Nu e de ajuns
Nu e de ajuns să te naști,
Pentru a spune că exiști
Cum nu e de ajuns să trăiești,
Pentru a spune că ești om.
E de ajuns că ai apărut pe pământ,
Sub formă bipedă zis evoluată
Dar,
S-ar putea să fi fost chiar animal,
Sau plantă,
Sau piatră,
Sau absurd,
Sau neant,
Sau,
Orice,
Dar,
Mai puțin un om.
Scrisori amoroase,
Iubiri neîmplinite
Și robi tremurând pentru coaja de pită,
Mașini monopoluri somptuoase și scumpe,
Și blănuri,
Și voaluri,
Și intrigi,
Divorțuri,
Milioane aruncate în bucle sătule,
Ruletă riscantă,
Valoare de bursă nebună,
Și totul se-nvârte,
Se-nvârte,
Se-nvârte!
O mână uscată,
O mână umană,
Cu gheare ascuțite de foame,
Pelagră,
Și ciumă,
Holeră,
Copil ce se zbate în chinuri de sete,
Femei ce se vând pentru o sumă abjectă,
Bărbat fără gânduri se plimbă pe stradă,
Vitrină se sparge cu zgomot de rangă,
O mie de oameni dispar într-o clipă,
Lipsește o biată bucată de pâine,
Un nonsens e totul!
Nu e de ajuns să te naști,
Pentru a spune că trăiești,
În viață fiind tu poate ești,
Un biet cadavru solitar!
poezie de Mircea Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre pâine
- poezii despre zoologie
- poezii despre valoare
- poezii despre singurătate
- poezii despre scrisori
- poezii despre sclavie
- poezii despre ruletă
- poezii despre plimbare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
Vertij
uneori totul se învârte în mintea mea
și mă simt de parcă aș fi coborât dintr-un carusel
sau aș fi băut câteva beri în plus
mă clatin și nici măcar nu încerc să merg drept
pentru că n-am încotro
sau pentru ce
simt golul cum mă apasă
nu răspund nici la telefonul iubitei
care sigur m-ar întreba
" ce faci dragă, nu vii să...?"
mă chircesc pe canapea și închid ochii
poate o să adorm
sub pleoapele lăsate văd turme de oi
urcând spre munți de verdeață
și-o barcă ce plutește-n derivă
mânată de vânt
stropită de ploi
hipnotic aud pendulul
cum clipele-mparte
și lumea toată se-nvârte
se-nvârte...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre telefon
- poezii despre somn
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre munți
- poezii despre iubire
- poezii despre bărci
Să te eliberezi de ceea ce spune lumea despre tine înseamnă să îți dai voie să trăiești așa cum îți dorești. Să îți urmezi visurile, să îți depășești limitele, să te distrezi, să te simți bine cu tine însuți și cu drumul pe care tu ți-l alegi. Oricum, orice ai face, oamenii vor găsi mereu un motiv să te critice sau să te bârfească. Ei fac asta pentru că nu trăiești așa cum se așteaptă ei sau pentru că sunt invidioși pe libertatea cu care îți dai voie să îți urmezi visurile. Așa că, întreabă-te: Ce contează ce spune lumea când tu nu ești fericit cu felul în care trăiești? Ce contează ce spune lumea atunci când tu ești fericit? Singurul tău scop ar fi normal să fie propria ta împlinire. Orice altceva este o pierdere de vreme și de energie.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre visare, citate despre viață, citate despre limite, citate despre libertate, citate despre invidie, citate despre fericire, citate despre energie, citate despre dorințe sau citate despre depășire
Drumul este fericirea, da! Păi dacă ai ajuns și ești fericit, te scarpini și spui: Gata, am terminat! Nu, nu, nu, nu cred că împlinirea este ultimul vis. Drumul este, pentru că drumul este un lucru minunat. Cu el poți să te întovărășești pentru o bucată de vreme, după care cu alt drum și de la noroi și glod treci pe la pădure, și de la pădure treci pe drum bătut, cum spune franțuzul și până la urmă, cine știe, unii dintre ei ajung și la asfalt. Iată că drumul este cel mai important și nu neapărat să ajungi. Dacă ai ajuns, ce faci? Ai ajuns și pe urmă ce faci?
Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Mircea Albulescu despre fericire, citate despre superlative, citate de Mircea Albulescu despre superlative, citate despre sfârșit, citate despre păduri sau citate despre Franța
Odihna de la capătul drumului
poate că... știu. mulți sunt speriați... și eu sunt
dar asta nu mă poate opri. nimeni nu poate opri timpul în loc
se știe că orice fenomen are o finalitate.
