Clujul - inima Ardealului

Printre atâtea stele iată
Şi Clujul a răsărit
Cu faţa îmbujorată
Chiar la sânu-i ne-a primit

I s-a dus vestea departe
Peste munţii cei înalţi
De toate în el ai parte
A lui faţă — de i-o caţi

Surâzând pe Cetăţuie
Belvedere ne priveşte
Grijuliu să nu apuie
Umbra prinsă într-un cleşte

Tot oraşu-i îmbrăcat
Se vede de aici de sus
Într-un zâmbet minunat
Şi-ntr-un licăr de nespus

Cluj-Napoca cu splendoare
Cu alb iată e-mbrăcat
Parcă ţine-o sărbătoare
Într-un ritm imaculat

Someşul de tot e-aproape
Parcu Mare peste drum
Iar Arena ne încape
Sub privire chiar acum

Mai departe se mai vede
Tot mai alb şi Mănăşturul
În uitare nu se pierde
Te surprinde cu conturul

De privirea-ţi se întoarce
Pe o ramură de vânt
Vezi Mărăştiul cum în pace
Stă cu fruntea în pământ

Şi te aşteaptă cu surprize
Şi cu mărfuri în pieţe
Uneori printre reprize
Ai tăi ochi să îi agheţe

Centru Clujului apare
Iată Sfântul Mihail
Aproape — nu-n depărtare
Când ţi-e ochiul mai util

Piaţa Unirii-o vezi
Mai înspre Diverta
Atenţiei de-apelezi
Să-şi uite grabnic siesta

Cluju-i inimă-n Ardeal
Un luceafăr printre astre
În al vremii vii pocal
Simbolul plimbării noastre

Din Mărăşti în Mănăştur
Pe firul Someşului
Cluju-ntreg e un tezaur
Ca sine — altu azi nu-i

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cluj - cerbi frumoşi de aer

Iar pe degetele serii
Acum Clujul se răsfaţă
Şi pe prispa-nsingurării
Prinde gust acum de viaţă

Mănăşturul a-nflorit
Printre cerbi frumoşi de aer
Şi pe palme te-a primit
Străbătând al vremii caer

Străzile din Cluj-Napoca
Îşi îmbracă haine-nchise
Pe când vântul ia şi plosca
Cu miresmele aduse

Uşor frunzele se mişcă
Printr-un murmur aşa-ncet
Doar privirea ţi o pişcă
Printr-un cântec de poet

La Minerva pe o bancă
Iată vântul s-a oprit
Să mai sufle acum oleacă
Dintr-un suflet liniştit

Dar troleele aleargă
Şi tramvaiele pe şine
Parcă nu vor să-nţelegă
Că vrei liniştea în sine

Belevedere de departe
Acum de pe Cetăţuie
Cu degetele ne-mparte
Iată câte-o cărăruie

De sus Cluju să-l vedem
Cât de gingaş se arată
De suflet să ni-l legăm
Fără urmă de vreo pată

Ci privind cu gingăşie
Faţa Clujului îndată
Noi să fim o torţă vie
O lumină fără pată

Inimă azi din Ardeal
Cluju iată te îmbracă
Pe al Cetăţuiei deal
Înspre sine ne apleacă

Să fim străji să fim izvoare
Viaţa nouă s-o-mpletim
Stele vii strălucitoare
Cu toţii aici să fim

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 mai 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clujul s-a schimbat

Într-o haină albă albă
Mănăşturul s-a-mbrăcat
iar ninsoarea tot să cearnă
nici acum n-a încetat

albe străzile azi sunt
şi nunge pe trotuare
iarnă e într-un cuvânt
şi nu mai este nici soare

întreg Clujul s-a schimbat
până aici în Mănăştur
cu un chip imaculat
şi în sine atât de pur

iarna iată a sosit
se apropie Crăciunul
chiar ninsoare-a istovit
să-şi mai taie din cer drumul

blocurile liniştite
căciuli albe acum poartă
şi de frig sunt pregătite
să-şi înfrunte a lor soartă

se colindă ziua-ntreagă
şi azi la calculator
dintre noi toţi să-nţeleagă
Isus e Mântuitor

