Călător de adevăr

Călător de adevăr,
un avatar voalat-al fiinţării
din pulberi de stea –
învăluit în azur – se rostea:
Cine – ce este Marele (Z)eu?!,
A-tot-Fiinţa ce este?...
nemuritorule Spirit:
eternul Ţie închin!,
Aici-şi-Acum –
pe pământul făgăduinţei –
în veci poemul iubirii
îşi întemeiază fiinţa Sa,
Amin!

poezie de Dumitru Găleşanu din Ante*metafizica (29 aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi pământul

Cerul şi pământul este-n sărbătoare,
S-a născut Mesia, marele Împărat,
Pruncul sfânt promis, Lui să-I dăm onoare,
Fie-n veci de veci binecuvântat.

Peste tot răsună imnuri minunate,
Glorie, Osana, s-a născut Isus,
Se aud cântări, voci binecuvântate,
Bucurie sfântă la toţi ne-a adus.

Cor de îngeri cântă, ceru-ntreg răsună,
Mare-i bucuria-n cer şi pe pământ,
Prin a lor cântare aduc vestea bună,
S-a născut Mesia, Isus, Domn preasfânt.

Cerul străluceşte, raze minunate,
Lumină divină de la Dumnezeu,
Mii de îngeri cântă, glasul lor străbate,
Cerul şi pământul, pentru Fiul Său.

S-a născut Mesia, o, ce bucurie,
Să cântăm şi noi cu îngerii în cor,
Slavă şi onoare, Lui în veci să-i fie,
El e al nostru Mire şi Mântuitor.
Amin

poezie de Ica Drăgoi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmând calea iubirii, vom ajunge în pământul făgăduinţei.

aforism de David Boia (26 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

Pot fi cine vreau sau orice şi oricând
N-am limite-aici, au rămas pe Pământ,
Îmi place pe Net şi mă bucur de dar
Al meu, de la mine: al meu avatar.

E liber ca gândul, născut dintr-o stea,
Dar este şi om, e imaginea mea.
Scăpat de restricţii, el poate fi vânt
Ce poate să aibă zvâcniri de cuvânt,

El poate să bea din pocalul zeiesc
Să zboare prin locuri ce mi le-amintesc,
Să schimbe tărâmuri uitate de timp
Ce s-au prăfuit în atâta răstimp,

El poate iubi pe oricine, oricând,
Ciudat şi zburdalnic, apoi, mai flămând,
Se poate preface-ntr-un vultur, pe cer,
Zburând spre înalturi, chemat de mister,

El poate orice şi mă bucur de el
Căci e ce eu nu-s, el e fals, eu sunt cel
Cu dorul de-Acasă, sau nu? - n-am habar!
Sunt eu, sau un biet inventat avatar?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis

Chiar
dacă plouă afară,
în
tainicul
miez-al simţirii
cu soare
iubirea o ai înde-profund poleită...
în strai
de lumină,
etern
răbdătoare,
cum ruga de seară
prin fiinţa sleită:
Ave Maria,
străluminare!

poezie de Dumitru Găleşanu din Fugă spre roşu (aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Adevăr şi Fiinţa reală, adevărul este o valoare, căci Fiinţa este mai bună decât Nefiinţa. Aceasta din urmă nu este pur şi simplu Nimicul, ea este o potenţialitate şi o ameninţare pentru Fiinţă -distrugerea. Lupta pentru adevăr este o luptă împotriva distrugerii, pentru salvarea Fiinţei(efort care apare el însuşi ca fiind distructiv dacă asaltează realitatea existentă ca "neadevărată"). Întrucât lupta pentru adevăr "salvează"realitatea de distrugere, adevărul angajează existenţa umană. El este proiectul eminamente uman. Dacă omul a învăţat să vadă şi să cunoască ceea ce realmente este, el va acţiona în concordanţă cu adevărul.

citat clasic din Karl Popper
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare dintre voi, există un Pământ al Făgăduinţei - dorinţa cea mai scumpă inimii voastre - dar aţi fost destul de aserviţi de egipteni (gândurile voastre), încât această dorinţă vi se pare o realizare imposibilă sau, în orice caz, foarte îndepărtată. Consideraţi că este riscant să vă încredeţi în mod absolut în Dumnezeu şi că deşertul va fi poate mai rău decât egiptenii. Şi cum să ştii dacă, la urma urmei, Pământul Făgăduinţei voastre există într-adevăr? Raţiunea este întotdeauna aliata egiptenilor!

