Pasărea violetă

Ciorapii de sticlă sunt aici
ar fi loc şi pentru câţiva păianjeni
se aduc somptuoasele tăvi de dantelă
sânii în borcanele străvezii
şi în mâinile celor mai frumoase femei
meduzele dorm ca în craterul celui mai agitat vulcan

vom fi la timp la această întâlnire
vom trece prin noapte ca printr-o cutie cu fosfor
la această întâlnire la care ne asteaptă
umbrele noastre ca nişte pantofi uzaţi
fluturii de sugativa care ne vor suge sângele
toate mănuşile uitate toate pleoapele
pe care ne-a plăcut să le sărutăm
tot ce am găsit pentru niciodată
gurile care ne-au rămas lipite de sâni ca nişte inele
plantele care ne-au crescut pe faţă în timpul somnului
apa limpede din pahare
spânzuraţii cu mâinile de cretă

în aceste castele negre ne aşteaptă crepusculul
şi piepturile noastre se vor freca de tăcerile lui
piepturile noastre de vată şi de întuneric
ne aşteaptă cutia cu muzica a morţii
capetele de ceară ale femeilor
pe care nu le-am întâlnit încă
perdelele groase după care ne vom putea ucide în linişte
steaua pierdută a unei dimineţi
ne-aşteaptă privirea lucidă a somnambulilor

am dormit atât
încât am pierdut obiceiul imobilităţii.

poezie clasică de Gellu Naum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin de bunăvoinţă şi parfum

Hainele mele de ceramică smălţuită
nu pot fi pătate de ploaia portocalie
aduceţi somptuoasele odăjdii de ceaţă
prin care se văd sânii strânşi în găoace
la pieptul frumoaselor femei venite
să-şi culce dorinţele pe perne de lut.

Sunt prezent la întâlnirea cu snobii
vom sparge noaptea în bucaţi de calcar
şi sigur întâlnirea va fi lungă şi gravă
cu tăceri aţipite-n pahare de cristal.
Paianjeni de vată ne vor uşura de vin
după pupăturile pe mâini şi pe feţe
pe care siluiţi le festonăm cu zâmbete,
ochii au rămas pe sâni ca nişte ventuze
arborii au crescut în gânduri de mirare
apa clătinându-se de mâhnire. Cu admiraţie
stăm spânzuraţi sub tavanul de sticlă.

Cu aceste fantome se termina întunericul
şi glasurile noastre
se freacă de pereţii dimineţii,
ca buzele iubitei de aerul curat.

Aştept să plece maşinile epocii
apoi să încalec caii gândului
pâna la casa cu perdele de argint
unde mă voi putea sfârşi-n cochilia somnului
plin de bunăvoinţă şi parfum.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit duminica

a sosit duminica pe nişte roţi ruginite,
noi ne spălăm de păcate şi de funinginea timpului,
ne îmbrăcăm frumos cu nişte halate negre
şi privim pe fereastră la albul zăpezii
care ne fură privirea.
aruncăm toate sentimentele din noi
şi rămânem goi ca nişte amfore antice
cu corpurile noastre eterice
în faţa călăului care are şi el timp de odihnă,
recitând din Biblie Cântarea Cântărilor.
ah, eterne duminici, pline farmec,
nu-i nimic, vor trece, toate războaiele sufletului
şi vor rămâne pasiunile mici care vor linge
praful din amintiri la o masă cu amurg de coniac.
nu vom mai ucide tigri, vom pândi doar
carnea cuvintelor pe care vom frige-o
şi-o vom arunca-n armoniile astrale.
ce, nu ştiţi că pământul se-nvâteşte pentru toţi,
ce dacă e iarnă şi inorogii zburdă prin codri,
ce dacă un vultur ne dă ocol cu simţul lui,
nu murim, nu murim, strigaţi, doar ne plimbăm
într-un carusel, nu vă speriaţi, toate drumurile
duc la râul care ne spală moartea
pe terasa înstelată ā Căii Lactee...

