Alcesta
Și iată că deodată între ei
sosește vestitorul, aruncat
în clocotul ospățului de nuntă
ca-ntr-o fiertură-un nou ingredient.
Cei care beau acolo n-au simțit
că zeul a intrat pe-ascuns strângându-și
ca pe-o hlamidă udă de ploaie zeitatea.
S-ar fi părut că-i unul dintre dânșii.
Deodată însă-un oaspete văzu
pe tânărul stăpân al casei cum
în capul mesei nu mai stă, ci este
smuls parcă-n sus și oglindind în toată
ființa lui ceva străin, cumplit.
Apoi amestecul se limpezi
și s-a făcut tăcere; doar la fund
a mai rămas o drojdie de zgomot
și-un strat de bâlbâială tulbure,
ce mirosea urât a râs stricat.
Și-atunci au cunoscut pe zveltul zeu,
și cum stătea, plin de solie-adâncă,
ne-ndurător aproape-au și-nțeles.
Și totuși când s-a auzit ce este
a fost mai mult decât o știre a fost
ceva de neînchipuit. Admet
va trebui să moară. Când? Acum.
El însă cupa spaimei lui și-o sparse
și dintre cioburi mâinile-ntinzând
a început cu zeul târguiala.
Doar câțiva ani, un an măcar, un an,
câteva luni, sau săptămâni, sau zile,
ah! zile nu, doar nopți, o noapte numai,
o noapte, noaptea asta, numai asta.
La toate zeul răspundea că nu.
Și-atunci Admet a dat un țipăt lung
și n-a mai contenit, țipând mereu
ca muma lui atunci când l-a născut.
Și iată chiar că muma lui, bătrână,
veni spre el, și tatăl lui bătrân,
și amândoi bătrâni și veștejiți
stăteau acum uimiți în preajma lui;
iar el când i-a văzut atât de-aproape,
ca niciodată, s-a oprit și-apoi
și-a frânt deodată glasu-n plâns și-a spus:
Tată,
ții tu așa de mult la ce-a rămas,
la drojdia asta ce nu poți s-o înghiți?
Mai bine-azvârle-o jos. Iar tu, bătrâno,
matroană,
ce rost mai ai când ți-ai născut copiii?
Și pe-amândoi îi prinse dintr-o dată
ca două vite de jertfit. Dar iată
că repede-i lăsă și-i dete-n lături;
parcă lovit de-un gând și strălucind
la față, strigă: Creon, Creon!
Atâta doar, doar numele acesta.
Dar pe figura lui stătea alt chip,
pe care nu-l spunea, chip fără nume,
în așteptare, îndreptat fierbinte
spre tânărul prieten ce ședea
în fața lui la cellalt cap al mesei.
Bătrânii (se citea pe fața lui),
vezi tu, nu-s buni pentru răscumpărare,
sunt prăpădiți și slabi, n-au nici un preț;
tu însă, tu, cu frumusețea ta...
Deodată însă el nu-și mai văzu prietenul.
Rămase-n urmă-acesta,
și-acum spre dânsul ea venea, chiar ea,
parcă mai mică decât o știa,
ușoară, tristă-n haina de mireasă.
Ceilalți cu toții sunt doar calea ei
pe care ea pășește: (în curând
va fi aici, în brațele lui, care
Îndurerate se deschid). Și iată
că ea pornește vorba; nu cu dânsul.
Vorbește-acum cu zeul și zeul o ascultă,
și toți abia în zeu aud ce spune:
Răscumpărare pentru el nu poate
să fie nimeni. Eu pot să-l răscumpăr.
Eu pot să trec în locul lui. Nu-i nimeni
la capăt cum sunt eu. Ce-mi mai rămâne
din tot ce-am fost. Nu ți-a spus oare ea
care-ți aduse veștile că patul
ce-așteaptă dincolo e sub pământ?
Rămas bun mi-am luat. Și înc-o dată
rămas bun și iarăși rămas bun.
Mai mult nu poate-un muritor să ia.
De asta am venit, ca tot ce este
sub dânsul îngropat, sub cel ce-acum
e soțul meu, să piară, să se piardă.
Ia-mă cu tine. Mor în locul lui.
