Creator

după ce se insinuează în minte
o muzică celestă se aşază în gând
să înveţe
cuvintele să valseze
până îşi corectează erorile
să nu lase loc la-ndoieli
şi atunci ele devin adevăr viu
iar Tu îl transformi
pe om în creator
în schimbul unei himere în aşteptare
şi gândul cu care Tu îi umpli mintea
devine zâmbet pe buze înflorit
sau un ţipăt slobozit din piept
sau o picătură de sânge curgând
din degetul arătător de care se leagă veşnicia
în timp ce tonul modelează fiecare cuvânt
în durata timpului senin
pe care Tu îl îndemni să-l trăiască
şi nu-l găseşte nicăieri
decât în paradisul blând al Cuvântului Tău
răspândind în toamnă parfum de tufănele

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creator

după ce se insinuează în minte
o muzică celestă se aşază în gând
învaţă cuvintele să valseze
până îşi corectează erorile nu lasă loc la îndoieli
si ele devin adevăr viu
iar Tu îl transformi pe om în creator
în schimbul unei himere în aşteptare
şi gândul cu care Tu îi umpli mintea devine
zâmbet pe buze înflorit
sau un ţipăt slobozit din piept
sau o picătură de sânge cursă
din degetul arătător cu care leagă veşnicia
de durata timpului senin
pe care Tu îl îndemni să-l trăiască
şi nu-l găseşte nicăieri
decât în paradisul Cuvântului Tău blând

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând pur

dimineaţă cu căldură dulceagă
face caii să meargă la trap
nefericiţii propovăduiesc fericirea şi
nimeni nu-i arde pe rug
bătrânii îşi susţin cu mâna bărbia
aşază între ei şi lume
amintiri care nicăieri nu mai fug
un gând pur se hrăneşte din sine
nu târăşte nicio amăgire
se îndârjeşte o cale urmează
până un adevăr e înţeles cu inima
şi nicio statuie nu mai sângerează

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare gând bun ne ridică în propriii noştri ochi. Dacă fiecare ar păşi în ziua care abia începe cu un gând bun în minte, ar corecta în parte ceea ce e rău în alcătuirea lumii.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica durată

un oftat
un ţipăt
un adevăr
înfioară piatra
nu o ucide
o streaşină de ceară
picură sânge
nu plânge

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi

cum să ne facă să simţim opera Sa
şi forţa degetului arătător ce nu lasă
să se prăbuşească peste noi veacul

cuvintele devin neputincioase
toate aproximaţii
ce încearcă să spargă ziduri în bolboroseli

doar tu
cel ce ştii ce este iubirea de El
vei face să fie
zilele înflorite în mângâieri
mintea aprinsă în mănunchi de lumină
neputinţele limpezimi
pentru a fi cum ai vrea să fii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lască Ştiuio: Omul nu rămâne niciodată neatins de ideea că îşi pierde o bună parte din timp încercând să trăiască; totuşi, mobilul care-i lipseşte acestuia din încercarea de a descifra gravitatea situaţiei este starea METAfizică alimentată de frământarea gratuită la care nu va obţine niciodată un răspuns, cu atât mai puţin o pâine pentru a-şi umple... timpul. Trebuie să recunoaştem: un disconfort epidermic nu poate fi decât reconfortant în vremuri de cumpănă. Astfel, ştiind că îşi pierde timpul, având noţiuni vagi despre ceea ce înseamnă "a pierde" şi "timp", atenţia lui este deturnată de la adevărata stare de lucruri: cum ar putea cineva să piardă un bun pe care nu-l are în posesie? Cum ar putea omul să-şi piardă timpul, dacă nu a reuşit încă să pună sub semnul întrebării, nici măcar preţ de o milisecundă, puterea sa de înţelegere a unei himere de-o asemenea anvergură? Dacă nu are timp, omul nu are ce pierde. Dar dacă nu ştie să piardă? Atunci natura timpului va fi pentru el cu atât mai străină cu cât imaginea-i reflectată în oglinda nopţii îi va ascunde umbra care se învârte după soare întocmai ca orele după lumină. Pentru că nu timpul este entitatea care se scurge, ci omul însuşi, cu tot ce are el de oferit seamănului său: sufletul în schimbul unei pâini şi pâinea ca fisă, aflată în mâinile celor care se pot juca ore în şir, zile la rând, ani interminabili la aparatul cu marionete.

replici, scenariu de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheiul de foc

O teamă absurdă m-apasă
şi sufletu'-mi tace chitic
făcându-se, parcă, mai mic,
iar inima-mi zace, sfioasă.

