Muzică

Ce cânţi, copile? Prin grădini, deodată,
paşi şi porunci şoptite s-au întins.
Ce cânţi, copile? Sufletul tău, iată,
în beţele sirinxului s-a prins.

De ce-l momeşti? Sunetu-i o-nchisoare
în care el tânjeşte ostenit.
Ţi-i tare viaţa, cântul şi mai tare,
de dorul tău cu jale sprijinit.

Dă-i un răgaz, ca sufletul, cuminte,
să se întoarcă-n marea-nvălmăşeală
unde trăia, vast, vesel, înainte
ca tu să-l prinzi în doina ta domoală.

Cum din aripe tot mai trudnic bate,
tu risipi-vei zborul lui mereu,
şi-aripile-i de cântec destrămate
n-au să-l mai poarte peste zidul meu
când am să-l chem spre bucurii ciudate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se urni cu-al tău? Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce cantec cânţi, femeie.. prin ruine..
psalmii durerii ţi. i versi, prin vise scotocind..
Păşeşti fara de vină.. în flăcări, apărând porunci
Iar carnea tu ţi. o. ngenunchezi
lângă străini...

Ce cântec cânţi, femeie cu sufletul pe ziduri..
Îl amagesti când plânge şi. i dai doar firimituri..
îl ţii in inchisoare când el cu jale arde
de dorul unei preasfinte mari iubiri..

Deschide larg fereastra, da. i un răgaz să zboare..
E însetat si. l doare, in chingi prea l. ai ţinut..
I. s aripile frânte şi. i încă speriat..
Dar lasă. l să asculte o prea sfânta chemare..
Că mult prea trudnic bate, din aripi..
Prin ruine..

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum îmi pot ţine sufletul să nu-l atingă
pe al tău? Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri?

O, cum l-aş aşeza lângă altele pierdute-n
întunericul străinei linişti, ce nu cutremură
când adâncimile ţi se freamătă.

Dar tot ce ne atinge, pe tine şi pe mine,
Ne-mpreunează-ntr-un arcuş
care pe două corzi o notă scoate.

Pe care instrument suntem întinşi?
Şi care virtuos ne ţine-n mâini?
O, dulce cântec.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa

Cheamă-mă, iubitule, cheamă-mă tare!
Nu-ţi lăsa mireasa la fereastră aşteptând.
Pe aleea vechilor platani, visând
seara nu mai păzeşte:
veştejeşte.

Şi de nu vii în casa înnoptată
Cu glasul tău să mă încui,
atunci din mâna mea deodată
voi revărsa albastra întristată
peste grădini, haihui...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIX

Prietene tăcut, în depărtare
simţi suflul tău văzduhul că-l dilată
te cheamă printre grinzi, întunecată,
clopotniţa sunând. Să prinzi vigoare,

să-nfrângi în tine tot ce e venin!
De lepezi chipul vechi, prinzi altă faţă.
Cumplita încercare de te-înhaţă,
amar de ţi-i gâtlejul, fă-te vin.

La noapte, în prinos poţi preschimba
răscruci de simţuri, farmec de pământ;
şi rostul lor să-l simţi la întâlnirea

ciudată. Ţărna de te va uita,
grăieşte ţărnei mute: -s unduirea,
iar apei repezi spune-i: iată, sunt!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Respinge cu-o-nclinare a frunţii sale
tot ce-l constrânge şi ce-l mărgineşte;
căci uriaş în inima-i trăieşte
eternul viitor, rotit spirale.

Profunde bolţi, cu chipuri, l-nconjoară,
să-l cheme: vino, vezi, – oricine poate.
Nu da să ţină mâna lui uşoară din
sarcinile tale. Căci la noapte

ea s-ar ivi spre a te încerca
şi-ar trece-n casă – ură ce-nfioară –
şi te-ar lua, ca şi cum te-ar crea
şi te-ar goni din trupul tău afară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-mă

Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit şi s-a întamplat ceva,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Şi am rămas afară căutându-mă...

poezie de Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtie igienică, pamperşi, detergenţi, crăpelniţă: iată cercul sacru al omului, pe care noi avem misiunea să-l descoperim, să-l înţelegem şi să-l definim, şi chiar mai mult, să-l înfrumuseţăm, să-l prefacem în cântec.

Milan Kundera în Identitatea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul bătrân

Trăia la margine de sat
bătrânul. Fără baba lui.
La cer băbuţa a plecat,
El a rămas al nimănui.

Doar din cerşit trăia sărmanul.
Se ruşina întinzând mâna.
Dar vroia să prindă anul,
să-i poarte babei săptămâna.

E amărât că lumea trece
fără să-l mai ia în seamă.
De lângă zidul negru, rece,
băbuţa la cer îl cheamă.

