Şi moşteneşti verdele
Şi moşteneşti verdele
trecutelor grădini, tăcutu-albastru
al cerurilor sparte.
Şi rouă zilelor puzderii,
şi sorii, mii şi mii, ai verii,
şi primăveri cu sclipăt şi fior:
o tânără ce-a scris scrisori, scrisori.
Tu moşteneşti toamnele, haine diafane,
ce zac poeţilor în amintire;
şi toate iernile, ca nişte ţări orfane,
îţi cad la piept, încet, c-o alipire.
Veneţia, Roma şi Kazan ţi-or rămânea;
al Pisei dom; Florenţa-o vei avea;
Troiţka Lavra şi-acea mănăstire
ce sub grădinile din Kiev o încilcire
de ganguri ţese: negre-ascunse fire –
Moscova, clopote ca-n amintire –
şi sunet: cornuri şi viori şi flaut,
şi orice cântec ce adânc a răsunat,
în tine va luci ca nestemată.
De dragul tău se-nchid în ei poeţii
şi strâng imagini pline, foşnitoare,
şi merg, se coc în ritmuri ca în soare,
şi-atât de singuri sunt de-a lungul vieţii...
Şi pictorii pictează doar ca tu,
cele ce pier, nepieritoare-acu,
să le primeşti din nou în a ta dreaptă:
devine veşnic tot. Femeia-i coaptă,
Demult, în Monna lisa, cum e vinul;
n-ar mai trebui femei să fie – peste plinul
de-aci, nimic n-aduce nou nici o femeie.
Cei ce sculptează sunt asemeni ţie.
Vor veşnicie. Spun: durează piatră.
Şi asta însemnează:-a ta să fie.
Şi-ndrăgostiţii îţi adună avuţie:
ei sunt poeţii unor ceasuri rare;
inexpresivei guri, cu-o sărutare,
zâmbet îi pun, formând-o mai frumoasă;
şi desfătări aduc, ne modelează
pentru dureri, ce ele-abia se coc.
Şi suferinţe-aduc, cu râsul la un loc,
doruri ce dorm adânc şi se trezesc,
pentru ca-n piept străin să plângă tare.
Adună ceva tainic, apoi mor,
cum moare-un animal, fără-a-nţelege –
dar poate vor avea nepoţi în care
crudele vieţi s-or pârgui, şi vei culege,
vei moşteni prin ei iubirea celor
ce orbi şi ca în somn şi-au dăruit-o.
Spre tine curge astfel tot belşugul.
Cum cupa, sus, dintr-un havuz, s-ar revărsa,
mereu, mereu, – cum despletit
s-ar răsfira şuviţele de păr – în cupă, jos,
astfel în sânu-ţi cade orişice prisos,
când lucruri şi gândire se revarsă.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preţ, la Citate similare
Paradisul
Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi
poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi
poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii
poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară
poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor
poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea peste timpuri
Ţi-aş da un sărut, când noaptea se aşterne
Parfumul să îţi simt, frumoasa mea iubire,
Şi dragostea mea toată, voi purta pentru tine
Tu eşti prezentul meu, şi îmi vei fi amintire.
Când timpul se v-a scurge, clepsidra v-a fi goală
Şi dimensiuni îndepărtate noi vom parcurge,
Eu te voi purta cu mine, pentru a mia oară
În multe galaxii, şi oriunde vom ajunge.
Dragostea îţi voi purta frumoasă mea iubire
Suntem sortiţi să fim mereu doar un întreg,
Mă voi întoarce veşnic, să fiu numai cu tine
De-ar fi prin Universul întreg ca să alerg.
