Naşterea zeiţei Venus

În zori, dup-acea noapte zbuciumată,
cu strigăte, nelinişte, răscoală,
mai scoase-un ţipăt, încă-o dată, marea.
Şi când se reînchise acel ţipăt
şi din lumina pală de-nceput
căzu-n abisul peştilor tăcuţi –:
marea născu.

Puful nubil al undelor sclipea
sub soarele dintâi, şi-n preajma lor
sta fata albă, umedă, năucă,
şi cum se mişcă-o frunză crudă, verde,
şi îşi desface sulu-nfăşurat,
tot astfel trupu-i se desfăşură
în vântul cast din zori şi în răcoare.

Genunchii răsăriră selenari,
şi într-ai coapsei nori se cufundară;
îngusta umbră-a pulpelor pieri
şi gleznele zvâcniră ca gâtlejul
celor ce beau.

Era-n potirul mării trupul ei
ca într-o mână de copil un fruct necopt.
Şi-n a buricului îngustă cupă
sta toată bezna-acestei clare vieţi.
Sub ea, sclipind, val mic se ridica,
şi-apoi statornic şiroia pe şolduri,
unde din când în când da susur lin.
Dar străveziu şi încă fără umbre,
ca pâlcul de mesteceni în april,
sta sexul, cald, şi gol, netăinuit.
Şi-a umerilor sprintenă balanţă
sta-n cumpănă pe trupul ei cel drept
ce ca fântâna se-nălţa din scoică
şi-n braţe lungi cădea şovăitor
şi în cascada părului mai iute.

Apoi obrazul foarte-ncet trecu:
din prescurtata umbră-a înclinării
în vertical şi limpede urcuş
şi-n umbră-abrupt se închidea bărbia.

Şi-acum când gâtul ca o rază-ntins
şi ca un lujer era plin de suc,
se-ntinseră şi braţele cu gâturi
de lebădă, când caută ostrovul.

Apoi prin zorii-ntunecoşi din trup,
trecu suflarea cea dintâi ca vântul.
Şi-n rămurişul gingaşelor vine
trecură şoapte, sângele-ncepu
în locurile-adânci să ropotească.
Şi acest vânt crescu – se azvârli
cu-ntregu-i suflu în micuţii sâni
şi îi umplu, se năpusti în ei –
încât ca pânze, clocotind de zări,
copila zveltă-o-mpinseră spre ţărm.

Astfel sosi zeiţa.

Şi în urma-i,
cum ea zburda pe tinerele ţărmuri,
întreaga dimineaţă se-nălţară
fierbinţi, năuce, florile şi iarba,
ca dintr-o-mbrăţişare. Ea fugea.

Dar la amiază,-n ceasul cel mai greu,
se ridică încă o dată marea
şi un delfin zvârli-n acelaşi loc.
Mort, roşu şi deschis.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,
cu aripi uriaşe şi chipuri şi cortine,
şi munţi în faţa celor dintâi stele,
şi-o poartă-n depărtări adânci,
pe unde doar păsările dacă pot pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Trăiesc, mă sting; ard toată şi mă-nec.
Îndur îngheţ, când flăcări mă frământă
Mi-e şi prea dulce viaţa şi prea cruntă;
Prin bucurie, chinuri se petrec.

Deodată râs şi lacrimă încerc,
Şi desfătarea mari dureri împlântă;
Ce am se pierde şi-n vecie cântă;
Deodată mă usuc şi-n floare trec.

Astfel mă mână Amor necurmat;
Şi-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negândite totu-i alinat.

Apoi când bucuria-i mai adâncă
Şi mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferinţa cea dintâi m-aruncă.

sonet de Louise Labe (1556), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simţim cum astrul zilei iese din văzul vieţii,
Cum umbra, veste nopţii, ne mângâie pereţii.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc şi-s lungi
Când bezna şi lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare ştim a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri şi colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi şi soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeaşi n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită şi neştiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e şi-n tăcere, tăcere-i şi-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Şi-ncerc să pot simţi fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte şi noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniţi să-l încercăm.
Dar totu-i trecător şi ştiu, şi ştii, şi ştie
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când, zilnic, mă gândesc la mama,
Răsare-n vis din veşnicii...
Ea e altarul la care mă închin
În zori, la prânz ş-adesea, în chindii...

A pus, în viaţa toată, temelii
Ce dăinuie şi azi prin noi,
Ea e prezentă în păduri şi-n vii,
Dar şi-n eterna Cernă, şi-n Zăvoi...

Cu-altarul ei durez eternitate,
Din zori de zi până târziu în noapte...
Biserica o reclădesc în mine,
Să mă ajute, atât la rău, cât şi la bine...