Cu ochii pironiţi la cer,
unde sufletul ajunge,
Trupul îngheţat de ger,
nicio babă nu-l mai plânge.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa cum te vreau

niciodată mai mult
niciodată mai puţin
ca o groapă zidită
în care îmi arunc toată frica
toată neînţelegerea
şi apoi mă odihnesc
ca şi cum duminica
din sufletul tău
nu are sfârşit

eşti aşa cum te vreau
niciodată mai mult
niciodată mai puţin
ca o pădure unde îmi pierd strigătul
din vizuină în vizuină
şi apoi
când închid pleoapele
simt
da simt
copacii cum cresc
cuminţi
în sufletul tău

eşti aşa cum te vreau
şi te vreau
întunericul din sufletul meu
se pierde în văzduh
ca un abur schiţat de un pictor bătrân
e cald
e linişte
în noua mea inimă
cât e ireal
cât e materie
nu ştiu
dar un EL ruşinat
aşteaptă cuvintele mele
să-l poarte pe drumul de sare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenadă

Când tu cânţi, alintată,
Pe braţele-mi, la sân,
Auzi cum câteodată
Gându-mi răspunde lin;
Cântul tău resuscită
O zi din traiul meu;
O, cânt-a mea iubită,
O, cântă dar mereu!

Când râzi, pe a ta gură
Amorul a descins,
Orice prepuitură
Deodată s-a şi stins;
Zâmbirea ta-i ferită
De orice cuget rău;
O, râzi, o, râzi iubită,
O, râzi, o, râzi mereu!

Când tu dormi lină, pură
Sub ochiul meu umbros,
Suflarea ta murmură
Cuvânt armonios,
Pe corp neacoperită
Lipsindu-ţi vălul tău...
O, dormi, o, dormi iubită,
O, dormi, o, dormi mereu!

poezie celebră de Victor Hugo din Marie Tudor (1833), traducere de Mihai Eminescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!...

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândăcelul

- De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare,
De ce mă strângi aşa de rău?

Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,

Şi-ar plânge tata mult de tot,
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot!...

Aşa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în ţărnă frânt
Şi-nţepenit pentru vecie!...

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.

Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Şi-oricât de mică ar fi ea!

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sulac...

eu ştiu - tu cânţi acolo printre aştri
în limba mea, despre poporul meu
şi acompaniat de coruri de sihaştri
să-l ierte îi doinesti lui Dumnezeu

îl rogi să-i ierte laşitatea şi trufia
îi spui că moldovanu-i ca mioara
şi ba că vrea, ba nu cu România
şi ba că-şi vrea ba nu aparte ţara

şi îi mai cânţi că moldovencele-s frumoase
şi toate sunt Ilene Cosânzene
şi doinele pe-aice sunt sfioase
că lăcrimele noastre sunt poeme

şi că prin vii demult e coaptă poama
şi că prin căzi în şoaptă fierbe vinul
că la măligă iar ne strigă mama
şi mustul, râde tata-i ca pelinul

că frunzele de nuc încep să zboare
că-n dimineţi e tot mai multă rouă
că sufletul amarnic ne mai doare
că-i toamnă iar şi-afară plouă...

azi la biseric-am aprins o lumînare
i-am mulţumit lui sfântul Neculai
că ai cântat la nunta mea cu Lăutarii
Îţi aminteşti?! În 85. La 4 mai...

îţi aminteşti cum se-mbulzeau haholii
la scena-n fund de cort improvizată
să savureze do re mi fa sol-ii
din apa vie peste noi vărsată?!!

şi moldovenii cum se şuşoteau
-că, uite bre, chiar l-au adus şi cântă..
eu amintirea asta chiar fără să vreau
o cânt în suflet ca pe-o rugăciune sfântă

eu ştiu- tu cânţi acolo printre aştri
în limba mea, despre poporul meu
cutremurând a cerului pilaştri
în profunzimea cântecului tău...

09 septembrie 2018

Moscova

poezie de Iurie Osoianu (9 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii interioare

Imaginează-ţi sufletul tău trist din cauza anilor de detenţie şi singurătate, rugându-se în genunchi la zidul plângerii interioare. Rugându-se pentru tine. Toată viaţa i-ai oferit pe sub uşă porţia zilnică de promisiuni, minciuni şi iluzii. Tu l-ai ispitit uneori cu un pahar de vin, o ţigară sau chiar un om de ocazie. Sufletul tău nu s-a hrănit cu nimic din toate acestea şi a îmbătrânit. El nu a fost niciodată liber, nu a vizitat alţi prieteni, alte iubiri şi nu s-a întors niciodată acasă cu alt suflet de mână. Tot ce a făcut a fost să privească din când în când lumea printr-o fereastră cu gratii. Acum, când ţi-e frică de necunoscut, îţi întrebi sufletul dacă mai există salvare, dacă se mai poate schimba ceva, dacă măcar pe lumea cealaltă vei fi fericit. Dar sufletul tău tace şi priveşte zidul mucegăit la care s-a rugat toată viaţa. Îi este greu să se despartă de el.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!