Sonetul XIII

Să fugi de bun rămas, precum ar fi
în urma ta, cum e sfârşita iarnă;
căci printre ierni sunt ierni: nu poţi sfârşi
iernând; deasupra inima-ţi aştearnă!...

Să mori cu Euridice-n veci, şi cântă
slăvind; coboară-n aşternut cleştar;
cu cei ce pier în haos mi te-mplântă
şi-n freamăt sfarmă-al cupei sunet rar!

Să fii, deşi părtaş al nefiinţei,
al eului temei statornicit,
deplin plinind ce-o dată-i dat fiinţei;

Tot ce-a fost mut şi orb în rostul folosit,
belşugul firii grămădit pe-un umăr
râzând l-apropie, călcând tot ce e număr.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi de toate, învaţă să stăpâneşti iernile. Sunt tot felul de ierni. Există ierni economice, când lupii finanţelor se află la uşă; există ierni fizice, când sănătatea noastră are de suferit; există ierni personale, când inima noastră este sfărâmată în bucăţi. Iarnă. Dezamăgiri. Singurătate. Aşa au fost compuse blues-urile.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?
Dacă mă sfarm? (îţi sunt urcior).
Dacă mă stric? (şi băutură-ţi sunt).
Sunt meşteşugul tău şi-al tău veşmânt,
cu mine rostul tău dispare.

În urma mea nu mai ai casă-n care
să te întâmpine cuvinte calde.
Cad eu, din ostenitele-ţi picioare cade
sandala de velur, mângâietoare.

Mantaua ta cea mare se desprinde.
Privirea ta spre care se ridică
obrazu-mi cald precum o pernă mică,
va rătăci-ndelungă vreme după mine –
şi-n asfinţit de soare se va-ntinde în poala rece-a pietrelor străine.

Ce-ai să te faci, Doamne? Mi-e frică.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVIII

O, vin – în urmă pleci! Îndeplineşte
– copil eşti încă – dansul feciorelnic
în pura constelaţie ce dănţuieşte!
Am izbutit să depăşim vremelnic

nedesluşitul rost al Firii. S-a urnit
vibrând, când asculta cântând pe zeu.
Ai fost mişcată-atunci, dar ai simţit
înstrăinarea când la glasul lui Orfeu

un arbore-ncerca un pas cu tine.
Ştiai doar locul unde lira cântă
şi-n cumpăt nemaiauzit răsfaţă.

Atunci cercat-ai gingăşii depline
nădăjduind la sărbătoarea sfântă
să înfiripi a prietenului faţă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glorificarea lui Buddha

Al miezurilor miez, inima inimilor,
migdală ce te-nchizi şi te-ndulceşti –
acestea toate, până la capătul lumilor
sublime, e carnea rodului ce tu eşti.

Nimic de tine, simţi, nu se mai ţine;
cinste ţie: coaja ta e în Nesfârşit.
Acolo, straşnica-ţi sevă zace şi-ntreţine
ajutată de-o strălucire dinafară, din Zenit.

Căci în înalt de nalturi, sorii tăi,
nemaivăzut sunt toţi deplin rotiţi şi orbitor.
Ci înlăuntrul tău a şi început
ce stă deasupra sorilor.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac culcaţi de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

sonet de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac culcaţi de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1912), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Robert Faesi şi doamnei Jenny Faesi

Acolo, unde din uitare, încet
ce-am trăit odată se-nalţă spre noi,
pur măiestrit, blând, nemăsurat
şi-n cuprinsul denecuprinsului înluminat:

Acolo începe cuvântul, adevăratul;
tăcut, însemnătatea lui ne depăşeşte.
Căci duhul ce temeinic ne-nsingurează vrea
să fie deplin sigur că atotneuneşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor să nu mai ştiu nimic
Şi să iubesc în nopţile târzii
Acei ochi verzi, poemul meu demonic
Ce gândul mi-au furat în clipele pustii.

Mi-e dor să vii în nopţile cu Lună
Să ne iubim ca doi nebuni râzând
Dacă ţi-aş fi a inimii nebună
Ai mai fugi de mine suspinând?

Mi-e dor de noi în clipele lui Marte
Când ne plimbam prin ploaie liniştit
Tu mi-ai rămas, cu un parfum aparte
Şi te păstrez în tâmple, ca pe-un mit.

Mi-e dor să vii cu primăvara la rever
În păr să-mi prinzi un ghiocel plăpând
De vei pleca în tine am să pier
Un strigăt mut, un înger lăcrimând.

Mi-e dor să nu-mi mai fie dor
De tine şi ochii tăi cei verzi
Mi-e dor, şi-n tine vreau să mor
Iubindu-te, de ce nu vrei să crezi?

Ţie îţi este dor vreodată
De mine şi doru-mi de copilă?
Îţi mai aduci aminte că odată
Ţi-am fost păcatul fără vină?

Nu îmi răspunde căci mă porţi
În piept de când au înflorit castanii
Eşti tu pribeagul ce la porţi
Mai baţi şi-acum deşi trecut-au anii?

Voi înflori şi eu precum salcâmii
În fiecare an în gândurile tale
Să-ţi aminteşti că noi am fost nebunii
Ce inima şi-au îngropat-o-n mare.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVI

Rana pururi de noi scurmată,
însuşi zeul e, de-i vindecată...
Tăiş noi suntem, râvnind a şti –
iar el, seninul, se risipi...

Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primeşte decât
dezlegat, părtaş hotărât...

Doar mortul soarbe gând
din şipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...

A noastră larmă sfărâmă ţelul!
Râvneşte spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta ne este viaţa, ne luăm veşnic rămas bun.

Rainer Maria Rilke în Elegii
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta ne este viaţa, ne luăm veşnic rămas bun.

