Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?
Dacă mă sfarm? (îţi sunt urcior).
Dacă mă stric? (şi băutură-ţi sunt).
Sunt meşteşugul tău şi-al tău veşmânt,
cu mine rostul tău dispare.

În urma mea nu mai ai casă-n care
să te întâmpine cuvinte calde.
Cad eu, din ostenitele-ţi picioare cade
sandala de velur, mângâietoare.

Mantaua ta cea mare se desprinde.
Privirea ta spre care se ridică
obrazu-mi cald precum o pernă mică,
va rătăci-ndelungă vreme după mine –
şi-n asfinţit de soare se va-ntinde în poala rece-a pietrelor străine.

Ce-ai să te faci, Doamne? Mi-e frică.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai să faci?

Ce-ai să faci iubito dacă mor?
Mircea Micu
-----------

Ce-ai să faci iubito dacă mor?
Cumpăr-o duzină de batiste
Sigur n-o să-ţi fie prea uşor
Şi-n final ai să mă ştergi din liste

Zilele vor fi la fel de triste
Şi vor trece fără vreun fior
Ce-ai să faci iubito dacă mor?
Cumpăr-o duzină de batiste

Zadarnic să-ţi mai spun că te ador
Îndrăgostiţii lasă-i să insiste
Maşinii de spălat ca să reziste
Nu uita să-i pui şi ceva clor
Şi mai ales, duzina de batiste...

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dacă

Ce dacă plouă?

Zâmbesc gândindu-mă la tine.

Ce dacă-s ud?

Mie aşa mi-e bine.

Ce dacă bate vântul?

Eu nu mă mişc din loc.

Ce dacă nu e soare?

Între noi arde-un foc.

Ce dacă e prea frig?

Vorbele tale mă-ncălzesc.

Ce dacă e-ntuneric?

Eu pot ca să răzbesc.

Ce dacă nu sunt oameni?

Eu te vreau doar pe tine.

Ce dacă nu sunt case?

Mie tot îmi convine.

Ce dacă nu sunt păsări?

Zburăm noi pentru ele.

Ce dacă e doar ceaţă?

Noi n-avem clipe grele.

Ce dacă frunze cad?

Eu încă mai resist.

Ce dacă pomi nu sunt?

Încerc şi tot insist.

Ce dacă totu-i gri?

Tu-mi colorezi viaţa.

Şi dacă tot o faci,

te rog, alungă ceaţa.

Şi dacă tot o faci,

adu pe cer un soare.

Şi dacă tot o faci,

vreau case colo-n zare.

Şi dacă tot o faci,

te rog, alungă vântul.

Şi dacă tot o faci,

luminează-mi pământul.

Şi dacă tot o faci,

adu-mi şi păsările.

Şi dacă tot o faci,

redă-mi culorile.

Şi dacă tot o faci,

plantează-mi câte-un pom.

Un lucru eu mai vreau -

pe om să îl faci om.

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog şi Te laud şi-Ţi cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranţa mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de Adriana Cristea (13 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mişcă;
uşile se-nchid încă domol şi-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele şi praful e des.

Eu ştiu de pe-acuma furtunile şi sunt zbuciumat ca o mare.
Şi mă desfăşur şi-n mine m-avânt
şi mă desfac din mine şi sunt
singur în furtuna cea mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta compătimirii

Dacă nu mai pot de mâini, de picioare
sunt compătimit,
sunt tratat cu doctorii alese.
Dacă mă vindec şi zburd ca un mânz,
sunt tratat cu indiferenţă.
Dacă am cancer,
sunt ţinut pe palmă.
Dacă n-am cancer,
sunt pălmuit.
Dacă mor,
mă îneacă în lacrimi.
Dacă nu mor,
mă îneacă în lac.

M-au înnebunit de-a binelea
compătimitorii...
Pentru orice eventualitate,
fereşte-mă, Doamne,
de cei care se oferă
să mă jelească:
mi-e teamă că,
nedorind să-i dezamăgesc,
aş putea muri
din politeţe.

Aş putea muri
din politeţe...

poezie de Vasile Romanciuc (1991)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stat în alt... stat

Scoate-mă, Doamne, din vidul existenţial,
Ia-mă de mână şi-ndrumă-mi pasul,
pe Pasul Tău invizibil, etern,
îndepărtează-mi, îndată, impasul,
care mă poate arunca
în Infern.

Trece-mi, Doamne, lacrimile prin sită,
îndulceşte-mi sufletul de amar năpădit,
scoate-mă din starea de eu a neantului...
iartă-mă, sunt aici, am venit
să-mi descarc sufletul, la margini de fire,
sunt un Iov, Majestate,
în devenire.

