Sonetul XIII

O, pară, vişina, mărul în pârg,
agrişele... poamele toate vorbesc:
de moarte vorbesc, de-al vieţii sârg...
îl presimţi şi pe-un chip copilăresc.

Gustă sucul: purcese departe.
Simţi molcom pe limbă tâlcul nespus;
curg gânduri fără vorbe deşarte;
prinse-n rod, carnea lor ni le-a spus!

De rosteşti vorba: măr, toţi o ştiu;
dar mai dens dulce suc simte gura
mângâind legănat muşcătura,

limpezit tot mai treaz, străveziu;
Îndoit râs solar, pământesc –:
O trăiri!... Simţământ... urieşesc!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alinarea Mariei cu cel înviat

Ce-au simţit atunci: nu este oare
decât orice taină mai dulce
şi tot pământesc:
când puţin palid încă de groapă,
uşurat a mers către ea:
înviat în tot locul.
O, către ea, mai întâi. De nespus
le era vindecarea.
Da, se vindecau, asta era. Şi n-aveau nevoie
să se-atingă tare.
El puse, de-abia o secundă,
a lui – în curând
veşnică – mână, pe umărul ei femeiesc.
Şi ei începură,
tăcut ca pomii-n aprilie,
şi neţărmurit,
acest anotimp
al supremei lor legături.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine.
Şi cei ce te află, te leagă pe tine
de chip şi de gest.

Eu însă vreau să te pot pricepe,
cum te pricepe şi glia,
când pârguirea-mi începe,
împărăţia-ţi
e-n pârg.

Nu-ţi cer nici o deşertăciune,
spre-a-mi fi vădit.
ştiu că timpul poartă alt nume
decât acela
ţie sortit.

Nu-ţi cer minune pentru credinţă.
Legilor tale fă-le dreptate,
celor ce sunt din spiţă în spiţă,
tot mai învederate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc

Te pierd pentru-o secundă, cât pleoapele-mi clipesc.
Te rătăcesc în gânduri, doar să te regăsesc.
Şi-n ăst răstimp, iubito, pe iris ţi-odihneşti
A trupului splendoare şi pletele-ngereşti.
Rămas-am treaz în noapte ca trupul să-ţi dezmierd,
De teamă că în somnu-mi putea-voi să te pierd.
Ajuns-am să mă sperii de-al nopţii fiu, Morfeu.
De-n labirint de vise tu pieri, mă pierd şi eu.
În Cerber m-aş preface, pândind la căpătâi;
Când ochii-i vei deschide, să fiu eu cel dintâi,
Pe care-ţi laşi privirea să lenevească-n zori,
Să simt până-n străfunduri ai dragostei fiori.
Te pierd pentru-o clipită, doar să te regăsesc,
Ursita mea mireasă, cu chip dumnezeiesc.
Ţi-s ochii rupţi din stele, ţi-e gura rod în pârg.
Mă laşi, sau voi fi furul ce o sărut cu sârg?!
Să dăm urmare firii! Tu, cea de zei sortită,
Mă-nvaţă alfabetul iubirii şi-n sanscrită!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi - ştiu bine

Maria,
tu plângi – ştiu bine.
Aş vrea atunci şi eu să plâng,
să te laud pe tine.
Fruntea de pietre s-o strâng,
să plâng...

Mâinile tale-s fierbinţi;
clape sub ele ţi-aş strecura,
atunci un cântec tot ai avea.

Dar ceasul moare, fără urmaşi...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca dimineaţa de azi

Ca dimineaţa de azi
fost-a vre-un om mai treaz?
Nu numai floarea şi râul
şi-acoperişu-i furat de extaz.

Chiar rnarginea-i tot mai bătrână
de ceruri şirag luminată
simte: e ţară, răspuns,
largul de lume visată.

Totul respiră, mulţumeşte-nainte.
O, ale nopţii coşmaruri,
cum fără urmă-aţi pierit.

Din strat peste strat de lumină
întunericul vostru era făurit,
care pur se dezminte.

Muzot, pe la 23 februarie 1922

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac aşa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, să afle-o faptă care
să-i înmănunche liniştii-ngheţate
şi între ei s-aducă împăcare;

căci parcă nu-i sfârşit în astea toate.
Nu afli nume-n buzunări deşarte.
Dezgustul de pe gurile uscate
să-l spele n-au putut; stă mai departe;

doar într-atâta s-a schimbat; curat e.
Şi bărbile sunt mai ţepoase-acuma,
de gardieni mai bine tunse, numa

la privitori să nu le facă silă.
Întoarsă e sub pleoape-a lor pupilă,
privirile-năuntru-s îndreptate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi

Maria,
tu plângi, - ştiu.
Aş vrea şi eu să plâng
la preţul tău.
Cu fruntea pe pietre, nătâng
Vreau să plâng...