Şi buzele mereu vor fi pecetluite, cu un dulce sărut
De noi mereu şi oricând am să îmi aduc aminte,
De este scris să mă nasc, şi viaţa să-mi repet
Eu vreau să fiu cu tine, şi să te strâng la piept.
autor Georgescu Elena
poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragul meu Castravecior, o să merg pe vapor cu Paxthe şi Don Andres şi Gregorio şi o să stau toată ziua, apoi o să vin acasă şi o să mă uit dacă am primit scrisori sau măcar una. Şi poate că o să fie vreuna. Şi dacă nu o să găsesc niciuna, o să fiu un ticălos tare trist. Dar tu ştii cum să ai grijă de asta, nu-i aşa? Te rog, scrie-mi, Castravecior. Dacă era ceva legat de serviciul tău, ai fi făcut-o. E al dracului de greu fără tine, mă descurc, dar mi-e dor de mor de tine. Dacă ceva ţi s-ar întâmpla, aş muri ca un animal la zoo, care moare dacă i se întâmplă ceva companionului său. Cu multă dragoste, draga mea Mary, află că nu sunt nerăbdător. Sunt doar disperat.
Ernest Hemingway în scrisoare către Mary Welsh (1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba engleză. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.Cartea "The Complete Short Stories of Ernest Hemingway Hardcover" de Ernest Hemingway este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preţ, la Când aproape ca-n inimă poţi auzi
Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:
Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeşte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aş spune,
temeri adânci i-ar stârni –
Orice uşă
De-a mea se supune...
Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.
Mulţi din cei ce cândva,
departe de mine, trăind, s-au zbătut,
au ţesut,
au ţesut,
existenţa mea.
Şi de m-aşez lângă tine
Şi-ţi spun încet: am suferit –
Auzi tu?
Cine ştie cine
mă-ngână şoptit.
poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.
Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândind la Eminescu
Azi Eminescu mi-e în gând
Rătăcitor prin Universuri
Alunecând pe-o rază spre Pământ
El încă scrie versuri.
La fel ca-n alte dăţi, demult
El printre rime tot ascunde
Cuvinte pline de tumult
Ce greu putem pătrunde.
De vrei egal să îl socoţi,
Cu noi să îl asemeni,
Nu încerca că n-o să poţi
El, scânteiază-n cremeni!
Privind spre cercul nostru strâmt,
Ne-ndeamnă spre căutare,
"Porniţi cu toţii cu avânt,
Spre tarmuri de visare..."
Nu cată vorbe pe-nţeles,
Nu-i totul la vedere
Dar uneori el a ales
Sa ne dezvăluie mistere
Azi nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul
Căci s-a întors pe veci în lut
Acum e doar un... "altul"
Dar va rămâne tot ce-a scris
Mereu o amintire vie
Un leac ce-n taină a prescris
Iubirea pentru... poezie.
poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (1 ianuarie 2019)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
La marginea nopţii
Odaia mea şi-această toată
nemărginire înnoptată
e-acelaşi spaţiu. Sunt o strună mare
peste largi, foşnitoare
rezonanţe-ncordată.
Lucrurile-s trupuri de viori,
în care întunericul vibrează;
plâns de femei în umbra lor visează
şi în adâncul lor de multe ori
prin somn se zbate ura adunată
de neamuri întregi...
Puternic voi vibra deodată,
şi-atuncea împrejurul meu
totul se va cutremura,
şi duhul lucrurilor va zbura
către lumina care răsare
din sunetul meu
şi care prin strâmte, sterpe spărturi,
în vechile guri
de prăpăstii profunde,
mereu,
pătrunde...
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.Şi grija lui e pentru noi un vis urât
Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.
Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.Carter Webb: Sunt în avion, mi-am deschis computerul şi am început să citesc mesajele pe care i le-am trimis de-a lungul relaţiei noastre, şi care sunt vreo 30 sau chiar mai multe. Şi vorbesc chiar de adevărate scrisori de dragoste, nu câteva cuvinte. Şi oricât de stânjenitor ar fi, în încercarea mea disperată de a fi cât mai poetic şi cât mai romantic, adevărul e că sunt cele mai bune lucruri pe care le-am scris vreodată. Pentru că descriu cu un idealism aproape naiv relaţia noastră care va fi cea mai frumoasă poveste de iubire spusă vreodată, o poveste pe care eu o scriu acum. Aşadar stau pe locul meu, citind aceste mesaje şi, din senin, apar nişte turbulenţe, iar eu am un atac acut de panică, aşa cum nu mi s-a întâmplat niciodată şi mă gândesc că e din cauza faptului că nu cred că voi mai avea vreodată astfel de sentimente pentru altcineva.
replică din filmul artistic Pe tărâmul femeilor, scenariu de Jon Kasdan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-a lungul înaltelor ziduri de-o iei
De-a lungul înaltelor ziduri de-o iei,
mulţimea de roze nu poţi să o vezi,
pe-ale parcului străine alei,
dar în credinţa ce le-o păstrezi,
le simţi că-s aproape ca nişte femei.