a sosit duminica pe nişte roţi ruginite,
bufonul din noi râde ca un arlechin părăsit pe scenă.
doar călăul îşi ascute securea ca să fie gata ā doua zi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 februarie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi ne vom aşeza toate la masa din colţ

vom fuma ţigară după ţigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi aşa ai să ne găseşti
în fumul gros de ţigară
cu mâinile pline de tuş
aşteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
şi mai ales pentru nopţile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îţi vom curăţa sângele de frică
şi ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce îşi doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El încă mai crede

că mă voi plimba zilnic
printre hologramele din camera sa
că degetele mele
înmuiate în vopseaua rece
vor picta zidurile şi mobila şi oglinda
că voi tăia cu braţele amândouă
aerul tânăr din balcon
că mă voi ascunde
să nu stârnim bănuieli
că vom putea vorbi
despre fericirea ocazională

el încă mai crede
că seara îşi va pune păpuşile de sticlă
în cutia preferată
şi vom râde la nesfârşit
că sângele va curge
pe podeaua lustruită
de o femeie oarecare
că ne vom tatua păuni pe abdomene
că ne vom simţi teribil de bine
în tăcerile noastre

el încă mai crede toate astea
şi încă multe altele
dar pereţii din camera lui
vor îmbătrâni de atâta alb

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă pe care nu o vom găsi niciodată

Nu mai aveam răbdare,
voiam să le părăsim cât mai repede casa,
să dormim cu iubiţi al căror nume
l-am uitat demult, să ne-asumăm riscuri
cu minţile şi cu trupurile noastre,
să trăim în ţări
care nu ne-au dorit vreodată
şi care nici nu ne-au mulţumit după aceea,
alergând cu furie prin ani
înspre ceva pe care,
într-un final, l-am atins
şi care nu-i – nici mai mult, nici mai puţin –
decât certitudinea de a nu le mai auzi
scârţâitul paşilor,
măsurând duşumelele
unei case pe care n-o vom găsi niciodată.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet mai curat

Cu sufletul purificat de lumină,
Ne punem trupul ramură
Pe altarul pe care au curs lacrimi amare...
Ne-au înmugurit pe braţe
Ramuri de salcie, pregătite să plângă
Tristeţea Mântuitorului.
Faptele noastre, ca plecăciunea mielului spre tăiere,
Au fost căutate.
Biserica ne-a căutat
Cu spaimă prin întunericul morţii -
Oi rătăcite,
În timp ce Iisus ne striga
Spre revenirea la viaţă.
Am fost ramuri frânte,
Dar faptele noastre ne-au înviat
Din al morţii păcat...
Cu Lumina vom face legământ
Şi vom izvorî râuri de flori,
Spre a-i lumina calea
Celui ce S-a jertfit pentru noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea bună e că ne-am născut fericiţi şi că vom fi chemaţi să dăm socoteală dacă uităm lucrul acesta. Ca toţi copacii, ca toate plantele, avem menirea de a creşte, de a ne dezvolta şi de a înflori pentru satisfacţia noastră şi a celor din jur. Anumite rădăcini sunt atât de viguroase, încât vor trece printr-o fundaţie de beton pentru a-şi urma drumul. Într-atât de mare este forţa fermentului de bucurie care constituie fundamentul fiinţei noastre.

citat din Guy Corneau
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

ne vom întoarce în Osto
jicevo şi de-ar fi să se rupă
cerul în două cu ale
sale câmpii – noi ne vom
întoarce atât
cât iarba verde încă va creşte
-n sandalele noastre şi cât
uleiuri de in vor unge rotiţe de ceasuri
măsurând fericirea –
a fost bine
aici să punem urechi de arici
unor perii de rădacini
tot aici
am încălecat crocodili şi am supt
lapte de peşte şi bom
boane de niciodată noi nu
vom uita
să ne întoarcem aici: micul cleşte
din trusa de traforaj
prieteneşte
cu lacrimi în ochi şi tuşind rumeguş
ne trage spre şe
valetele noastre
pe care
pânze tensionate aşteaptă
să fie iubite,-n ulei
sicativ
cu uscare avidă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem răspunzători de ceea ce suntem şi avem puterea de a face din noi înşine tot ce dorim să fim. Gândurile, cuvintele şi faptele noastre sunt firele ţesăturii pe care o ţesem singuri în jurul nostru. Când gândurile bune ne vor înconjura în mod constant, înclinaţia spre bine va creşte atât de mult în noi, încât nu ne vom mai putea purta rău. Atunci când optăm pentru acţiuni ce le aduc celor din jur fericire şi succes, fructele naturale ale karmei noastre vor fi fericirea şi succesul.

citat din Swami Vivekananda
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinem în mâinile noastre cel mai preţios dar dintre toate: libertatea. Libertatea de a ne exprima prin artă. Iubirea. Libertatea de a fi persoanele care ne dorim să fim. Nu vom ceda niciodată această libertate şi nimeni nu ne-o va putea lua!