Răspunde-mi, Te rog, sunt încă fiinţă,
plăsmuită după chipul şi asemănarea Ta,
iubirea-mi, furia-mi, nebunia,
urletu-mi tandru
şi floarea de Nu-mă-uita,
mă domină de când eram flăcăiandru...

Trăiesc în mijlocul Luminii
care, uneori, mă răneşte,
în zori şi-n amurg,
când zilele curg,
îţi port pe umeri toate judecăţile,
Doamne,
iartă-mă că sunt şi am fost,
cu rost, fără rost!

Sunt obosit de mine însumi... Doamne,
scoate-mă din povârnişurile firii,
e vremea când se ofilesc trandafirii
şi Timpul Cruce devine...
prin mine, prin Tine,
mă leg peninsular de Infinit
şi mor fără capăt,
subit...

Mi-e sete, Doamne, de viaţă,
mi-e foame, Doamne, de ideal,
mi-e dor de-un apus muzical,
îmi ispăşesc, Doamne, sinele,
şi alerg, nebun, după mine...

În flori, cu peţioluri şi stamine,
au adăstat
Raiul şi Iadul –
stat în alt... stat!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 133

O, inimă lipsită de ruşine,
Ce mă răneşti şi-mi întristezi amicul!
Nu ţi-e de ajuns că mă căzneşti pe mine,
De ce-l faci rob şi îi întuneci chipul?
Ochiul tău crud gândirea-mi fascinează
Şi-al meu amic îşi pierde a sa vrere;
Tu m-ai lăsat, el mă abandonează,
Renunţ şi eu la mine; ce durere..
Din pieptul tău fă temniţă regească
Inima mea s-o ţii în chezăşie;
De-acolo însă ea o să-l păzească
Ca să nu-mi dai pedeapsă aspră mie.

Dar o s-o faci, că-s subjugat de tine
Şi sunt al tău cu tot ce e în mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai venit?!...

De ce-ai venit dacă tot pleci,
De ce prin focuri tu mă treci,
De ce mă laşi să-ndur pustiul,
Să-mi fie casă doar sicriul?!

Iubeşte-mă şi-alungă moartea,
Din inima ta să-mi dai partea,
Ce cu drept mi se cuvine -
Să gust amorul doar cu tine!

De ce-ai venit, dacă nu stai,
Şi-n pieptul tău nu mă mai ai?
Vrei să mă vezi numai oftând,
După iubirea ta plângând.

Asta iubire nu se cheamă,
Nici nu mă mai iei în seamă,
Pleci departe pe-al tău drum,
Eu din iubire mă fac scrum.

De-ţi va păsa vreodat' de mine
Mă vei găsi printre ruine,
De visuri sparte fără de culoare,
Morminte reci pierdute în uitare.

poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne, dacă ai de gând
Să mă chemi la Tine-n Rai,
Aştept, cuminte, la rând,
Primesc ce poruncă-mi dai.

Doamne, dacă pe Pământ
M-am sfiit cum se cuvine
Respectând al Tău cuvânt,
Ierţi părinţii, nu pe mine!

Ia-i soţiei neputinţa
De-a-ndura cât nu mai poate,
Dă-i speranţa şi credinţa
Că din boală o poţi scoate!

Însă, copiilor mei,
Nu le da, Doamne, de toate,
Să muncească cu temei
Transpiraţi şi rupţi în coate!

Dacă la nenorocire
Sunt neputincios şi mic,
Dă oamenilor fericire,
Iar mie nu-mi da nimic!

Doamne, n-am jurat vreodată
Pe ce nu pot respecta,
Poezia mea curată
Curge din lacrima Ta,

Lacrimă de dor şi jale,
Chiar de doare şi Ţi-e greu,
Sufletului Tău fă-I cale
Şi-mpreună-L cu al meu!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă spre staul

Dacă rătăcind în întuneric
Mi-ai aprins pe cer steaua
Dacă descurajat văzîndu-mă
Tu ai rupt pînzele de lacrimi
Şi mi-ai desfăşurat albastrul
Dacă în jalea care mă însoţea
Ai făcut să aud cîntecul îngerilor
Dacă ştiindu-mă zdrobit şi singur
Ai coborît la mine
Din cerul Tău de stele
Doamne,
Întăreşte-mi piciorul
Să pot alerga spre staul
Nu stinge steaua
Pînă nu voi ajunge la iesle
Nu voi zăbovi arătîndu-mi darurile
Voi striga numai
"Iată-mă, sunt al Tău"
Iar Tu
Privindu-mă
Să Te bucuri că m-ai creat

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul

mi-e sufletul de-acum drumeţ pribeag
privirea mi s-a încleiat pe-un ram
iar corbii cu sutanele macabre
îmi croncăne prohodul pe la geam

