Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură

Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură,
şi mor uimiţi de-o lume-mpovărată.
Şi că se schimbă-n hâdă strâmbătură
surâsul lor de gingaşă făptură,
nu vede nime-n noaptea-nfricoşată.

Ei merg pe uliţi, înjosiţi, bătrâni,
de-absurde lucruri cărora slujesc,
şi hainele pe ei se veştejesc
şi-mbătrânesc frumoasele lor mâini.

Mulţimea nu îi cruţă, îi apasă,
deşi sunt slabi, cumva şovăitori,
doar câini străini ce nicăieri n-au casă
merg uneori, tăcut, în urma lor.

La sute de călăi ei sunt ostateci,
şi orice oră-i strigă şi-i arată;
lângă spitale-aşteaptă singurateci
ziua intrării, ziua-nfricoşată.

Moartea-i aici. Nu cea de odinioară
ce-l atinsese pe copil în mers –
nu mica moarte-n magic înţeles;
ci-a lor atârnă verde şi amară,
ca rodu-n ei ce crud va fi cules.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Oră, mă laşi, te duci în larg.
Şi mă răneşte-aripa-ţi grea.
Singur: cu gura-mi ce să fac?
cu noaptea mea? cu ziua mea?

Iubită n-am, nici casă ca să stau,
şi nici un loc în care să trăiesc.
Şi orice lucruri cărora mă dau,
devin bogate şi mă cheltuiesc.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dowloading

Merg pe uliţă merg merg merg
merg merg merg uite un capac
merg aud un claxon
am intrat în buruieni
Merg prin buruieni merg merg merg
merg merg merg merg iau o floare
merg mi-e cald
dau de asfalt iar
merg puţin pe asfalt merg merg merg
am traversat
am călcat un melc
merg merg merg
opa am ajuns la tine.

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul înaltelor ziduri de-o iei

De-a lungul înaltelor ziduri de-o iei,
mulţimea de roze nu poţi să o vezi,
pe-ale parcului străine alei,
dar în credinţa ce le-o păstrezi,
le simţi că-s aproape ca nişte femei.

Fără să şovăie, merg câte două,
şi după mijloc se ţin,
şi cele roşii cântă singure-n rouă,
apoi cu miresmele lor intră lin
cele albe-n cântarea cea nouă...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc,
ce peste lucruri se întind.
Ultimul cerc nu îl mai împlinesc,
dar vreau să îl sporesc.

Rotesc în jurul lui Dumnezeu, în jurul vechiului turn,
rotesc de milenii, îmi pare;
şi nu ştiu încă: Sunt o furtună, sunt un şoim
sau doar un cântec mare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, doamne, marile oraşe

Căci, doamne, marile oraşe
pierdute sunt şi despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare –
şi să-l aline nu e alinare,
şi curg micile-i ore risipite.

Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu şi rău,
în case-adânci, şi gestu-i înspăimântă,
speriaţi mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt şi nu mai ştiu că sunt.

Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veşnic cenuşii,
şi nu ştiu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii –
şi nu pot fi decât copii şi-s trişti copii.

Cresc fete-n floare spre necunoscut
şi le e dor de calma lor copilărie,
dar nu-i acolo ceea ce-au cerut,
şi tremurând se-nchid pentru vecie.

Şi în ascunsele odăi, din fund,
au zilele maternităţii amăgite,
nopţi lungi, cu scâncet fără voie izvorând,
ani fără lupte, reci, cu forţe vlăguite.
Şi-n plină beznă stă al morţii pat,
şi-ncet ele-l doresc, cu-nfiorare,
şi mor ca-n lanţuri, mor îndelungat,
şi ies din casă ca o cerşetoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VII

Flori, voi asemeni drept rânduitelor mâini
– mâini de fecioare, mâini de ieri şi de azi –
flori zăcând pe-un capăt de bancă-n grădini,
rănite pe-un capăt de lânced zăplaz,

încă o clipă de viaţă, apă-adăstând
în moartea ivită; – când ne veţi spune
cum din nou răsăriţi, între axe vibrând,
prinse-ntre degete gingaş; mai bune

decât aţi râvnit? Puteţi presimţi? voi plăpânde
laolaltă-n ulcior înviate,
resfirând spovedanii molcome, blânde.