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ignora niciodată

mă-asculţi, inimă, şi nu mă crezi
îţi spun să taci şi tu nu mă aştepţi
şi-mi spui mereu să nu uit, să nu gândesc
dar eu mereu te cert şi-ţi spun că nu-i îngheţ
că chiar dacă mi-e vântul cerul norul şi trecutul
rană-n tot şi tu încă-mi vrei să-mi spui cu gândul
că eu şi ea nu suntem timp ce zboară-n vultur
iar cuibul nostru-nchis în sufletul iubirii, celei dintâi
că nu-i vis încă de nebunii, te-nşeli tu, inimă, cea dintâi
iar dacă lacrima-mi de-i singură într-o pungă goală
de-i trup ce clipa vrea s-o ţină în fulg şi-n palmă
iar steaua roşie să-mi fie oglindă-n mac de roşu
îţi spun că la asfinţit şi-n răsărit, şi-n nopţi cu rouă
iubirea-mi este acolo-n ochii tăi, ce văd că plouă
şi este încă-n pleoape şi-n lacrimi ce privesc albastru steaua
iar să ştii că până când praful uitării va fi întors din timpuri
cortina eu încet o trag din infinituri, să adorm încet şi-n pleoape
să simt un vis în care te vreau să vii la mine, încă odată, tu, iubito

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea încă răsună

Marea încă răsună, mai ales noaptea,
molcom, în sus şi-n jos, de lungul nisipurilor catifelate.
Ecou al unei voci închise în amintire
care revine din când în când; şi mai e acea
asiduă lamentare a pescăruşilor; şi poate a unor
păsări pe care aprilie le atrage
către câmpie; tu eşti deja
aproape de mine în acea voce;
şi eu doresc ca acolo să poată sosi la tine,
dinspre mine, o rezonanţă a memoriei,
asemeni acestui murmur întunecat al mării.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e în toate

Dumnezeu e în glasul ce firav gângureşte,
Dumnezeu e-n copacul ce din nou înfloreşte,
Dumnezeu e în râsul gingaş de copil
Şi în floarea plâpândă ce-o săruţi în april'.

Dumnezeu te mângâie cu-ale mării talazuri
Când te rogi pe-al său mal, doborât de necazuri.
Dumnezeu e în falnicul brad de la munte,
Dar şi-n ochii bunicii, cu tâmple cărunte.

Dumnezeu e în ploaia, de rod dătătoare
Şi în raza fierbinte, venind de la Soare.
Dumnezeu e-n omătul aşternut în troiene,
E în iarba crescând luminos prin poiene.

Dumnezeu e în vântul ce-adie uşor,
E în Luna ce-o scrii în poeme de dor.
Dumnezeu e în codrul ce freamătă lin,
E în apa curgând şi-n potirul de vin.

Dumnezeu e în ruga, spre cer înălţată
Pentru semenii tăi, cu iubire curată.
Dumnezeu e-n eroul, niciodată înfrânt
Apărându-şi cu viaţa idealul său sfânt.

Dumnezeu e în sufletul ce te-alină la greu,
Dumnezeu e în toate, chiar şi-n omul ateu.
Dumnezeu e în nufărul înflorind în noroi,
Dumnezeu e în tine, Dumnezeu e în noi!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua mea onomastică

Mă caut şi nu mă găsesc!...

Mă caut în vechiul ogor strămoşesc-
În grâu, în porumb şi-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Şi-n focul din vatră,
În golul din casă
Şi-n gloata de-afară,
Şi-n toţi răposaţii ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...

Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Şi drumul trosneşte sub paşii greoi,
Mă caut şi-n larma vieţii de-acum,
şi-n pacea vieţii de apoi...

Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Şi-n ghioc...
Mă caut şi-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele şterse...
Dar nu mă găsesc.

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...

Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul şi fapta spre morţii de ieri,
Că urmele mele din lume se şterg
Şi nu mă găsec nicăieri?...

Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cadă cada

Se-nalţă vâna când mă urc pe tine
Şi din furou te scot fără tăgadă;
Aşez picioru-ţi, şi nu-l las să cadă,
Pe după gâtu-mi ce umil susţine
Poveri carnale când te-afund în cadă,
Iar de cobor, alegi să stai pe vine -
"Te simţi slăbită sau suspect de bine?"
Întreb lasciv lăsând pe chip plămadă.
A(,)vântul cast şi gemetele-aprinse
Ca dulci ecouri îmi revin în gând...
'Ţi-apuc obrazul şi observ că lin se
Prelinge seva pe conturul blând,
Şi-n drumul ei spre suflet mă cuprinse
Un suflu greu când te-auzeam gemând.

sonet de Ionuţ Popa (1 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Cerbului

E-o Vale ca-n poveşti, un᾽ se-mpreună munţii
Şi baţi un drum de piatră, de vrei aici s-ajungi...
Efortul e-n voinţă, ca şi-n sudoarea frunţii,
Pe şerpuite căi, ascunse şi mai lungi.

