Lacrimi de zori

În albul rămas
din trecute ninsori,
priviţi înspre ceruri
cu lacrimi de zori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Presăraţi alb mult,
Preluat din prezent
Amintiri din trecut.
---
Culegeţi alb imaculat
Trimiteţi albul curat
Priviţi alb neîncetat.
---
Puneţi alb
În tot ce aveţi,
Albul e fericire
Albul e nemurire.
---
Albul din flori,
Albul din ninsori,
Albul din nuferi
Să nu te superi
---
Plecăm în alb înalt
Pe tărâmul celalalt.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de iudă

Se-aştern straturi-straturi petale
pe zori dureroşi de-ndoială
ce dau, făr' de veste, năvală
din gânduri crezute-abisale.

Se scutură, brusc, neîncrederi
pe albul nevinei pierdute
în seri cu atingeri făcute
să fie-n plăcere purcederi.

O jale din lacrimi răzbate
şi-atinge, cu mantia-i udă,
voinţa perversă şi nudă.

Se-adună, prin gânduri săpate,
credinţe rebele, de iudă,
şi-ncearcă, acum, să se-audă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti de seară

Aud chemarea zilei când noaptea mă-mpresoară
Şi strigătul luminii în visurile ei,
Nelinişti mă inundă în fiecare seară
Când cerul licăreşte-n alaiuri de scântei.

Parfumuri mă inundă, aromele dansează
În umbre ce se-nalţă purtate înspre nori
Ascunşi prin întuneric, împinşi de câte-o rază
A lunii ce-i goneşte departe, înspre zori.

Pe buze, murmurate, cuvintele-mi sunt şoapte
Ce urcă înspre ceruri cuprinse de fiori,
Amestecate-n forfot de aripi şi de noapte
Cu larma primăverii din zborul de cocori.

Cuvintele acelea sunt ruga mea de seară,
Sunt gânduri ce se-nalţă în şoaptele-cuvânt
Purtate înspre ceruri, cu vina-n primăvară,
Căci a venit prea plină de tine, pe Pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmurul stelelor

Ea cântă, iar cântecul ei
îmi pare un murmur de stele
trimis ca din suflet să-mi spele
cenuşi din trecute scântei.

E-un cântec ce naşte fiori
şi-aduce-n privire blândeţea,
căci vine în el cu tandreţea
şi dragostea primilor zori.

Ea-mi cântă, îmi cântă mereu
de-acolo, din sufletul meu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă de nor

E-o clipă ce soseşte, îl prinde, îl aleargă
Pe necuprins albastru, deasupra de Pământ,
Şi caută plutirea-i din ceruri să o şteargă
Cu salve lungi de tunet şi răbufniri de vânt.

E dureroasa clipă ce albul îi transformă
În cenuşiul rece al timpului de-apoi,
Luându-I strălucirea, lăsându-l fără formă,
În curgerea grăbită a stropilor greoi.

Nu plânge, căci el ştie c-a mai trecut de-o viaţă
Şi va primi o alta, venită din Pământ,
Cu care-n altă clipă, în altă dimineaţă,
Va fi trimis la ceruri pe-o aripă de vânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul de sfârşit

S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineaţă
De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal,
Se zvârcoleşte râul sub platoşa de gheaţă,
Iar frigul este rege-n tabloul hibernal.

Nici nori nu se arată, iar Soare nu mai este
Deasupra de regatul odată înverzit;
E albul simplu, rece, tablou, miraj, poveste,
Coşmarul unei toamne în clipa de sfârşit.

Îşi tremură mirarea în frunze-ngălbenite
Un fag ce îşi retrage şuvoiul vieţii-n el,
Lăsând în scoarţa-i aspră durerile venite
Cu albul ce-l întinde un nemilos penel.

E albă nemişcarea şi-n umbre e tăcere,
Pădurea e decorul tabloului neviu
Cu tuşe-nfrigurate, atingeri de durere
Şi strigăte-ngheţate, lăsate în pustiu.