Mâinile tale fierbinţi, le ştiu;
Dacă aş pune clape de clavir sub tine,
atunci o melodie suavă ţi-ar rămâne.

Dar ceasul moare fără moştenire...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea este singura limbă universală atunci când am impresia că vorbesc o limbă străină cu fiinţe care vorbesc aceeaşi limbă cu mine.

Martin Page în O perfectă zi perfectă
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativism

cineva mă întreabă de ce tac
cineva mă forţează să vorbesc
nu pot rosti cuvine care s-au mai spus
nu pot să spun ce alţii nu-nţeleg
nu au cum să vadă să audă
ce ştiu numai eu
decartes spunea
că simţurile denaturează viaţa
când nu voi mai simţi
am să vorbesc

poezie de Adina Velcea (11 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glorificarea lui Buddha

Al miezurilor miez, inima inimilor,
migdală ce te-nchizi şi te-ndulceşti –
acestea toate, până la capătul lumilor
sublime, e carnea rodului ce tu eşti.

Nimic de tine, simţi, nu se mai ţine;
cinste ţie: coaja ta e în Nesfârşit.
Acolo, straşnica-ţi sevă zace şi-ntreţine
ajutată de-o strălucire dinafară, din Zenit.

Căci în înalt de nalturi, sorii tăi,
nemaivăzut sunt toţi deplin rotiţi şi orbitor.
Ci înlăuntrul tău a şi început
ce stă deasupra sorilor.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ndrăznesc

De m-ai asculta vreodată
aş voi ca să-ţi vorbesc
tu m-asculţi... cu toate-acestea
n-am putere să-ndrăznesc
eşti prea bună, eşti prea dulce
însă fără voia mea
ca şi-o pasăre pe cracă
tremur înaintea ta.

Am a-ţi spune multe lucruri
nu pot însă... mă-nfior
căci pe buze-ţi văd un zâmbet
rece, batjocoritor
gura ta e ca o roză
tu în râs mă vei lua
nu-ndrăznesc să ridic ochii
nu-ndrăznesc-naintea ta.

Mersul tău e de regină
ochiu-ţi e impunător
pentru ce te-admir într-una
înţelegi tu prea uşor.
De mi-ai fi tu suverană
şi eu rege de ţi-aş fi
pentru tine aş muri.

Poate-s prost! e cu putinţă
însă ştiu că te iubesc
inima-mi e simţitoare
însă nu pot să vorbesc.
O! amoru-mi pentru tine
să ţi-l spun de-aş îndrăzni
n-ai mai râde şi pe-un altul
niciodată n-ai iubi!

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Traian Demetrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele biete vorbe, oarecare

Acele biete vorbe, oarecare,
obscure şi flămânde, le iubesc.
Din sărbătoarea mea le dau culoare,
atunci se-nseninează şi zâmbesc.

Făptura lor, cu teamă ferecată,
se înnoieşte-n ochii tuturor;
nu au mai mers în cântec niciodată
şi-acum îmi intră-n stihuri c-un fior.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XX

Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvăţăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.

Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândeşte,-ntre fecioară şi bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...

Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Priveşte blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de peşte licărind sticlos.

Că-s peştii muţi, credeam cândva. Nu ştiu!
La capăt nu găseşti un loc în care peştii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nici nu ştiu cu cine mai vorbesc,
Atunci când scriu aicea poezie
Şi dacă tot dezastrul pământesc
Într-adevăr mi se cuvine mie.

catren de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tac, vorbesc

Când vorbesc de fapt tac
Când tac şi ascult, vorbesc
Ceea ce nu am să cunosc
De mereu am să vorbesc

De nu am să tac si vorbesc
Fără să ascult, să vorbesc
Ce eu nu pot să vorbesc
Neavând gândul celui ce-l ascult

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VII

Flori, voi asemeni drept rânduitelor mâini
– mâini de fecioare, mâini de ieri şi de azi –
flori zăcând pe-un capăt de bancă-n grădini,
rănite pe-un capăt de lânced zăplaz,

încă o clipă de viaţă, apă-adăstând
în moartea ivită; – când ne veţi spune
cum din nou răsăriţi, între axe vibrând,
prinse-ntre degete gingaş; mai bune

decât aţi râvnit? Puteţi presimţi? voi plăpânde
laolaltă-n ulcior înviate,
resfirând spovedanii molcome, blânde.

Nelegiuit v-au cules. Mărturisească
păcate istovitoare, întunecate:
punţi din nou, înflorat, vă-mpletească.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!