Sonetul XXIV

O, desfătare pururi nouă, lut zvântat!...
Abia ajutorate mâini, cutezătoare,
oraşe au durat pe golf înaripat
cu ape şi uleiuri încărcând ulcioare.

Pe zei îi plăsmuieşte-un cuget îndrăzneţ,
morocănos destinul iarăşi ni-l prăvale.
Dar ei sunt veşnici. Vezi şi-ascultă cu ce preţ
furiş pot dânşii să-ţi arate dreapta cale.

Noi, prin milenii generaţii, noi părinţi
mereu mai împliniţi prin pruncii aşteptaţi...
Cândva ne-or depăşi şi ne-or cutremura!

Noi, cutezat-am nesfârşit, întârziaţi...
Dar muta moarte drepte ştie-ne fiinţi:
cât ne-mprumută,-atâta poate câştiga.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am intrat în Europa

Noi niciodată nu am fost afară
Şi niciodată nu am fost pierduţi
Adesea însă-am fost vânduţi
Şi totuşi am rămas o ţară.

În Europa am păşit desculţi
Sau în opinci dar s-au scurs anii
Şi-acuma în Versace sau Armany
O cotropim deştepţi şi proşti dar mulţi.

E plină Europa de ortaci
De căpşunari şi hoţi de buzunare
Cu traista goală sau cu punga mare
Cu sânge-n vene de romani sau daci.

Iar noi ce-am învăţat să spargem munţii
Şi să învingem tot ce-avem în cale
De-acuma toate ne-or părea banale
Şi liniştiţi vom sta în fundul curţii

Iar pruncii noştri ne-or trimite semne
Prin satelit prin web sau celulare
Când vom răbda de dor şi de mâncare
Visând la ei şi la un car cu lemne.

poezie de Petru Miloş (2007)
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVII

Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ţii tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?

Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădeşte?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinţi din străfund – de ce amuţeşte?

Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
– încrezător – ca un fum...

Dar cei ce suntem, înfăptuim
ştiind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Rânduiri ale morţii, rosturi paşnic ivite –
omule, pururi stăpân, să vânezi te-ndârjeşti;
năvod şi capcană, ades vintre ciuntite
prin văgăuni atârnate, sărbătoreşti;

tiptil coborâte. Semne-ale păcii păreţi,
dar brutal lângă mal vă smuncesc slugi ce-aşteaptă,
şi văgăuna prin noapte-azvârlă pale săgeţi:
turturele bete de soare...
Dar treaba o dreaptă!...

Fie departe de cuget a milei suflare,
cel ce vânează rostul şi-l drege;
sârg şi băgare de seamă-i, prin vremi, vânătoarea.

Să ucizi, poartă chipul mâhnirii noastre pribege...
Cuget senin, neprihană şi rouă,
doar ce-n fapte ni se dăruie nouă!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învingători prin vremi

Nu vezi că plâng zăpezi căzute peste noi
Iar umerii ne dor de-atâta împovarare,
În depărtări văd lupii urlând la amândoi
Şi colţii şi-i arată de javre în turbare.

Ne frâng şi ne rănesc la orişice cuvânt
Şi vor să ne ucidă speranţa în iubire
Iar ale mele ramuri ajung pân' la pământ
Strivite-s de bocancii ce calcă în neştire.

Lovesc până şi floarea ce înfloreşte-n noi,
Se tânguie şi frunza şi vestejită plânge,
Vor despica copacul şi vom rămâne goi
Ne-or smulge rădăcina dar nu ne pot înfrânge.

Nu pot să ne-ngenunche o gloată de pigmei
Cu inimi mult prea negre şi putrede de ură
Noi ne-am născut să fim de-a pururi corifei,
Vom pune frumuseţea din suflete armură.