Când, ameninţătoare, apar, din vremi trecute,
Sub pelerine albe, stihiile ce sorb
Din ultimele frunze culorile pierdute,
În cer, pe aripi negre, se leagănă un corb.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga copilei

Privesc, în tăcere, figura senină
A unei copile ce ‘nalţă o rugă
Afară, în ploaie şi frig. Mă subjugă,
Şi-mi pare că-i toată scăldată-n lumină.

E mică, slăbuţă, iar vocea-i firavă
Îmi pare o şoaptă ce-ascunde durerea
Ce-o văd doar în ochii ce au doar puterea
Să treacă de ploaie şi nori, înspre slavă.

Un tremur mă-ncearcă iar pieptul îmi creşte,
Pe faţă am dâre de lacrimi şi ploaie,
Credinţele vechi se zbârcesc, se înmoaie,
O nouă-ndoială în minte-ncolţeşte,

Căci fata, desculţă, se roagă-n noroaie
Să-i vină, din ceruri, cea care-o iubeşte.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi reci

Eşti tristă ca şi vremea de afară,
cu lacrimi reci alunecând din nori
nehotărâţi şi ei, de multe ori,
ca ochii tăi, ce azi se-ntunecară.

Oftezi ca-n răbufnirile de vânturi
ce poartă înspre zări suspinul mut
al celor ce nicicând nu au avut
spre o iubire sau frumos, avânturi.

În ritmuri scurte pieptul îţi tresaltă
ca marmura cioplită de o daltă
ce-o nemurire rece-ar vrea să-i dea,

spre lumile înalte, de-ar putea,
uitând de inima ce îţi exaltă:
să vii, să ierţi, să pleci din lumea ta?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul florilor dalbe

În Regatul de Nord, revenit din eter,
Galopează, în zori, fiul Marelui Ger,
Aşternând sub copite săgeţi ce se-nfig
În pământul cuprins de un ropot de frig.

Din privirea-ngheţată aruncă ninsori
Ce transformă în alb tot ce-nseamnă culori,
Iar în urmă ridică, în vuiet cumplit,
Viscoliri ce-ngrozesc şi anunţă sfârşit.

Şi aleargă, aleargă, trecându-şi prin zări
În copite-nvelite-n ai iernii fiori,
Moştenirea de gheaţă a Marelui Ger
În Regatul de Nord, cu o parte din cer.

Se opreşte curând şi scrutează, mirat,
O lumină de care credea c-a uitat
Şi-i apare acum licărind ca o stea
Rătăcită-n deşertul sticlirii de nea.

E mai vechiul duşman, e năvalnicul foc
Ce apare prin inimi în ierni cu noroc
Alungându-le doruri, tristeţi şi ninsori,
Prin ferestre-ncărcate cu dalbele flori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ceruri, ca un sol

Când îmi şoptesc aducerile-aminte
De vechiul drum,
În lumea lui lăsat,
Ascult, sfios,
Puţin îngândurat,
Şi le alint cu tainice cuvinte.

Sunt toate vechi, aceleaşi de-altădată,
Efectul lor, îl ştiu, îl ştii şi tu;
Încerc şi azi... Minune!
Dintr-o dată,
Un semn pornit din ceruri,
Îmi căzu

Şi nu se sparse-n gânduri de o clipă,
Şi nu se rătăci în suflet gol...
E o lumină care se-nfiripă,
Venind uşor,
Trimis de sus,
Ca sol.

- Eşti trist, îmi spune, gândul tău e rece,
Din visul tău,
Nimic n-a mai rămas...
Pe vechiul drum,
Poţi face un popas,
Apoi, spre veşnicie, te-oi petrece.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de lună

Când luna se iveşte-n
al nopţii început,
un umăr ce luceşte
îmbie la sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasmele nopţii

Alergi înspre vorbele-şoapte
prin lumea de vis şi fantasme
ce-apar, furişate, în noapte,
plutind ca în vechile basme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Terrei

C-un geamăt, din ape adânci,
În falduri ascunse de ceţuri,
Ridică în lacrimi de stânci
O rugă pierdută-n îngheţuri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poiana iubirii

Să mergem, iubito, la munte,
în primele zile din an,
când brazii au plete cărunte,
iţite sub albul turban.