Și-așa cum vântul saltă peste mare
aproape ca pe-o moartă-o duse zeul,
de soțul ei departe, într-o clipă,
dar hărăzindu-i lui c-un semn ascuns
o însutită viață pământească.
Admet spre ei se năpusti-ntinzând
buimace mâini, ca-n vis. Dar ei erau
acum la ușă unde, tânguioase,
femeile se-ngrămădeau. Văzu
cum fata către el s-a-ntors, c-un zâmbet
pe față luminos ca o speranță
ce-aproape că era făgăduința
că din adânca moarte va veni
spre el cel viu...
Și el atunci,
cu mâinile acoperindu-și fața,
a-ngenuneheat, nevrând să mai zărească
nimica, după zâmbetul acela.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre zâmbet
- poezii despre prietenie
- poezii despre nuntă
- poezii despre mâini
- poezii despre început
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Zeul cel Bun și Zeul cel Rău
Zeul cel Bun și Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.
Și Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea ești în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
și s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînțeles, chestia asta mi-a displăcut."
Și-a spus Zeul cel Bun,
"Și eu am fost confundat cu tine și invocat cu numele tău."
Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre prostie, poezii despre prezent, citate de Khalil Gibran despre prezent, poezii despre munți, citate de Khalil Gibran despre munți, poezii despre apă sau citate de Khalil Gibran despre apă
Văduva din Nain
O văduvă era o dată
și ea un singur fiu avea
în viața asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea
pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce și un scut
de parcă ea însăși l-alese
dar vai veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
și apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul și-a murit
rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieții drum
gustând al morții crud venin
a ei speranță s-a topit
în viața crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt
s-a rupt și cerul și pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieții filă
și l-au luat să-l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
să împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu
din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieșeau
mulțimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau
pe văduvă văzând cum plânge
și cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar își frânge
pierzându-și singurul temei
căci el i-a fost reazim și rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit
și atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
și El mulțimea adunată
prin ochii Lui o sesiza
vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
și lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar
cu ochii Lui de Creator
văzu durerea și necazul
cum a izbit necruțător
cumplit în ființa ei talazul
și mila iată îi străpunse
și Lui Ființa și Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura
di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit
nu plânge și El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
și așa ușor El a strigat
tinerelule scoală-te îți spun
și glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficși ai tuturor
iar tănărul vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor
și mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte
mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie și Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
își puse amprenta aici jos
căci morții iată îi ridică
să umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veșnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare
și Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăși în viață
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalță
mărire Mielului Cel Sfânt
să- cânte-ntreagă omenirea
căci El și morții din mormânt
i-nvie căci este iubirea
glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste și onoare
Lui Hristos El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare
poezie de Ioan Daniel Bălan (22 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre văduvie, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre creștinism, poezii despre plâns sau poezii despre cuvinte
Fiul cel mai mic
Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii
Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor
Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca de la părinții săi
Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor
Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun și tatăl tău te iartă
Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva că fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace
Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia
Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare or" n-o fi chiar băiatul meu
E el și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său
O fiul meu o fiul meu ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu o fiul meu iubit
Eu nu sunt vrednic ca numele să-ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare
Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc
A fost pierdut dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria o vai e atât de mare
Dar fiu ce rămase acasă rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit
Doi oameni iată în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas
Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe că averea praf el a făcut
Eu văd în fiul cel mai mare îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare
Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acasă era în sine rău
El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă
El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere
Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El să ne încredem viața-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri și nu de-ai firii zori
Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus pe veci să fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre avere, poezii despre sărăcie, poezii despre lumină, poezii despre bucurie, poezii despre bogăție sau poezii despre încredere
Lia: Ah, tati... Nu știu ce să mai cred... Înțeleg doar că am geșit în privința lui, din nou, spunându-i acele cuvinte... În plus, n-a fost deloc prima dată când l-aș fi jignit în felul acesta, de față cu colegii noștri.
To Kuny: Cum, adică?
Lia: Ah, tati, nu știu de ce, însă mereu am fost foarte agresivă cu el, deși, în realitate, nu asta îmi doream. El e atât de dificil, nu-l înțeleg... Iar eu nu știu cum să mă port în prezența lui și greșesc mereu față de el, destul de des...