Fără să şovăie, merg câte două,
şi după mijloc se ţin,
şi cele roşii cântă singure-n rouă,
apoi cu miresmele lor intră lin
cele albe-n cântarea cea nouă...
poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.
Se duc
Se duc poeţii din lumea asta prea păcătoasă
Poate se duc în alta mai bună, mai frumosă.
Se duc flămânzi şi goi,
Se duc poeţii mari de la noi!
Şi niciodată n-o să se mai întoarcă înapoi
Ca să scrie pe albe, curate foi
Versuri frumose şi triste, pentru noi.
Se duc, se ridică la cer
Ca nişte îngeri plini de taină şi mister.
Acolo îi aşteptă raiul cu grădini pline de flori,
Se duc poeţii care sunt nemuritori.
poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Præmaturi
Când, la bătrâneţe, le mor prietenii
Oamenii nu-s chiar atât de trişti,
Iar asta pentru că iubirea lor păşeşte-un pic mai încet
Şi nu poate extrage imediat din rană o durere-atât de mare;
Apoi, ei sunt fericiţi să fie singuri printre multele lor amintiri,
Dar asta nu pentru mult timp.
Noi suntem tineri şi ne mor prietenii
Pe neaşteptate, şi iubirea noastră grăbită-i ruptă-n două;
Astfel c-amintirile ni-s singurele speranţe care devin neant.
Suntem abandonaţi şi singuri, asemeni oamenilor bătrâni;
Ar trebui să fim morţi,
Dar mai sunt ani şi ani în care vom fi încă tineri.
poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragul tău
De dragul tău se scutură în depărtare,
Tristeţi ce uneori mă copleşesc,
Şi lângă tine eu sunt mult mai tare,
Deşi de dragul tău eu simt că mă topesc.
De dragul m-aprind, mă răzvrătesc,
Apoi în ochii tăi îmi caut alinare,
Şi inima în piept o simt şi-o urmăresc,
Cum pendulează între certare şi iertare.
De dragul tău eu nu mai sunt un zbir,
Şi nici la ghinioane nu mai am noroc,
Asprimea îmi devine lână de caşmir,
Dar sunt ca gheaţa când mă supăr foc.
De dragul tău eu mă visez şi mâine,
Şi peste deznădejdi sădesc speranţe,
Iubirea ta îmi hrăneşte sufletul cu pâine,
Şi-i cântă în amurg tangouri şi romanţe.
poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doruri
În lume sunt păduri de doruri
Doruri albe, galbene şi mov
Asemeni florilor de micşunele răsărite
În pieptul răbdătorului Pământ.
În lume sunt nemuritoare Primăveri
Ce nu dispar decât în stele
Atunci când pieptul e urcat în nori
De Cel ce a făcut această lume.
Acolo toate florile lumeşti dispar
Toate dorurile mov şi galbene din fire
Acolo toate pădurile de doruri trec
Prin cuptorul Domnului de judecată.
În cuptorul Dreptului merg toate
Nici măcar o floare nu rămâne vie
Nici măcar un dor de păcătos născut
Ce nu a plâns din dor de Dumnezeu şi Fiul.
În lume sunt păduri de doruri
Doruri de bani şi suflete pierdute
Asemeni florilor de micşunele mov
Ce stau tăcute sub lumina Lunii.
Puţine doruri sunt pe lume
Născute ca şi stelele din cer
Să lumineze-n piepturile lumii
Din dor de Mirele ce a murit pe cruce.
