Nimic nou

inevitabil
ziua dintâi îşi trăgea cămaşa pe dos
îşi punea ghetele invers şi călca peste vârfurile copacilor
ca şi când s-ar fi luptat din greu cu rădăcinile lor bete
crescute în sus până la cerul întors ca un sân
pornite să-şi ia singure
porţia de licoare

inevitabil
următoarea mă sfâşia în două disperări inegale
una şi-o strecura sub picioare ca pe o amprentă de tigru
dungându-şi coapsele până când respiraţia îi devenea ascuţită
pe cealaltă o azvârlea fluturând-o peste umerii dezveliţi
promiţându-şi un ochi de păun
decupat în aripă

inevitabil
ziua a treia punea lucrurile la punct
îmi culegea dintre ierburi fâşiile de sentimente pierdute
cobora toate scările cu mine în braţe, cusută în zig-zag
mă culca binevoitoare pe-un prag, închidea o fereastră
nu te mai gândi la moarte, îmi şoptea, oricum va fi
ultimul lucru pe care-l vei face

poezie de Silvia Van
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul se uită la inevitabil şi hotărăşte că nu e inevitabil. Omul obişnuit se uită la ceva ce nu e inevitabil şi hotărăşte că e inevitabil.

citat din Chung Zi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te îngrozi de moartea care vine inevitabil, îngrozeşte-te de ceea ce vine inevitabil după moarte şi poţi evita, predându-ţi viaţa Celui ce are toată puterea asupra morţii şi vieţii.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Anica Marincat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţie de iarnă

în zile albe
se face colecţie de mine
atunci
mă inventez rând pe rând
până când rândurile adună depărtarea
între ceea ce sunt
şi par a fi

mai păstrez nu ştiu de ce
poşeta din aţă
cu un singur abia auzit strigăt în ea
îmi amintesc
niciodată n-am plecat de acasă
cu umărul gol

ar trebui să fug în sens invers mie
până când îmi vor creşte picioare de fluturi
şi caraghioase braţe de lună
pâna voi crede că port după mine iarna
într-o banală pungă de plastic

acelaşi tablou
pictorul dă cu negru peste înţeles în cuvinte
închide păsările răpitoare în colivii fumurii
azi-noapte au înghiţit siluete de stele
gesturile se întorc în geamantane de piatră

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Hadrian Rudean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi, se răzgândi; se cercă să se suie - în zadar. Sta, sta s-o doboare cu totul întristarea: cum se poate să se lase ea să se înece tocmai la mal. Când, îşi aduse aminte de oscioarele de găină ce le purtase atâta cale şi-şi zise: nu se poate să mi se fi zis de florile mărului să păstrez aceste oscioare, ci că îmi va fi de mare ajutor la nevoie. Atunci scoase oscioarele din legătura ce o avea, se socoti niţel, mai cugetă şi, luând două din aceste oscioare, le puse vârf în vârf şi văzu că se lipi ca printr-o minune. Mai puse unul, apoi unul, şi văzu că se lipiră şi acelea. Făcu deci, din oscioare, doi drugi cât casa de înalţi. Îi rezemă de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. După aceea puse iarăşi căpătâi la căpătâi celelalte oscioare şi făcu nişte druguleţi mici, fiecare puindu-i d-a curmezişul pe drugii cei mari, închipui treptele unei scări; cum punea aceste trepte, se lipeau şi ele. Şi astfel unul câte unul puse până sus. Cum punea o treaptă, se urca pe ea. Apoi alta, apoi alta, până unde îi ajunse. Când, tocmai sus în vârful scării, nu-i ajungea să mai facă o treaptă. Ce să facă? Fără astă treaptă nu se putea. Pasămite ea pierduse un oscior. Să stea acolo, era peste poate. Să nu intre înăuntru îi era ciudă. Se apucă şi-şi tăie degetul cel mic, şi cum îl puse acolo se lipi. Luă copilul în braţe se urcă din nou şi intră în casă.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nicio teamă de moarte. E un lucru inevitabil. Mă gândesc la asta. Mi-ar părea rău să fie mâine, dar nimănui nu îi face plăcere să se gândească la moarte. Poate doar sinucigaşilor. Mie îmi e dragă viaţa. Nu îmi doresc să mă sfârşesc în chinuri. Aş vrea să fie un fleoşc şi să o iau la goană pe tunelul ală cu mâinile ridicate la Dumnezeu şi să îi spun că mă predau şi să nu mă arunce în cazanul cu smoală.

citat din Alexandru Arşinel
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria ascunsă

noaptea se prăbuşeşte opacă peste cuvintele îngrămădite în aşternutul retinei

coborâte din piscul nebuniei
îmi şiroiesc pe buze
se vor întrupate
să trăiască în sine
în chip nou printre noi

copilăroase îşi strâng în grabă silabele
caută versul inevitabil prevestitor de poem
fără greşeală de cartografiere
scris cu sentimentul unei pasiuni repetate

nenumerat fără înţeles vor să-mi cânte la miez de noapte

îşi întorc privirea spre mine
personaj nefolositor la care ar trebui să renunţe când răsăritul le surprinde încercând să facă ordine

vânându-le neatenţia în zori mă apropii de ele
trag cu urechea şi râd auzând cum vorbesc singure
în aşternutul mototolit al retinei
ca şi cum toată noaptea au făcut dragoste
cu iluzia mea.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era inevitabil ca Iisus Hristos să fie crucificat. De asemeni, era inevitabil ca El să revină la viaţă.