Să facem un foc în poiana
în care, sub stratul de nea,
poveştile-aşteaptă doar pana
ce-n vers, de uitare-ar salva.

Ne fie o ciornă zăpada,
iar albul din jur, va fi scut
la tot ce n-ar face dovada
că-i pur tot ce noi am avut.

Căci este poiana iubirii
în care, ades, ne-ntâlnim
plătindu-i tribut fericirii
când visele,-acolo,-mpletim.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ultimei zile

Se-aude, ca un murmur printre ramuri,
un vaier scurs din frunzele căzute,
scurgându-se în moarte, fără flamuri,
războinice-ale zilelor trecute.

Ca o plecare pe furiş, tăcută,
îşi duce-n noapte albul tot mai rece,
o zi cu disperare-n şoapta mută
spre nori ce vor, degrabă, s-o înece.

Se mai priveşte-n ape şi, pe faţă,
îşi vede adâncimi de neodihnă;
se pierde-n lupta c-un sfârşit de viaţă
pe care l-ar dori trecut în tihnă.

Îşi aminteşte viaţa câştigată
în zorii ce-au lăsat-o să apară,
dar vede-o înserare ce-i arată
sfârşitul ei, zi ultimă de vară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

Iar printre ceruri de va fi-ntâlnirea
pe care am visat-o pe pământ,
aş vrea atunci să fie împlinirea
a tot ce nu a fost decât cuvânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cer

Iar dacă razele ne vor cuprinde
în vraja unui cântec din eteruri,
ne vom iubi şi aripi vom întinde
în zborul nostru, dincolo de ceruri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo în ceruri

Globul ca macul e roşu de sânge,
Lacrimi sărate deplâng dragostea,
Însă în ceruri nici zeul nu plânge,
Chiar de pe boltă se stinge vreo stea.

Acolo în ceruri predomină frigul,
Că sufletul tău a rămas fără trup,
Iar gloata nebună aplaudă ringul,
Când temerarii zilei sorţile-şi rup.

Azi sufletul drag nu-şi găseşte hodină,
Că-i răstignit ca Hristos pentru patimi.
Urmaşii respectă credinţa creştină -
Oceanul lumii umplut e de lacrimi.

Globul ca macul e roşu de sânge,
Lacrimi sărate deplâng dragostea,
Însă în ceruri nici zeul nu plânge,
Chiar de pe boltă se stinge vreo stea...

poezie de Mihai Cucereavii (7 februarie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte înstelată

Priviţi, stelele! Priviţi în sus, priviţi spre zenit!
O, priviţi mulţimile care stau în jurul focurilor cereşti!
Citadele strălucitoare, palate cu luminate fereşti!

poezie de Gerard Manley Hopkins, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de toamnă

Se-adună-ncet, ieşind din vremea lor,
atâtea frunze ce-au zâmbit cândva,
atunci când, nevăzut, ameţitor,
un vânt le mângâia, le mângâia...

Şi cad şuvoi, ca nişte amintiri
pe-o masă plină, încă, de poveşti,
oprindu-se, din slabele rotiri,
c-un foşnet ca o şoaptă: "Cine eşti?"

-Sunt toamna voastră, toamna tuturor,
un pas amăgitor spre iarna grea
cu albul rece singurul decor
pe care, peste voi, îl veţi vedea.

Priviţi, acum, în jur! E prea frumos!
Ce vă aduc în dar e un pastel
plin de culoarea voastră, cânt duios
cu care vă alint, ca menestrel.

Se liniştesc. Pe-o masă, lângă lac,
amestecate cu poveşti ce dor,
foşnesc o amintire, apoi tac.
Pastelul, pentru ele, -i incolor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!