To Kuny: Destul de des... Deci, s-a mai întâmplat să-l jignești în mod asemănător?
Lia: Da; și nu doar o singură dată. Încă din primele zile, pe Terra, de când am devenit colegi, înainte de plecarea în misiune... La început, când am aflat că el va fi unul dintre colegii mei, am cerut să mă retrag din echipaj, doar din cauza lui, dar domnul profesor Eugen Manea, mirându-se de faptul că m-ar deranja ceva din comportamentul lui Lucian, mi-a spus că nu mai e posibil să mă retrag, că nu mai e timp suficient pentru a-mi putea găsi un înlocuitor, sau pentru a organiza alt concurs... Apoi, puțin mai târziu, imediat după oficializarea misiunii, când s-a anunțat că el va fi comandantul nostru, i-am reproșat, tot în prezența colegilor noștri, exact același lucru pe care i l-am spus și acum, însă atunci nu a reacționat așa, ca acum... Cu puțin timp înainte de lansarea navei în misiune, l-am reclamat Comisiei Disciplinare a Institutului, care a declanșat o anchetă severă în cazul lui; solicitasem destituirea lui din funcția de comandant al misiunii și excluderea lui definitivă din echipaj, justificând că ar avea un comportament necorespunzător poziției sale, mai ales față de domnișoare.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre început
- citate despre zile
- citate despre violență
- citate despre reclamații
- citate despre realitate
- citate despre profesori
- citate despre posibilitate
- citate despre greșeli
Israel și Adevărul
Lui Israel i s-a pus
În față ca el s-aleagă
Un hoț mare și Isus
Care ființă-i e mai dragă
Atunci el plin de-ngâmfare
Hoțul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să își țeasă a lui mers
Și cu hoțul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Și-a înscris al vieții pas
Doar pe valuri tulburate
Cel mai scump dintre popoare
Mai ales mai minunat
Și-a țesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat
El Israelul iubit
Cel mai înțelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuși după placul lor
Preoții cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Și sentința lor umană
Prin Pilat au aplicat
Moartea crudă răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Și e sfânt nevinovat
Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi dușmanii
Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape numai el
Morții Isus a fost dat
Și prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea
Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce
Singurul fără păcat
Fără umbră de greșală
La moartea-a fost condamnat
De ființa noastră goală
De lumină și dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură
Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia și-ntreagă firea
Noi suntem cei vinovați
Noi întreagă omenirea
Și am fost doar morții dați
Pentru veci s-avem pieirea
Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare
Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Și romanii-au atacat
A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrășmașul
Cu care el a luptat
Și-a căzut orașu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Și-atâția cum nu-nțelg
A fost iată nimicit
Două mii de ani aproape
Israel doar fără țară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc și prin pară
Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da
Căci Mesia așteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui țară
Domnul îl va curăța
Prin furtuni și valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele
Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Șeba la Betel
18-mai 2018 cluj
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Iisus Hristos, poezii despre superlative, poezii despre curățenie, poezii despre adevăr sau poezii despre Israel
Povestea bărbatului care a visat foarte mult
A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât
și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas
după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure
cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi
din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu
însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit
într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure
dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său
însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu
i-a zis
Doamne
știi că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea
iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât să te iubească pe tine
însă
dacă tot veni vorba
tu poți
uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul mă ocup eu
iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut
dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el
a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat să-i dea viață
iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure
văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte
atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
că mă sperii
iar el a plâns și i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
să te pot sluji cât mai bine
însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns
și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă
nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată
și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea
văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul să ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva
du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei
și dusă a fost
peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors
însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi
iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume
dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre bărbați, poezii despre urâțenie, poezii despre tinerețe, poezii despre sperieturi sau poezii despre păduri
Țugulea scăpase cu o scânteie de viață, căci frații nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică și nu i-a retezat capul. El, viindu-și nițel în simțiri, și neputându-se scula, a început a geme de durere și urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Și gândindu-se la triștea lui și la biata fată pentru care nu știa ce o să pață și ea din mâna fraților lui, își aduse aminte de vultur și de urs. Nu trecu mult și se pomeni cu vulturul la capul lui. Și pe când îi spunea ce păți, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca și răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că și ursul vine în ajutorul lui Țugulea, se lăsă din zbor iarăși lângă dânsul. Abia mai putu Țugulea să spună și ursului ce păți. Apoi cu grai stins ceru nițică apă. Vulturul se repezi la fântână și-i aduse apă în gușă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, și să-i așeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Țugulea bău.
