Halucinaţii nocturne, cu flori de-anason

Substanţa pură a întunericului zilei
(noaptea minţii),
nu ne poate lua aurorele vieţii
şi nici zornăitul arginţilor negri
nu are căderea să ne profaneze aromele
şi roua dimineţii...

Ni-i de-ajuns patima caldă a muzicii
şi a sângelui, care ne-acoperă
trupurile golite de lumină
şi invadate, uneori, de obscuritate,
de înaintarea negrului neant,
a neculorii eterne,
în care consistă ultima consecinţă
a unui blestem ereditar...

Ne străjuie, totuşi, o lumină roz-albă,
cadoul naturii: o salbă,
cu flori mici de-anason –
mă tem că je t' aime, Simonne!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem...

Noi avem... cum să n-avem,
Miss, trei pasiuni comune?,
Amândoi avem ce spune
Şi-n poeme verzi ne-avem...

De-un blestem noi suferim,
Aruncat de nu ştim unde,
Versul alb să ne inunde,
Când în Parnas ne-ntâlnim!

Suntem stele fără nume,
Ca-n procesele in rem,
Şi mă tem că eu je t' aime,
Ca îngerii, fără urme...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem că je t'aime

Mândra-mi
trimite săruturi,
pe-o hârtie violetă,
şi, când dorul
mă mănâncă,
mă-mbie
la o şuetă...

Dimineaţa,
pe răcoare,
după masă,
apoi seara,
tandri, ne sorbim
cafeaua
şi ne savurăm
ţigara...

Eu, cuminte-i
ascult vorba,
răsfăţând-o aferat,
şi, dansând ca grecul
Zorba,
facem trei paşi
pân' la pat!

Ea-mi surâde,
alintată,
eu – când rebel,
când boem –
o aud, înflăcărată:
" – Dragă, mă tem
că je t'aime!"

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea are o mie de ochi

Noaptea are o mie de felinare
Iar zilei unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina lumii moare
Odată soarele apus.

Mintea are o mie de felinare,
Inimii unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina vieţii moare
Dacă iubirea a apus.

poezie de Francis William Bourdillon din Printre flori, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV

Provenit din duh de trandafiri,
Roşul e culoarea marilor iubiri,
Iar Oranjul ţine de mister şi crimă,
Galbenul ne poartă căldură şi stimă,
Fiindcă, Doamne, este rupt din soare,
E suflet rotund şi înmiresmare...

Verdele cel crud e-al naturii fală,
Lumină vegetală şi pururi regală.

Albastrul distins – marele regret –
Urcă în azururi, calm şi desuet...

Emanat din roua dimineţii,
Ce alungă norii şi unda tristeţii,
Indigoul, Doamnă, e-un sărut discret...
Pe când, vai!, tristeţea-i farmec Violet!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina lui Hristos

Pentru ca să luăm lumină
În noaptea de Înviere,
Arhanghelul de lumină
Va birui multe himere.
Vom putea lua "Lumină
din Lumină",
vom fi cu,
"Dumnezeu adevărat,
din Dumnezeu adevărat",
şi sărbătorile sfintelor Paşti,
vor fi înşirate pe un fir de soare.
Ne vom lumina sufletele
cu lumină din lumina credinţei,
cu lumină din lumina primăverii.
Numai aşa, întreaga viaţă ne va fi
o primăvară cu soare şi cer senin.
Hristos a înviat!

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterice doruri

Senină, în plină noapte, împrăştii lumină,
Imanenţei îi acorzi un amurg fermecat,
Moise de-aş fi şi tot te-aş iubi, delicat,
O muza mea, îmi cântă polenu-n stamină!
Nu fi tristă, ascultă-mi, demonic, tăcerea,
Gura ta îndulceşte veninul şi mierea,
Nurii tăi mă transformă-n simpatic bufon,
Eterice doruri, vai!, plâng în tine, Simonne!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea are frumuseţea ei ciudată: te îmbie într-un fagure de lumină după care te aruncă în puritatea întunericului ca pe un rest de viaţă care a fost cândva puternică şi caldă; dorinţele răsar nestăpânite în clipa ei să reînvie.

citat din Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum o plantă se-ntinde din întunericul unei pivniţe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, şi totuşi planta nu simte şi nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creşte şi nu se întinde şi el spre-o lumină pe care n-o simţim şi n-o vedem?