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb e totu-n Mănăştur

iarna blândă a cuprins
în Cluj iată Mănăşturul
şi zăpada s-a întins
de acoperă acum totul

căci pe străzi şi pe alei
un strat alb se odihneşte
de-ţi tresaltă ochii tăi
prelung când iată-l priveşte

peste tot e alb frumos
şi pe stradă — printre blocuri
un strat alb fără miros
pretutindeni — nu pe alocuri

nu e frig ca altădată
ger aprig şi nepătruns
apa când era-ngheţată
pe vale şi-n jos şi-n sus

la Bogata când eram
în a mea copilărie
şi pe gheaţă mă dădeam
amintire încă-i vie

acum iarna e-o pictură
pe lângă ce-a fost atunci
nu mai are acea alură
nici pe dumuri nici pe lunci

căci acum prin Mănăştur
zăpada parcă-ţi surâde
cu-al ei chip curat şi pur
în palme când te cuprinde

nu mai e un frig cumplit
mâinile să ţi le-ngheţe
şi cu chipul năucit
să umbli pe la ferestre

e plăcut acum afară
cu alb totul e-mbrăcat
pe când mâinile îţi cară
tot ce azi ai cumpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oveştene

Plaiurile ardelene
mi-au ţesut copilăria
cu izvoare şi cu flori
cu oiţe şi cu stele
ce te-mbie adeseori
în cuvinte
printre ele
Dealul Blaghii
parcă-l văd

surâzând în depărtare
Valea Târgului alături
cât de scumpă faţă are
înspre sat
mai jos din stânga
Oveştene ne surâde
şi clipind din ochi uşor
ne îndeamnă
ne îmbie
să urcăm pe un răzor
sub a lui
cetăţenie
soarele
doar te îmbracă
cu lumina lui de sus
când te aţii
pe Oveştene
însă vezi
în depărtare
capul satului de jos
ce plăcută faţă are

Dâmbu Crucii
te surprinde
printr-un reazim
de cuvinte
iar mai sus
imaşul ţine
toată zarea
tot întinsul
până înspre Ogrădeasa
ce-i ascunsă de priviri
la Bogata
toate-s ude
şi de ochi
şi de cuvinte
când mireasma-i te pătrunde
şi-ţi aduce
iar aminte

ce tezaur
se ascunde
şi mai sus
de Oveştene

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2009)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în Mănăştur

S-a topit zăpada mare
însă iar a nins puţin
peste ochi în depărtare
şi-al copiilor suspin

s-a lăsat un frig amar
în oraş şi peste tot
şi pe străzi — pe trotuar
înflorind al vremii clopot

gerul prinde rădăcină
în Cluj şi în Mănăştur
iarnă grea iat-o să vină
să ne lege pasul pur

chiar şi vântul s-a oprit
undeva să se-ncălzească
din gerul cel neclintit
mâinile să-şi dezmorţească

nicio creangă nu mai mişcă
din copacii de pe afară
numai frigul te mai pişcă
dintr-o floare legendară

iarna — pictor iscusit
e din vremuri mai străvechi
câte flori ea n-a croit
cu şapca peste urechi

şi cu ţurţurii cei goii
de la streşini pe la ţară
ger aprig când fu la noi
în a ochilor tăi pară

este iarnă — bine-i şade
şi cu frig şi cu zăpadă
cât de bine ierni-i cade
cu omătu stând grămadă

iată Cluju cum surâde
printre blocuri şi pe străzi
şi ce dulce azi te prinde
peste albele zpăezi

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumini viu colorate

Cade noaptea cu lumini
Azi în podul palmei tale
Şi te cheamă în vecini
Din lumină să-ţi faci cale

În lumini viu colorate
Cluju-ntreg e îmbrăcat
Şi pe străzi încrucişate
Pasul iată ţi-a chemat

Pe aripa nopţii vie
Zboară fluturi de lumini
Sărbătoarea să se ştie
Vine chiar şi în vecini

Din centru în Mănăştur
Cad petale de lumină
Şi în chipul nopţii pur
Nu-ţi mai lasă azi odihnă

Ţi se cere să alergi
Pe la atâtea magazine
Sărbătoarea să-nţelegi
Că vine şi pentru tine