Petre Ispirescu în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre urși, citate despre zbor, citate despre vulturi, citate despre păduri, citate despre viață, citate despre mâini, citate despre moarte sau citate despre frică
Lia: Și deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut și ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aș fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spațiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Știu, la fel ca și tine, vezi, am greșit și eu, reproșându-ți acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicațiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înțeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Așa credeam eu, încă de la bun început și chiar i-am reproșat asta lui dom' director, direct, în față, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde șase bulinuțe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Și încă am îndoieli în privința neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel și-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Și totul e atât de greu... Și-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aș iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre seară, citate despre zborul spațial, citate despre vestimentație, citate despre mamă, citate despre iubire sau citate despre cuvinte
Ultima dorință
Era bătrân, bolnav... Știa de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când își avea-n ograda lui un rost.
Știa că-i vremea ultimului drum.
Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase și nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colții lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.
În colțul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.
Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simțea că vine singurul său zeu.
Îi aștepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.
Și le primea, era și-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.
Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă și mâncare.
Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopți, atâția ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,
Și n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Și l-a mușcat.
A dispărut luându-și suferința,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorința.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre jocuri, poezii despre dorințe, poezii despre câini, poezii despre zile, poezii despre visare sau poezii despre suferință
Petru pe ape
După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimiși atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Și pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri și Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut
Dar în vremea aceasta iată ucenicii toți pe mare
Nu-și găseau atunci liniștea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Și veneau în șiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau și talazuri atunci grele
Se nălțau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna și nici vântul nicidecum
Ci-și tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Și cu vântul și cu marea valurile îi loveau
Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susține
Deși valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au țipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniți și nu vă temeți căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu ești o Isuse poruncește-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ți văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau și talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a pășit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos și-avea fermă-ncredințare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susține
Și deplin încredințat nicio teamă n-avea-n sine
A pășit plin de credință peste ape peste valuri
Și-a fost primul om pe ape dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape așa ca și Domnul său
Când privi doar spre Hristos Fiu Unic de Dumnezeu
Primul om de pe planetă apa ce l-a susținut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar așa puțină vreme căci deodată și-a luat
Privirea de la Hristos și spre valul tulburat
A părivit Petru atunci și groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde și de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată și-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat
Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credința i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut peste valuri a pășit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Țintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susținut
Și Petru cu Domnul Isus în corabie-au pășit
Pe când iată chiar și vântul de tot el s-a linișțtit
Și furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt și adăpost
Și văzând schimbarea vie și și în ceruri și pe mare
Au venit toți la Isus să-i aducă închinare
Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu ești
Și furtunii și chiar mării de poți Tu să poruncești
Glorie dar Lui Isus cinste slavă și onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit și de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îți mulțumim
Căci prin El ne-ai dat viața pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre vânt, poezii despre religie, poezii despre mântuire sau poezii despre groază
"Patimile lui Isus"...
Toți Îl lovesc cu sete și cu ură,
Dar El privește suspinând spre gloată,
Trecând tăcut prin cea mai grea tortură,
Ca să salveze omenirea toată.
Pe fruntea albă ține o coroană,
Iar trupul Lui e răstignit pe-o cruce,
Și spinii răutății ii fac rană,
Purtându-L înspre ultima răscruce.
Și lacrima Îl arde tot mai tare,
Iar lanțurile grele Îl apasă,
Dar El se roagă pentru-aceia care,
L-au aruncat spre moartea nemiloasă.
Apoi se uită disperat spre Cerul,
În care se aprinde o văpaie,
Ce-'ntunecă în grabă tot eterul,
Și se pornește o cumplită ploaie.