Îmi trec încă-o dată o mână,
încet, sub cămaşă, la piept,
căci mintea mă-ndeamnă s-accept
că rana ce-o am e-o fântână

din care îmi picură sânge
pe care nu pot să-l opresc.
Scot mâna uşor şi-o privesc,
iar pumnul deodată se strânge

la gândul că mintea mă minte
iar locul ce arde e-un dor
pe care el, zeul Amor,
cu mica-i săgeată fierbinte,

l-a pus, într-o joacă de zeu,
în pieptul de-un timp dezvelit
pe-un suflet puţin amorţit,
la râul de sânge, un cheu

la care, plutind nevăzută,
iubirea, venind ca un vis,
pe-un drum sinuos, dar precis,
să intre, uşor, neştiută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublimul strigăt al tăcerii

mâini desprinse de trup sprijină umbra tâmplei
nimeni nu se-ndură să arunce
gândurile
poate or trebui cândva
măcar amintirile lor îngălbenite în loc de altceva
în confesionelul de taină de acasă numai cu tine când stai
până ochii dor în gol pereţii nelumii şi gura se-ncleştează
şi nu se mai aude decât
sublimul strigăt al tăcerii
ah splendidă în esenţă
această tăcere ce a făcut să răsară o cale
dar cât de greu să o suporţi când o pui cu tine la masă
să-i dai să mănânce şi ea să se strâmbe
tu să o tot îndemni până ce mâncarea se răceşte
şi rugăciunea de început ia sfârşit în faţa ferestrei
într-un morman de căldură
peste care ziua de vară trece tragând aer fierbinte în piept
în timp ce fredonează sub tălpi scrâşnetul
unei colivii cu sticleţi aiuriţi de cântat

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am timp

Am timp să spun.
Cuvintele mă povestesc
La nesfârşit:
Nesfârşitul tău care
Nu ştie să trăiască
Fără să moară;
Nesfârşitul meu care
Nu ştie să moară
Fără să trăiască.

Am timp să cred.
Credinţa mă vindecă
Veşnic:
Veşnicia ta care
Nu ştie să simtă
Fără să vrea;
Veşnicia mea care
Nu ştie să vrea
Fără să simtă.

Am timp să iubesc.
Iubirea mă trăieşte
Prezent:
Prezentul tău care
Nu ştie să fie
Fără să gândească;
Prezentul meu care
Nu ştie să gândească
Fără să fie.

poezie de Gabriela Chişcari (25 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica ne apare ca un complex înnăscut de intuiţii şi de posibilităţi bazat înainte de toate pe o experienţă pur muzicală a timpului – acel chronos din care opera muzicală ne redă doar realizarea funcţională. Oricine ştie că timpul se scurge în mod variabil, în funcţie de dispoziţia intimă a subiectului şi de evenimentele care-i afectează conştiinţa. Aşteptarea, plictiseala, neliniştea, plăcerea şi durerea, contemplarea devin astfel categorii diferite, în mijlocul cărora se scurge viaţa noastră, şi care determină fiecare un proces psihologic special, un tempo deosebit. Aceste variaţii ale timpului psihologic nu sunt perceptibile decât în raport cu senzaţia finală, conştientă sau nu, a timpului real – a timpului ontologic. Ceea ce defineşte caracterul specific al noţiunii muzicale de timp este faptul că această noţiune se naşte şi se dezvoltă, fie în afara categoriilor timpului psihologic, fie simultan cu acestea. Orice muzică, în măsura în care se leagă de cursul normal al timpului sau în măsura în care se îndepărtează de el, stabileşte o anumită relaţie, un fel de contrapunct între scurgerea timpului, propria sa durată, şi mijloacele materiale şi tehnicecu ajutorul cărora această muzică se manifestă.