Florence Scovel Shinn în Poarta secretă care duce la reuşită
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

jertfă

Jertfa, în substanţa ei spirituală, este iubire. Jertfa e şi conştiinţa; este cunoaşterea precisă a unui ţel superior căruia mă devotez. Nu este oarbă, ci totdeauna este luminată de adevăr. Jertfa e, de asemenea, libertate. Jertfa, ca deschidere a noastră către Dumnezeu şi către lume, ca autodăruire, este, în esenţă, expresia cea mai deplină a iubirii care ne defineşte fiinţa.

definiţie clasică de Constantin Galeriu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un simplu călător

Spectator pe scena lumii,
Al vieţii mele, biet actor,
Eu, încă de la sânul mumii,
Am fost un simplu călător.

Nu vreau să fiu nemuritor,
M-aşi plictisi irevocabil;
Eu sunt un simplu călător
Şi am bagajul suportabil.

Bilet eu am la purtător,
Traseul meu este probabil;
Eu sunt un simplu călător
Şi garantez că sunt solvabil.

Nu cer la nimeni ajutor,
Călătoresc, chiar confortabil,
Şi când ieşi-voi din decor
Aşi vrea să am bilet valabil.

poezie de Dumitru Râpanu (2010)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti
Să ne fii stăpân în viaţă — odată să ne primeşti
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ţi slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îţi fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre.

citat din Dumitru Constantin Dulcan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignorantul este învăluit în tenebre, dar înţeleptul realizează că este învăluit în tenebre şi mai groase.

citat din Yoga Swami
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este iubire, este şi fiinţa

problema ultimă a cunoaşterii este fiinţa...
fiinţa nu este cea desăvârşită!
numai iubirea ei e desăvărşită...
fiindcă, unde este iubire este şi fiinţa!
când iubeşti... nu te-ntrebi pe cine iubeşti
îi iubeşti părinţii, zâmbetul lui mefistofelic
îi iubeşti leagănul copilăriei, îi iubeşti esenţa gândirii
zborul de aripă răsfrânt... spre marginile firii...
iubirea este pentru un text,
nu pentru un context!
el era tot idee...
şi eu mă-ntrupam în carnea crezului lui
mă rezideam perpetuu... trecând în alt timp
doar de iubirea lui nu mă săturăm niciodată,
doar ea era azima sfântă pe care vream să mi-o înmulţească
Domnul, doar izvorul ei era veşnic nesecat!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dekalog

Cinstind
toate cele ce sunt şi nedistrugând nimic
dintre cele pe care tu însuţi
nu vei putea să le faci.

Prezentul este un dar.
E datoria ta să te bucuri de fiecare zi
ca şi când ar fi ultima zi... până ea va veni.

Adu-ţi aminte când la părinţi erai un copil,
când îţi părea totul a fi drept şi frumos;
dispersat în uitare –
să nu devii inutil profeţind mincinos lumea pe dos.

Descifrarea imaginarului vieţii,
ar putea să însemne
pentru tine un semn
că abia atunci meriţi un loc între semeni,
preţuind virtuţile omului demn.

În creierul decodificat al istoriei,
totul începe cu aventura cuvântului –
fiecare urmându-şi în fel şi chip trecerea,
numai unii uitând
că prea uşor au făcut umbră pământului:
aceasta...
fiindu-le punctul culminant al gloriei.

În simplitatea operei tale,
înalţă clipele vestale
şi virtutea credinţei rănită:
fiecare gravitând cu forţa razelor sale
pentru a reda imaginea lumii,
în oglinda albastră a cerului,
alături de femeia iubită.

