Ceară şi fără logică

Plătesc tribut paşilor care sunt storşi
din ace de brad
de către degetele răsucite ale apei

Mângâi tresărind din copertă
capetele păpuşilor din cârpe când stelele zburlesc
buclele lor verzi
sub capacul de la lădiţa cu comori pe care timpul îl presează cu o stâncă

pleoapele păpuşilor îmi spun că nepăsarea calcă pe propriile ei urme
dinainte de a trece prin sunetele flautului fermecat
care îmi trezeşte teama în fiecare dimineaţă înrourată de sare
fără a-şi da seama
dacă răspântia a avut un drum sau mai multe în amprenta ei

dansez în parfum de ambră lăsând corpul meu
să-mi alunece din palmă
în mijlocul picăturii care se prelinge pe geam -
dar o crăpătură vorbăreaţă îmi schimbă drumul

mii de ochi mă fixează din guri larg deschise
care casc de eleganţă
ochii împăienjeniţi de gene, de uimire şi de vorbe goale
privesc jocul meu cu acele albinelor
din fotografia îngălbenită
de ceară

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftă carnală

Ah Doamne! Cât te-ai mai unduit
Cu sânu-ţi fraged şi moale
În palma-mi care pare ca dospit
Întreg Universul şi stelele goale.
Dar lasă-mă să te ating sorbind
Din vinul dulce aromat,
Căci poate-n clipa-n care noi murind
Am traversat oceanul de gemete înălţat.
E o poftă carnală fumegând,
De ani în care am tremurat
Pe coapse-ţi cu degetele alunecând
Şi sufletul tot mai învolburat.
Mai lasă-mă să simt focul
Cu văpăi în corpu-ţi cum se sting
Lăsând în urmă-ţi jocul
Pe care-n tine mi-l înfing
Trezeşte-te! Zorii-n geam ne bat
Şi soarele cu sete ne veghează
Tot jocul nostru s-a terminat
Iar viaţa de acum urmează!

poezie de Ana Maria Erdo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar trist...

Când îţi spun că te iubesc,
Simt, am aripi şi plutesc,
Nepăsarea ţi-e izvorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Dacă-ţi spun că vin la tine,
Faci nazuri că nu-ţi convine,
Însă te usucă dorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Când îţi spun că fantezia
Îmi provoacă poezia,
Zici că muza mi-e zăporul
Care-mi potoleşte zborul.

Dacă-ţi spun că fără tine
Nu pot trăi nici trei zile,
Văzul mi-l umbreşti cu norul
Care-mi întunecă zborul.

Când îţi spun că sunt doar trist
Şi că degeaba insist,
Dezlegi drum, ispititorul,
Către tine să-mi iau zborul.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul vine tot timpul să-ţi ceară drept tribut Atenţia ta, dar ce se întâmplă dacă nu i-o dai? Gândul vine tot timpul să-ţi ceară drept tribut Atenţia ta. Fără să realizezi că exact ACEASTA ESTE CAUZA LIPSEI TALE PERMANENTE DE ENERGIE, lipsei de farmec şi spontaneitate, pe care încerci să o compensezi prin şi mai multă "gândire controlată", deci ce se întâmplă dacă nu-i mai dai gândului TRIBUT atenţia ta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lovindu-mă de noapte

ascult cum trece timpul
acum când ochii mei
acelaşi întuneric văd
ascuns sub pleoapele lăsate
a dispărut pământul
nici cer nu e
de care luna să se-agaţe
nici candelabre-n care stelele să ardă
doar vântu-aruncă ploaia
şi stropii se preling pe geam
desprinse de pe ramuri
frunzele foşnesc în şoapte
iar eu atârn ca un pendul
lovindu-mă de noapte...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smoothness

Dacă le priveşti
precum nişte ace care conţin,
la capătul perforat,
o infinitate de alte ace,
fiecare având acelaşi vid,
din ce în ce mai mic,
Nu mai contează
unde te poartă femeile.

Sentimentul unei mulţumiri bruşte,
copleşitoare,
La fel când realizezi
Că înoţi cel mai bine
cu ochii închişi.