citat din Hugh Richard Lawrie Sheppard
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubindu-mă ca pe întâiul născut

Numai tu îmi poţi strânge moartea în pumni,
iubindu-mă ca şi cum ţi-aş fi întâiul născut,
întâia cămaşă aruncată de un zeu către tine,
în care să stăm lipiţi până va sângera amurgul
şi crengile cărnii să ţâşnească din noi
într-o durere mută,
să strângem în dinţi gleznelele toamnei,
când vrea să-şi pieptene rădăcinile...
Să ne mâzgălim faţa cu mierea prelinsă
din ochiul şugubăţ al lunii
ce nu ezită să cadă peste coapsele noastre,
iar la pâlpâitul dintre clipe,
să-mi tai o cruce pe una din tălpi,
ca Dumnezeu să-mi râdă în priviri,
când voi muşca
din mărul copt sub aripa păsării
şi femeia din mine se va încolăci frumos,
într-un inel, pe sufletul tău...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când un om nu este învăţat ce să facă cu succesul după ce a ajuns să-l atingă, obţinerea succesului îl face inevitabil să cadă pradă plictiselii.

citat celebru din Bertrand Russell
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Se lasă înserarea peste sat
Când soarele se-ascunde lunecând
Sub norul plumburiu- întunecat
Şi ultimele raze se ascund

Pe-amurgul cu nuanţe violet
Se-nşiră siluete cenuşii
Şi cerul pare ca pe-un şevalet
Pictură cu fundaluri stacojii

În zbor bezmetic trece-un liliac
Cu fluturii de noapte, în zig-zag,
Şi mii de greieri îmbrăcaţi în frac
Îşi dau concertul pe al nopţii prag

Răsună-un cor de broaşte pe pârâu
Când vălul negru cade peste sat
Şi umbrele scăpate ca din frâu
Aleargă spre amurgu-ntunecat.....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când lumina

pe când lumina pică din ceruri
ca niciuna
cerbi
îşi încearcă vlaga coarnelor frecându-le de munţi
până către dimineaţă
când o boare învie şi cerul vine mai aproape
de frunte
şi ochii
cu vocea bâlbâită a trupului
/ ştii tu ce voi visa? /
reînvie focuri
inefabile
îmi taie respiraţia cu întrebarea
ştii un alt lucru mai frumos?

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dus... întors

Când mă trezesc diminea,
Simt o mare ostenea,
Până când îmi beau cafea,
După care... sunt ca sea,
Înainte de culca;
Numai gata de pleca
La muncă. Şi plec... de par
Mă-ntorc... pe cealaltă par.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ally McBeal: De câte ori mă simt deprimată, îmi scurtez fusta. Dacă lucrurile nu se schimbă, e inevitabil să nu fiu arestată.

replică din filmul serial Ally McBeal
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiu Boreal

Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste visuri, doinind din caval.

Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând neatins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.

Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am si nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.

Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
în zorii aprinşi peste cerul deschis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag nevăzute uitări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.

Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj în Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 04.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceferi somnorosi

Luceferi somnoroşi
au zgâriat a nopţii boltă şi s-au certat cu ziua
Ecoul certei lor îl poartă vântul printre raze de soare
Misterul dimineţii e că deşi îşi trage cortina de alb
Luceafărul cu gene ostenite învie şi moare.

Peste boaba căzută din sacul de grâu îşi trage pământul cortina
Bocetul înmormântării ei se aude în pietrele străzii
Uimirea din mine şi uimirea din ei, e
Când boaba rănită în glia de lut îşi poartă în braţe toţi plozii.

Pământul îngheaţă sub alb diafan ce coboară mărunt dintre stele
Luceferii prunci scânteie-n ’nalt
Şi boabele toate tresar, efemere.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Lângă schit miezul nopţii găseşte
făpturi adormite-n picioare. Duhul muşchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cât buhele
să-şi caute în focuri cenuşa.
La rădăcinile brazilor, lângă blestemul cucutelor
ciobanul pune pământ
peste mieii ucişi de puterile codrului.
Peste muche trecând
fetele stânilor - îşi freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi.
Cai galbeni şi-adună sarea vieţii din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic să aibă loc ciupercile roşii
să crească subt spatele lui.
În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung şi greu.
Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni.
Subt scut de stânci, undeva
un bălaur cu ochii întorşi spre steaua polară
visează lapte albastru furat din stâni.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un dram de sinceritate peste oftatul inevitabil, trebuie să admitem că "băieţii răi" sunt amuzanţi, sunt surprinzători, ştiu cel mai bine cum să facă o femeie pilaf şi cum să treacă nonşalant la următoarea.

Mihaela Rădulescu în Cum iubesc bărbaţii (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citise într-o carte

că o fetiţă mergea pe plajă
în cizme de cauciuc
şi scria în gând poeme
de plimbare
pe nisip culegea cuvinte
de la o mamă un cuplu o soţie
le punea în ordine în capul
ei mic punea încă două
cuvinte de la un cuplu musculos
alături de tăcerea ei mieroasă
de la bomboanele mestecate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!