Iar cei ce-au râs în urmă cu o clipă,
Se zbat acum în spaima neputinței.
Și speriați se clatină si țipă,
Dar se sfârșesc în hăul neființei.
E ziua neagră, neagră ca si noaptea,
Doar crucea răstignirii se mai vede,
Când Domnul își ia Fiul din cetatea,
În care nimeni în minuni nu crede.
Dar trupul lui însângerat rămâne,
Și îngropat va fi cu strășnicie,
Păzit fiind de oștile păgâne,
Ca nu cumva din moarte să învie.
.....
Trei zile trec și-un înger se arată
Acelora ce L-au iubit fierbinte,
Spunându-le: - Să nu mai plângeți: Iată!
Hristos a Înviat și-i viu ca înainte...
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce, poezii despre îngeri, poezii despre tăcere sau poezii despre sânge
Legea și Viața veșnică
Domnul Isus ne-nvățat cum viața s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toți să fim
Și ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvățat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credință viața nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim
Cine-n Mine se încrede Viața veșnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie și viață și salvare
Prin credința în Hristos noi primim făgăduința
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruința
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieții noi vom intra în veșnicie
Căci Pavel așa ne spune eu sunt mort față de Lege
Și trăiesc pentru Hristos viața sfântă se-nțelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost
De atunci credința sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credință
Și-a fost gata să ucidă a fiului lui ființă
Dar Dumnezeu l-a oprit și i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credința neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Și Avraam în sfințenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credința sfântă în Dumnezeu Sfânt și viu
Tot așa și noi acum prin credință avem viață
Prin credința în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalță
Legea și porunca a fost până a venit credința
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruința
Prin credința în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viața de Hristos toți ascultăm
Și ființa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viața sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învățat
Iar când totuși se întâmplă în greșeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Și îi cerem dar iertare ființa noastră să o spele
Căci avem viața sfântă cu toți astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste și oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi
Începutul celor neprihăniți
Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Și lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit
Ce începe-n viața lui
El duce la bun sfârșit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit
Bun e a lui început
Și viața lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză și avut
În Hristos Emanuel
Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare
Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viața trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l țină
Oamenii neprihăniți
Meșter îl au pe Hristos
Și pe calea celor sfinți
Înfloresc a lor dorinți
În Mielul cel glorios
De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat și omul
Și i-a dat a Lui Cuvânt
În viața de credință
Începutu-i diferit
Și prin har și-n biruință
Pentru a omului ființă
Domnul a fost răstignit
Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Și atâtea-s fără pată
În viața ce-a fost dată
Prin sfințenie și rugăciune
Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Și el iată s-a smerit
Așa mic el s-a văzut
Și pe Domnu așa mare
Și era necunoscut
Deși Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare
Însă iată că sfârșitul
I-a fost rău și nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Și Saul s-a prăpădit
Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos
Petru dar cel credincios
A căzut și el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit și serios
Suferit-a pe Calvar
Și el Petru s-a întors
La credința sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi
Rămâi Petru-n fața turmei
Tu dar să o păstorești
Implicat în greul gijei
Să-ntărești darul credinței
Căci apostol Petru ești
Și sfârșitul i-a fost bun
Pe brațele Lui Hristos
Al vieții sfinte drum
I-a fost soare și parfum
Pentru Mielul glorios
Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veșnicia
Ce-și păstrează armonia
Uniform pân" la sfârșit
01 sept. 2019 Betania
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre oi sau poezii despre flori
Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povestești despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Și nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, așa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuție, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Și dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt și chiar anunțată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ți-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, știi și care ar fi fost ceilalți membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit și acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnișoare, deci, doar domni, fără fete... Mulți dintre membrii echipajului de atunci sunt părinții unora dintre colegii noștri. Chiar și tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Și să știi, nu-l urăsc!
Lia: Am înțeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor și de blondul ăla, mult de tot, oricât aș încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ține de el; de blândețea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniștit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aș fi putut reuși, în nici un caz...
