La marginea nopţii

Odaia mea şi-această toată
nemărginire înnoptată
e-acelaşi spaţiu. Sunt o strună mare
peste largi, foşnitoare
rezonanţe-ncordată.

Lucrurile-s trupuri de viori,
în care întunericul vibrează;
plâns de femei în umbra lor visează
şi în adâncul lor de multe ori
prin somn se zbate ura adunată
de neamuri întregi...
Puternic voi vibra deodată,
şi-atuncea împrejurul meu
totul se va cutremura,
şi duhul lucrurilor va zbura
către lumina care răsare
din sunetul meu
şi care prin strâmte, sterpe spărturi,
în vechile guri
de prăpăstii profunde,
mereu,
pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa

Cheamă-mă, iubitule, cheamă-mă tare!
Nu-ţi lăsa mireasa la fereastră aşteptând.
Pe aleea vechilor platani, visând
seara nu mai păzeşte:
veştejeşte.

Şi de nu vii în casa înnoptată
Cu glasul tău să mă încui,
atunci din mâna mea deodată
voi revărsa albastra întristată
peste grădini, haihui...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea
şi-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca oricum.

Împrejurul lui Dumnezeu, turn străvechi, zbor mereu,
de mii de ani tot zbor fără-ncetare;
şi nu ştiu încă bine ce sunt:
o vijelie, un vultur, ori un cântec mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul va fi puternic iar şi mare

Totul va fi puternic iar şi mare,
şes neted, ape-adânc unduitoare,
uriaşi copacii, zidurile scunde;
şi-n văi, la chipuri felurit şi tare,
neam de plugari şi de ciobani, oriunde.

Nu temple care-l strâng pe Domnu-n fiare,
ca pe-un fugar şi-l plâng în gura mare,
ca pe-o jivină prinsă şi rănită –
ci case ce-l primesc pe cel ce bate,
şi-un simţământ de-ofrande nesecate,
în noi şi-n orice faptă săvârşită.

Nu dor de-o viaţă dincolo şi peste –
doar gând să n-aduci morţii profanare,
şi, slujitor mereu celor terestre,
să nu mai fii străin mâinilor tale.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus

Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus,
prin care chiar tăcerea copilului se-ndeamnă,
vă cuget pe-ndelete – şi sus, acolo sus,
o trainică dovadă domol şi-adânc vă-nseamnă.

În mari haznale de întunecime
se zămisleşte noaptea şi se-mbină
cu alte nopţi din vremi profunde.
Şi iată, noaptea din vechime
nemărginită se înclină
spre sora ei ce-n mine se ascunde.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu întuneric, de unde vin

Tu întuneric, din care eu mă trag
Decât ardoarea îmi eşti mult mai drag,
decât ardoarea care lumea guvernează
şi luminează
nu mă împiedică însă la veghe -:
pentru un cerc oarecare,
în care nici o fiinţă nu are valoare.

Dar întunericul ocupă totul:
Chipuri şi flăcări, animale şi pe mine, ce acaparează
oameni şi puteri -

Şi poate fi: o mare forţă prelungită
În vecinătatea mea s-agită.

Eu cred în nopţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, pentru mine, ai fost ca o fereastră prin care puteam să văd în stradă.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei cu trupuri de ceară

Femei cu trupuri de ceară
Ce trec la miezul nopţii
Şi când dimineaţa se coboară
Ele sunt cobzarii sufletelor noastre.
Ce zeu le trimite, ce zeu le alungă?
Ostaşul pică pe câmpul de luptă.
Târziu sau devreme, ele spunându-ţi că te iubesc
Oare dragostea e facută dintr-un ochi închis
Sau unde e fereastră?
Putem să zâmbim
Îmi trimite o pasăre ciripitul ei
Număr, număr. Umerii tăi sunt doi
Încep să mă rotesc
Tu arzi ca o flacăra neatinsă a inimii mele.
Şi deodată ne îmbrăţişează dimineaţa
Şi noi ocolim soarele care de-abia răsare
Mă joc cu sânii tăi, femeie
Alungându-mi demonul,
Care toată noaptea mi-a cântat dragostea.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei cu trupuri de ceară