citat din Diane Froloy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo

//
gaze lacrimogene pe străzi
compresoare care împing pământul cât mai adânc

cât mai departe de picioarele noastre

stăm în acest loc în care cerul are culoarea mierii
iar soarele îşi împrăştie razele sale de oţel

în mijlocul oraşului nu se mai aude nimic
doar zbărnâitul surd al tristeţii oamenilor

un sunet fin al stâlpilor de tensiune
ce ne ţine pe toţi legaţi

suntem cei care am ales moartea clinică pentru o zi

//
când ne vom trezi vom fi
legaţi la nişte baterii minuscule ce ne vor dicta
pulsurile inimilor şi mişcarea interioară a
organismelor noastre pline de hormoni ai fericirii

vom şti că am făcut alegerea corectă
pentru o zi am fost fericiţi.

dar despre visele noastre nu ne va mai întreba nimeni, nimic.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul morţii, nu vom fi judecaţi după numărul de fapte bune pe care le-am făcut şi nici de diplomele pe care le-am dobândit. Vom fi judecaţi numai după iubirea pe care am pus-o în acţiunile noastre.

citat clasic din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Ne vom ridica
Deasupra dimineţilor pierdute,
Vom învăţa pas cu pas,
Metamorfoza copacului înflorit,
Şi mâinile tale mici,
Şi mâinile mele robuste,
Vor construi răsăritul,
Vom aşeza pe nisipul cald
Mireasma primaverilor adolescentine,
Ne vor însoţi
Gândurile noastre inocente
Pe întinsele câmpii galactice,
Printre siluetele noastre zvelte,
Păsările cerului
Ne vor ciuguli
Păcatele primordiale
Şi vom cunoaşte asfintitul
Împărţind la doi
Emoţia.

poezie de Nae Tudor Nemoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetorile

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care ştiu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
şi au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit şi sărutându-ne
ne-au scos ochii.

Orbi acum, – să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele timpului

Trecut-au multe primăveri
Şi vor mai trece încă.
Vom obosi în multe veri
Sătui de-atâta muncă.

Toamnele ne vor bruma.
Va trece timpul peste noi.
Anii ce-i vom aduna
Amprente vor lăsa pe noi.

Cu iernile ne vom lupta
Fără să ştim cine învinge.
Să ne opunem n-om putea
Şi peste noi, ele vor ninge.

În zbor trec multe primăveri.
Verile o iau la goană.
Trec toamnele parc-au fost ieri.
Iernile vor da năvală.

Primăveri, ne-au înflorit,
Verile ne-au ofilit,
Toamnele ne-au cărunţit,
Iernile ne-au zăpezit.
Sufletul a obosit,
Corpul a îmbătrânit,
Ajunge cât am trăit.
Timpul nostru s-a sfârşit.

poezie de Dumitru Delcă (21 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte) şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.

Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

Săruturile noastre cu flăcările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetişor,
N-o să se mai înalţe căzând mereu spre astre.

Ca nişte ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte şi vom privi la chipul
Iubirii care cade şovăitor în noi
Cum dintr-un ţărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.

Dar liniştea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Şi singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescăruşul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La chanson passive de la nuit

Căderea grea a somnului
trosneşte mai greu decât căderea ploii pe mii de maşini
mii de grădini, mii de umbrele sub care se ascund
mii de capete cu mii de iluzii.
Fire de iarbă lungi se întind
ca îndrăgostiţii dimineţilor
se amestecă prin genele noastre negre, somnoroase
atinse adesea de frunze ce cad ca şi cum nu ar fi fost niciodată.
Cad ca stramoşii, cad resemnat.
Vom învăţa şi noi, oare, căderea?
Ne vom ţine timid de mână cu timpul
şi când ne va da drumul, îl vom lăsa să ne întoarcă spatele?
Purtăm pe sub pleoape lacrimi
şi-n somn uităm de durere
ca să uitam în durere de somn.
La buletinul de ştiri nu vor spune niciodată
că s-a inventat un leac
pentru uitare.

poezie de Diana Dancu (9 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste valori absolute şi atitudini cu care minţile noastre sunt împovărate vor trebui să fie îndepărtate, pentru a putea permite instalarea noilor convingeri. Şi nu numai din minţile noastre trebuie să fie îndepărtate aceste convingeri, ci şi din minţile celor care urmează să devină asociaţii noştri.

H.G. Wells în Conspiraţia deschisă: Proiecte pentru o revoluţie mondială (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur.

Sfântul Luca al Crimeei în La Porţile Postului Mare, Predici la Triod (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!