Suntem sortiţi de astre să fim mereu întreg
Copac iubit de soare şi veşnic roditor,
De vor să ne doboare nu pot să-i înţeleg
Vom înfrunta urgia prin harul ziditor.

poezie de Angelina Nădejde (16 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e singura cale de a deveni noi înşine.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândra me-i din Botoşani, autor versuri: Cristian Harhătă

autor versuri: Cristian Harhătă

Mândra me-i din Botoşani
Ochioasă-i, bună de ani
Gospodină şi sprinţară
Tătâ zîua până sară

Bun venit mândr-o la Iaş'
Hai câ ne-am gasât nănaş'
Ei ne-or fi părinţi de-amu'
Şî ne-or şti şî oftatu'

Ne-or sfatui de bine
Cât or trăi pe lume
Dumnezău li potriveşte
Nănaşii ţii hărăzăşte

Şâ nănaşii i-om respecta
Ca pe mama şî tata

Mândra me-i dintr-o bucată
Şî din ochi nu mă mai scapă
Când la joc mândruţâli
Îmi ţân învârtitili

Bun venit mândr-o la Iaş'
Hai câ ne-am gasât nănaş'
Ei ne-or fi părinţi de-amu'
Şî ne-or şti şî oftatu'

Ne-or sfatui de bine
Cât or trăi pe lume
Dumnezău li potriveşte
Nănaşii ţii hărăzăşte

Sâ-nchinăm paharu' ista
Că doar nu l-om degusta

Floricele din câmpii
Dulce îi gura mândrii
Şî de dor mă războlesc
Dacă nu o întâlnesc

Bun venit mândr-o la Iaş'
Hai câ ne-am gasât nănaş'
Ei ne-or fi părinţi de-amu'
Şî ne-or şti şî oftatu'

Ne-or sfatui de bine
Cât or trăi pe lume
Dumnezău li potriveşte
Nănaşii ţii hărăzăşte

Mâncarea bună de-a fi
La-nchinat s-or vesăli

Cuscrii când să văd la masă,
Cu-n pahar de tamâioasă
Grăiesc, pun ţara la cale,
Să facă o nuntă mare

Bun venit mândr-o la Iaş'
Hai câ ne-am gasât nănaş'
Ei ne-or fi părinţi de-amu'
Şî ne-or şti şî oftatu'

Ne-or sfatui de bine
Cât or trăi pe lume
Dumnezău li potriveşte
Nănaşii ţii hărăzăşte

Mama rău mă dojăneşti
C-un nepot vre' a creşti
Mămuca mi-o zîs aşa
Să vin cu mândruţa mea
Că ne-a lăsa şî casa
Ea să vină cu zăstrea.

Folclor moldovenesc, românesc
Adăugat de cristianharhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul intră în noi, se transformă în noi, cu mult înainte să se întâmple.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta, nesfârşit de blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Priveşte floarea, ţărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o ştie, veştedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!

Orice vrea să plutească! Cu paşi grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
şi dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.

Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajmă – o, cât de uşor –
din geamănul străfund spre zori venind

ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori şi cu fraţi, peste câmp adiind.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumosă doar la noi acasă

Viaţa e frumoasă
Doar la tine-n casă.
Dar nevoiţi suntem
Cuiburi să avem,
Peste mări şi ţări,
Străine cărări.
Să începem viaţă nouă
Cu destinul rupt în două.

Patria de noi
Uită uneori,
Prin străini găsim
Ceea ce dorim.
Mult nu ne dorim -
Ceea ce iubim...
Mult nu ne dorim -
Ceea ce zidim...
Patria de noi
Uită uneori,
Noi nu o uităm
Şi la ea visăm.

Totul am lăsat:
Măicuţă şi sat.
Am lăsat morminte,
Plângem în cuvinte,
Am lăsat copii
Şi case pustii -
Să începem viaţă nouă
Cu destinul rupt în două.