În vitrine mari galante
Cu lumini atât de vii
Eşti chemat ca să ai parte
De-atâtea— chiar de nu ştii

Sunt atâţia manechini
Cu diverse-mbrăcăminte
De vrei lor tu să te-nchini
Să le iai a lor veşminte

Marchetinguri trepidante
Magazine puse-n floare
Până sus pe scări rulante
Totu parcă-i sărbătoare

De mărfuri toate sunt pline
Vase haine prăjituri
Alimente pentru tine
De toate ca să te bucuri

Sunt reclame peste tot
Cu lumini pâlpâitoare
Rafturi pline de compot
Alimente-mbietoare

Un oraş plin de lumină
Polusu acuma este
Tot ce-n minte o să-ţi vină
Poţi să cumperi din poveste

Iulius Mall a devenit
Ţinta pentru ardeleni
Căci Crăciunul liniştit
Nu seseşte din Ardeni

Ci vine din Mănăştur
Cu colinzile-n buchet
Să ai sufletul tău pur
Şi darurile-n pachet

Cea mai scumpă sărbătoare
În oraş iată cum vine
Şi-ţi aduce o urare
Să trăieşti cum se cuvine

Ca un fulg azi de omăt
De uşor şi de curat
Să pui răului tu capăt
Cum Isus te-a învăţat

poezie de Ioan Daniel Bălan (20 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă cu ochi

Cade noaptea azi pe stradă
Şi-aleargă pe trotuar
Toţi din jur ca să o vadă
Scăpărând dintr-un amnar

Cade noaptea şi-n balcon
Lipită doar de pereţi
Şi duce al iernii zvon
Chiar de el să te agăţi

Şi pe stradă noaptea cade
Până aici în Mănăştur
Iar cuvântul tău ne arde
Chiar şi-al lunii chip azi pur

Urcă noaptea pe perete
Chiar pe blocuri urcă acum
Şi pe vânt îl ia de plete
Să n-o bată nicidecum

Nu mai plouă dar cu ochi
Pe afară prin oraş
Doar pe alăturea prin gropi
Mai supin-un copilaş

Ne zâmbesc pe ceruri stele
Când păşim pe bulevarde
Oglindind lumini din ele
Un foc ce inima-ţi arde

Iată Clujul în trăsură
Parcă noaptea l-a furat
Ne mai dă ce se îndură
Înc-un zâmbet ne-a lăsat

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România - Bucureşti

Locul unde picură iubirea
Chiar din stele— galaxii
Strecurându-ţi viu uimirea
Chiar în ochii tăi cei vii

E meleagu acest"de vis
Inundat chiar din balade
Numele-ţi unde-i admis
Cu al lui Emil Palade

Sunt izvoare aici de flori
Şi de paşi şi zbor spre stele
Iar privirile-n culori
Dă farmec patriei mele

Din Cluj până în Constanţa
Din Arad până în Iaşi
Să nu îţi pierzi cutezanţa
În artă să fii acelaşi

Căci aici iată răsare
Chiar Ardealul cel cântat
De Bălcescu— la plimbare
În Palermo-nsingurat

Ce frumos este întreg
Ţinutul numit Ardeal
Unde paşii alături merg
Iluzoriu şi real

Şi ce scumpă e Moldova
Şi Oltenia— Banatul
Pân' la Dunăre—Orşova
Frumos loc cum nu e altul

Iar alături de Carpaţi
Braşovu' iată-l în zare
El cu brazii cei înalţi
Cât de scump iată răsare

Priviţi Iaşul — Timişoara
Două perle româneşti
Baia-Mare — Sighişoara
Din ochi să le împleteşti

Dunărea-şi spune cuvântul
Cu atâtea perle vii
Din Craiova până-n Oltul
Ce te aşteaptă în câmpii

Nici Ploieştiul n-a rămas
Nici Galaţi şi nici Brăila
Agale venind la pas
Li se alătură şi Tulcea

Câte flori au înflorit
Chiar pe palma României
Şi cu chipul strălucit
Aduc odă bucuriei

Însă iată capitala
Bucureştiul cel vestit
Ce scumpă îi este haina
Cu care s-a-mpodobit