şi Doamne ce duhoare se desprinde
din trupul care zace în sicriu
acum că sunt o mână de ţărână
mi-e dor de învelişul Tău cel viu

aş vrea să ţip buchete de proteste
un glas de valuri sparte mă îngână
(mi-e dor de vina ta
şi judecata aspră a ta
în trup şi în plete)
dar peste ele viermii stau pe-o rână

şi Doamne ce duhoare se desprinde

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă aş încerca să desenez vara... iubindu-te,
iubindu-te lin,
m-aş aşeza covor de flori albe şi vii,
flori de lumină, flori de foc...
în calea-ţi...
Aş culege clipe însorite din înălţimea cerului,
clipe compuse din tăceri, metafore, lacrimi de dor, cuvinte şi gânduri mocnite, calde...
împletindu-ţi şirag de suflet şi de lumină...
de nemine pentru tinele tău
crescut ca o rădăcină albă în mine...
în tine, în noi...
Paşii tăi vărateci prin sufletul meu sunt fluturii care dansează ameţitor...
înfăşurându-mi fiinţa în aripile curcubeice...
răspândind încântare şi tumult... descântec şi har...
Dacă aş desena vara iubindu-te...
te-aş zidi în sufletul meu...
pictându-ţi mirarea si suspinul dintre două clipe,
cu o atingere vie de mine peste tine...
colorând rostul tău, timpul tău, sufletul tău
în nuanţele calde ale unei povesti de iubire...
poveste neîntâmplatoare...
în care mi-as înveşmânta sufletul...
Înveşmântându-ne...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Eu, pilonul sculptat
de tine
în umbră;
apus de soare
în peisajul leagănului tău,
sunt.

Eu, aleea paşilor întorşi
spre nostalgia ierbii călcate
în urma ta,
steaua de regrete,
popasul tău
fără de plecare,
sunt.

Tu, cunoaşterea mea
născută în mine,
secunda din zborul meu
şi aripa mea spre Rai,
eşti.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Fă-mă, Doamne, ce mi-i face!"

Pentru ce-ai făcut îţi mulţumesc,
Stolo, şi-ţi închin şi-o odă,
Dar dacă bine mă gândesc,
Ce-ar fi dacă mă faci şi Vodă.

epigramă de Vasile Iuşan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, Doamne...

Ajută, Doamne, neputinţei mele,
Ajută, Doamne, sufletului meu,
Când ruga mea se-nalţă către stele
Te-aştept să-i ieşi în cale, Dumnezeu...
Adună-mi, Doamne, lacrimile plânse,
Ajuta-mă când vezi că nu mai pot...
Mi-e trupul greu şi degetele strânse,
Mi-e frică, Doamne, să nu mor de tot.

Apleacă-Ţi, Doamne, dragostea spre mine
Şi ţine-mă în braţe, Sfântul meu
M-aş ridica şi-aş îndrăzni la Tine
Chiar dacă-s om şi Tu eşti Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sans souci

Nu ştiu ce-ar putea iubirea fi, nu deţin acest atu,
Ea vine pentru toţi, dar pentru mine nu.
Cum poate fi blândă şi tandră, cum cei mai mulţi susţin,
De vreme ce aceste doamne scot suspin după suspin?

Cum poate fi izvor de bucurie şi-adâncă desfătare,
De vreme ce-aceste delicate doamne plâng fără-încetare?
Cum poate fi o binecuvântare, aşa cum tot insistă vanitoşii,
De vreme ce ochii doamnelor sunt mai mereu de roşii?

Dacă iubirea-i un ghimpe, n-au pic de chibzuinţă-acei
Care prosteşte se-agaţă şi se ţin de poala ei.
Dacă iubirea-i pir, o buruiană rea, cât e de-înţelept
Cel care o culege şi-o strânge zi de zi la piept!?

Dacă iubirea urzică şi-i bine de ea să stai departe,
De ce o iei în braţe şi-i faci din inima ta parte?
Iar dacă nu-i nici una dintre-acestea, întreb eu,
De ce-oftezi şi-ţi curge-n suflet tristeţea ca un seu?

poezie de William Schwenck Gilbert, 1836 – 1911, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret cu singurătatea lui Dumnezeu

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria umbră
O strivesc,
O calc în picioare,
Dar sunt contemporan cu ea...

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria moarte
Mă striveşte,
Mă calcă în picioare,
Dar sunt contemporan cu ea...
Şi, Doamne,
Sunt fericit de pe-acum
De renghiul pe care i-l voi juca:
După ce mă va chema la ea,
Nu-şi va mai afla rostul...

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria iubire,
Cu propria credinţă,
Cu propria icoană,
Cu propriile păcate...

Dar de ce, Doamne,
nu-mi este îngăduit
să fiu contemporan
cu însingurarea
veşniciei Tale?

poezie de Valeriu Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!