și viața e tot un fenomen. fenomenal aș putea spune
vezi tineri în jur. nu mai au răbdare
vor totul. repede.
se uită la tine. nu te înțeleg
dar asta e treaba lor. nu trebuie să le explici nimic
nici nu ar avea răbdare să asculte
eu uită că și tu ai fost ca ei
și uneori chiar și tu uiți
uiți pentru că acum acum ai mai multă răbdare
și altă înțelegere a lucrurilor
acum știi că orice ai face, soare își vede de ale lui
nu are nici condică de semnat
nici tramvai de prins
și nici concediu magnific de organizat
aerul e respirabil sau nu
apa e potabilă sau nu
viața e trăibilă sau nu, dar ea,
ea se merită trăită
și atunci când se termină bateriile
înțelegi că ai ajuns
la capăt
și îți iei o binemeritată pauză
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tramvaie, poezii despre tinerețe, poezii despre timp, poezii despre sperieturi, poezii despre promisiuni, poezii despre odihnă, poezii despre concediu sau poezii despre apă
Acest concept al valorii este o lecție fundamentală în economie. Fie că lucrezi la o linie de asamblare sau vinzi bunuri sau servicii, plătești pentru valoare. Sigur că știu că vei petrece timp aducând valoare pe piață. Dar nu ești plătit pentru timp, ești plătit pentru valoare, pentru productivitate.
Jim Rohn în 7 Strategii pentru obținerea bogăției și fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre valoare, citate despre plată, citate despre timp, citate despre serviciu, citate despre productivitate, citate despre lecții sau lecții de engleză
Iubiri
Tot felul de iubiri
ca la tarabă
pentru toate gusturile
mirosurile
hai să n-o mai lungesc.
Iubiri de-o clipă
și iubiri de-o viață
dar cine mai știe cât e clipa
sau cât a durat viața?
Iubiri mai lungi
sau mai scurte
de la cer la pământ
de aici până la vecinul de alături.
Iubiri pasionale
iubiri frigide
așa precum este
și omul care se încumetă
să le trăiască.
Iubiri interzise
de lege
de fire
sau de specie.
Poate să fie și extraterestru
aș încerca câteva iubiri
chiar și cu un marțian.
poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre legi, poezii despre interdicții, poezii despre extratereștri sau poezii despre Planeta Marte
Oare e nevoie de un medic în fiecare casă?
Chiar atât de mult din tot ce mâncăm, bem,
vorbim, auzim, facem sau ni se face
e doar o grămadă de Rahat?
Mă credeam mai breaz decât majoritatea celorlalți oameni,
dar de fapt e vorba despre cine atrage mai puține muște...
Adevărul e că m-ați pus pe mine și pe toți ceilalți pentru o lună
într-o cușcă fără duș sau săpun
și-ați fi greu de convins
să recunoașteți diferența dintre noi.
Același lucru s-ar putea spune despre politicienii
blocați într-o bulă undeva pe Centura politicii
și există puțină sau nicio diferență
privitor la lungimea sau extremele pe care le vor atinge
pentru a înșela sau trăda interesele țării,
iar asta indiferent de orice afiliere la un partid sau altul.
Altfel spus, "Faceți ce spunem noi... nu ce facem noi..."
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre politică, poezii despre țări, poezii despre vorbire, poezii despre trădare, poezii despre partide, poezii despre mâncare, poezii despre muște sau poezii despre medicină
Umbra celor nevăzuți
Prin cuvânt
eu am ajuns târziu
în lumina voastră.
Pentru mulți voi rămâne
tot nevăzut.
Precum și voi mie.
Precum în cer, așa și pe Pământ!
Poate că umbrele noastre
au trecut intr-o goană bezmetică
una pe lângă alta.
Sau trec acum
(precum cometele),
una în umbra celeilalte.
- Știi, eu sunt cometa, mă rog,
corpul ceresc, mai mare: spune unul.
- Așa... și?
- Eu sunt cometa mai mică,
dar mai plină de energie: spune altul.
- Așa... și?
Oare cum s-ar potrivi,
Așa și, așa și,
Intr-o galaxie gri?
Ne umbrim cu un cuvânt,
Precum în cer, așa și pe Pământ!
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre comete, poezii despre energie, poezii despre cuvinte sau poezii despre corp
E păcat să mori fără să fi trăit. Nu ești răspunzător pentru că te naști. Dar ești direct răspunzător pentru ce trăiești.
aforism celebru de Tudor Mușatescu
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre viață, citate de Tudor Mușatescu despre viață, aforisme despre responsabilitate, aforisme despre naștere, citate de Tudor Mușatescu despre naștere, aforisme despre moarte sau citate de Tudor Mușatescu despre moarte
I: Îți dau lumina păcii, iubirii și prosperității pentru tine și pentru familia ta. Nu o stinge, dă-o la persoanele dragi ție!