Puţine doruri sunt în lume
Să plângă rănile Hristosului iubit
Uitând de tot ce este trecător prin lume
Slăvind cu lacrimi doar două flori divine - ochii Lui Isus.
Puţine doruri sunt în lume
Ce vor intra în dragostea Lui Dumnezeu
Acolo unde veşnic este Primăvară
Iar micşunelele răsar în ochii celor din pădurea stelelor... iertaţi şi plămădiţi din nou.
Puţine doruri vor cunoaşte pântecul pădurii
Din care Domnul scoate prunci şi flori
Cu viaţa veşnică în împărăţia cerului
Pentru un ghem pe nume;Univers.
poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Şi, Nis... Altădată, te rog mult, nu-mi mai permite să te jignesc de faţă cu ceilalţi, opreşte-mă la timp, înainte să spun ce n-ar trebui despre tine, ceva ce apoi am să regret! Pentru că oricât de bun prieten ţi-aş fi, sau tocmai din acest motiv, n-ar trebui să vorbesc urât despre tine de faţă cu ceilalţi. Pricepi, mă, nărodule?! Dă-mi peste nas, dacă e nevoie!
Nistor: Lasă, şefu', că nu m-ai jignit deloc! Nu-i nevoie să-ţi dau peste nas! Nu trebuie să te simţi vinovat de chestia asta, deci n-ai ce regreta. Zău... E-n ordine! Tot prieteni suntem. Bine?!
Lucian: Exact, prieteni... Sigur, nu s-ar putea altfel. Dar între prieteni, n-ar trebui să existe astfel de manifestări, deci, repet, nu-mi da voie să mă port urât cu tine, pentru că nu meriţi! Eşti un tip de treabă...
Nistor: Sigur, şefu'... Am priceput. Eu sunt marfă! Da' nici tu nu eşti prost, în nici un caz!
Lucian: Ba, când mă port urât cu tine, fără motiv, chiar sunt, foarte prost, să ştii... Hai, pa!
Nistor: Bine, şefu', cum zici tu... Pa!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Văi şi munţi senini
Fără alei întunecate sau opriri subite
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Chemarea iubirii, cer înstelat
Mereu să crezi, dar nu în minciuni
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Refren:
Fie ca toate visele tale dulci
Să nu se spulbere
Fie ca orice dorinţă ai avea
Să ţi se împlinească mereu
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Să sărbătoreşti, să ai prieteni adevăraţi
Să descoperi, să ai o inimă ce vindecă
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Refren
Braţe primitoare, uşi larg deschise
Toţi cei pe care îi iubeşti, lângă tine
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Fie ca toate zilele să-ţi fie numai zâmbet
Iar rugăciunile să-ţi fie repede auzite
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
cântec, muzica de Tony Arata, Gary Scruggs, versuri de Reba McEntire
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibil şi textul în engleză.Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poţi să te comporţi astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău aşa...
Lucian: Poftim?! Cine şi cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci şi pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înţeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Ştii foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanţă! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Ştiu, Luci. Am văzut şi te înţeleg. Eu, da, însă nu şi localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacţionezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înţeleg foarte bine! Ştiu că ţi-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacţionat. Indiferent de situaţie, nu trebuie să uităm unde ne aflăm şi care e regula de bază aici: Liniştea! Pentru localnici, liniştea e sfântă. Şi noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, ştiu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înţelegeam. Dar aşa... Nu înţeleg, nu mai înţeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel ce citeşte
Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.
poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.
Am fost
nu-ţi spun repetând cuvinte,
gânduri-n amintiri eu pun
şi-n buzunarul de la piept
încet acolo bate
încă o amintire, încet, plângând
pijamaua de pe noptieră
rămâne acolo, aruncată,
ea se uită însă, tristă, la mine
şi parcă strâmb
iar cearceaful mototolit
rămâne grea amintire,
pentru tine nu mai sunt nimic,
am rămas decât un tablou
dincolo de perete
când tu ai fost şi eu
poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori
uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu
uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe
uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu
străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire
poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!