Patria de noi
Uită uneori,
Prin străini găsim
Ceea ce dorim.
Mult nu ne dorim -
Ceea ce iubim...
Mult nu ne dorim -
Ceea ce zidim...
Patria de noi
Uită uneori.
Noi nu o uităm
Şi la ea visăm.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciune,
Eu nu pot să-ţi scriu,
Că sunt încă mică
Şi carte nu ştiu.
Dar îţi scrie acuma
Sora mea, Florica,-
Noi în anul ăsta
Nu-ţi cerem nimica,
Şi de poate-n traistă
N-ai daruri destule,
Din ce-avem noi, uite,
Ia-ţi-le şi du-le
De le dă prin case
De părinţi sărmani,
Sau pe-acolo unde
Sunt copii orfani.
Şi, de poţi, pe urmă,
Tare te rugăm:
Să ne spui şi nouă
Unde să-i cătăm,
Ca să le mai ducem,
Până vii tu, iar,
În tot anul ăsta
Câte un mic dar.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi cuminţi

Mai plâng sub noi, în somnul lor cărunt
Ne pârjolesc în gânduri răzvrătirea
Şi uneori ne recitesc psaltirea
Cu vocea ca un dumicat mărunt
Abia alunecat pe gât şi ciunt
Aşa cum ni-i răstoarnă amintirea

Mai trec prin noi, prin gesturi şi prin sori
Prin şoapte adumbrite, abreviate
Cu chipuri mici, sfioase şi speriate
Zâmbind din prăfuitele scrisori
Pe care ni le-au scris de-atâtea ori
Dar niciodată n-au fost expediate

Mai râd de noi de sub vreun mal de ceară
Se opintesc sub lacrimile noastre
Cu ochii mari, mijiţi sub cruci albastre
Părinţi cuminţi crescuţi în colb la ţară
Mai ies din amintiri la ceas de seară
Şi se prefac apoi în triste astre

poezie de Camelia Florescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am născut provizoriu, undeva, apoi încetul cu încetul conştientizăm în noi originea noastră, şi aşa renaştem mereu, de fiecare dată mai definitiv.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ni-l facem noi prin propriile alegeri care ne pot duce sau nu la a fi contrlolaţi de alţii.

Vlad Heres
Adăugat de Vlad Heres
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri in noi

Anotimpuri în noi nesfârşit vin şi trec
precum generaţii;
anotimpuri în noi se petrec,
ne petrec,
din afarã-nspre sine:
primã veri şi seninuri,
tomnatice gânduri, îngheţ, înfloriri;
şi iar generaţii,
de gânduri,
de clipe,
rostiri;

mai apoi,
anotimpuri în noi.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Ninge peste noi cu fluturi,
Albi şi puri, să fim uimiţi,
De ninsori să nu te scuturi,
Doar aşa să fim, uniţi!

Ninge peste noi cu muguri,
Rod şi spor din purităţi,
Arderile vii din ruguri
Aripi dau castei dreptăţi!

Mai ning peste noi petale,
Aromă de chiparos,
Mi-ieşi în cale, ţi-ies în cale,
Drumul vieţii-anevoios!

Doar ninsori de altădată,
Spornice ca ploi de mai,
Ne-or veghea iubirea toată,
Eu ţi-o dărui, tu mi-o dai?

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pieta

Îţi văd acuma iarăşi picioarele, Isuse,
pe care tinereşti eu le-am aflat
pe vremea când, sfioasă, le-am spălat;
o, cum stăteau în părul meu supuse:
un alb vânat în ierburi tupilat.

Trupul pe care nimeni nu l-a iubit vreodată
îl văd abia în noaptea aceasta de iubire.
N-am stat culcaţi alături niciodată,
şi-acum găsesc în juru-ţi doar veghe şi slăvire.

Şi, iată, mâinile îţi sunt zdrobite,
dar nu de muşcătura mea, iubite!
Inima ta-i deschisă şi intră-n ea oricine,
şi-aş vrea să fie numai pentru mine.

Eşti ostenit acuma şi gura-ţi ostenită
nu îndrăgeşte gura mea mâhnită...
A fost cândva, Isuse, vreo clipă pentru noi?
Cât de ciudat ne stingem deodată amândoi!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!