Sonetul IV

O vietate care nu există.
Toţi însă-o cunoşteau, cum au scornit-o:
– purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind – şi astfel au iubit-o.

Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deşi aievea nu; dar lumea o iubea,
şi faima ei creştea; neprihănită,
treptat nălţat-a capul. Se silea

să dăinuie. Chiar fără de nutreţ
să fiinţeze-n timp avea putinţa.
Şi astfel căpătă atâta vlagă

că-n frunte îi crescu un corn de preţ.
Cleştar, într-o fecioară luă fiinţă –
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

şi ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimţit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simţim răspuns decât un văl de vânt.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Privirea ei de gratii atâta s-a lovit
încât în ea nimic nu mai păstrează.
Şi parcă mii de gratii tot trec necontenit
şi după gratii lumea încetează.

Al paşilor puternici mers mărunt
ce-ntr-un minuscul cerc se învârteşte
e ca un dans al forţei în jurul unui punct
în care-o ameţită voinţă s-odihneşte.

Dar vălul ochiului, din când în când,
se-nalţă. O imagine pătrunde,
prin liniştea-ncordată a trupului trecând,
şi piere-n golul inimii profunde.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul I

Şi-un pom crescu. O, pură depăşire!
O, cântă-Orfeu! O, în auz pom mare!
Totu-a tăcut. Dar chiar în amuţire,
fu început şi semn şi transformare.

Şi s-au iscat din linişte-animale,
din codrul clar, de cuib, culcuş, desprins;
şi nu din vicleşug sau spaimă-au
prins să fie-n ele-atâta de domoale,

ci din auz... Glas, răgete pustii
părură mici în inimi. Şi-unde doar
colibă fu, mai ieri, spre a primi

aceasta, loc de pofte-ntunecat,
cu o intrare-ai cărei stâlpi tresar –
un templu în auz tu le-ai creat.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă... după ce

Atâta timp cât raţiunea doarme,
Cât nu iubim şi investim în arme...
Atâta timp cât pumnul ne conduce
Ajungem toţi un nume pe o cruce.
Atâta timp cât nu ne va ajunge,
Va fi mereu un suflet care plânge...
O mamă fără vlagă, obosită,
Un tată cu o soartă irosită;
Vom căuta năuci o nemurire,
Dar cum s-o ai, de nu devii iubire?
Atâta timp cât luăm, fără să dăm,
Vom fi acei ce groapa ne-o săpăm.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zvonuri trec, te dibuiesc

Şi zvonuri trec, te dibuiesc,
trec îndoieli, te-ascund în nori.
Cei trândavi şi cei visători
chiar de-al lor foc se îndoiesc;
ei nu te cred şi şovăiesc,
până nu sângeră şi munţii.

Dar tu-ţi apleci povara frunţii.

Artere-n munţi tu ai putea să tai,
ca semn de-nfricoşat judeţ,
dar pe păgâni tu nici un preţ
nu pui, nu dai.

Tu să te lupţi nu vrei cu viclenii,
nici cu-al luminii dar să te desfeţi,
căci pe creştini, tu, nici un preţ
nu pui, nu ţii.

Pe cei întrebători tu nu pui preţ.
Cu chipul blând când vii,
spre cei împovăraţi priveşti.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există situaţii tensionate potrivite chiar şi pentru cel mai calm om din lume, gata să-i stoarcă şi ultima fărâmă de răutate pe care habar nu avea că o are. Se îngăduie astfel, cioplirea caracterelor prin cele mai dureroase etape, dar mai ales debarasarea urgentă de slăbiciuni dăunătoare, chiar dacă ele sunt căţelul, cartea, ideea sau chiar propriul copil. Atitudinea se desăvîrşeşte însă, numai prin liber arbitru. Într-o aşa ecuaţie existenţială, toţi participanţii sunt chemaţi la ceva, împreună sau separat. Suntem datori să nu acţionăm sub impuls, iar dacă nu se poate, să chemăm ajutorul ceresc. Acesta e întâiul manifest al liberului arbitru, urmate de altele şi tot aşa, cu fiecare inspiraţie şi nechibzuinţă a noastră.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Viaţa toată-i un sincron (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii,
Şi ţintirimul cel mărunt cu nume care plâng,
Şi groaznicul abis a-toate mut în care alţii
Sfârşesc: fără de preget mergem amândoi
Afară spre copaci bătrâni; fără de preget
Întârziem, loc printre fiori aflând, în faţa cerului.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineaţă, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înţelege după incidentul din faţa Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deşi fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director şi profesor. Ruşinat, îşi plecă privirea şi capul; nu arăta întocmai demn de funcţia pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Îşi închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalţi, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea stinge-mi-o: te pot zări

Privirea stinge-mi-o: Te pot zări,
urechea-nchide-mi: Te pot auzi,
şi fără de picioare vin la Tine
şi fără gură te implor, divine!
Frânge-mi chiar braţul: Te voi ţine sus
cu inima mea, precum cu o mână,
inima ţine-mi: creierul va bate
şi creierul de-mi arzi în flăcări,
până şi-n sângele-mi Te voi purta, ca-n toate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precaut, Alex o luă prin locuri mult mai iluminate şi nu chiar pustii, deşi ora era târzie. Avu parte şi de noroc; nu departe de locul în care o lăsase pe Petra cu agresorii, zări o patrulă de noapte. Perfect! Se îndreptă grăbit spre poliţişti, ca nu cumva să-i piardă din vedere, deşi aceştia se deplasau destul de lent. Considerând că se apropiase suficient, strigă, nu foarte tare... Poliţiştii se întoarseră spre el; fiind noapte, nu-l puteau zări prea bine. Totuşi, se opriră, astfel că Alex îi ajunse fără probleme şi-i salută.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi - ştiu bine

Maria,
tu plângi – ştiu bine.
Aş vrea atunci şi eu să plâng,
să te laud pe tine.
Fruntea de pietre s-o strâng,
să plâng...