Te-ntâmpină pădurea de brazi şi de mesteceni,
Izvoare de ape repezi şi limpezi, de cleştar,
Cu braţele deschise, dar ca la vechi prieteni,
Aceste frumuseţi ţi se aduc în dar.

Când Soarele-n amiază trimite raze calde,
Iar vântul, în pădure, prin arbori doar adie,
Coboară-n zări albastre privirile, să sclade
În zbor nemărginit şi-n cânt de simfonie.

Natura neîntrecută, eternă şi bizară,
Atâtea daruri are, în mâinile-i măiastre,
Aici sunt aşezate, în acest colţ de Ţară,
De la străbuni lăsate, să fie ale noastre.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

o colibă de o palmă
pe o stâncă cioplită în munte
clipire
un chip, un trup, o privire
doi sâni, fragezi şi goi
mă aşez în culcuşul de paie
lângă noi, amândoi
am scuturat noaptea de pe umeri
deschizând ochii apoi
priveam sânii tăi albi
nu am văzut clipa
privirea luneca uşor-uşor peste buze flămânde
sărutam ceasul zilei
tu păşeai printre noi
te iubesc, am strigat într-o noapte
te-ai înfăşurat cu părul tău
în soarele alb al unei zile de mai
încolţise sămânţa în pântec
în zori, ne-am aplecat peste un copil
i-am dat un nume, apoi
se ridica de buze cuvântul în vazduh
acolo, unde cerul şi-a deschis privirea
să cadă peste noi ploaia fecundă
iubita mea, lumina din zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ţi va fi dor...

De-ţi va fi dor, nu alerga-nsetată,
Din om în om, de mine întrebând,
Căci, chipul, pretutindeni mi se-arată,
Pe veci, în inimă-ţi voi fi, şi-n gând...

Eu sunt prezent în ploaia care pică,
Din negri nori, peste-un ogor mănos,
În spice fragede ce se ridică,
Şi-n trandafirul roşu şi spinos...

Mă vei găsi în strunele viorii,
Când cântă şi când plânge sub arcuş,
Voi fi prezent şi-atunci când simţi fiorii,
Privindu-mi chipul zugrăvit cu tuş...

Mă vei găsi şi-n frunza ruginie,
Pe care-o calci, aleea străbătând,
Şi-n poezia scrisă pe hârtie,
În vers duios când te-am slăvit, cântând...

În freamătul pădurii sunt, când vântul
Se-avântă, ramurile legănând,
În brazda, ce-ncrustează-adânc, pământul,
Şi-n chipul sacru-al pruncului plângând...

Mă vei găsi în tril de ciocârlie,
În macii sângerii de pe imaş,
În mieii care zburdă pe câmpie,
Ce-ţi amintesc sărutu-mi pătimaş...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căutaţi iubirea prea departe...

Am cunoscut iubirea când nu ştiam s-o strig,
În mâna sfânt-a mamei ce mă-nvelea de frig.
În ochi-i plini de lacrimi, în grijile-i tăcute,
Când sufletu-mi de înger ştia să o asculte.

Am cunoscut-o apoi în cântul ciocârliei,
În floarea de alun... şi-n foşnetul câmpiei
În strigătul de frate şi grija de bunic,
În primul fir de iarbă şi-n greierul cel mic.

În picături de ploaie, în roua de pe flori,
În geana răsărită a soarelui din zori.
Iubirea stă să cadă pe stelele din cer
Şi este-acolo, sus, şi-n zori când ele pier.

Câtă iubire, Doamne, ai pus pe lângă noi!
Dar orbi cum suntem azi şi-n suflete prea goi,
Împovăraţi de griji, sau gând de-navutire,
Nu ne mai pasă Doamne... călcăm peste iubire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea...

Când marea turbează de valuri împinsă
Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,
Cînd nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt,

Atunci printre nouri, prin vânt şi prin unde
O rază de aur se toarce uşor
Şi-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt şi prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cemită
Und' razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Luceşte o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.

E-amantul a stelei ce palidă trece
Şi-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

E toamnă. Marea bate-n ţărmul ud
Şi furioase valurile-njură
Bolborosiri de spume se aud
şi cerul e mânjit cu nori de zgură.

Sunt multe ceasuri şi e încă ziuă
pe nisipul ţărmului pustiu
Şi rece suflă vântul şi-n târziu
şi marea neagră bate apa-n piuă.

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!