Tu, veşnicule, mi te-ai arătat

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat.
Şi te iubesc ca pe un fiu iubit,
care demult, de mic m-a părăsit,
căci pe-acel tron destinul l-a chemat,
de unde ţările apar ca văi.
În urmă am rămas ca un moşneag
ce nu îşi mai pricepe-acum feciorul,
şi lucrurile noi le ştie vag,
spre care pe vlăstar îl mână dorul.
Uneori tremur de norocul tău,
ce pe străine nave a pornit,
uneori iar te vreau în sânul meu,
în bezna asta care te-a hrănit.
Mi-e frică uneori că nu mai eşti,
când vremea-ncepe-n mreje să mă ţie.
Citesc atunci în evanghelii: şi trăieşti,
şi orice rând de veşnicia-ţi scrie.

Sunt tatăl; totuşi fiul e mai mare,
e tot ce fuse tatăl şi cel care
n-a fost acesta, creşte-acum într-însul;
el e viitorul şi e repetarea,
el este sânul, el e marea...

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost şi nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, şi mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus şi de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit şi de lucrurile la care am renunţat, şi nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu ştiu ce... Nu ştiu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu ştiu ce este sau unde l-am pierdut.
Şi uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

Ioana Creţu în Şoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară era mai

Pe scrinul nostru vechi ardeau
Trei lumânări spre cerul sfânt;
Mama şi moartea-ncet vorbeau,
Iar glasul ei domol s-a frânt.

Şi cum stam mic şi în tăcere,
nu ajunsesem ţara de zăcere
care pe mama o umplea de frică şi durere,
nu ajunsesem decât până la pat,
doar palida ei mână am apucat
care cu drag m-a binecuvântat.

Dar tatăl, rănit de nebunie pură,
m-a ridicat pană la a mamei gură,
ce binecuvântarea ei mi-a dat.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi grija lui e pentru noi un vis urât

Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu să ştiţi că pilda cu fiul risipitor aş numi-o mai bine pilda cu tatăl primitor. De ce? Pentru că nu învăţăm atâta de la fiul risipitor – mai ales că a fost risipitor şi că s-a întors la tatăl, asta-i bine să învăţăm –, ci mai ales învăţăm de la tatăl primitor, cât de bun a fost tatăl cu fiul risipitor. E toată Evanghelia cuprinsă aici în pilda aceasta cu fiul risipitor. Pentru că fiul risipitor îl închipuie pe omul păcătos, fiul care a rămas acasă îl închipuie pe omul drept care se încrede în dreptatea lui, iar tatăl este Dumnezeu, care e bun şi primitor.

Teofil Părăian în Veniţi de luaţi bucurie (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tu, iubită

O, tu, iubită
dinainte pierdută, niciodată-ntâlnită,
eu nu mai ştiu care cântec ţi-i drag.
Nu mai încerc, când viitorul vine,
să te găsesc. Toate marile
imagini din mine, priveliştea văzută-n zare,
târguri şi turnuri şi poduri şi
nebănuite cotituri de drumuri
şi vlaga acelor tărâmuri
cutreierate pe vremuri de zei:
toate în mine se-nalţă
spre slava ta, tu pierdută mereu.
O, tu eşti grădinile
pe care le-am privit cu-atâta
nădejde. O fereastră s-a deschis
în casa de ţară: – şi tu, gânditoare,
aproape c-ai intrat după mine. Am găsit
uliţe pe care tocmai trecuseşi,
şi uneori oglinzile vitrinelor
erau înc-ameţite de tine şi răsfrângeau speriate
chipul meu, brusc apărut. Cine ştie
dacă n-a răsunat cântecu-aceleiaşi păsări
prin fiecare dintre noi, aseară?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneoriuneoriuneoriuneori

... uneori versul meu e subit genial
alteori e extrem de stupid
uneori e un soare masiv de cristal
alteori - un dezastru lichid

uneori versul meu e un gol adevar
alteori- o minciuna sfruntata
aruncata la lumea strigatoare la cer
care tot e un soi de erata

dar mai des versul meu e un negru strident
pe fundaluri de alb orbitor
nici Malevici n-a fost mai solemn si mai lent
mazgalindu-si celebrul sau dor

uneori, uneori, uneori, uneori
Univers, Univers, Univers, Univers
pentru Tine-n cazanul de stele si flori
clocoteste in forma de vers...

poezie de Iurie Osoianu (2 decembrie 2016, Moscova)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori tăcerea doare şi e insuportabilă, uneori aşteptarea zadarnică ucide speranţa, uneori faci gesturi care nu fac parte din tine... Uneori te afunzi în noroi şi aştepţi ca cineva să te ridice. Uneori ţi se pare că atingi soarele şi uiţi că e impsibil, uneori te ridici cu gândul spre cele mai înalte culmi şi uiţi că e posibil să cazi în orice minut... Uneori visezi cu ochii deschişi şi crezi că a sosit momentul când nu vei mai plânge, că a sosit momentul să zâmbeşti dar cat de rapid trece acel moment şi în final devine inexistent... Uneori crezi în ceea ce ţi se întamplă spunând că nimic nu e întamplator şi atunci îţi spui că dacă s-a întamplat înseamnă că exista un scop şi te întrebi care a fost scopul şi unde a disparut...

Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare cadou pe care l-am primit în viaţa asta a fost să fiu încurajat când nici eu nu mai credeam în mine, să fiu iubit când inima mea era goală, să fiu iertat când am făcut greşeli de neiertat, să fiu îmbrăţişat când am fost cel mai vulnerabil, să fiu acceptat când eram respingător, să fiu ajutat când nu puteam să apreciez ajutorul primit. De oameni capabili să facă aceste gesturi e nevoie mai mult ca oricând şi pentru că sunt puţini, e nevoie ca fiecare dintre noi să îşi asume măcar o părticică din acestă misiune. Să fim alături de cel de lângă noi nu atunci când ne este nouă cel mai uşor, ci atunci când îi este lui cel mai greu. Fă asta, şi te vei putea numi un om superior.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria Sineşti: Uneori nu ma mai înţeleg nici eu. Sunt clipe în viaţa mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheaţă un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viaţa mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două fiinţe: una josnică, mărginită şi laşă... Of! Mi-e scârbă de tot şi totuşi există în mine o fiinţă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!

replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de Camil Petrescu (1918)
Adăugat de Alexandra Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubirea

uneori iubirea ia chip de aşteptare,
de mână albă
copilărind în mâna cuiva ce te ştie iubit,
uneori iubirea se aşează pe rogojina vieţii
strângăndu-şi genunchii la piept,
uneori iubirea înveşmântată în picuri de soare
urcă dealurile
cautând izvorul în care
privindu-se să se înţeleagă pe sine,
uneori iubirea atingându-ţi tâmpla
te face să te simţi cineva
din ce în ce mai des
respirând profund.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă –
Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reţine?
Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă.
Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni.
Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceeaşi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o....
Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci.
Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc.
Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur,
Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul: Tată, eu nu mai merg la şcoală!
Tatăl: Dar de ce?
Fiul: Profesoara asta nu ştie nimic.
Tatăl: Cum aşa?
Fiul: Păi, m-a întrebat pe mine cât fac 2+2!

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

Şi mă iubeşti când mă răstesc la Tine,
Când viaţa mi-a mai dat încă o rană...
Tu înţelegi poverile străine
Şi inima-Ţi nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzeşti leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Eşti tot numai sublim şi încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc aşa cum Tu iubeşti pe lume...
Fără prejudecăţi şi neîngrădit
Şi-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieţii şlefuită
Şi pentru fiecare ai un rost...
Şi chiar şi-atunci când mă găseşti grăbită,
Îmi aminteşti de dragoste şi post.

M-ai învăţat să simt cu cel ce simte...
Şi mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aş mai avea totuşi o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Şi mi-ai şoptit despre răbdare că-i virtute...
Şi nu prea mulţi o înţeleg pe ea;
Cu mai puţin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Eşti Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Eşti Cel care rupe şi leagă zăbrele...
Eşti Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curaţi la minte, trup şi suflet...
Ne vrei neînfricaţi şi luptători!
Lumină noi să fim toţi într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

Tuturor celor care iubesc Lumina Divină...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă nescrisă

Uneori aş vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar aşa pot eu să te iubesc
Fără să ştiu de-al tău prezent şi nici trecut,

Uneori aş vrea să-mi cânţi doar mie
Şi ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,

Uneori aş vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de vieţile trăite,
Cu zile scurte şi mai lungi
Cu nopţile senine mai dormite,

Uneori aş vrea să nu mă întristez,
Când ştiu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

Şi mă iubeşti când mă răstesc la Tine,
Cânt viaţa mi-a mai dat încă o rană...
Tu înţelegi poverile străine
Şi inima-Ţi nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzeşti leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Eşti tot numai sublim şi încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc aşa cum Tu iubeşti pe lume...
Fără prejudecăţi şi neîngrădit
Şi-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieţii şlefuită
Şi pentru fiecare ai un rost...
Şi chiar şi-atunci când mă găseşti grăbită,
Îmi aminteşti de dragoste şi post.

M-ai învăţat să simt cu cel ce simte...
Şi mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aş mai avea totuşi o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Şi mi-ai şoptit despre răbdarea că-i virtute...
Şi nu prea mulţi o înţeleg pe ea;
Cu mai puţin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Eşti Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Eşti Cel care rupe şi leagă zăbrele...
Eşti Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curaţi la minte, trup şi suflet...
Ne vrei neînfricaţi şi luptători!
Lumină noi să fim toţi într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ţi-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar şi când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit şi nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei şi permite.
Te iubesc şi mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Ştiu, sunt naivul ce încă mai crede că există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărţi.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun şi mare,
Ci pentru ca eşti tu cel mai bun lucru ce există şi a prins rădăcini ţn mine, femeie fără chip!
Te iubesc şi-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aş mulţumi decât cu şansa oferită,
Doar să te iau de mână şi să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ţi citesc toate poemele scrise în cinstea şi de dorul tău,
femeie minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!