Până-n stele ochi-i ard
Cu safire şi rubine
Iar pe degete îi cad
Ploi de zâmbete senine

Herăstrău şi Cişmigiu
Parcuri pline de culoare
Din devreme în târziu
Te invită la plimbare

Iar Băneasa ne surâde
Dintr-un chip de avion
De mănă acum ne prinde
Cu al zborurilor zvon

Mai departe Otopenii
Taie-n lung şi-n lat planeta
Şi azi pe aripa vremii
Măsurându-şi lung dieta

România plai şi dor
Ca pe ape Mioriţa
Eşti de visuri un izvor
Ce ne creşte aici fiinţa

Un luceafăr răsărit
Printre miile de stele
Cu un tei încercuit
De luminile din ele

poezie de Ioan Daniel Bălan (1 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgleamăn--Bogata de Jos

Zgleamăn Zgleamăn loc umbros
Cât de mult te-am străbătut
Păcând turma-n sus şi-n jos
Nicidecum nu pot să uit

Când cu tata pe păşune
Turma noastră o păşteam
Printre ierburi vii şi bune
Mic copil când eu eram

De la Ogrădeasa-n sus
Prin Zgleamăn ne întorceam
Privind cerul spre apus
Oile ni le hrăneam

Printre sutele de spini
Creştea iarba pe la umbră
Ochii tăi să ţi-i alini
Căci nimeni nu te conturbă

Tu erai de oi aproape
Răsuflarea le-o auzeai
Ca-ntr-un spic uşor de ape
Atenţie să le dai

Le priveam cum pasc alene
Cu ochii lor jucăuşi
Scumpe blânde-n orice vreme
Chiar şi pe lângă pănuşi

Toamna când era târzie
Zilele mai mici fiind
Şi păşunea mai pustie
Ne străriua-n ochi şi-n gând

Din Zglemăn vedeai departe
În jur tot ce te-nconjoară
Multe locuri minunate
Ca de pildă— bunăoară

Cetăţaua Vadului senină
Cum în faţa ta răsare
Într-o zi de vară plină
Cât de scumpă ea îţi pare

Acel deal ce se ridică
Ca un trunchi de piramidă
Când privirea pe ea-ţi pică
N-ai vrea ochii să se-nchidă

C-o-nălţime aşa frumoasă
Parcă-n faţă îţi zâmbeşte
Cu privirea ei aleasă
Inima mereu de-ţi creşte

Iar în stânga vezi Câţcăul
Peste Someş mai departe
Ce-ţi invită-n sine eul
Ca să ai în sine parte

Iar în dreapta de-ţi arunci
Cu nesaţ a ta privire
Sorbind văile adânci
Pe-o umbră de amintire

Vezi Armata cum se-ntinde
Cu iarbă şi cu păşuni
De privirea-ntreagă-ţi prinde
Ca-ntr-o cupă de căpşuni

De Ogrădeasa apoi mai sus
Peste dealuri e Bogata
Alte sate ca ea nu-s
Să îţi scalde-n sine faţa

Miresme în adiere
De căpşuni şi pere coapte
A privirii filiere
Îţi trezesc a minţii şoapte

Sat frumos azi din Ardeal
E Bogata mea de Jos
Ce ne oferă un pocal
De-amintiri din sine scos

Însă Zgleamănul rămâne
Cu-Ogrădeasa iar la rând
Nişte piscuri pentru mine
Ce străruie-n al meu gând

Ce hotare scumpe ai
Tu bogată şi frumosă
În Ardeal pe-al vremii strai
Unde-a fost a noastră casă

Cu privirea înspre cer
Zgleamănul iată rămâne
Îmbrăcat ca-ntr-un mister
Pentru mine o minune

Căci acolo luni în şir
Oile am păşunat
Culegând al vremii mir
Cât mie mi s-a-rătat

În viaţa de copil
Ce mi-a fost ca şi o floare
Păşind peste tot subtil
Căci un sens viaţa are

Mulţumesc Lui Dumnezeu
Căci asupra-mi a vegheat
M-a făcut copil al său
Şi viaţă El mi-a dat

