Sonetul XI

Rânduiri ale morţii, rosturi paşnic ivite –
omule, pururi stăpân, să vânezi te-ndârjeşti;
năvod şi capcană, ades vintre ciuntite
prin văgăuni atârnate, sărbătoreşti;

tiptil coborâte. Semne-ale păcii păreţi,
dar brutal lângă mal vă smuncesc slugi ce-aşteaptă,
şi văgăuna prin noapte-azvârlă pale săgeţi:
turturele bete de soare...
Dar treaba o dreaptă!...

Fie departe de cuget a milei suflare,
cel ce vânează rostul şi-l drege;
sârg şi băgare de seamă-i, prin vremi, vânătoarea.

Să ucizi, poartă chipul mâhnirii noastre pribege...
Cuget senin, neprihană şi rouă,
doar ce-n fapte ni se dăruie nouă!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIV

O, desfătare pururi nouă, lut zvântat!...
Abia ajutorate mâini, cutezătoare,
oraşe au durat pe golf înaripat
cu ape şi uleiuri încărcând ulcioare.

Pe zei îi plăsmuieşte-un cuget îndrăzneţ,
morocănos destinul iarăşi ni-l prăvale.
Dar ei sunt veşnici. Vezi şi-ascultă cu ce preţ
furiş pot dânşii să-ţi arate dreapta cale.

Noi, prin milenii generaţii, noi părinţi
mereu mai împliniţi prin pruncii aşteptaţi...
Cândva ne-or depăşi şi ne-or cutremura!

Noi, cutezat-am nesfârşit, întârziaţi...
Dar muta moarte drepte ştie-ne fiinţi:
cât ne-mprumută,-atâta poate câştiga.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XII

Slavă duhului; unirea mult râvnită
el ne-o poate da. Trăim doar semne.
Paşii mici ai orelor dânsul le-însemne,
lângă ziua cea drept hărăzită.

Nu ştim locul nostru-adevărat,
dar purtarea dreaptă ne sporeşte
şi aflăm pe cei ce ne-au aflat;
iar pustiul necuprins rodeşte...

Năzuinţă pură. Cântec al puterii!
Trebilor îngăduite, mulţămită,
n-ai scăpat de praştia durerii?

Pe ogor cu sârg ţăranul stăruie
şi sămânţa-i verii rod sortită.
Dar nu e de-ajuns: pământul dăruie.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus

Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus,
prin care chiar tăcerea copilului se-ndeamnă,
vă cuget pe-ndelete – şi sus, acolo sus,
o trainică dovadă domol şi-adânc vă-nseamnă.

În mari haznale de întunecime
se zămisleşte noaptea şi se-mbină
cu alte nopţi din vremi profunde.
Şi iată, noaptea din vechime
nemărginită se înclină
spre sora ei ce-n mine se ascunde.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IV

O, voi cei gingaşi, uneori intraţi
în suflul ce nu cugetă la voi,
pe-obraji să se prefire dar, lăsaţi;
din nou unit, el tremură apoi.

O, voi cei fericiţi, voi, mântuiţi,
voi ce păreţi al inimii-nceput.
Arc de săgeţi, şi de săgeţi ţintiţi,
veşnic în plâns sclipiţi de-un zâmbet mut.

Nu vă-nspăimânte durerea. Povara
daţi-o pământului greu înapoi;
grei sunt şi munţii, grea e şi marea.

Chiar pomii sădiţi, de copii, mai apoi,
nu i-aţi mai dus; erau grei pentru voi.
Dar adierile... dar depărtarea...

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XII

Să vrei prefacerea! prins de-al văpăii avânt,
ce-ţi poate ţie răpi a prefacerii fală?
Faurul spirit oricare, ce-i pământesc îndrumând,
iubeşte în chipul zvâcnind răsturnata migală.

Ce-i rămas neclintit, încremenire-nseamnă!
Afli-adăpost în groaza ce nevăzut ameţeşte?
Aşteaptă! Năprasnic veghează mai cruntă năprasnă!
Vai ţie! – Securea ascunsă pândeşte!

Dar cunoaşte izvoru-n şuvoi a cunoaşterii fire,
cârmuind-o voios prin plăsmuiri luminate
ce sfârşind, ades reîncep prin sfârşitul ce piere!...

Fericirea oricare se naşte din despărţire
străbătând-o mirată. Dar Daphne, schimbată
în laur înmiresmat, te vrea adiere!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

SPAŢIU ECHINOCŢIAL
Din iarna risipită, în cuget au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme în acele de ceas,
întinse pe cadrane echinocţiale.

Ducând în suflet punctele vernale,
prin arealul anilor ce trec în zbor,
cu forţe noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă, pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Priveşte floarea, ţărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o ştie, veştedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!

Orice vrea să plutească! Cu paşi grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
şi dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.

Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajmă – o, cât de uşor –
din geamănul străfund spre zori venind

ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori şi cu fraţi, peste câmp adiind.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţială

Din nesfârşite doruri zboară
fapte sfârşite – fântâni slab săritoare –
ce tremurând, curând, se-nchină iară.
Dar, cele ce-au tăcut odinioară,
forţele noastre vii – se desfăşoară
în aceste lacrimi dănţuitoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era lume-n chipul celei scumpe

Era lume-n chipul celei scumpe –
dar deodată ea se revărsă:
lumea-afară-i, lumea necuprinsă-i.

Ori de ce nu am băut din chipul
drag şi plin ce-l ridicam spre mine,
lume-nmiresmată lângă gura-mi?

Am băut, ah. Fără saţ băut-am.
Dar şi eu, prea plin de multă lume,
bând din ea, m-am revărsat afară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Oglinzi: pân-acum nimeni n-a spus încă
ce sunteţi voi în firea voastră-adâncă.
Lacune ale vremii, împânzite
parcă numai cu găuri de site.

În goale săli lumina voastră se risipeşte...
Adânci ca nişte codri sunteţi, în seri albastre.
Şi candelabrul ca un cerb păşeşte
prin nepătrunderile voastre.

Câteodată sunteţi pline de figuri pictate.
Unele par în voi scufundate,
pe altele, de frică, departe le-aţi trimis.

Dar cea mai frumoasă va sta ca un vis
până când prin obrajii păstraţi va străbate
limpedele, slobodul Narcis.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVI

Rana pururi de noi scurmată,
însuşi zeul e, de-i vindecată...
Tăiş noi suntem, râvnind a şti –
iar el, seninul, se risipi...

Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primeşte decât
dezlegat, părtaş hotărât...

Doar mortul soarbe gând
din şipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...

A noastră larmă sfărâmă ţelul!
Râvneşte spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul plantelor

Lumea sa i-e dat să fie
Un univers de armonie,
Iubirea, libertate, bucurie,

Şoapta plantei o ascultă,
Tainică, dar cunoscută,
Energia-i înnăscută,
Florilor chipul sărută,
Au un har al lor divin,
Ni se dăruie deplin.

Măiestrie şi destin
Aura-i de fericire
Necontenit chip senin
E-mpletit cu cel de floare.
Acel dar cules din soare!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, pentru mine, ai fost ca o fereastră prin care puteam să văd în stradă.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVII

Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ţii tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?

Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădeşte?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinţi din străfund – de ce amuţeşte?

Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
– încrezător – ca un fum...

Dar cei ce suntem, înfăptuim
ştiind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiemvrie

Foaie udă, mătrăgună -
- picurii prin fagi răsună.

Văgăuni şi scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.

Fauni vechi şi roşcovani
scâncet dau sub bolovani

şi pe căile amiezii
se pătrund de neguri iezii.

Se aştern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.

Rod al inimii, de apă,
creşte lacrima-n pleoapă.

Am pierdut, vai, ce-am pierdut?
Vatră caldă, drum bătut.

Am pierdut soare şi lună.
Golul cine mi-l răzbună?

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare de cuget: dar când nu-i cuget?

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXI

Primăvara s-a-ntors; iar pământul
pare copilul ce versuri recită:
multe, ce multe!... Sârgul, avântul
învăţăturii: răsplata-i primită!

Aspru fu dascălul! Cuget măiastru
cu barba-i de nea, colilie.
Dar cum vom numi, verde şi-albastru?
Se cade s-o ştim. El o ştie, o ştie!

Voios cu copii, pământ dezlegat
vrem să te prindem la joacă!
Cel mai voios izbuteşte, pământ!

Că harnicul dascăl, nespus te-a-nvăţat:
ce-i rădăcină, slova-şi desface,
lungi şi grele tulpini cântând al tău cânt.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pomenire pentru morţii neştiuţi

Oh, pomeniţi-i, pururi pomeniţi-i
pe morţii neştiuţi din Hiroshima...
pe gârbovul pescar ce-şi împletise
un nou năvod făcut din ochi de soare,
prin care
petalele oceanului sclipeau
ca nişte violete parfumate...
pe omul-cal căzut în faţa casei
în clipa-n care surîzînd spre prunci
le arăta un animal ciudat,
o veche bicicletă cumpărată,
spunând – Cu ea mai pot s-alerg un veac!
pe mamele ucise lângă leagăn,
pe fata care peste-un sfert de oră
şi-ar fi văzut logodnicul plecat
de patru ani pe front şi-ntors rănit...
pe cei nefericiţi ce se rugau
în templele cu umbre de izvoare...
pe pruncii care nu s-au mai întors
din şcoli... şi ale căror şorţuri mici,
ce-acum se leagănă în vânt orfane,
cu mult mai triste-s decât însăşi moartea...

Oh, pomeniţi-i, pururi pomeniţi-i
Pe morţii neştiuţi din Hiroshima
Şi nu uitaţi pe cei ce i-au ucis!

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!