Nelegiuit v-au cules. Mărturisească
păcate istovitoare, întunecate:
punţi din nou, înflorat, vă-mpletească.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au rămas singuri pe lume

Într-o casă din pădure,
acolo între castani,
Doi bătrâni, singuri pe lume,
trăiesc gârboviţi de ani.

Singurătatea-i apasă,
viaţa lor e mai amară.
Nu mai pot ieşi din casă,
nu mai ştiu ce e pe-afară.

Viaţa lor spre moarte suie.
Nu mai pot să vadă largul.
Copii n-au ca să-i mângâie,
Nimeni nu le trece pragul.

Când glasul lor se stinge,
cine îi va îngropa?
Cine oare îi va plânge?
Sau... fiarele-i vor devora.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2007)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu de primăvară

Dispăru asprimea. I-o cruţare
peste pajişti nude, cenuşii.
Ape mici au altă accentuare.
Imprecise gingăşii

se întind din spaţii spre pământ.
Drumuri merg în ţară şi-o arată.
În copacul gol, neaşteptată,
vezi expresia creşterii, trecând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un april

Din nou în miresme-i pădurea.
Ciocârliile uşoare înalţă
Cu ele cerul, greu umerilor noştri;
ce-i drept, încă se vedea ziua prin ramuri,
Cât de deşeartă erà –
dar în urma lungilor după-amieze,
de ploi încărcate,
vin auriile, frumoasele
ore-nnoite,
în faţa cărora, fugind, pe-ndepărtate faţade de case
ferestre rănite
se-nchid cu canaturi înfricoşate.
Pe urmă-i linişte. Chiar ploaia trece cu
paşi lini
peste lucirea tăcută a pietrelor liniştite.
Toate zgomotele se ascund de tot adâncite
în mugurii ramurilor plini de lumini.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţială

Din nesfârşite doruri zboară
fapte sfârşite – fântâni slab săritoare –
ce tremurând, curând, se-nchină iară.
Dar, cele ce-au tăcut odinioară,
forţele noastre vii – se desfăşoară
în aceste lacrimi dănţuitoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea:
parcă în cărţi bătrâne frunzăresc,
să văd cu tine cât de mult mă înrudesc.

Vreau dragoste să-ţi dau. Din care-ai vrea...

Oare pe-un tată îl iubeşti? Nu pleci, cum ai plecat
şi tu de lângă mine: aspru-ntunecat,
de lângă mâinile-i stinghere, goale?
Nu culci cuvântu-i ofilit şi moale,
în cărţi bătrâne, rareori citite?
Nu-i oare inima-i un stăvilar
Ce-l laşi şi curgi spre bine şi amar?
Nu-i tatăl, pentru noi, ce-a fost odat'?
ani ce-au trecut, străini de cei ce sunt,
gest învechit şi demodat veşmânt,
mâini veştede şi păr decolorat?
Şi chiar de-a fost erou pe vremea sa,
e frunza ce, când creştem, va cădea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ortensia albastră

Precum un rest de verde! Par vopsele;
sunt aspre, ciunte, frunzele-i uscate;
albastrul înfloritelor umbele
nu-l poartă, ci-l răsfrâng, decolorate.

Spălat de lacrimi, pare scurs în glastre
tot mai pierdut, de parcă nu e viu,
întocmai ca străvechi scrisori albastre
ce-n galben-violet se sting, şi-n cenuşiu.

Cum nici un fir într-un şorţ mic şi şters,
uitat, nemaipurtat, nu mai tresaltă –
mărunta-i viaţă s-a-ntrerupt din mers.

Deodat' albastrul pare lângă verde nou,
sub umbela nouă mai învoaltă:
mişcat, albastrul prinde să-l dezmierde.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e inima ca o femeie-n faţa ta

Mi-e inima ca o femeie-n faţa ta.
Şi e ca Ruth, a lui Noemi noră.
Lâng-ai tăi snopi, cât ziua e de mare,
trudeşte printre slugi, din auroră.
Dar către seară-n valuri se cufundă,
se scaldă şi cu grijă se-nveşmântă,
vine la tine când e pace-adâncă,
vine şi ţi se-ntinde la picioare.

