prin care abia luneca
un ultim fior de soare? Priveşte
ce sever este verdele-n urmă-i.
Vino! Dac-aş putea ca şi tine
uita greutatea copacilor.
(Să cadă unul dintr-înşii de-a curmezişul,
câţi inşi ar veni să-l urnească din drum?
Ce e ceva mai greu decât trunchiul?)
Ai coborât
sonorele trepte de piatră;
te-am auzit.
Aici nu mai să suni.
Sunt tot adunat în auz,
ciulind urechea la tine, la vânt... Dintr-o dată
o privighetoare începe să cânte
ascunsă-n tufiş.

Ascult-o, în aer, plutind
ori căzând, ori nemaisfârşindu-şi trilul. Tu
o auzi cu mine, tu –
sau te mai frământă şi astăzi cealaltă faţă
a glasului, ce nu mai cată spre noi?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Noul An, cu elan

Aştept cu bucurie Noul An,
în care toate-aş vrea precum au fost
şi chiar de unii m-ar lua la rost,
mă-ndrept spre el cu noul meu elan,

Căci n-am găsit pe-aici nici ren, nici cal,
să-mi leg la sania cu care merg
(şi nu-s atât de tânăr ca s-alerg)
spre noul an ca după caşcaval.

Aş merge înainte, dar sunt rac,
şi mă tot uit ‘napoi spre vechiul an,
să văd de nu i-am pus cumva capac.

Oi fi eu vesel, dar aş vrea să fac
elanul ăsta să o ia taman,
şi drept, la cel mai lăudat... copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

OARE VA MAI EXISTA?

În noul an eu am intrat
În suflet cu tine,
Dar iată, azi tu m-ai uitat,
Uitând total de mine.

Inima de-acum îmi bate
În ritmu-i sacadat,
Dar tu eşti foarte departe
Oare ce s-a întâmplat?

Nu-ţi mai pun noi întrebări
Tu răspunsuri le găseşti,
Printre grele încercări
Fără mine tu trăieşti.

Iubirii mele dau tribut
Asta este soarta mea,
Aş mai vrea un început
Oare va mai exista?

Am rămas singur pe lume
Fără tine sunt mai trist,
Nu mai am nimic a spune
Iată tac, nu mai insist.

Baia de Arieş Ianuarie 1966

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum şi ele femei au ajuns

Acum şi ele femei au ajuns.
Copii şi visuri multe au pierdut,
şi copii au născut,
şi copii au născut,
şi ele ştiu: pe-acest prag tăcut,
încărunţi-vom toate-n chin şi-n plâns.

Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
şi-ncep obosite, la poartă să iasă.

Şi când drumurile cresc şi tot cresc,
şi suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi îşi amintesc,
ca de străvechi melodii...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Prin ceaţa bolnavă se pierde oraşul
şi nimeni nu este pe străzi,
în tine, o iarnă îşi sapă sălaşul.
Iubirea îţi spune: să crezi!

Jilavă, o frunză îşi strigă reproşul
spre vremuri trecute şi verzi,
chemarea-i ascunde în palme căluşul.
Iubirea îţi spune: să crezi!

Cuţitul durerii şi-ascute tăişul
pe-un gând sugrumat de zăpezi,
iar Charon aşteaptă, apatic, bacşisul.
Iubirea îţi spune: să crezi!

Un haos se naşte şi este urmaşul
a tot ce-i trecut şi păstrezi,
în suflet, trecutul îţi este vrăjmaşul.
Lumina îţi spune: să vezi!

Credinţa în tine să-ţi fie urcuşul
spre culmea la care visezi,
te uită, amurgul îşi scutură roşul.
Iubirea îţi spune: să crezi!

Adina V.

poezie de Adina Velcea (26 decembrie 2017)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Poate mai crezi în miresmele mirării
În frăgezimea ierbii
Şi în concertul păsărilor
venite de departe
Poate mai crezi în certurile îndrăgostiţilor,
spălate de ploile verii
Poate mai crezi că lacrimile udă pământul cu picături aurite
Poate te îndoieşti de iarnă, înnebunită în galanterii argintate
Şti, am fost făcut să îţi mângâi iubirea
Şi tristeţea
Să îţi prind lacrimile în palme şi să le sărut uşor
Ca şi cum aş iubi un fluture
Ca şi cum aş iubi zborul
Acum
răscolesc gândurile veşniciei
Pentru că, nu-i aşa, dragostea nu va pieri niciodată
Dacă crezi în rândurile de mai sus
Şi crezi în ele, mereu,
Să şti că
Ai în mână
Cartea de vizita a lui Dumnezeu...

poezie de George Terziu (1 ianuarie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă blestemată (Versurile 1, 5, 9 şi 17 aparţin lui Vasile Alecsandri)

Zori de ziuă se revarsă,
Ţară, peste plaiul tău,
Iarna este prea nervoasă;
Te-a cuprins cu un gând rău.

