Sonetul VI

Trandafir, pururi domneşti; antichităţii
fostu-i-ai potir fără chenar aurit;
nouă ne eşti floarea deplinătăţii,
chip nenumărat, niciodat' istovit.

Mândrul avut, veşmânt peste veşmânt,
învăluie-un trup ce-i doar strălucire;
dar însăşi petala despuiată-i în vânt,
şi-i veşmântului, oricând dezminţire.

De veacuri mireasma ta ne-îmbie
cu gingaş nespuse numiri;
preaslăviri către bolţi înălţate.

Nu ştim cum să-ţi spunem, ghicim...
amintiri către tine se-ndreaptă, o mie,
ceasuri râvnite ce pot fi chemate...

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinul

Vioară străină, eşti lângă mine?
În câte oraşe depărtate, străine,
vorbeşte noaptea ta singură către a mea?
Te cântă sute? Sau cineva?

Sunt în toate oraşele de neţărmurit
din aceia cari fără de tine
demult în valuri ar fi pierit?
Şi de ce mă loveşte pururi doar pe mine?

De ce sunt eu vecinul acelor, mereu,
cari te silesc să cânţi, cu feţe-nfricate
şi spre a spune: viaţa-i un lucru mai greu
decât greutatea lucrurilor toate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e inima ca o femeie-n faţa ta

Mi-e inima ca o femeie-n faţa ta.
Şi e ca Ruth, a lui Noemi noră.
Lâng-ai tăi snopi, cât ziua e de mare,
trudeşte printre slugi, din auroră.
Dar către seară-n valuri se cufundă,
se scaldă şi cu grijă se-nveşmântă,
vine la tine când e pace-adâncă,
vine şi ţi se-ntinde la picioare.

Şi-n miez de noapte de-o întrebi, ea spune-aşa,
cu-adâncă simplitate: Ruth sunt, sluga ta.
Întinde-ţi aripile peste sluga ta.
Tu eşti urmaşul...

Şi la picioare-ţi doarme-apoi tăcut,
inima mea, fierbinte de-al tău trup.
Şi-i o femeie-n faţa ta. Şi e ca Ruth.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg către cer

Tu eşti viaţa şi Dumnezeul meu viu
Tu eşti fericirea de-acum
Cu îngerii-n ceruri m-ai pus să fiu
Tu, Doamne, eşti singurul drum.
Nicicând fără Tine să zbor n-aş putea
Nimic fără Tine nu sunt
Alerg către Tine pe-o rază de stea
Purtată pe aripi de vânt.

Tu eşti Dumnezeul puternic şi drept
Nimic fără Tine eu nu-s
Mi-ai pus o credinţă şi-o inimă-n piept
Iubire prin Domnul Isus.

Alerg către cer
Alerg către cer
Spre Tine, o, Doamne Isus
Mi-e sufletul plin
De-al zilei senin
De tot ce în dar mi-ai adus...

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Priveşte floarea, ţărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o ştie, veştedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!

Orice vrea să plutească! Cu paşi grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
şi dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.

Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajmă – o, cât de uşor –
din geamănul străfund spre zori venind

ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori şi cu fraţi, peste câmp adiind.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele de ce le-am zugrăvit?

Fructele de ce le-am zugrăvit?
Poate unde te-am zărit
culegând căpşuni în grădină.
Florile de ce nu pier în mine?
Nu oare unde bucuria te-a-ndemnat
să culegi una, neuitat?

Ştiu cum ai luat-o la goană
şi, dintr-o dată, fără suflare zefir,
te-ai întors către mine-aşteptând.
Te-am vegheat când dormeai.
Mâna-ţi stingă
odihnea ca un trandafir.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deţinutul

I

Mâinii mele-i rămâne
un gest cu care-nspăimântă;
pe vechile pietre
pică jilav din stâncă.

Aud doar acest ciocănit,
şi inima-mi bate şi-ngână
al stropilor mers istovit şi piere-mpreună.

Mai iute de-ar picura,
un animal de-ar veni.
Mai luminos fu cândva –.
Dar ce putem şti.

II

Gândeşte-te, ceea ce-i cer acum şi vânt,
şi gurii tale aer şi ochilor tăi zi,
până în locu-acela mic ar împietri,
în care mâinile si inima ta sunt.

Şi ceea ce în tine se cheamă: mâine,-apoi,
şi: mai târziu, la anul, mai departe –
ar fi ca răni în tine, cu puroi,
şi ar tot coace, niciodată sparte.

Şi ceea ce a fost, ar fi smintit,
s-ar zbate în tine, gura ce-ai iubit
şi nu râdea, de râs ar fi în spumă.

Şi ce-a fost Domnul, paznic ar fi numa;
hain, cu-n ochi murdar ar astupa
ultimul gol. Şi totuşi ai dura.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.

Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor de-mi stingi...

Lumina ochilor de-mi stingi: te pot vedea
urechile de mi le-astupi: te-aud în mine,
fără picioare pot merge către tine,
şi fără gură, te pot implora.
Frânge-mi braţele, te pot cuprinde
cu inima ca şi c-o mână,
opreşte-mi inima şi creieru-mi va bate,
iar de-mi arunci în creier foc,
pe sânge te-oi purta mereu.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte: o, tu, chip în adânc

Noapte: o, tu, chip în adânc
destrămat într-al meu.
Tu, căutării mele înmărmurite, adânc
covârşitoare, mereu.

Noapte, în privirea mea fremătând,
în tine însă – trăinicie;
creaţie fără sfârşit, dăinuind
pământul când n-o să mai fie.

Plină de noi constelaţii
lepădând din goană nebună
pojar aventuros în interspaţii
tăcut ce se-nstrună.