Uneori,
Te mai şi rătăceşti
în anumite săruturi:
Sunt acele sub-setări necunoscute
în care nu ştii cum ai ajuns
sau din care să ieşi fără să strici ceva.

Lasă panica să treacă:
Cu timpul, ca viespea prinsă între draperiile ferestrei hotelului,
Îşi va găsi singură drumul afară din tine.
Închizi iarăşi ochii şi simţi mângâierea uşoară a apei
Cum simţea mâna uscăţivă a lui Richelieu
Blana mătăsoasă a pisicilor perfide.

poezie de Traian Rotărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul de-a nemurirea...

Dă-mi drumul la uşă madam
Să pot ca să intru la tine
Am multe, prea multe să-ţi spun
De rele, de bine
Şi încă destule mai am
Şi alte a-ţi zice
Dă-mi drmul la uşă madam
Stă cerul să pice

Am veşti şi ştiri de la care
Tu poţi la timp să înveţi
Ce, lumea, vezi bine nu ştie
Şi-s scrise în cărţi de poeţi
Sunt jos, pe scări la intrare
Aştept să-mi descui
Am veşti şi ştiri despre care
N-am spus nimănui...

Grăbeşte şi fă ce îţi spun
Mă lasă să intru la tine
Aprinde lumina şi vezi
De cum, de când şi de cine
Îţi pasă ori poate-s nebun
Cum crede-omenirea
Grăbeşte şi fă ce îţi spun
Sunt eu, nemurirea...

Dă-mi drumul la uşă sau geam
Dă-mi drumul, madam!...

poezie de Gheorghe Gurău (noiembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ce nu apune

Dintr-o străină depărtare
cu ierni mărunte şi fiori
din prafuri netezite-n sare
rămâi şi nu te mai cobori

Credeam că-n pânze de mătase
ai aşternut un scrum cărunt
iar dedesubt un drum de oase
ai aşternut şi încă sunt

Îmi scutur pielea iar şi voalul
în pragul tău de ieri trecut
să-mi pui în floarea ta şi anul
şi crinul care a-nceput

Chipul mi-e rece şi-o secundă
trece în goană printre noi
doar vântul şi-o petală scundă
mai numără din doi în doi

Şi-mi pare rău că timpul doare
şi nu apuc ca să-ţi mai spun
că-n ochii tăi ziua nu are
ore care vreodată-apun

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunie

Prin curaj şi fug, îmbălsămat în mantia-mi de gheaţă,
Trec nepăsător pe lângă fântini din care izvoresc minuni,
Mă opresc să mă oglindesc într-un palid ochi de baltă,
Sunt străveziu, transformat în propriu-mi coşmar în viaţă.

Mărginal şi singur fug pierdut pe drumul larg,
Mă-vălui într-un strat de praf... din stele,
Casc avid spre cer, o gura de oxigen, cerşesc,
Mătănii bat, dau din picior, sunt surd şi doar citesc, o carte.

Implor o graţie să-mi curme suferinţa,
Dar râd şi îngerii de neputinţa mea,
Ridic spre lună faţa-mi trasparentă,
Dar s-a ascuns şi ea, şi râde-ntunecată.

Aş vrea să mă ascund sub straturi de pământ,
Deasupra mea să mut munţi de stâncă,
Iar la picioare să îmi curgă un izvor,
Mai limpede ca siguranţa nebuniei care m-a-nlănţuit.

M-arată toţi cu degetul şi-mi zbiară vorbe de ocară,
Ei nu-nţeleg, cât pot eu să-nţeleg,
La rându-mi râd şi eu şi vreamătă în ei o falsă faţă-amară,
Dar râd de nebunia lor, pe o văd înstăpânindu-se tăcută.

Deschise-s porţile spre paradisul paşilor pierduţi,
Ne-ntâmpină cu lăutari, menestreli ne-aruncă bani şi pâine,
Suntem primiţi, încoronaţi, cinstiţi,
În lumea nebuniei, ascunsa lume a neputinţei benev ole.

poezie de Dan Coblis din Fluturi de zăpadă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urme

Merg să identific corpul care creşte în corpul meu,
în drumul spre elucidarea misterelor
nu fac nicio oprire, doar mici pauze de respiraţie.