Femei cu trupuri de ceară
Ce trec la miezul nopţii
Şi când dimineaţa se coboară
Ele sunt cobzarii sufletelor noastre.
Ce zeu le trimite, ce zeu le alungă?
Ostaşul pică pe câmpul de luptă.
Târziu sau devreme, ele spunându-ţi că te iubesc
Oare dragostea e facută dintr-un ochi închis
Sau unde e fereastră?
Putem să zâmbim
Îmi trimite o pasăre ciripitul ei
Număr, număr. Umerii tăi sunt doi
Încep să mă rotesc
Tu arzi ca o flacăra neatinsă a inimii mele.
Şi deodată ne îmbrăţişează dimineaţa
Şi noi ocolim soarele care de-abia răsare
Mă joc cu sânii tăi, femeie
Alungându-mi demonul,
Care toată noaptea mi-a cântat dragostea.

poezie de Lorin Cimponeriu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea care orbeşte

La ceai, la fel cu ceilalţi, şedea.
C-apucă altfel ceaşca, la-nceput,
– puţin altfel ca alţii – mi-a părut.
Şi brusc zâmbi. Aproape că durea.

Când în sfârşit ei s-au sculat vorbind
şi la-ntâmplare şi încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau, râdeau),
eu am văzut-o. Celorlalţi urmând,

Închisă-n ea ca cea ce va să-nceapă
să cânte, în curând, pentru mulţime;
pe ochii bucuroşi, în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet şi-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depăşit,
şi parcă, după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla, ci va zbura.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul care vibrează constant nu vibrează singur. Un şir întreg de sunete alăturate, cărora creatorul inventiv nici măcar nu le-a dat naştere, vibrează şi ele laolaltă şi se întrunesc într-o multitudine complet nouă şi rezonantă. Acestea sunt sunete armonice, acele apariţii adiacente, direct subordonate: epifenomenele imediat următoare. Coarda elastică, ce a fost întinsă între două puncte, coloana de aer care a fost închisă într-un spaţiu cilindric, nu poate vibra pe de-a-ntregul. Trebuie să se împartă după legea masei inerte. Iar din aceste subdiviziuni rezultă o serie de sunete care aparţin sferei familiei sunetului de bază. Aşadar, sunetul de bază nu este singur. Este mereu însoţit de familia sa, care îi aparţine şi îi este aproape. Şi foşnetul, o sumă indefinibilă de surse ale sunetului, are armonice. Acestea sunt, însă, de neperceput pentru funcţia de întemeiere a conştiinţei mele, pentru că sunt nediferenţiate.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIV

O, desfătare pururi nouă, lut zvântat!...
Abia ajutorate mâini, cutezătoare,
oraşe au durat pe golf înaripat
cu ape şi uleiuri încărcând ulcioare.

Pe zei îi plăsmuieşte-un cuget îndrăzneţ,
morocănos destinul iarăşi ni-l prăvale.
Dar ei sunt veşnici. Vezi şi-ascultă cu ce preţ
furiş pot dânşii să-ţi arate dreapta cale.

Noi, prin milenii generaţii, noi părinţi
mereu mai împliniţi prin pruncii aşteptaţi...
Cândva ne-or depăşi şi ne-or cutremura!

Noi, cutezat-am nesfârşit, întârziaţi...
Dar muta moarte drepte ştie-ne fiinţi:
cât ne-mprumută,-atâta poate câştiga.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare
cum simţurile-mi bat spre tine, toate?
Privirile-mi, înalt înaripate,
stau feţei tale-alb înconjurătoare.
Nu vezi tu sufletul meu cum apare
în faţa ta în haină de tăcere?
Suava-mi rugă nu se coace, în putere,
pe căutătura-ţi, ca pe-un pom, mereu?