Lucian Blaga în Pietre pentru templul meu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consecinţa de scrum

Toate faptele au o consecinţă,
Toate actele au,
Consecinţă de rău,
Consecinţă de bine.

Focul are consecinţă de cald,
De scrum,
De lumină,

Apa are consecinţă
De viaţă, de curăţenie,
De depărtare,

Aerul are consecinţă
De zbor,
De prăbuşire,
De orizont,

Pământul are consecinţă
De hrană, de spirit,
De moarte

Iar tu
Ai consecinţele toate,
De cald, de scrum de lumină,
De viaţă, curăţenie, depărtare,
De zbor, de prăbuşire de orizont,
De hrană, de spirit, de moarte,

Al cincilea element
Iubire,
Chintesenţă
Cu consecinţă
De mine, de tine
De noi.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Încâlcite-s Doamne,
potecile vieţii,
aşa cum încâlcite-s
visele-n faptul dimineţii,
ori ca firele de iarbă
din poienile de munte,
biciuite de stropii
ploilor mărunte...

Bătătorit e locu-n care
ne rotim în cerc, bezmetici...
Suntem raţionali, nu suntem
atei şi nici eretici,
dar un pic cam sceptici...

Suntem fluturi nocturni,
ce ne rotim în jurul lămpii,
extaziaţi de lumină şi căldură,
având speranţa că esenţa vieţii
e veşnică şi pură...

poezie de Ioan Friciu (aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de şah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieţii,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaş...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viaţă,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu ştiu cine sunt...
Sau poate nu vreau să ştiu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A scrie poezie e un act religios

Ai grijă, Simm,
prin poezia mea, am inventat voluptăţi,
am insinuat arome şi delicii carnale,
m-am arătat ahtiat de umbre feminine
şi l-am invocat pe Eros, deseori, fără perdea...

Te-am aşezat în patima amurgului meu,
în mrejele mele, ţi-am încâlcit paşii poeziei,
m-am pitulat în ochii tăi căprii, lucitori de optimism,
ţi-am îndulcit deşertul amărăciunii
şi ţi-am inversat logica devenirii prin vers...

Ţi-am sugerat luminile îndepărtate ale lui Dumnezeu
drept leac împotriva
singurătăţii, acea singurătate din mijlocul
mulţimilor zgomotoase, ele însele însingurate de-a pururi.

Între mine şi tine, s-a interpus poezia, cu duhul
şi parfumurile ei paradisiace, cu dimineţile şi
înserările ei,
cu tot ce izvorăşte din mintea şi prospeţimea sângelui tău...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să-ţi poţi aşeza
propria lume în ordinea vieţii, pentru a putea să zbori
cu propriile aripi, pentru a-ţi aşeza, în plină lumină,
rosturile inimii, ale dorului de tine însuţi
şi ale celui care-ţi va sorbi, cu adevărat, aromele
cărnii tale de crizantemă proaspăt îmbobocită...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi evita
evidenţa asemănării, strivitor de comună, cu generaţia ta,
care s-a separat de Infinit şi Neant,
de poezie şi de Transcendent...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi dezlega
taina respiraţiei în doi, a poeziei şi a speranţei...

Ai grijă, Simm, a scrie poezie e un act religios!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul român

În răcoarea dimineţii,
Ţăranul român
Dă bineţe vieţii
Şi are gândul bun.

Pe faţă el se spală
Cu ploaia de lumină,
Care a dat năvală
Pe câmp şi în grădină.

Bobiţele de rouă
Setea îi adapă.
Se-aşterne o zi nouă,
Munca stă să-ceapă.

În arşiţă şi-n vânt
Trudeşte ziua toată,
Să scoată din pământ
Recoltă mai bogată.

Apoi, pe seară,
Când luna îmbrăţişează soarele,
Când glia îşi culcă ogoarele,
Obosit, părăseşte răzoarele
Ca să-şi odihnească mădularele.
El ştie că noaptea e cel mai bun sfetnic,
Când ploaia de lumină se pierde-n întuneric.

poezie de Dumitru Delcă (12 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune-acum, nu-i nevoie de cuvinte

Nu-mi spune-acum, nu-i nevoie de cuvinte,
Ce melodii, ce descântece vrăjitoarea-îngână
În ultima otavă verde, moale de septembre
Sau sub petice de flori albite, cu faţa spână,
Pentru că eu şi ea ne cunoaştem bine,
Îi ştiu cărările, farmecele pe care e stăpână.