Am o oră în care nimic nu mi se împotriveşte,
un joc de lumini inegale,
un vânt violent,
dramaturgia lucioaselor funii
care să-mi smulgă gâtul din trunchi.

Vin după tine pe drumul acela arhicunoscut,
de-o parte, de alta,
capuri tăiate,
aşezate frumos pe leaţuri de gard,

dau la o parte cu mâinile ceaţa groasă.
Pas cu pas,
pas cu pas mă apropii,
privesc în tine până ochiul mi se transformă în far.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmează-ţi focul

Focul te urmează,
Cu scântei ce îţi lasă semne,
Paşii tăi au urme de cenuşă,
Mintea ta pluteşte în fum.
Vrei să arzi totul în tine,
Să scoţi ce e mai bun,
Sau vrei să dai căldură?
Luminile nu au sens,
Când stelele au acelaşi nume.
Tunetul poate fi cuvântul tău
Atunci când vrei să trăieşti.
Motivele vin, motivele mor, motivele dor,
Motivele... au lumea lor scuzabilă.
Tu ai doar un gând
Cu care poţi îngheţa viitorul
Sau poţi aprinde,
Tot ce a fost.
Ascunde, simte, trăieşte, învaţă,
Semnele te văd mai întâi pe tine.
Fiecare joc pierdut e un motiv
Pentru a nu ţine scorul.
Când te privesc în ochi
Îmi dau seama că aş vrea să pierd tot ce am,
Ca tu să-mi poţi vedea scânteile
Ce vor să te aprindă şi să te învăluie.
Oamenii fug uşor şi de multe ori
Au instinct de oi...
Dacă tu simţi
Că vrei să înţelegi jocul,
Lasă-ţi grijile în pom,
Urmează-ţi focul!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am pierdut copilăria

Aburi se preling pe frunte, coboară spre calde pleoape,
Ochii să mi-i umezească, în spini să nu se înţepe,
Lacrimile-ncep ca să curgă printre amintiri să-mi sape,
Dând de-a mea copilarie, de iarna de unde-ncepe.

Am şi-acum urme pe gene, de raşini din bradul verde,
Luminiţele stricate, încă mai atârnă-n pom,
Fulgii de vată pe ramuri, albul, nicicând nu-l vor pierde,
Bomboanelor agăţate, le simt gustul fin de rom!

Ţopăi azi, dar nu-s oloagă, viu ţin copilul din mine,
Păpuşilor, strai de cârpă le mai cos în amintirea
Zilelor pe când copilă, fără să mă vadă nime',
Mă ascundeam prin grădină, făcându-le pomenirea.

N-am pierdut copilaria, nici obraznicul copil
Ce-alerga să prindă fluturi, desculţ, pe câmpul cu flori,
Trăieşte în ridul feţei, ochii verzi, suflet umil,
Pănă când spre veşnicire, vom pleca, dar alţi actori!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuriile vieţii

Fiecare dintre noi vedem cum putem,
- Spală-te pe ochi în fiecare dimineaţă!
Când pleci să nu uiţi să-ţi cumperi un binoclu,
Prin care să înveţi să priveşti, dincolo de idealuri.
Am privit printre umbre, crezând că timpul e absent
Am să plec cu fiecare respiraţie, cu fiecare cadru afectiv
De mâine sunt vie, cum viu a fost vinul din care am băut
Maşinăria se vede pe verdele din ceaţă
O ceară din miere ce nu mă lasă să cred în atingeri
Am să respir prin fiecare por al iubirii divine,
Bucuriile fiecăruia dintre noi aduc alte bucurii
Respiraţia ta va fi o adiere de vânt,
De mâine vom zâmbi cu fiecare petală a sufletului
Până ce ne vom atinge în timpul zborului privit de sus
De mâine am să devin regina,
De mâine poţi zâmbi, fără a te opri.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi glisante

Sunt prinsă de gheara şoimului
Ce mă ţine pe rogojina lui
Îşi împreunează aripile glisante deasupra mea
când trebuie să mă apere de dragoni

E chioşc cuibul lui în care dimineţile îşi pierd penele
şi se învârt în jurul ciocului său cu aripile strânse
planează şoimul cutezător în resemnarea lui
şi mă caută în acvariul cu peşti
întinde gheara de care sunt prinsă fără să mă vadă
şi descrie cercuri concentrice
mici vârtejuri în inimă