Chiar dacă am fost departe
Şi de sat şi de-a mea casă
Eu cu tata aveam parte
De turma cea mai aleasă

Cu dânsul doar împreună
Păşteam oile din sat
Şi-ngrijeam frumoasă turmă
Nouă care ni s-a dat

Zgleamănul— adesea fiind
De noi şi oi străbătut
Veneau oile pe rând
Bucuroase la păscut

Norii ne înveşmântau
Uneori cu umbra lor
Iar oile ne urmau
Păscând toate ca în cor

Din Zgleamăn spre Dosu Răcii
Uneori ne îndreptam
Bătând firele potecii
Cu grijă ades călcam

Printre spini— tufe de mure
Adesea când am trecut
Lăsând gândul să mă fure
Cu ce-am fost şi ce-am avut

Rămânând Zgleamănu-n urmă
Sus pe deal iat-am sosit
În faţă mereu la turmă
Până când iat-am zărit

Şi Poienile şi Borta
Dosu Răcii şi Pietrosul
Pe când eu privindu-mi bota
Am făcut pe seriosul

Şi bota mea iar în vânt
Cu sete mi-o aruncam
Până când de pe pământ
Iar eu însumi mi-o luam

De vânt dusă mult în urmă
Căci vântu avea putere
Şi-o ducea mai înspre turmă
Pe sub ochi şi la vedere

Zgleamănul fiind aproape
Surâdea în floarea vremii
Ca un vis purtat de ape
În puterea înserării

De pe florile de vânt
Pe aripi de amintire
Eu privesc spre cerul sfânt
Ţi-aduc Doamne mulţumire

Căci pe acolo am umblat
Prin Zgleamăn pe la Halauă
Păşunea când am lăsat
Pe la Ogrădeasa-n rouă

Şi s-au dus acele clipe
Din a mea copilărie
Sub a vântului aripe
Viaţa aşa n-o să mai fie

Tata mama au plecat
Pentru veci şi-n veşnicie
Parcă singur m-au lăsat
Casa noastră e pustie

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de vânt pe pereţi nu-s

în oraşul colorat
cu lumini şi cu vitrine
toate străzile se bat
să te prindă azi pe tine

să te prindă în vizor
surâzând pe trotuar
şi tu să fii un de-ai lor
cu zâmbetu-n buzunar

în balcoane de omăt
cu atâtea-nchipuiri
să pui drumului tău capăt
strălucind doar de opriri

căci crăciunul s-a mai dus
e aproape isprăvit
flori de vânt pe pereţi nu-s
şi nici paşi în infinit

printre blocuri azi pe străzi
e linişte acum în jur
şi pe nimeni nu mai vezi
în surâs de aer pur

cluju-ntreg e un cuvânt
din atâtea magazine
de azi noapte iată-i frânt
din colinda pentru tine

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea primăverii

O mulţime de cuvinte
Au dat şi astăzi în floare
Peste-a ochilor veşminte
Unele din depărtare

A-nflorit acum uimirea
Albe flori iată se-arată
Surprinzând nemărginirea
Cu privirea ta curată

Peste tot sunt numai flori
În alb e-mbrăcată ţara
Căci ai primăverii zori
Şi-au depus uşor povoara

Frunzele au răsărit
Peste tot acum în jur
Şi cu flori şi-au întocmit
Un tablou atât de pur

A dat viaţa iar în toate
Peste munţi şi peste dealuri
Cântece nenumărate
Se îmbracă-n idealuri

Mierlele au început
Să îşi depene iar firul
Dintr-un aer nevăzut
Şi-au axat pe strună trilul

Îmbrăcat în bucurie
Totul este transformat
Primăvara argintie
Pe degete ne-a luat
17-04-2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe palme-vântul

Din privire-ţi cad petale
De atâtea amintiri
Toamna când îşi taie cale
Cu-o mulţime de sclipiri

Ne-a luat pe palme vântul
Toamna când o desfrunzeşte
Cu ea acoperind pământul
Sufletul de ni-l topeşte

Şi se fac semănături
Şi la ţară şi-n oraş
Tortu-i plin de umpluturi
Cu privirea de ostaş

În jur totu-i colorat
În galben şi-n arămiu
Clujul iată azi ne-a dat
Ochi de frunze dar târziu