Şi-n miez de noapte de-o întrebi, ea spune-aşa,
cu-adâncă simplitate: Ruth sunt, sluga ta.
Întinde-ţi aripile peste sluga ta.
Tu eşti urmaşul...

Şi la picioare-ţi doarme-apoi tăcut,
inima mea, fierbinte de-al tău trup.
Şi-i o femeie-n faţa ta. Şi e ca Ruth.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori amintirile nu ne sunt de-ajuns. Le-am putea uita şi pe ele, când sunt prea multe, şi apoi ne-ar trebui multă răbdare până să se întoarcă iar.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alan (în magazinul de încălţăminte): Sunt comozi?
Jake: Da, dar sunt urâţi. Arată ca nişte pantofi pentru bătrâni.
Alan: Nu sunt pantofi pentru bătrâni. Sunt pantofi pentru mers.
Jake: Da, pentru oameni care au mers peste optzeci şi cinci de ani.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Ioana Niţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinul

Vioară străină, eşti lângă mine?
În câte oraşe depărtate, străine,
vorbeşte noaptea ta singură către a mea?
Te cântă sute? Sau cineva?

Sunt în toate oraşele de neţărmurit
din aceia cari fără de tine
demult în valuri ar fi pierit?
Şi de ce mă loveşte pururi doar pe mine?

De ce sunt eu vecinul acelor, mereu,
cari te silesc să cânţi, cu feţe-nfricate
şi spre a spune: viaţa-i un lucru mai greu
decât greutatea lucrurilor toate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rambo: Eram într-un bar în Saigon şi apare un puşti... Un puşti care ţine în mâini o cutie de lustruit pantofii. Şi spune "Lustruţi, vă rog, lustruiţi!" Eu am spus nu. A continuat să întrebe şi Joey a zis da. Şi eu m-am dus să iau câteva beri, iar cutia era cablată şi el a deschis cutia, împrăştiindu-i-se corpul în toate părţile în urma exploziei. Şi stă acolo, strigând ca naiba. Sunt bucăţi din el pe mine şi le dau la o parte aşa. (Îşi scoate banduliera) Prietenul meu e împrăştiat pe mine... Am sânge pe mine şi încerc să ţin toate bucăţile laolaltă... Şi le pun, dar ale naibii maţe continuă să iasă... Şi nimeni nu mă ajută! Nimeni nu mă ajută! Şi el spune, spune: "Vreau să merg acasă! Vreau sa merg acasă!" Îmi tot strigă numele! "Vreau să merg acasă, Johnny! Vreau să îmi conduc Chevroletul!" Am zis: "De ce? Ale naibii picioare, nu ţi le găsesc! Nu îţi găsesc picioarele!"

replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doc Hill

Am mers în sus şi în jos pe străzi,
Aici şi acolo, ziua şi în orele nopţii
Îngrijind toată sărăcimea bolnavă.
Ştii de ce?
Soţia mă ura; copilul îşi pierdu-se minţile.
Aşa că m-am întors către oameni şi mi-am revărsat dragostea către ei.
Plăcut a fost, la moartea mea, să văd mulţimea care m-a condus pe pajiştea verde
Şi să aud şoaptele de dragoste şi mâhnire.
Dar, o, Doamne, sufletul mi s-a zbuciumat, abia mai ţinându-se
De pridvorul noii mele vieţi,
Când am zărit-o pe Emily Stanton după stejarul cel mare de lângă groapă,
Ascunzându-se – ea şi durerea ei!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticipare

Sunt ca un steag înconjurat de vânuri ce vuiesc.
Presimt cum bat, cum vin, vreau să trăiesc,
în timp ce lucrurile jos încă mai stau:
domoale uşile se-nchid, vetrele sunt liniştite;
ferestrele nu tremură, iar greutăţile sunt prăfuite.

Cunosc furtunile şi-s agitat ca mări răzvrătite
Şi mă întind şi cad în mine
şi mă arunc şi singur sunt
în marea-nvolburată.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!