A. M: "Eu-Sunt" sau faptul tău de "A-Fi" desprins complet de orice gând sau "a știi" este Lumina Lumii, sau așa cum spune Preaiubitul: "Eu-Sunt" este Lumina lumii, cel ce îl va recunoaște nu va mai umbla în întuneric ci va avea Lumina Conștiinței veșnice." Tot el spune: "Eu-Sunt" e calea, Adevărul și Viața!" Doar recunoaște-ți Sinele, recunoaște ce poate să fie acest "Eu-Sunt", fără gânduri și tu însuți vei fi lumina întregii lumi, exact la fel cum este chiar acum, chiar aici Hristos! Toți sunteți Hristos, dar mintea voastră adoră să-l facă pe credinciosul. Ce blasfemie!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre gânduri, citate despre întuneric, citate despre religie, citate despre pace, citate despre iubire, citate despre familie sau citate despre creștinism
Acces interzis
Am intrat din întâmplare
Sau hazard, pe strada ta.
Nu erau indicatoare sau ceva,
Semafoare, nici măcar.
Și-am ajuns în fața unui palat,
Am dat să intru, dar era încuiat.
Destinul pe post de portar,
Mi-a spus că acolo locuiești tu, dar ești mereu plecat,
Și ești foarte implicat
În realitatea i(mediată)
Și tot timpul călare,
Plecat la vânătoare.
I-am zis: - Dar stai puțin, el m-a invitat...
Și pe neașteptate, mi-a detectat,
Cu un aparat extrem de sofisticat,
Sentimentele.
Apoi mi-a spus implacabil și foarte încruntat:
-Aici accesul e interzis
Pentru persoanele
Cu gabaritul depășit
Al sentimentelor!
-Și pentru că ești la prima abatere,
Te sancționez cu avertisment,
Pentru data viitoare,
Îți voi confisca sentimentele!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre semafor, poezii despre realitate, poezii despre palate, poezii despre depășire sau poezii despre călărie
Cum poți tu să îți asumi responsabilitatea pentru alții, când tu nu ți-o asumi complet pentru tine? Când nu îți asumi responsabilitatea 100% pentru viața pe care o ai, iubirea pe care o ai sau nu, banii pe care îi ai sau nu și pentru orice este sau nu în viața ta în acest moment. Cum ai putea să fii un exemplu și să fii sprijin pentru alții? Când ești o victimă a circumstanțelor, când îți petreci jumătate din viață dând mult din gură despre ce o să faci și cealaltă jumătate găsind scuze pentru că nu ai făcut, cum ai putea să faci ceva pentru semenii tăi? Nu e ușor să ajungi alfa, dar faci un pas foarte mare în direcția bună atunci când faci primul pas. Asumă-ți responsabilitatea și spune: întreaga mea viață este consecința și rezultatul acțiunilor mele din trecut. Îmi pot schimba întreaga viață, schimbându-mi acțiunile și comportamentele.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre schimbare, citate despre responsabilitate, citate despre gură sau citate despre bani
Care sunt câteva comportamente în relația de cuplu care exprimă teama de a fi părăsit? 1. Apelezi constant la partener pentru ajutor sau consolare, chiar dacă sunt lucruri pe care le-ai putea rezolva fără ajutor. 2. Contact fizic exagerat, îmbrățișări, săruturi și cereri de afecțiune pentru a evita orice separare fizică. 3. Sunat și dat mesaje de mai multe ori pe zi fără ca să existe probleme reale de rezolvat sau discutat, unele fiind doar de control sau pentru a testa viteza de răspuns. 4. Jocuri de la mimarea geloziei sau a pretinde ca există alți oameni interesați de tine, păstrând distanța astfel încât să îl faci pe partener să vină spre tine, te prefaci că ai aceleași valori și interese. 5. Exprimarea directă a furiei prin reproșuri, certuri, înjurături, jigniri sau chiar lovire fizică. 6. Exprimarea indirectă a furiei prin răzbunări mai mult sau mai puțin subtile, prin întreruperea comunicării. Știu ca unii oameni se vor uita la lista asta și vor spune "Dar așa arată o relație normală, asta e iubirea!" Nu e.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre viteză, citate despre vinovăție, citate despre sărut, citate despre jocuri, citate despre informații sau citate despre gelozie
Patricia: Cred că ți-a fost destul de greu să intri de una singură într-o cameră plină de oamenii, nu? Da. Te înțeleg. Știu și eu ce înseamnă să nu simți că ești cu adevărat în cameră până în clipa în care el te privește sau te ia de mână sau chiar face glume pe seama ta, doar pentru a le arăta celorlalți că... tu ești cu el. Ești a lui.
replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor sau citate despre adevăr
Cutter: Orice truc magic constă în trei părți sau acte. Prima parte este numită "Promisiunea". Magicianul îți arată ceva banal: un set de cărți de joc, o pasăre sau un om. Îți arată acel obiect. Îți va spune poate să te uiți cu atenție la el pentru a vedea dacă este într-adevăr real sau normal sau neschimbat. Dar bineînțeles... că nu este. Cel de-al doilea act se numește "Transformarea". Magicianul va face ca acel lucru banal să devină ceva extraordinar. În acel moment începi să cauți secretul.... dar nu-l vei găsi, pentru că, desigur, nu privești cu atenție. De fapt nici nu vrei să-l afli. Vrei să fii amăgit. Dar nici nu aplauzi încă. Pentru că a face un obiect să dispară nu este de ajuns; trebuie să-l și aduci înapoi. De aceea orice truc magic are și un al treilea act, cel mai dificil, pe care noi îl numim "Prestigiul".
replici din filmul artistic Prestigiul, după Christopher Priest
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre secrete, citate despre păsări, citate despre promisiuni, citate despre joc de cărți sau citate despre devenire
Cine va avea curajul să-ți exprime gândurile tot timpul va fi pus la perete și arătat cu degetul. Cei mai mult sau mai puțin bătrâni vor spune că ești nesimțit pentru simplu fapt că nu ești de acord cu ei și îți vor aduce aminte de câte ori vor putea ei că pe vremea lor nu era așa și că e mai bine să taci pentru că asta e dovadă că ești... respectuos. Cei de o vârstă cu tine te vor evita pentru că ai alte păreri față de ei și vor spune că îți dai aere de șef. Și uite așa, încet-încet, continuăm să ne batem cu pumnul în piept că avem nevoie de oameni (și mai ales tineri) responsabili și creativi pentru a ne scoate din impas, dar dacă e să analizăm puțin ce se întâmplă cu tinerele minți ne dăm seama că le "decupăm" după același șablon suprautilizat de respect impus, gânduri direcționate și o falsă încurajare a exprimării.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre respect, citate despre încurajare, citate despre șefi, citate despre vârstă sau citate despre tăcere
Je t'aime
nimic nu mai e ce a fost
sau a fost
nici dragostea
o bucată de pâine atât de proaspătă
și mirosul ei cald
e destul
ori poate cam prea puțin
sau nimic
spune
este totuna să aprind un chibrit
?
ceea ce simt
picturi într-o expoziție
sunt valurile plutind pe buzele tale
sau o chestie
te înțeleg
te simt
suntem acum
ca și cum
doar noi... și numai
noi doi
poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură sau poezii despre arte plastice
Tu ești tu numai pentru tine, cel din interior. Dar teoria pluralismului individual spune că față de ceilalți ești mereu altcineva, sau altceva, depinzând de modul cum te raportezi la fiecare dintre ei. Poți fi bun, față de cei cărora le faci bine cu condiția ca binele tău să se manifeste cu regularitate, altminteri dacă o dată omiți să faci gestul, devii dintr-odată rău!? Poți fi în același timp tânăr, pentru toți cei ce te depășesc ca vârstă, sau bătrân, pentru ceilalți, cei născuți după tine și care, nu știu cum se face, că sunt pe zi ce trece tot mai mulți!? Poți fi interesant pentru cine îl interesezi, sau pentru cine are nevoie de tine sau poți fi anost, pentru restul lumii. Și, ceea ce este și mai derutant, nici măcar pentru aceeași persoană nu ești mereu același. Ești evaluat luându-se în calcul diverse variabile, cum ar fi natura, intensitatea și dinamica raporturilor ce se formează, dăinuie sau se sting între tine și celălalt...
Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bine și rău, citate despre naștere, citate despre natură sau citate despre calcule
Nu mai căuta nimic, tot ceea ce cauți există deja în tine! Dacă vrei să lași lumea asta mai bună decât era înainte să vii aici, n-ai nevoie de pelerină sau să-ți tragi chiloții peste pantaloni. Poți fi un supererou chiar acum, prin iubire. Iubește cât te ține inima, iubește ca și cum n-ai muri niciodată și nimic nu te-ar putea afecta! Iubește fără să aștepți nimic în schimb, ca și cum ai avea deja totul! Pentru că ești etern și chiar ai totul deja sau mai bine zis, ești totul. Iubește!
citat din Cezar-Ștefan Jinga
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte sau citate despre inimă
Căci ar fi fost și este înspăimântător să-nțeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerență, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieții mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc și am să mor printre ruine, în cel mai trist oraș de pe fața pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut și nu mi s-a dat, am bătut și nu mi s-a deschis, am căutat și nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.
Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre spaimă, citate despre tristețe, citate despre scriitori, citate despre profesori, citate despre oraș sau citate despre legi