Lia: Bineînțeles că ți-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre vorbire, citate despre prietenie, citate despre dorințe sau citate despre dor
Lumina din Infinit
cinste slavă și mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit
pentru noi și-a dat viața
sus pe cruce la Calvar
și scuipată i-a fost fața
să ne dea viața-n dar
cinste slavă și onoare
îi aducem Lui Mesia
și-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veșnicia
pentru noi Isus și-a dat
și viața și Ființa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentința
fără pată fără vină
El viața și-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit
doar Isus cel acuzat
de preoți și farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi
căci doar El era iubirea
al vieții Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor
numai El a îndrăznit
să susțină că-i Viața
Lumina din Infinit
ce străluce dimineața
n-a fost nimeni pe pământ
ca și El ca să susțină
că e Fiul Celui Sfânt
și trăiește fără vină
doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis
Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
și să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească
și Hristos l-a înălțat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare
altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca și Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca și Fiul Lui supus
nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca și Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său
doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieții veșnic val
ambii omul l-au făcut
din pământ și din lumină
și din apă și din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis
Isus doar ne e menirea
și Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ
El pe brațe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu și-al tău păcat
în rai să ne poată duce
El păcatu-a ispășit
și pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
și noi inima i-am dat
Tatăl Sfânt a hotărât
ispășirea și iertarea
omul iarăși mântuit
să trăiască îndurarea
glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea
mulțumesc o Tată Sfânt
mulțumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit
poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai sau poezii despre iertare
Probleme în paradis
S-a dus vremea-n care latifundiarul
Era zmeu, bătea-n direct și ziarul
Sau când oferea picante declarații
Ce făceau mereu sute de senzații.
Aseară era extrem de dezamăgit
Fiindcă-a băgat bani ca un tâmpit,
Iar formația pe care de ani o ține
Rămâne cea mai mare rușine.
I-a criticat în stânga și-n dreapta
Pe cei care nu găsesc deloc poarta.
Suparat... fiindcă le dă bani de case,
Dar ei nu leagă nici două pase.
A ajuns să creadă că a fost trădat,
Că jucătorii lui au făcut un mare blat.
Ori că a venit cu coada necuratul
Să piardă din nou campionatul.
Un lucru e clar, ca de fiecare dată
A rămas trist și cu buza umflată.
Însă deloc nu poate el înțelege
Cum de greșelile din trecut n-au fost lege.
Umil, a afirmat că are o echipă varză,
Asta rămâne cea mai tare fază!
Și încă ceva... și-a cerut iertare
În fața rivalei din "Ștefan cel Mare".
Și a mai afirmat cu imensă tărie
Că Dinamo în teren are dăruire.
Să fie momentul lui de sinceritate
Sau în inimă e câine până la moarte?
poezie de Alina-Georgiana Drosu (26 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Ștefan cel Mare, poezii despre trădare, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre sport, poezii despre sinceritate sau poezii despre rușine
Așa și făcură. Toată ziua într-o veselie o duseră. A doua zi, se sculă de dimineață, se găti și plecă la muncă. Nu știu însă cum făcu el, nu știu cum drese, că se pomeni iarăși în pădure. Nici el nu știa cum venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros că lua și atât; căci scăpă de sărăcie el și cu toți ai lui. Cumpără de astă dată haine pentru copii, căci erau goi. Mai luă niște unelte și dichisuri de ale lui pentru muncă și pentru casă, căci nu credea că o să fie în toate zilele Paște, să tot găsească la ouă d-astea scumpele. Câteva zile d-a rândul se mai duse el în pădure și tot găsea câte un ou. Se făcu însă mai năzuros în târg, ținu mai la preț și cu mirare văzu că scoate câte patru pungi de bani în loc de două.