Rainer Maria Rilke în Elegiile duineze, Elegia a opta (1923), traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

1+1 =... noi?

La mine-n gând o noapte ai uitat,
Când ruginiul toamnei destrămate
A răvăşit destinu-mi deghizat
În primăveri şi ierni imaculate...

Bat clopote de lut. Ce-a mai rămas?
Cine-o fi vrut să bat-a despărţire?
Eu chiar n-am vrut s-ascult pământul ars
Cerşind ce am crezut c-a fost iubire...

Haotic jurământ ai încrustat
Pe adormite frunze de petunii...
Simţeai cum ard şi brusc m-ai îngheţat
Într-un cristal râvnit de toţi nebunii.

Cât de sărac e timpul ce-l mai am!
Bogată-i depărtarea că te are…
Prezentul pare-a fi ultimul gram
Din mierea care-ai fost. Acum, eşti sare.

Da, tu…acelaşi tu pe care-l ştiu,
Orbecăind prin ce-a rămas din mine,
Mă-ntrebi: unu plus unu…fac?... nu ştiu,
Când totu-n jur mă are doar pe mine.

Spui că fac doi căci doi am fost... chiar crezi
Că poţi s-aduni şi dragostea-mi pierdută?
Atunci de ce rămas-au ochii-ţi verzi,
O ecuaţie cu o necunoscută...?

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Dincolo de Paradis
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VII

Preaslăvirea, aceasta-i! Un glas slăvitor
ivit, precum metalul pur din zgura
tăcerii. Inima lui e un teasc trecător:
vin omenesc, din veci, băutură.

Nicicând nu dă greş, în pulberi grăind,
învolburat de pilda zeiească.
Dar se preschimbă-n vie, struguri mustind,
în freamăt al zilei miez să-i pârguiască.

Nici de leşuri regeşti nu-i dezminţită
slăvirea aceasta care nu minte,
nici de zei nicicând nu-i umbrită.

Nu-i solie-n pierdută zăbavă,
ce dăruie veghe pe scări de morminte,
morţilor, cupe cu poame de slavă.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de veghe

ore nedormite, timpi scurşi în cascade
spre cerul cu stele cu magice lumini
veghe printre îngeri căci sunt cumsecade
şi trimit gânduri de pace printre beduini.

mirări mutate de pe-un braţ pe celălalt
precum grijile de pe-un umăr pe altul
emoţii puternice ce mă fac să tresalt
fericirea pură când cuceresc înaltul.

trăiri minunate când cuprind revelaţii
cu sărbători de iarnă prinse-n salbe
scrieri elogioase râuri de admiraţii
extazul cu colindătorii în straiele albe.

feerice lumini vin din contelaţii
se aşează în suflet duioase şi dalbe.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVIII

Dansatoare, tu strămutare
a tot ce sortit e să piară, ofrandă;
vârtej, cel din urmă pom, creşti din mişcare,
domneşti peste vreme, zbor prins în ghirlandă!

N-a înflorit peste freamăt, deodată,
peste vârfu-i, tăcerea? Deasupra, nu-l învăluiai?
Sus, nu soare era, nici vară, ci nemăsurata
arşiţă pe care-n nepreget o desfăşurai...

Doar roade purta, roade, copacul, extazul.
Nu-i oare molcomă roadă: ulciorul
vărgat, pârg deplin, dar mai pârguit nu e vasul?

Că-n limpezi icoane păstrează tiparul
pe care bezna sprâncenelor tale, fiorul,
pânze desprinse, sucind scrise tot harul?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, ce bine este să fii printre oameni care citesc!

Rainer Maria Rilke în Însemnările lui Malte Laurids Brigge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara s-a întors. Pământul este precum un copil care ştie poezii.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în spaţiu

Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?

Mulţi au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde şi cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muţi înaintea lucrării măiastre –:
Oare cutez? Mă arunc?

E drept c-am îndurat nopţi, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, şi nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălţăm
fără podoabe.

Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimeşte?
Deodată să fiu cel veşnic,
să nu mai fiu supus contradicţiei, să nu mai fiu
cel ce alină; să nu mai fiu părtaş decât
cu cerul.

Cu greu încă tainic;
căci între toate deschisele
taine, una
înfricoşată.

O, cum se-ntrepătrund îmbrăţişările mari. Care
o să mă prindă, care o să mă dea mai departe,
pe mine cel ce stângaci
îmbrăţişează?

Sau am uitat şi-s in stare?
Uitat-am zbuciumul istovitor
al celor greu iubitori? Uimit
m-arunc spre înalt şi-s în stare?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIX

Prietene tăcut, în depărtare
simţi suflul tău văzduhul că-l dilată
te cheamă printre grinzi, întunecată,
clopotniţa sunând. Să prinzi vigoare,

să-nfrângi în tine tot ce e venin!
De lepezi chipul vechi, prinzi altă faţă.
Cumplita încercare de te-înhaţă,
amar de ţi-i gâtlejul, fă-te vin.

La noapte, în prinos poţi preschimba
răscruci de simţuri, farmec de pământ;
şi rostul lor să-l simţi la întâlnirea

ciudată. Ţărna de te va uita,
grăieşte ţărnei mute: -s unduirea,
iar apei repezi spune-i: iată, sunt!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXII

Cu noi viaţa-şi mâne
imboldul, dar clipa
măsoară şi pripa
şi-n veci ce rămâne.

Ce trece-n neştire
curând irosit,
nu e plăsmuit
spre sfânta rodire.

Tineri, cutezanţa
nu-i izbânda plină
în zbor să vă poarte.

Cumpănă-i speranţa,
beznă şi lumină,
şi floare şi carte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!