Peste vesela natură
Se aştern troiene grele,
Zăpada, peste măsură,
Acoperă zeci de şosele.

Prevestind un soare dulce
Duhul iernii se răsfaţă.
El se-ncruntă şi aduce
O viforniţă de gheaţă.

Nici lumină, nici căldură
Nu-i acum în casa mică,
Nici lemne pe bătătură
Unde zace-o bătrânică.

Ziua ninge, noaptea ninge,
Haina albă se întinde,
Toată casa o cuprinde
Şi de streaşină atinge.

Casele nu se mai văd.
Spaima-n suflet se strecoară.
Este groază, e prăpăd
Şi speranţa stă să moară.

Pe sub munţii de zăpadă
Zac părinţi, bunici, nepoţi;
Nu mai pot nici să se vadă
Căci nămeţii-s peste porţi.

Peste-această mare albă
Omul pare o stafie...
..............................
Blestemată iarnă, dalbă,
Veci de veci să nu mai fie!

poezie de Victor Becheanu (29 februarie 2012)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic, seria 6-a din 26.06.1980 - 18.07.1980: 9. Te-nşeli...

Nu mai vezi un spadasin...
Crezi că zac toţi în Cibin?!
Fac baie-n apă de munte,
Prind puteri ca să mă-nfrunte!

epigramă de Naum Smarandache din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum as putea?

Cum aş putea să fac să crezi în mine,
Iubirea mea de calciu, iod şi sare?
Cum aş putea prin unghii şi prin vine,
Să-ţi picur stropi din stropii mei răbdare?
Ca să te-nalţi, aproape un Luceafăr,
Dar precum urci, să şi cobori în mare?
Iubirea mea de calciu, iod şi sare,
De fiecare dată tot mai teafăr
De ambrozii şi remuşcări sublime?
Ca numai tu, mai mult decât oricine,
Iubitul meu, să crezi în mine...

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea?

Cum aş putea
Să fac să crezi în mine,
Iubirea mea
De calciu,
Iod şi sare?
Cum aş putea
Prin unghii
Şi prin vine,
Să-ţi picur stropi
Din stropii mei răbdare?
Ca să te-nalţi,
Aproape un Luceafăr,
Dar precum urci,
Să şi cobori în mare?
Iubirea mea
De calciu,
Iod şi sare,
De fiecare dată
Tot mai teafăr
De ambrozii
Şi remuşcări sublime?
Ca numai tu,
Mai mult decât oricine,
Iubitul meu,
Să crezi în mine...

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă... niciodată

De-i steaua-ţi binecuvântată,
Şi traiul ţi-e îmbelşugat,
Să crezi că ai putea odată,
Să pierzi tot ce ai câştigat,

Iar de ţi-e soarta blestemată,
Şi viaţa ta e un coşmar,
Să crezi că ai putea odată,
Să fi bogat, miliardar,

De este viaţa-ţi aşezată,
În mediocru şi banal,
Să crezi că ai putea odată,
Să zbori pe cel mai falnic val,

Să crezi că tot ce astăzi este,
Putea-va mâine-a nu mai fi,
Şi tot ce pare azi poveste,
Curând sorocul va-mplini,

Căci viaţa e o mică barcă,
Plutind pe Marea înspumată,
Şi orice îndoieli te-ncearcă,
Să uiţi cuvântul... niciodată...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aproape ca-n inimă poţi auzi

Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:

Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeşte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aş spune,
temeri adânci i-ar stârni –

Orice uşă
De-a mea se supune...

Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.
Mulţi din cei ce cândva,
departe de mine, trăind, s-au zbătut,
au ţesut,
au ţesut,
existenţa mea.

Şi de m-aşez lângă tine
Şi-ţi spun încet: am suferit –
Auzi tu?

Cine ştie cine
mă-ngână şoptit.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIX

Prietene tăcut, în depărtare
simţi suflul tău văzduhul că-l dilată
te cheamă printre grinzi, întunecată,
clopotniţa sunând. Să prinzi vigoare,

să-nfrângi în tine tot ce e venin!
De lepezi chipul vechi, prinzi altă faţă.
Cumplita încercare de te-înhaţă,
amar de ţi-i gâtlejul, fă-te vin.

La noapte, în prinos poţi preschimba
răscruci de simţuri, farmec de pământ;
şi rostul lor să-l simţi la întâlnirea

ciudată. Ţărna de te va uita,
grăieşte ţărnei mute: -s unduirea,
iar apei repezi spune-i: iată, sunt!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Nimic nu mai reţine-n paralele
zăbrele ce se trec. Un tic.
Îi pare a fi o lume de zăbrele
şi după ele absolut nimic.

Mersul ei moale, lin, plin de putere
roteşte totul spre un punct discret
ce pare a fi un dans spre centru-n care
adoarme o voinţă-ncet, încet.

Doar câteodată, fără zgomot, rare,
pupilelor cortine prind vecii.
O rază trece-ncet prin mădulare
spre inimă şi se opreşte a fi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!