Mi-e mâna obosită
şi gheara lui tremură
emoţie, tristeţe, nesiguraţă
să îmi dea drumul? lăsată să alerg printre culorile dragonilor de cretă colorată
îmi las părul să îmi fluture în curentul născut din bătaia aripilor şoimului

îmi dau seama că ochii şoimului privesc în ochii dragonilor de pe ceainic
se studiază reciproc şi pornesc bătălia din priviri
în oglinđirea ceainicului ce dă în clocot pe măsuţa lui de bronz
înclinat pe o parte nu ia parte la luptă
priveşte şi fierbe
şi stropeşte penele zburlite ale şoimului şi dragonii sprijiniţi pe ceainic
cu picături luate din acvariu
eu înot printre aripile glisante ale şoimului

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

În nemişcările lor, statuile respiră încât le cresc aripi
În infinit
Din pleoapa întredeschisă lacrima se prelinge
Într-o altă zi în care oglinzile transformă imaginile în hârtie -
Reflexii de zbor inert.

Atingem lumina cu degetele şi prindem chipuri

După ce somnul se duce, rămân insule de sare din lacrimi uscate
Trecem sentimentele de la unul la altul cu mişcări de perpetuum mobile
Fără să lăsăm nimic la vedere
Iar cuvintele curg pe piele ca nişte umbre.

Între prima şi ultima zi de sculptare
Primim căldura ce ne modelează,
Închizând-o în noi într-un mod unic.

Ne intoxicăm cu aer, dar îl schimbăm între noi –
Neclintirea noastră se face în linişte,
Pentru că niciodată privirile absente nu ating soclul.

Fără să îmbătrânească vreodată,
Statuile poartă în ele portrete de oameni vii.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi ninge...

Plouă şi ninge,
Timpul întotdeauna învinge,
Rămân în viaţă
Doar spiritele care se înalţă.

Plouă şi ninge,
Iubirea se naşte, înfloreşte,
Apoi se prelinge în nemurire,
Dacă învinge.

Plouă şi ninge,
Jocul vieţii e ca o minge
Rostogolită sau înălţată,
Păcatele ei plătesc scump, apoi se iartă.

Plouă şi ninge,
Viaţa tuturor se prelinge,
Amintirile tezaur sufletesc se împletesc,
Batrâneţile înţelepţesc.

Plouă şi ninge,
Timpul hulpav orice învinge,
Iar nemurirea, dulce ca mierea,
Sfântă alegere, stelele atinge.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pe care o duc e tare păcătoasă. De doi ani încoace, evit să mă duc în lume, deoarece îţi închipui că nu le pot spune oamenilor: Sunt surd. Dacă aş fi avut altă meserie, încă ar mai fi mers; dar, cu meseria mea, sunt într-o situaţie îngrozitoare... La teatru, trebuie să-mi caut loc chiar lângă scenă, ca să înţeleg ce spun actorii. Dacă stau ceva mai departe, nu aud deloc sunetele înalte, fie că-i vorba de instrumente sau de voci. E de mirare că mai sunt oameni care, stând de vorbă cu mine, n-au observat încă beteşugul meu. Cum mi se întâmplă deseori să fiu distrat, totul e pus pe seama distracţiei mele. Când cineva vorbeşte încet, abia dacă-l aud; sunetele, ce-i drept, le disting, însă nu şi cuvintele; pe de altă parte, dacă cineva strigă, mă scoate din fire.

citat clasic din Ludwig van Beethoven
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă tot cauţi

Am cântărit vorbele nefericiţilor lumii
şi sunt foarte grele,
te simt nedumerită şi goală.

Tot mai cred în minunile creaţiei
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societăţii
şi le accept din teama de ceilalţi,
nu mă mai înşală aparenţele,
dar mă înşală cei ce ştiu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cauţi
am încercat să te privesc în ochi,
ochii ştiu multe şi trebuie atent citiţi
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nopţile şi zilele mă scot din umbră
şi te acoperă cu lumină,
cerul odihneşte pe un nor alb
sub care mă iubeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!