Prin simpla-ţi prezenţă, cât de mărunt,
covârşitoareo, mă ştiu –
totuşi, uns cu-ntunecatul pământ
îndrăznesc în tine să fiu.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitoarea

Da, spre tine tânjesc. Alunec,
pierzându-mă din frâu,
fără nădejde c-o să-nclin
să-nfrunt vreodată ce vine către mine
ca dinspre tine,
grav, neclătinat şi prea străin.

... Acele vremi: o, cum eram doar una,
nimic nu mă chema,
nimic nu mă trăda,
iar liniştea-mi era a unei pietre
deasupra căreia pârâul cântă-ntr-una.

Acuma insă, în astă primăvară,
ceva din neştiutul, tainic an
m-a frânt încet şi prima oară,
ceva mi-a dat sărmana-mi viaţă
caldă, vie,
cuiva în mâini, care nu ştie
ce încă eri eram.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate... sau... Început de sfârşit?

Ştii ce-nseamnă când timpul îţi bate la poartă
Fără aviz de primire că... viaţa e moartă?
Şi condus în neant la sfârşitul de aţă,
Nu ai forţă să ceri,... prelungire de viaţă?
Niciodat' pregătit să predai ce-ai ţinut
Responsabil total irosirii... de avut.
Te credeai tot frumos, pururi june, etern,
Nu conta că auzise-şi de rai sau infern.
Doar treceai bucuria de a fi,... zi la alta
Şi gândeai că traseu e mereu,... rară halta
Cea cu rol de repaus şi schimb de direcţii.
Învăţai pe ai tăi, te vindeai ca profeţii.
La început ignorant, instruit, prof' jucând
Avansai de nebun... spre sfârşitu-ţi la rând.
Tu cel micul ce aveai doar un plan nesfârşit
Şi cu şcoli ce-ai trecut, te-ai gândit reuşit.
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie
Ai vrut trupul să-ţi rupi, fără inimă, cheie.
Te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine,
Doar cu chip ce ţi-l ştii,... dar el însuşi de sine.
N-ai produs mai nimic, ţi-ai dat munca pe ban.
Alţii ştiu de-ai fost drept, sau un simplu golan.
Ai muncit să mănânci, trup s-acoperi de vânt
Cu nimic aţi servi, la intrarea în... pământ.
Căci acum vine timp să predai ce-ai primit,
O nimica de clip' şi doar chin nesfârşit,
Un contract de împrumut de a duce la cap
O bucată de trup, pe un suflet purtat.
Un destin neştiut într-o plajă imensă
Cât un bob de nisip, într-o mare' universă.
Important te-ai crezut, dar eşti mic în neant
Unde-ai rol să predai un înscris... expirant.
Şi refuzi ca să pleci cu cea moarte la toartă,
Spui în van să împlineşti un destin, sau o soartă.
Amărâtul ce eşti, n-ai ce face... te duce
Prins mai slab ca oricând... la sfârşitul de cruce.

Şi de-ai şansă, eroul fi gravat pe cer pânză,
Poţi te întoarce-n planetă, cu spirit... de-o frunză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul meu curat către tine

Aş vrea să întelegi,
că dragostea ce ţi-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poţi citi mereu
şi cu ochii închişi.
Aş vrea să ştii că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aş vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
şi tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viaţă
şi zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aş vrea să ştii că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greşită, sufăr
şi ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existenţa ta,
că tu, prin tot ce eşti...
eşti raţiunea mea.

poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt, plin de teamă,-ades o-nfiorare

Simt, plin de teamă,-ades o-nfiorare,
gândind ce-adânc înfipt în viaţă sunt.
Cuvintele-mi par ziduri, după care,
ascuns în munţi tot mai albaştri-n zare,
străluminează-al vorbelor veşmânt.

Nu bănuiesc a munţilor hotare;
auzul însă-n sânul lor mi-împlânt.
Aud pe coaste-a coaselor cântare,
în ape, dulcea bărcii legănare,
şi liniştea pe ţărm ce s-a răsfrânt.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adormit

Vei putea s-adormi tu oare
fără să te-acopăr blând,
şi ca frunza şoptitoare
să te-alint şi să-ţi încânt?

Fără să m-aţin pe-aproape
şi cuvinte să-ţi aştern,
pe sânu-ţi drag – pleoape,
pe gura ta – etern?

Fără să te-nvălui lin
şi să te las cu tine-n somn
ca pe-o grădină c-un răsplin
de crini şi anason?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul fiecăruia doar îi cuvântă înainte de a-l crea

Domnul fiecăruia doar îi cuvântă înainte de a-l crea,
apoi îl însoţeşte din beznă tăcând.
Dar cuvintele, preursirea,
aceste cuvinte-stihie, sunt:

De simţurile tale trimis pe pământ,
până la capătul dorului mergi fremătând;
dă-mi veşmânt.

Îndărătul lucrurilor creşte pârjol cotropitor,
ca umbrele lor
întreg să m-acopere-ntr-una.

Îngăduie totul: frumuseţea, spaima, totuna.
Trebuie doar să mergi: nici o simţire nu-i prea departe.
De mine, nimic nu te despartă.
I-aproape străbuna
ţară-viaţă.
O vei recunoaşte
După grava ei faţă.

Dă-mi mâna.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii,
Şi ţintirimul cel mărunt cu nume care plâng,
Şi groaznicul abis a-toate mut în care alţii
Sfârşesc: fără de preget mergem amândoi
Afară spre copaci bătrâni; fără de preget
Întârziem, loc printre fiori aflând, în faţa cerului.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul nou

Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.
Şi-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă..

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himeră,
Nici un dor n-o să se frângă.

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!