Sonetul XX

Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvăţăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.

Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândeşte,-ntre fecioară şi bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...

Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Priveşte blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de peşte licărind sticlos.

Că-s peştii muţi, credeam cândva. Nu ştiu!
La capăt nu găseşti un loc în care peştii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi răsfirate, stelele Peştilor pot fi unite cu mintea uşor. Un "peşte" îl formează nişte steluţe ce se află sub latura din pătratul lui Pegas, format din stelele α şi γ din Pegas, celălalt "peşte" se află sub β din Andromeda; de fiecare peşte închipuiţi-vă câte o aţă, câte o panglică dacă vreţi, cari se înoadă spre sud-est în steaua alfa din Peştii, singura stea de mărimea 3 din această constelaţie. E bine să o recunoaşteţi pe alfa din Peştii, de-oarece ea ne va servi să găsim o stea curioasă din altă constelaţie: steaua omicrom, sau Mira Ceti din Balena, care se află în apropierea ei. Constelaţia Peştii nu o puteţi observa bine decât după ce s'a ridicat mai sus de pătratul Pegasului.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas înainte

Şi iar dă vuiet viaţa-mi, din străfund,
de parc-ar curge-n maluri mai lărgite.
Şi lucrurile, tot mai înrudite,
imaginile mai pătrunse-mi sunt.
Mai intim sunt cu tot ce nu-i cuvânt:
şi simţurile-ajung chiar să-mi pătrundă
ca păsările-n vântul din stejar,
şi-n luciul frânt al iazului cel clar,
simţirea mea cu peştii se cufundă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există, de pildă, un mic peşte răpitor care profită de un program neobişnuit de cooperare pus la cale de membrii altor două specii de peşti. Peşti mai mari, pe de o parte, şi o specie de peşti mult mai mici pe de altă parte, colaborează în beneficiul ambelor părţi. Peştii mici îi curăţă pe cei mari care le permit să se apropie şi chiar să le intre în gură pentru a culege ciuperci şi alţi paraziţi care s-au lipit de dinţii şi branhiile lor. Este un aranjament minunat!

Robert B. Cialdini în Totul despre psihologia persuasiunii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e viu, oriunde ar fi, un sentiment nu e prea departe.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Mă întrebam dacă oamenii liberi sunt accesibili
Dacă se opresc să stea cu tine de vorba şi să te mângâie
Eu dacă aş fi liberă aş alege să nu fac
Mare parte din lucrurile pe care le fac acum
Eu dacă aş fi liberă nu aş trăi ca o sirenă într-un pahar cu apă
Libertatea de care mă bucur acum
Şi cu care nu ezit uneori să mă mândresc
Seamănă cu cea a unui peşte într-un borcan închis ermetic
Şi aruncat între talazuri
Prin sticla borcanului se văd mii de ochi roşii
Din care tâşneşte frustarea unor idealuri marine ratate
Puterea ochilor roşii nu omoară peştii
Îi chinuie scoţându-le mental solzii
Unul câte unul

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca loc de refugiu - ecoul

... tot mai aproape rostogolirile
parte înfrigurările mâinilor
parte tăcere până la gât în asfalt
mai pune
şi lacrima celuilalt ochi
în desfăşurarea rostirii
tulburării
ca loc de refugiu al cârmei
un de depărtările în largul ecoului
de nu mă uita al lui nici unde
cu un ochi mai puţin
ne revin...

poezie de Maria Pirlogea din Prin labirintul nemărginirilor (2015)
Adăugat de Mariace
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştii – iarăşi o constelaţie care ocupă mult loc pe cer, dar ale cărui stele sunt prea puţin strălucitoare. Peştii sunt o constelaţie zodiacală, urmează după Vărsătorul, iar după ea umează Berbecul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine.
Şi cei ce te află, te leagă pe tine
de chip şi de gest.

Eu însă vreau să te pot pricepe,
cum te pricepe şi glia,
când pârguirea-mi începe,
împărăţia-ţi
e-n pârg.

Nu-ţi cer nici o deşertăciune,
spre-a-mi fi vădit.
ştiu că timpul poartă alt nume
decât acela
ţie sortit.

Nu-ţi cer minune pentru credinţă.
Legilor tale fă-le dreptate,
celor ce sunt din spiţă în spiţă,
tot mai învederate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elaine: Da, mănânc peşte din când în când.
Ava: Deci eşti o ipocrită.
George: Hei, am mâncat broaşte, deci nimeni nu e perfect. În fine...
Ava: Ştiţi ceva, vorbiţi cu mine când nu mai mâncaţi peşte.
Elaine: Peştii nu simt durere.
Ava: De unde ştii? Vorbeşti cu peştii?

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în spaţiu

Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?

Mulţi au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde şi cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muţi înaintea lucrării măiastre –:
Oare cutez? Mă arunc?

E drept c-am îndurat nopţi, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, şi nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălţăm
fără podoabe.

Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimeşte?
Deodată să fiu cel veşnic,
să nu mai fiu supus contradicţiei, să nu mai fiu
cel ce alină; să nu mai fiu părtaş decât
cu cerul.

Cu greu încă tainic;
căci între toate deschisele
taine, una
înfricoşată.

O, cum se-ntrepătrund îmbrăţişările mari. Care
o să mă prindă, care o să mă dea mai departe,
pe mine cel ce stângaci
îmbrăţişează?

Sau am uitat şi-s in stare?
Uitat-am zbuciumul istovitor
al celor greu iubitori? Uimit
m-arunc spre înalt şi-s în stare?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta, nesfârşit de blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVI

Prietene, deci, tu eşti singuratec...
Noi vorbe şi semne le-mpărtăşim,
treptat lumea prindem să ne-o însuşim:
doar chipul ei, poate, şi slab şi sălbatec.

Mireasma, cine cu-n deget o zvântă?
Puteri ne pândesc, cum tainice oşti.
Şi multe le simţi... Pe morţi îi cunoşti.
Descântecul însă cum te-nspăimântă!

Îndurăm împreună; punţi ne unesc:
Frânturi un întreg ne par, îndeajuns...
Mi-i greu să te-ajut. Deci nu mă sădi

În inima ta. Prea iute-ar rodi.
A zeului mână o port, o cârmesc:
Aci! Iată, Esau în blana-i ascuns.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

O, ce departe-s toate
şi trecute de mult.
Eu cred că steaua de la care
primesc lumină, în singurătate
de mii de ani a dispărut.
În luntrea care a trecut
mi s-a părut că se rostea
o taină înspăimântătoare.
În casă un ceasornic a bătut...
În care casă oare?...
Aş vrea
să ies din inima mea,
să stau sub cerul liniştit şi mare.
Şi să mă rog aş vrea.
Şi poate una dintre stele
există cu adevărat
şi cred c-aş şti pe-aceea dintre ele
care singură a durat,
şi-asemeni unui alb oraş îndepărtat
în ceruri stă la capătul razei...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi o altă fiinţă umană: poate cea mai dificilă dintre sarcinile noastre, testul suprem, înfăptuirea faţă de care orice altă înfăptuire este doar o pregătire.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea mea…

ce gust are
speranţa, ce gust are
aşteptarea când un capăt
înseamnă îndrăzneala să iei
de brâu libertatea
şi să-i arăţi toate visele tale
cele puse la uscat
precum peştii la coardă pe prispă
precum strugurii în podul casei…
celelalte moi, jilave, gata-gata
să-ţi cadă frunţii brumă rea
celelalte tainice
la care tu ajungi doar
cu inima în căuşul palmelor

ce gust are speranţa când
afli că ea munceşte în schimburi
pentru cea din schimbul trei plângi
apoi dimineaţa
nici nu te mai gândeşti că va fi
o altă dimineaţă, îţi ajunge aceasta
întreagă
ce gust are ochiul
celui care priveşte din ce în ce
mai departe sau doar departe
ce gust are strângerea de mână
la hora celor care trudesc
fără să te fi cunoscut vreodată
ca tu să crezi că speranţa
mai are speranţă!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IV

O vietate care nu există.
Toţi însă-o cunoşteau, cum au scornit-o:
– purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind – şi astfel au iubit-o.

Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deşi aievea nu; dar lumea o iubea,
şi faima ei creştea; neprihănită,
treptat nălţat-a capul. Se silea

să dăinuie. Chiar fără de nutreţ
să fiinţeze-n timp avea putinţa.
Şi astfel căpătă atâta vlagă

că-n frunte îi crescu un corn de preţ.
Cleştar, într-o fecioară luă fiinţă –
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIII

O, pară, vişina, mărul în pârg,
agrişele... poamele toate vorbesc:
de moarte vorbesc, de-al vieţii sârg...
îl presimţi şi pe-un chip copilăresc.

Gustă sucul: purcese departe.
Simţi molcom pe limbă tâlcul nespus;
curg gânduri fără vorbe deşarte;
prinse-n rod, carnea lor ni le-a spus!

De rosteşti vorba: măr, toţi o ştiu;
dar mai dens dulce suc simte gura
mângâind legănat muşcătura,

limpezit tot mai treaz, străveziu;
Îndoit râs solar, pământesc –:
O trăiri!... Simţământ... urieşesc!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către care depărtări?

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntorcere ne poartă?

Ochii bine nu-i deschidem,
Vai! Ce multe-avem de spus...
Când cu viaţa ne deprindem,
Tocmai viaţa ni s-a dus.

Facem treburi zgomotoase,
Toată lumea să ne ştie,
Pe când doar un pumn de oase
Vom lăsa pentru vecie.

Cei ce-i ţin în viaţă gura,
Faurii de gălăgie,
Spun că vor schimba natura,
Frunze-albastre-n pomi să fie.

Dar eu tac şi stau de-o parte,
Las a lor totul să fie.
Ştiu că gurile sparte,
Nu pot dăinui-n vecie.

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntoarcere ne poartă?

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!