Primăvară
Azi râde soarele către pământ,
E sărbătoare mare în grădină;
Ne bucurăm că floarea din cuvânt
Ne umple sufletele de lumină!
Înmugurind mlădițele zâmbesc
Înviorând speranțele în noi
În verde crud iubirile vorbesc
Cu mierlele ce cânta în zăvoi
Copilăria-n suflet se trezește
Și bucuria inima cuprinde
Cuvântul prinde aripi și țâșnește
Când primăvara brațele-și-ntinde!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre râs
- poezii despre primăvară
- poezii despre cuvinte
- poezii despre bucurie
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vorbire
- poezii despre verde
- poezii despre sărbători
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cuvântul
Privește cerul trist către pământ
Prin nouri de amar și suferință...
Ți-e pusă azi credința în cuvânt
Cuvântul însă-ți cere stăruință,
Supunere, și-ți dă un chin cumplit,
Cu tine Moartea e-n duel mereu!
Că-n lutul literelor, vers cioplit
E o creație de Prometeu.
Iar viața însăși un poem ce-i scris
De un poet cu sufletul amar
Și-orice cuvânt de tine s-a dezis
Când moartea-ți joacă rima pe un zar!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre zaruri, poezii despre viață, poezii despre versuri, poezii despre tristețe, poezii despre suferință sau poezii despre prezent
Sculptorul de cuvinte
Și îngerii în rai s-au răzvrătit
Când încolțea în versul tău femeia,
Invidioși că din cuvânt ai plămădit
Sublimul ce-l purta în ea ideea!
Și-au coborât cu toții pe pământ,
Albastrul cerului vărsând în tine,
Când valuri de lumină în cuvânt
Au mângâiat un șold sculptat în rime!
Și-atunci ai ridicat spre cer a slava
Aripi maiestre unduind albastru.
Viori cântau în inima bolnavă
Ce sta captivă-n trupul de sihastru...
Și te-au blagoslovit cu neuitarea
Căci tu sculptezi cuvântul cu ideea
De rimelor le-a tremurat suflarea
Când răsări din versul tău femeia!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sculptură, poezii despre arte plastice, poezii despre albastru, poezii despre îngeri, poezii despre vioară sau poezii despre religie
Veste
În minunat-a raiului grădină
Au înflorit cireșii, dragul meu,
Când îngerii se joacă în lumină
L-auzi râzând pe bunul Dumnezeu.
În bucuria lor nestăvilită
Își scutură aripile spre noi
Și dintr-o toamnă sumbră, ruginită
Încep să ningă flori în loc de ploi!
Și tot pământul intră-n sărbătoare
Chiar de e iarnă afară și e ger
Se-mbracă brazii în omăt de floare
Pe uliță răsună lerui ler
Iar îngerii cântând încep să zboare
Căci Domnu-a coborât la noi din cer!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre zăpadă, poezii despre toamnă, poezii despre rai, poezii despre ploaie sau poezii despre lumină
Azi...
Veneai cândva și tu cu dimineața,
În gara cu plecările vândute;
Când se topea pe iarbă-n rouă ceața
Iar soarele venea să le sărute.
Când ceștile nu cuprindeau amorul,
În picătura de cafea sorbit,
Și dam speranțele la schimb pe dorul
Ce ochii tăi în mine l-au sădit...
Azi... nu-și anunță nici un tren venirea
Că-n două-i frântă linia ferată;
Încă mai taie-n inima privirea
O rană ce-a rămas nevindecată...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trenuri
- poezii despre sărut
- poezii despre schimbare
- poezii despre rouă
- poezii despre ochi
- poezii despre inimă
- poezii despre gări
- poezii despre dor
Atunci când te iubeam
Atunci când te iubeam primăvăra
Prin codri, prin poieni, prin ochi de cer
Și vântu-nmiresmat de flori căra
Scrisori-petale, pline de mister.
Se înverzea tăcerea în lumină
Și înfrunza un anotimp, zbanghiu,
Cărărușind boemă și senină
Covoarele de dor liliachiu...
Atunci... din pieptul meu căzuse-o stea -
Ca o speranță pusă la mezat...
Și aerul de șoapte se-aprindea
În brațele dorințelor purtat;
Iar de la mine pân' la tine-un veac
Își preumbla cuvintele nespuse,
Tot căutând distanțelor un leac
În fâlfâiri de aripi nesupuse...
Atunci când te iubeam... La ceas târziu
O luna roată cerului dădea,
Zeflemitor m-a blestemat să fiu
O umbră a celei ce eram cândva.