De eşti Tu visătorul, visu-s eu.
Dar de vrei să veghezi, sunt voia-ţi iară,
mă fac puternic pentru slava toată
şi mă rotesc – o linişte stelară –
peste cetatea timpului ciudată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se întâmplă uneori, când sunt singur acasă, să încep a auzi deodată tic-tacul ceasornicului. A fost mereu lângă mine şi a bătut desigur mereu, dar, din neatenţie sau din obişnuinţă, nu l-am auzit. Se pierdea, odată cu multe alte zgomote mărunte şi vechi, într-un fel de tăcere, care suprimă rumoarea lucrurilor ce te înconjoară. Din această nemişcare, se desprinde brusc bătaia dinţată a ceasornicului, cu o violenţă şi cu o energie pe care nu i-o bănuiam. Tic-tacul loveşte scurt, în bătăi retezate, ca nişte pumni mici de metal. Nu mai este un ceas, este o mitralieră. Zgomotul lui acoperă totul, umple odaia, ciocăneşte nervii. Îl ascund în dulap – răzbate şi de acolo. Îl înăbuş sub pernă – sunetul continuă, depărtat şi vehement. Nu există alt leac decât resemnarea. Trebuie să aştept. După câtva timp, nu ştiu prin ce miracol, atacul încetează, roţile se liniştesc, secundarul se îmblânzeşte. Nu se mai aude nimic: tic-tacul a reintrat în tăcerea generală a casei, s-a topit în vacarmul insensibil al tuturor obiectelor.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ramură amputată de vânt învaţă

un alt fel de plutire
precum o mână care ştie zborul din altă existenţă
despărţind cu graţie aerul în poezii
un balet al simţurilor pe un lac fără lebăde
între două margini de nemărginire
prăpăstii ale trupului dintre lumile trăite şi lumile visate
cărarea prin care luna coboară la fereastra inimii
iar în valuri un delfin susţine toată feeria

deschid o fantă prin care mă inundă lumina
mă las sufocat cu realitatea pescăruşului care-şi caută oceanul
în orice baltă cu aceeaşi convingere
cu acelaşi ţipăt de viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le-alungă.

Dă fructelor din urmă porunci să fie pline;
mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,
şi toarnă dulce suc în vinul crud.

De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.
Cel singur va fi singur vreme lungă,
va sta de veghe, lungi scrisori va scri
şi prin alei mereu va rătăci, neliniştit,
când frunzele s-alungă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum şi ele femei au ajuns

Acum şi ele femei au ajuns.
Copii şi visuri multe au pierdut,
şi copii au născut,
şi copii au născut,
şi ele ştiu: pe-acest prag tăcut,
încărunţi-vom toate-n chin şi-n plâns.

Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
şi-ncep obosite, la poartă să iasă.

Şi când drumurile cresc şi tot cresc,
şi suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi îşi amintesc,
ca de străvechi melodii...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca dimineaţa de azi

Ca dimineaţa de azi
fost-a vre-un om mai treaz?
Nu numai floarea şi râul
şi-acoperişu-i furat de extaz.

Chiar rnarginea-i tot mai bătrână
de ceruri şirag luminată
simte: e ţară, răspuns,
largul de lume visată.

Totul respiră, mulţumeşte-nainte.
O, ale nopţii coşmaruri,
cum fără urmă-aţi pierit.

Din strat peste strat de lumină
întunericul vostru era făurit,
care pur se dezminte.

Muzot, pe la 23 februarie 1922

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Privirea ei de gratii atâta s-a lovit
încât în ea nimic nu mai păstrează.
Şi parcă mii de gratii tot trec necontenit
şi după gratii lumea încetează.

Al paşilor puternici mers mărunt
ce-ntr-un minuscul cerc se învârteşte
e ca un dans al forţei în jurul unui punct
în care-o ameţită voinţă s-odihneşte.

Dar vălul ochiului, din când în când,
se-nalţă. O imagine pătrunde,
prin liniştea-ncordată a trupului trecând,
şi piere-n golul inimii profunde.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!