Nu se văd din magazine
De priveşti iar pe afară
A frunzelor vii mulţime
Ca o floare legendară

S-a topit parcă viaţa
Şi din pomi şi din copaci
Nu-i mai verde astăzi faţa
Clujului — îns-acum taci

Căci a toamnei iar veşminte
Peste tot noi le simţim
Şi ne apasă gându-n minte
De iarnă — ne pregătim 09-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu se vinde

Se-mpletesc în culori vii
Paşii toamnei pe alee
Pe când străzile-s pustii
Fără iz de orhidee

Pomii iarăşi se dezbracă
Şi copacii din păduri
Până iarna o să treacă
Uneori prin scurtături

Frunzele se colorează
În atâtea vii nunţe
La taifas apoi se aşează
Şi la uşi — în văz de clanţe

Căci un pictor iscusit
E la lucru în natură
Toamna iată a venit
Şi viaţa parcă-o fură

În imense straturi frunze
Mereu azi se stivuiesc
Şi-n pieţe — la peluze
Căci rost nu îşi mai găsesc

Moartea-n ele se strecoară
Viaţa li s-a terminat
Pe aripi de vânt coboară
Strat de ochi peste alt strat

Şi în zboruri şi-n picaje
Toate se răstălmăcesc
Umbra toarce pe pavaje
Frunze-n straturi ce tot cresc

Şi ne ating cu nerăbdare
În roiuri mereu din zbor
Surâzând pe trotuare
Ca tot omul muritor

Şi e frig şi noaptea-i mare
Pe munţi ninge şi s-a stins
Parcă a iubirii zare
Şi extazul s-a prelins

S-a sfârşit toamna — ne prinde
Iarna — este pe aproape
Căci viaţa nu se vinde
Nici a vieţii sfinte ape
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronometraj

Printre stele, printre sori
Cronos paşii îşi iuţeşte,
Iată, te-ai trezit în zori,
Iată, noaptea te umbreşte.

Cel bătrân răutăcios
Fură clipele în grabă –
Iată, eşti copil frumos,
Iată, eşti moşneag ori babă.

Şi nu ştiu cum s-a făcut,
C-ai trecut pe altă parte.
Iată, parcă te-ai născut,
Iată, eşti pe pat de moarte...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pahare mari de aer

Bate vântul şi e vară
Chiar şi aicea în Ardeal
Şi miresmele le cară
Pe al vremii gingaş mal

Trotuarele sunt pline
Şi de paşi şi de priviri
Numai umbra ne revine
S-o găsim în amintiri

Blocurile cele 'nalte
De sus toate ne privesc
Şi cu gemuri noi galante
Pe toţi iată ne-nsoţesc

Floare lor atât de vie
Este iată-n Mănăştur
Cadou însăşi să ne fie
Pe al timpului tambur

În pahare mari de aer
Timpul iată ne serveşte
Cu al zahărului caer
Ce privirea ţi-o topeşte

Şi cu blocuri cu maşini
Pe şosele şi pe străzi
Ce se scurg în mari mulţimi
Tu însuţi ca să le vezi

S-a-norat şi vântul bate
În Cluj şi în Mănăştur
Unde străzile-s tăiate
De visul luminii pur

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - Floare din Ardeal

Ce frumoasă e Bogata
Primăvara când apare
E o floare cum nu-I alta
Văzută din depărtare

Soarele când ne zâmbeşte
Şi ne-mbracă în lumină
Când pădurea se porneşte
La viaţă ca să vină

Câte flori şi jiorele
În Coastă acum nu sânt
Să-ţi scalzi ochii printre ele
De pe aripi iuţi de vânt

Iar la Dâmburi ciocănaşi
Parcă râd acum la soare
În mov cât de drăgălaşi
Te adulmecă-n splendoare

Satul nostru ce frumos
De departe ne zâmbeşte
Căci Bogata mea de Jos
Parcă iar întinereşte

Din Poieni până în Lazuri
De la Roiba în Lupoaia
Flutură prin aer glasuri
Căci se dă la viaţă foaia

Chiar şi Lorniţul surâde
De pe-o aripă de vânt
Şi în văzul lui ne prinde
Călcând gingaş pe pământ