Să bântui azi, plângând o zi de ieri,
Ca toamna brumărind peste zăvoi
Peste speranțe, vise și dureri,
Peste iubirile ce au murit în noi...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre păduri sau poezii despre iubire
Cuvânt
Te-am căutat în zbuciumul de mare
În țipătul furtunii,-n tremur de pământ,
În susurul ce plânge în izvoare
În taina ce-i purtată de-un cuvânt.
Te-am căutat în razele de soare,
Sub umbra munților încărunțiți,
Pe după nori, în zarzării în floare,
În codrii de cuvânt-n versuri despletiți.
Te-am căutat în stele, după Lună,
În ochii ce pe drum i-am întâlnit,
În liniștea ce tace în furtună,
În versul ce durerea și-a doinit...
Te-am căutat... dar unde n-am făcut-o?
Că universu-ntreg l-am răscolit,
La îngerii din cer ce-au zis:
-Nebuno!
La tine-n suflet încă n-ai privit!
Mi-am amintit că te-am ascuns în mine,
Ca să te am chiar dacă nu-mi mai ești,
Când doruri plâng inima să-mi aline...
Cuvântul care-mi deapănă povești.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns sau poezii despre zarzări
Numai prin cuvânt...
Mi-e huma blestemată și-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Și nu mai pot tăcerea să-ți ascult.
Mă torc fuior în nopțile senine
Să-i fac din suflet disperării șal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doinește către mal!
Ș-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deși în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalț la ceruri numai prin cuvânt.
Și mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Și-mi vine dor de blânde-ți rostiri.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge, poezii despre noapte sau poezii despre durere
Rugă
Lasă, Doamne, ploile să curgă
Peste lumea plină de păcate,
Cu gângănii mici și îngâmfate
Gurile să-și umple, și să smulgă
Iarba rea din inimi, și s-ajungă
Să redea lumina ce răzbate
Către om dinspre divinitate!
rugăciune de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură
Cândva...
Cândva o mare de iubire
Cu ochii senini și visatori,
Azi un deșert în devenire
Cu suflet spulberat în nori.
M-au ars cuvintele și rouă
M-am ridicat rugă la cer,
O lume azi e ruptă-n două,
Fără iubire-n neguri pier...
Degeaba strig... ecou-i mut
Și vânturi toate-s împotrivă,
Când orice șansă ai pierdut
Rămâi corabie-n derivă...
Aveam un țărm și ca ofrandă
Senini ochii i-am oferit,
Azi n-au lumină nici să cearnă
Un trist și palid răsărit.
Eram o mare de iubire,
Oglinda unui cer senin,
Mă sting azi în dezamăgire
.... ucisă-n vorbe cu venin.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt sau poezii despre nori
Dedicație pentru Mimi Boroianu
Eu simt puterea grâului țâșnind
Din trupul tău... Ești înger de lumină
În nopțile cu lună strălucind...
Pe fruntea-ți, nimb de pace... Se adună
La tâmple partitură din florile de tei...
Vioară ți-e menirea de-a cuvânta iubirea.
Arcuș ți-e brațul, Mimi și cântec pentru cei
Care-ți pătrund în suflet... A ta-i nemărginirea!
Privirea-i schit pe cerul din care-ai răsărit
Un mac de pământească și fragedă chemare.
Tu, înger de lumină, un vis ai împlinit
Și-n viața fiecărui, rămâi o sărbătoare.
La ceas de sărbătoare iubire să-mplinești!
Prinos de fericire în rugi și împlinire!
Mereu cu-același suflet și gând, să primenești
Durerea pământească, spre marea fericire!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei
Ai ieșit...
Ai ieșit din ape ca o răsuflare
Către cer a mării - un oftat de dor;
Și-ai ales, așa, privind la-ntâmplare
Sufletu-mi ce malul bătea călător...
Și-ai ieșit din noapte ca un far pe mare,
Să cuprinzi în ochiul tandru de lumină
Rătăcitu-mi suflet ce îți întretăie
Calea ta și-și face din asta grea vină...
Și-ai ieșit din moarte ca o apa vie,
Să-mi redai speranța altui început,
Ca o respirare dinspre veșnicie
Ce închide-n neguri clipa ce-a trecut...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre început sau poezii despre vinovăție
Uniți
Tu ești cuvântul, eu baladă.
Suntem un tot când ne rostim.
Dar stelele când stau să cadă
Iubirea nouă ne-o înnoadă
În veci să nu ne despărțim.
Tu crești în mine jumătate
Ca greul să nu-mi fie greu.
Lumina ta când mă străbate
În tine-mi duce-o bună parte:
Trăim ca doi dar "tu" ești "eu"!
Știu, lumea rău a fost făcută
Dacă tu taci, voi plânge eu
Căci sunt rostirea ta tăcută
Cu-o lacrimă neîncepută
Pe suflet îți scriu dorul meu.