Petre Ispirescu în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre comerț, citate despre sărăcie, citate despre muncă, citate despre dimineață sau citate despre diamante
Nu-i fu destul că nu-și aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul că făcuse atâta cale în deșert, se mai pomeni, când vru să plece de lângă copaci, că se agață de spinarea lui o bufniță. Hâț în sus, hâț în jos, bufnița să se ducă din spinarea lui, ba. Îl înhățase, drăcoaica, cu ghiarele, ca o gaiță spurcată, și nu-l slăbea nici cât ai da în cremene. Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, și nu fu nici un chip. Daca văzu și văzu, se hotărî și el a se duce acasă cu saxanaua în spinare și o luă la drum. În cale, băgă de seamă că alte șase bufnițe se țineau după dânsul. Merse el, biet, cu alaiul după dânsul, și potrivi ca să ajungă acasă noaptea, spre a nu se face de râsul dracilor de copii. Cum intră în cămara unde locuia dânsul în palaturile tătâne-său, cele șase bufnițe se așezară careși pe unde; iar cea d-a șaptea bufniță, care se încleștase de spinarea lui, se așeză în pat. Mai stătu, bietul flăcău, se mai socoti, se mai gândi, mai plănui, și în cele din urmă găsi cu cale să le lase în pace, să vază unde are să iasă această întâmplare. Mai cu seamă că acum se cotorosise de saxanaua din spinare. Și cum era și rupt de osteneală de atâta călătorie și de atâta tevatură ce avu pe drum, adormi, cum puse capul jos, de parcă l-ai fi lovit cu mechea în cap.
Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bufnițe, citate despre somn, citate despre râs, citate despre pace, citate despre noapte, citate despre draci, citate despre deșert, citate despre copaci sau citate despre acasă
Cultele păgâne
La templu un fariseu
Și un vameș au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit
Fariseul ce știa
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulțumea
Căci e singurul lui Tată
Tată scump îți mulțumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viața mi-o trăiesc
Și umblu pe-a Ta cărare
Eu dau din izmă și din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ți toate adevărate
La mine-n inimă le ai
Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Și îți dărui multe flori
Căci viața-mi e lumină
Nu-s ca alții pe pământ
Hărăpăreți nedrepți și preacurvari
Căci eu țin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi și avari
Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc
Doamne eu trăiesc Cuvântul
Și Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc
Iată fug de sărbători
Și de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalț azi printre stele
Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Și mereu iată postim
Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinți
Căci nu ținem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinți
Dar Scriptura ce vorbește
Să fii mândru și-ngâmfat
Unde Domnul azi privește
La cel trufaș și curat
Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt
Vameșul însă stătea
Plin de groază și de frică
Și Domnului îi spunea
De-a lui viață rătăcită
De mine o Doamne ai
Milă azi și mă ridică
Numai Tu viață dai
Inimii mele rănită
Fie-ți milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat
Iartă-mi vina și păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit
Cine dar a fost iertat
Vameșul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el își văzu eul
Toți ceilați erau pierduți
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiți
Tot la alții nencetat
Să trăiești ca fariseul
Tot pe alții tu să-i vezi
Că-s pierduți doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculți
Vameșul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt
Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat
Vameșul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deși el mult mai curat
Al lui suflet îl avu
Fariseul s-a mândrit
Cu viața lui curată
Însă vameșul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă
Domnul ne vrea azi smeriți
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâți
Cuvântu să n-ascultăm
Judecată ce o folosești
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smerești
Tu vei fi acel iertat
poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre vamă sau poezii despre smerenie
Fata întrebă pe cal, pe care din amândoi să scape; iară calul îi zise să scape pe cel ce-i făgăduise să-i dea pe Galben-de-soare, că este un cal mai harnic decât dânsul, fiindu-i frate mai tânăr. Atunci unde se repezi fata la zmeul cellalt cu paloșul, și dintr-o lovitură îl făcu în două bucăți! Zmeul, daca se văzu scăpat, îmbrățișă pe mântuitorul său și-i mulțumi, apoi merseră acasă la dânsul ca să dea lui Făt-Frumos pe Galben-de-soare, după cum se făgăduise. Muma zmeului nu mai putea de bucurie când văzu pe fiu-său teafăr și nu mai știa ce să facă ca să mulțumească lui Făt-Frumos că-i scăpase copilul de la moarte. Fata împăratului arătă dorința ce are de a se odihni de osteneala drumului ce făcuse. Îi dară o cămară și o lăsară singură. Ea, prefăcându-se că voiește să îngrijească de cal, îl întrebă daca are să i se întâmple ceva; și calul îi spuse ce are să facă.
Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mulțumire, citate despre cai, citate despre tinerețe, citate despre odihnă, citate despre mântuire, citate despre hărnicie sau citate despre creștinism