Mâinile tale-s fierbinţi;
clape sub ele ţi-aş strecura,
atunci un cântec tot ai avea.

Dar ceasul moare, fără urmaşi...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dacă eşti Dumnezeu, te rog, fă pace pe pământ!" Păi de ce? De ce suntem atât de naivi încât să credem că Dumnezeu se ocupă cu astfel de copilării inutile? A făcut până acum Dumnezeu pace pe pământ? Nu, pentru că o astfel de utopie nici măcar în minte nu există. Mintea care cere "pace", vorbeşte despre pace este ea însăşi infernul războiului şi al neliniştii. Această logică e la fel de infantilă ca cea în care afirmăm că: "Dacă tu eşti Dumnezeu atunci şi mintea ta este perfectă!" Dar Dumnezeu este dincolo de astfel de etichete sterile: "Perfect, imperfect - creaţie, disoluţie", etc. Fiind Totul din Întreg, cum şi unde ar mai putea fi "Dumnezeu, tu şi mai ales mintea ta" care coace astfel de şopârle? Mintea prin hipnoza ei sterilă chiar te face să crezi că există o astfel de utopie precum "tu, creaţia/lumea, creatorul", dar asta, dragul meu, e doar pentru că dormi şi nu vrei să te trezeşti încă din visul numit "mintea mea".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă ai fi într-o închisoare, în care zidurile nu lasă nici unul din sunetele lumii să ajungă la simţurile tale, nu ţi-ar rămâne totuşi copilăria, acea preţioasa, regească posesiune, acea comoară, casă a amintirilor?

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul nu este propriu-zis om, ci, cum să spun, un fel de fiinţă hibridă. În general, el se aciuiază undeva, într-un ungher izolat, de parcă s-ar ascunde acolo şi de lumina zilei, iar odată instalat astfel, e tot aşa de nedezlipit de bârlogul său ca şi un melc, sau semănând cel puţin în această privinţă cu acel interesant soi de vietate care este şi făptură, şi casă la un loc, şi care se numeşte broască ţestoasă.

Dostoievski în Nopţi albe, A doua noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baudelaire

Poetul, singurul a-nmănuncheat
lumea ce trândav se desfiră-n fiecare.
De necrezut, frumosul ei a luminat –
când însăşi chinul şi l-a proslăvit,
ruina a purificat-o nesfârşit:

şi chiar nimicitorul devine lume, floare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii (14 aprilie 1921), traducere de Dan Constanlinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Dashwood: Cred că îţi lipseşte mult, Elinor.
Elinor Dashwood: Mamă, dar nu suntem logodiţi.
Doamna Dashwood: Dar te iubeşte cu adevărat, sunt sigură de asta.
Elinor Dashwood: Nu am niciun motiv să fiu convinsă de acest lucru şi chiar dacă el ar avea astfel de sentimente cred că am fi amândouă foarte naive să credem că nu există suficient de multe obstacole care l-ar împiedica să se căsătorească cu o femeie fără rang care nu îşi poate permite nici măcar să cumpere zahăr.
Doamna Dashwood: Dar Elinor, inima-ţi spune să...
Elinor Dashwood: În astfel de împrejurări poate că este mai bine să îmi ascult raţiunea.

replici din filmul artistic Raţiune şi simţire, scenariu de Emma Thompson, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de acolo de unde se sfârşeşte lumea lui "eu şi al meu" reîncepe Dumnezeu! De ce? De ce ar fi aşa? Pentru că atâta timp cât te izolezi şi eşti preocupat de lumea lui "eu şi al meu" nu poţi vedea că pretutindeni există doar Dumnezeu! Deci atâta timp cât "eu exist" frica de inexistenţă îl va pune non-intenţional pe Dumnezeu pe locul ultim. Asta pentru că această frică mă va situa "pe mine şi ce am eu" pe primul loc. Dar cum poţi avea tu ceva atâta timp cât Dumnezeu care are totul şi este Totul nu ţi l-a dat explicit? Că, aşa cum tu dansezi la nuntă, mintea zice că Dumnezeu ţi-a dat-o şi ai devenit posesor de femeie! Chiar ţi-a dat-o Dumnezeu, sau o altă minte travestită în popă a făcut impietatea ASTA?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XX

Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvăţăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.

Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândeşte,-ntre fecioară şi bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...

Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Priveşte blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de peşte licărind sticlos.

Că-s peştii muţi, credeam cândva. Nu ştiu!
La capăt nu găseşti un loc în care peştii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Claustrofobic, ha...
Nistor: Nu-i deloc de râs, să ştiţi.
Maria: Nu, pe naiba!
Stela: Ba chiar nu e nimic amuzant.
Maria: Aş... Nu ştiam că ai astfel de temeri, lungane, dar mă bucur că am aflat. Pe viitor, am să-ţi exploatez aceste sentimente puternice. Într-o zi, am să te închid într-un spaţiu cât mai strâmt, să văd cum vei reacţiona.
Nistor: Tu, micuţo? N-aş prea crede.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!