De la Bortă până-n Zgleamăn
De pe Citera în Lazuri
Pare o floare azi de breavăn
Împlinind atâtea nazuri

Ogrădeasa — Oveştene
Parcă totu acum vibrează
Şi pe corzi de vânt alene
Inima ţi-o-nviorează

Mă văd parcă acum în Pustă
Trecut chiar pe la Izvore
Pe cărarea cea îngustă
După flori multicolore

Albe roşii şi albastre
În Coastă tu le găseşti
Pe pământurile noastre
Cu drag dacă tu păşeşti

Şi mă uit înspre Dălina
Până încă-n Cărbunar
Unde ne-am găsit odihna
Pe al satului hotar

Valea Târgului — Rupturi
Delul Blaghii şi Armata
Nicidecum nu poţi să-nlături
Să-l renegi în clipa asta

Pe toate le-am colindat
În a mea copilărie
Lucrând sau la păşunat
Pe sub bolta argintie

Ce frmoasă e Bogata
Ca o floare de bujor
Când sufletu-ţi este gata
Să bea apă din izvor

Podu Lacului era
Loc de joacă pentru noi
Pe când turma ne păştea
Toţi fiind atunci la oi

De-a untuţu ne jucam
De trăiam din plin în toate
Căci oile ne vedeam
Nu flămânde — nu-nsetate

Ce frumos e satul meu
Luat din copilărie
Să te plimbi prin el mereu
Pe braţe ca să te ţie

Dosu Răcii eu nu pot
Să îl uit să-l dau uitării
Mic copil când eu am fost
L-am bătut din lungul zării

Şi spre colţul de pădure
Am găsit atunci saptiu
De-o culoare să îţi fure
Întreg sufletul tău viu

Fluturi gingaşi printre flori
Uneori se zbenguiau
Umplând fijinţa-mi de fiori
Ce adânc mă săgetau

Ce frumoasă e Bogata
În Ardeal când tu o vezi
Aşezare cum nu-I alta
De nu-ţi vine azi să crezi

Bate-n geamuri iarăşi ploaia
Pe sub palele de vânt
Eu doar singur pe Lupoaia
Tai în fugă-al ei pământ

Mai apoi spre Lorniţ iată
Sunt pe-o aripă de vânt
Stăruind s-ajung o dată
Să calc iarăşi pe pământ

Şi-ntreg satul eu să-l prind
Printr-o dulce-nchipuire
Şi cu ochii să-l cuprind
Într-o nouă înflorire

Ce frumosă e Bogata
Pus pe-o aripă de ploaie
Când lumina este alta
De-nspre sine te îndoaie

Gingaş sat ardelenesc
Ca şi perele de vară
Când în gură-ţi se topesc
Bune bune să îţi pară

Floare scumpă din Ardeal
Pe aripi de ciocârlii
Până mai pe După Deal
Sau în toamnă pe la Vii

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă de vis

Iar de frunzele căzute
Geamul inimi-i atins
Şi-n priviri azi nevăîzute
De departe parc-a nins

Nins cu frnze şi cuvinte
Peste mersul vremii fin
Şi-n privirea ta fierbinte
Eu văd ceru-ntreg senin

Cade toamna peste tot
Peste un roi de frunze iar
Un surâs şi un compot
Pe când vântu-n buzunar

Nu-ţi mai bate căci e plin
De idei şi atâtea versuri
Pe când gândul geme lin
De poeţi şi înţelesuri

Nu mai bate vântul — stă
Pe o aripă de vis
S-a oprit pentru odihnă
În privire-ţi s-a înscris

Ramuri calde se-mpletesc
Pe cărările privirii
Şi-n metafore azi c resc
Chiar pe palma amintirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 octombrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul modern

A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată,
Din rude mari, de afacerişti
O scumpă piţipoancă.

Şi era una la părinţi
Fiţoasă-n toate cele,
Era tunată până-n dinţi
Şi ochi, şi corp şi gene.

Din umbra falnicelor cluburi
Ea, prinţul şi-l aşteaptă
Îl vrea cu cont gras şi Merţan
O viaţă bună aşteaptă.