Silenţioase maşini ale timpului –
iluziile tale se nasc întru spirit
şi ies în decor într-o lacrimă-dor.

Va veni şi lumina iertării,
aducându-i ofrande lui dumnezeu
pe imaculata zăpadă a sufletului tău.

În dekalog se răsfaţă poemul
cu adevăruri rostite între realitate şi vis.
Ah, dezmărginită-i lumina fiinţării
într-al gândului poetic abis!

Fascinat de tainele infinitului,
verbul îşi poartă destinul prin elegante cetăţi,
el transgresând epoci întregi de cuvinte –
de vremea când la părinţi
erai un copil,
aducându-ţi pururi aminte.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus pe cer luceşte o stea

Sus pe cer luceşte o stea,
O privesc şi e a mea,
Este steaua vieţii mele,
Ea luceşte printre stele.

Oare cine mă-ngrijeşte,
Oare cine mă fereşte,
Oare cine mă păzeşte
D cine mă necăjeşte?

Hoinar am fost printre muze,
Prilej ca oamenii să mă acuze,
Viaţa-mi este poezie,
Dar aşa a fost să fie!

Iar când steaua-mi va apune,
De-am făcut rele sau bune,
Pe cine înteresează?
Şi trec anii, se-nserează!

poezie de Toth Arpad din revista "Claviaturi" din Braşov (24 aprilie 2014)
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice persoană este în mod natural un focar al iubirii. Începând de la ultimul focar al iubirii - care este Dumnezeu Tatăl - continuând prin iubirea Fiului - care este viţa din care provin şi în care sunt mlădiţele - între toate e unitatea iubirii, care dă vinul bucuriei.

Dumitru Stăniloae în Chipul evanghelic al lui IIsus Hristos
Adăugat de Pr. Grigorescu Florin
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

***

Moşule cu chip divin,
În credinţă te primim,
Printre Heruvimi şi Sfinţi,
Oare toţi am fost cuminţi?
Tu ne aduci la fiecare
Dar, la ceas de sărbătoare,
Eu te rog cu sârguinţă
Şi cu spirit de credinţă,
Adu-ne, dacă se poate,
Fericire, sănătate,
Cu puterea ta cerească
Lumea să nu se învrăjbească,
În linişte să trăiască...
Moşule, te aşteaptă în prag
Copilaşii cu mult haz
Îngeraşi, fiinţe drăguţe,
Cu inimi neprihănite,
Le pui daruri în ghetuţe...
Faci minuni, cu firea ta
Şi stârpeşti sărăcia
Şi fă oamenii mai drepţi...
Toată noaptea eşti pe drum,
Frate bun cu Moş Crăciun,
Dar te rog cu îndurare,
Stinge boala arzătoare,
Molima şi cu urgia ce au cuprins omenia...
Creştinii azi te slăvesc,
Prin rugă, îţi mulţumesc,
La bunătatea ta mă închin,
Plecăciuni
În veci, Amin!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Moşule cu chip divin,
În credinţă te primim,
Printre Heruvimi şi Sfinţi,
Oare toţi am fost cuminţi?
Tu ne aduci la fiecare
Dar, la ceas de sărbătoare,
Eu te rog cu sârguinţă,
Şi cu spirit de credinţă,
Adu-ne, dacă se poate,
Fericire, sănătate...
Cu puterea ta cerească,
Lumea să nu se învrăjbească,
În linişte să trăiască,
Moşule, te aşteaptă în prag,
Copilaşii cu mult haz,
Îngeraşi, fiinţe drăguţe,
Cu inimi neprihănite,
Le pui daruri în ghetuţe,
Faci minuni, cu firea ta
Şi stârpeşti sărăcia...
Şi fă oamenii mai drepţi,
Toată noaptea eşti pe drum,
Frate bun cu Moş Crăciun,
Dar te rog cu îndurare,
Stinge boala arzătoare,
Molima şi cu urgia, ce au cuprins omenia...
Creştinii azi te slăvesc,
Prin rugă, îţi mulţumesc,
La bunătatea ta mă închin,
Plecăciuni
În veci, Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!