Igor Stravinski în Poetica muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie ca surâsul să înceapă să licărească în întuneric. Aceasta este minunea cuvântului: noi putem să-l zămislim cu adevărat pe Hristos fără a-l numi, fără a fi vorba de el, fără a se face nicio aluzie măcar la religie sau Biserică, pentru că el umple toate cuvintele, de îndată ce cuvântul este sincer despre el. Tonul devine armonicul Muzicii eterne care face să se răspândească în cuvânt iradierea Iubirii.

citat din Maurice Zundel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor de toamnă în vas de lut

aştept să aud un oftat sau un ţipăt
de pasăre rătăcită între frunze moarte
sunetele nu mi-ar lăsa loc la-ndoieli
nu m-aş mulţumi să mă inspire
le-aş da în forma cea mai plină de viaţă
o clipă de fericire omenească

cât or datora ochii mei pentru
cât surprind în această miniatură
pădure confidenţială clătinată de lumină
pe lângă ceea ce văd în afara ferestrei
broderii ale unor inimi
rămase din primăvară în anotimpul
ce recunoaşte doar clipa vibrând umed
deasupră-le subjugată de viaţa fără nume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs din toamnă

pornită din inima unei brânduşe
toamna umple ulciorul
cu lumină
ruptă din soare
încă o dată m-adapă

în rotire egală tot caut un singur cuvânt
să fie plinul
şi gândul acesta ce trează mă ţine
cum la sfârşit de rugăciune o şoaptă
aminul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troiţa secretă

Dormeai şi
M-am apropiat de tine.
Îngerul tău păzitor
Şi-a dus degetul arătător
La buze.
Degetul său şi buzele sale
Au alcătuit o cruce,
La care m-am închinat
Şi am plecat
Pe furiş.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet - floare trecătoare

Pentru femeie nu-i o bucurie
Mai mare decât zâmbetul de prunc.
Iubita mea, scriind o poezie,
Veşmintele bărbatului le-arunc.

Devin copil în fiecare slovă
Şi zâmbet fac din fiecare vers,
Un liliac mă simt, cu floare movă
Care din ochii mei, în timp, s-a şters,

Punând în loc un zâmbet de copil,
Doi ochi bătrâni ce scriu doar pentru tine,
Lăsând pe foi albastrul de metil
Al unei tot mai consumate(-n) mine.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (7 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când rostim un adevăr, e inutilă încercarea de a ne modula vocea. Cel care aşteaptă să-l audă nu va ţine cont de acest lucru.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Dumnezeu este un copil care se distrează, care trece de la râs la plâns fără motiv, care reinventează lumea în fiecare zi spre disperarea celor care împart firul în patru, a dogmaticilor şi predicatorilor, care încearcă să-l înveţe pe Dumnezeu care este treaba lui ca şi Creator.

definiţie de Elie Faure
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

patru degete fără degetul mic
ciupesc subţire arp arp
molatici greierii nu mai ajung la cele şapte pedale do re mi fa sol la si
nu mai pot lungi coardele între paltin abanos şi scoruş
unei turme de oi sacrificate îi vibrează intestinele - strune
colorate între brazi palisandri şi arţari -
aeriene jocuri de funigei curg printre degete
fluide pădurile foşnesc corpul toamnei în cutia de rezonanţă a unei harpe
între marginile triunghiului şi inscripţii chirilice
un fior de nicăieri aduce miros de zăpadă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la capătul unei fraze

ochi veniţi din marte
parcă ar vrea să spună
deschide această poartă şi priveşte
păsări verzi nisipuri albastre un cer plin de flăcări albe
şi dogoritoare toarte de ulcior
mâini
mirositoare a boabe de smirnă arse
pe o pirogă ce lunecă pe mare
până la capătul unei fraze
în care cuvintele caută
dincolo de orizontul ştiut doar de ele

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neliniştile omului sunt o rugină care i se aşază pe inimă şi i-o macină lent, fără pic de păsare.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!