Mă nasc din tine prin cuvânt
Dar "eu" sunt "tu" când mă reciți
Goniți din ceruri pe pământ
Trăim ca doi sub legământ
Într-un poem pe veci uniți!
poezie de Gabriela-Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre naștere
Mărțișor
Când primăvara se arată
Alunecând pe cerul de opal,
Iar ghiocelul capul saltă,
Într-un surâs fără egal.
Plecandu-mă
Vă rog frumos
Din inimă trimisă,
Primiți urarea de mai jos,
Pe-acesta filă scrisă:
"La piept un ghiocel,
Surâsul său pe față,
Iar primăvara-n suflet,
Să vă-nsoțescă în viață!"
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ghiocei, poezii despre urări, poezii despre frumusețe sau poezii despre Mărțișor
Cum să te uit?
Cum să te uit măicuța mea cea bună
Când viață de la tine am primit,
Sămânța asta de lumină spună
Cum ai sădit-o-n mine ș-umbrele-ai plivit.
Ogorul crud al inimii curate
Mi l-ai udat cu lacrimi de argint
Ca dragoste în el, mereu să poarte
Și numai vorbe blânde de alint...
Cum să te uit măicuța mea cea sfântă
Când mâna-ți răbdătoare m-a hrănit
Cu slove dulci ce binele-l cuvântă
Și de ce-i rău tot timpul m-a ferit...
Te port în piept, în lutul cărnii mele
În sângele ce arde în cuvânt,
În ochii ce te caută-ntre stele,
În tot ce las în urmă pe pământ!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre lut
Rugăciune
Cum, Doamne, să suporți atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii și-i împarte!
Când diavolul-n câștig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veșnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilință,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credință,
Când mila-i pe sfârșite, și-o găsești doar pe bani,
Iar moartea nu mai ține de boli cont... și de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Și către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogați au parte doar de bine,
Iar oropsiții sorții se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipește bogăția,
Iar cei care-o slujesc și-au pierdut omenia,
De ce îl lași pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ți învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăși aicea printre noi,
Și, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvață iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Și-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bogăție, poezii despre sfârșit, poezii despre sclavie, poezii despre respect sau poezii despre negru
Ne folosim de oameni și-apoi îi aruncăm, fără să ne pese că și ei au, totuși, suflet...
aforism de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre suflet
Întoarcerea cuvântului risipitor
Sculatu-s-a verdele din morți
cu verde pre verde călcând
și-au dat în muguri zăvoarele la porți
să intre primăvara în cuvânt
Cu verde pre verde călcând
dau în floare pașii pe câmpie
un pas spre verde-i orice gând
cuvântul vine hăt din veșnicie
Tăcerea dă în floare pe hârtie
iar mugurii sunt parcă niște porți
pe unde primăvara ne îmbie
sculatu-s-a verdele din morți
Cu verde pre verde călcând
iată primăvara iese din cuvânt
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muguri, poezii despre moarte, poezii despre hârtie sau poezii despre gânduri
Crâmpeie de August
răsună glasul soarelui îndrăgostit
de florile deschise spre candoare
raze de lumină s-au pus pe povestit
lumea să o umple de vrajă și splendoare.
arborii se mlădie sub adieri de vânt
cerul se reflectă în lacul de smarald
munți întăresc iubirile de pe pământ
e August de poveste cu vești de herald.
e frenezie mare și păsări cântătoare
bucură lumea, sufletele dezmiardă
cu Dumnezeu în suflet mă simt încrezătoare
că fiece durere din timp o să se piardă.
cu soarele pe tâmple mă simt cutezătoare
focul lui poetic gânduri rele să ardă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre încredere sau poezii despre păsări
Frumoasă ești
Frumoasă ești iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.
Frumoasă ești precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-și revarsă,
Frumoasă ești precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubești iară.
Frumoasă ești precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârșit.
Frumoasă ești precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă ești precum e Luna
Când rătăcește printre ele.
Frumoasă ești precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă ești precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.
Frumoasă ești cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă ești, și îmi ești mie,
Iubita mea cu ochi de foc.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre nuntă
Septembrie
Când trec cocorii către țări străine
Prin sufletele triste de poeți,
O teamă de-ntuneric cade-n mine,
Cu nostalgia-acestei dimineți.
Pe frunze cerul plânge ruginiu
Prin ochii tăi trec umbre către mâine
De mine mi-este foame și nu știu
De ce mănânc cuvintele pe pâine...
Suspină vântu-n versuri nerostite
E ca o rană vie, poezia,
Septembrie-i cu visele ciuntite
Și-și varsă amară-n lume frenezia...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre viitor sau poezii despre pâine