Nu îl vede azi, nu-l vede mâine
Se sperie rău fata,
Că nu se vede gospodină
Ea vrea totul de a gata.

Şi tot vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
– O, dulce-al vieţii mele sponsor
De ce nu vii tu? Vino!

Şi cât de mult se roagă ea
În orişicare seară,
Ştie că-i criză în România
Şi poate el, n-o să apară.

Hai vino acum, tu sponsor blând
Alunecand pe un flirt şi o frază
Pătrunde în casă şi în gând
Şi viaţă-mi luminează!

Şi ce să vezi, la ceas de seară
Îi ascultă chemarea,
Într-un club mic dar de cinci stele
Îi apăru urgent salvarea.

Îl cunoscu pe el, deodată
Luceafăr printre stele
Bătrân, chel şi cu burtă
Milionar cu conturi grele.

Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară
Un moş bolnav, cu ochii vii
Ce parcă moare afară.

– Din patul meu venii cu greu
Că să-ţi urmez chemarea,
Milionar e şi tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.

Ca eu în clubul tău să vin
Să te agăţ de aproape
M-am chinuit lângă şofer
M-au trecut ape, ape.

La care, fata îl privi
Oftând din greu, renunta
Că nu se vede a îngriji
Un om în vârstă, pentru o nuntă.

– O, eşti bătrân, cum numa-n vis
Străbunii se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată.

Şi uite aşa, renunta ea
La visul ei de o viaţă.
Se duse şi se angaja.
Mai plină de speranţa.

Şi într-o zi, pe iarnă grea
Îl cunoscu pe el, într-un autobuz
Era sărac, dar nu conta,
Ea îl iubea nespus.

parodie de Roxana Neguţ din Viaţa ca o limonadă - articole de satiră şi pamflet, după Mihai Eminescu
Adăugat de Roxana Neguţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi virusu

A-nceput să-nmugurească
Pomii iarăşi prin grădină
Unii chiar să înflorească
Căci e soare şi lumină

S-a-ncălzit şi pe afară
Primăvara a venit
Să ne mângâie acum iară
Domnul cum a hotărât

Înverzesc şi se albesc
Multe locuri azi în jur
Din pomi mulţi azi înfloresc
Aerul — e tot mai pur

Primăvara ne topeşte
Ochii astăzi şi privirea
Chiar pădurea înverzeşte
Clătinându-ne amintirea

Dar cu primăvara iată
Un virus a apărut
Răsturnând planeta toată
Cu chipu lui nevăzut

Şi la moarte pe atâţia
De oriunde i-a trimis
Le-a luat l-atâţi viaţa
Şi ochii aici le-a-nchis

Geme-ntrega omenire
Nimeni capu nu-l ridică
Căci la moarte şi pieire
Iată cât de mulţi azi pică

A pierit acum mândria
Nu mai e ca altădată
Când omu-şi vede pieirea
La uşă aşteptând să-i bată

Toţi suntem iată smeriţi
Şi atâţi spre Dumnezeu
Strigăm să fim izbăviţi
Din necazu acesta greu

Domne îndură-te acum
Şi ne oferă Tu salvarea
Al vieţii noastre drum
Să capete-nviorarea

Fă-ne dar copiii Tăi
Să umblăm doar în lumină
Nu pe calea celor răi
Ci în dragostea-ţi Divină
08-aprilie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin pe degete de aer

flori
de aer ne-nveşmântă
azi
cu razele de soare
pe când vântul
gingaş cântă
ca flăcăul
pe cărare

în Ardeal începe
viaţa
să răsară din pământ
să îţi
scalde dulce faţa
şi cu flori
şi prin cuvânt

vin
pe degete de aer
azi atâtea melodii
ce-mpletesc al umbrei caer
în diverse
simfonii

întreg cerul e aproape
e senin
şi-n gingăşie
vrând fiinţa să ne-ngroape
în a lui alură vie

peste culmi
şi peste dealuri
se vede până departe
vârfurile cu păduri
zugrăvite-n cenuşiu
şi-n puţinele culori
căci de abia
porni pădurea
drumul spre înmugurire
în Ardeal
09-04-2018 gilău păşune

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!