Pe-aşternuturi roşcate, lângă ape indolente,
Pinul lasă, indiferent, să-i cadă conul;
Din tufişuri zgribulite cucul strigă-n zadar pe nimeni,
Căci acolo nu-i nimeni căruia să-i strice somnul.
Şi-ultimele flori de clocoţel ademenesc în toamnă
Inimi care flirtează resemnate cu-abandonul.

............................................................

Naturii ignorante, lipsite de inimă şi sentiment,
Nu-i va păsa, nici nu va şti
Paşii cărui străin îi vor descoperi păşunea
Călcând pe iarba ei doar pentru a o părăsi,
Nici nu va-întreba în roua dimineţii
Dacă-s ai mei sau nu – nici nu-şi va aminti.

poezie de A.E. Housman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Trăind, în anotimpul florii,
Ascult duios cântul viorii,
Şi, uneori, pe lună plină,
Mă mângâie-o lumină lină...
Care-mi îndepărtează teama:
Lumina este însăşi... MAMA!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când la noi în Bărăgan, soarele se întoarce în fiecare dimineaţă, demonii întunericului se ascund care încotro. În locul întunericului, lumina binecuvântată a zilei învăluie întinderea şi toate viţuitoarele se trezesc la viaţă. Natura îşi reia cursul normal

Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele Lesbia

Să ne-oferim, Lesbia, iubirii-amândoi,
Deşi-înţelepţii zilei nu sunt de-acord cu noi.
Nu-i condamna. Stelele nopţii se sting spre-apus
Pentru-a se-aprinde iarăşi în est, acolo sus.
Dar când se va stinge plăpânda-ne lumină,
Vom adormi pe veci în noaptea ce-o sa vină.
De-am trăi cu toţi în dragoste anume,
Nici săbii şi nici lanţuri n-ar mai fi pe lume;
Nici tobe şi trompete să ne-ncurce somnul,
Lăsând în pace-n pat pe doamna şi pe domnul.
Dar proşti sunt mulţi, stingând mereu a lor lumină –
Ei merg cerşind dureri spre noaptea ce-o să vină.
Când moartea va sosi şi-mi va curma festinul,
Prieteni lângă dric să nu-mi plângă destinul.
Vreau doar bogaţii în iubiri să-mi fie-aproape
Şi în parfumul care-am fost să mă îngroape.
Iar tu, Lesbia, să-mi stingi ultima lumină,
Spre-a intra regeşte în noaptea ce-o să vină.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieri ai depărtării

Privesc cum roua dimineţii
se transformă
în flori de crin,
elixirul vieţii
din roşul macilor
se revarsă peste dorul nostru,
lacrimi vărsate
în marea uitării
împrăştiate de vânt
sunt pietre poleite de argint,
fulgii de păpădie
se aştern ca un covor alb
de lumină,
acoperind pământul
dorul tău deapănă firul
smerit al timpului
o adiere rece
şi îngândurată
ne trezeşte din rătăcire
suntem prizionierii depărtării
flori desperecheate
din amintiri.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua luminilor

Mâine e ziua luminilor
Ziua când mielul şi-a pus trupul pe altar
Ziua Paştelui, ziua sângelui curat
Binecuvântarea noastră ce ne-a trecut de moarte
Afară-i plin de lumină şi pomii au îngheţat în flori,
Mai liniştiţi decât vântul
Poate că noi oamenii ne vom trezi mai liniştiţi
În toamna fără aripi, în toamna aurie
Curăţarea trupului înseamnă lumina minţii
Lumina minţii înseamnă curăţarea trupului
Liniştea, politeţe prin solstiţii, adunând flori şi speranţe.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul meu poem

Colbul adunat pe străzi
Se odihneşte pe braţele noastre obosite.
Azi ne tratează iarăşi ca pe prăzi
Cu aripile ponosite.

Zăpada libertăţii se topeşte
Ca plânsul geniilor româneşti
Care acum se războieşte
Cu tunuri şi cu palme seci.

În noaptea caldă şi albastră
E luminată lumea-ntreagă de-un popor
Ce îşi găseşte azi drumul spre casă
Pe un tărâm ce încă n-a apus de dor.

Să fim lumină seara asta!
Să fim lumină noaptea asta!
Până n-o veni năpasta...
Şi până n-o fi, iarăşi, prea târziu...

Fiindcă ferice e lumina ce luceşte
În mintea celor care nu se tem!
Cu florile din mintea ta, vorbeşte!
Curaj, poporul meu poem!

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!