Mărie, Mărie...
Între tine și mine,
Mărie, Mărie,
să fie război,
să fie-armonie?
Vrei flori ca să fie,
de iasomie,
Mărie, Mărie,
murmur spre stele,
de filomele,
raze de lună,
maci în cunună?
Vrei lună răsare
și-nfiorare
pe suflet și trup,
iubire de... lup,
dorinți pe nisip
și îngeri cu chip?
Jăratec să fie,
între tine și mine,
Mărie, Mărie?
Vrei freamăt
și geamăt,
vrei gânduri curate,
îngemănate,
lăuntric, vrei soare,
cireșe amare,
vrei liniștea firii
și mierea iubirii,
vrei om să te ție,
Mărie, Mărie?
Ia, spune-mi, arar,
vrei zid și hotar,
între mine și tine,
când, dulce te-mbie,
cânt de ciocârlie,
Mărie, Mărie?
Eu sufăr de tine,
tu suferi de mine,
motive-s depline
și apele-s line,
dor în măreție,
Mărie, Mărie...
Dar, Doamne,
când gândul ne-abate,
de la iubire și plinătate
doar Eros, pribeagul,
cum bine se știe,
mai poate, mai poate,
să facă dreptate
Mărie, Mărie...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mărie
Către mine-o zis Mărie:
- Vrei să-mi faci o poezie?
I-am zis: - Mărie, pentru tine
Ce n-aș face, da nu-mi vine.
epigramă de Ionel Stoiț din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Brâncuși (își revine treptat; intră într-un ușor delir): Mărie, Mărie... Artiștii sunt călăuze ale singurătății... Pentru artist, căsnicie înseamnă moarte... Tu ești privighetoare... Te-ai logodit cu cântecul românesc... (Natalia se ridică, apropiindu-se de patefon.) Acolo, în Carpați, trebuie să cânți tu, Mărie, nu la Paris! Nu te părăsesc, iubito! Îmi urmez calea... Atâta tot! Cântă, Mărie!... Mărie și Mărioară... Mărioară de la Gorj... Pe Jaleș în sus, Mărie te-ai dus... Alină jalea poporului meu, Mărie...
replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuși), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ion către Mărie
Am scăpat de cătănie,
Să te cer veni sorocul.
Tu ești mare-acum, Mărie.
- Cum ți-o fi norocul.
epigramă de Vasile Iușan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pontică
Pe plajă la nudiști asudă,
Cu forme pline o Mărie,
Și mă gândeam privind-o nudă,
Mărie fără pălărie...
epigramă de Augustin Jianu (12 august 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ion, Mărie și... Reforma sanitară
Se împreună buză-n buză
Aicia, lâng-izvorul lin.
Mărie devenind lăuză
Înspre Viena ori Berlin.
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un individ, umil subaltern (pălăria directorului, așezată pe un scaun): Am onoarea să vă salut! Sunt primul care vă felicită în calitatea dumneavoastră de "Noua pălărie" a domnului director Mărie! Așa zice și proverbul: "Același Mărie, cu altă pălărie!" Stiți... era și timpul ca domnul Mărie să-și schimbe... pălăria. Cea veche nu mai corespundea noilor convingeri politice! Era de pe vremea când dânsul era tovarașul Mărie. Păi una este pălăria de tovarăș și alta este pălăria de domn. În fața unui tovarăș spui: "Jos pălăria!" În fața unui domn spui: "Sus pălăria!" Zilele Revoluției l-au prins pe tovarășul Mărie... sub masă. Cu pălăria turtită, citind din ziare: "Cine-a tras în noi, după 22?" Și răspundea, plângând: "Eu n-am tras în noi, eu am tras în ei!"
replici din Unda veselă, monologul "Noua Pălărie" de Corneliu Sofronie (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărie și Ion la divorț
- Io de ăsta divorțez,
Nu mi-o făcut nicio treabă.
- Io nu vreau să o forțez
Și-apoi ce... atâta... grabă!
epigramă de Vasile Iușan din Justiția e oarbă... (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dimineață și-n chindie
De dimineață... și-n chindie,
Râmnesc la sânii tăi, Mărie!
Năucitori, flamânzi de dor,
Flăcări stârnind ca un fior
Ascuns în bluza dantelată,
Sub pârga sfârcului de fată
De dimineață... și-n chindie,
La sânii tăi gândesc... Mărie!
Nebun... cu palmele arzând,
I-aș lua în gură... până când
Oftând ușor... m-ai înșfăca
Și m-ai iubi și m-ai mânca.
De dimineață... și-n chindie,
Vreau sânii tăi rotunzi, Mărie!
Plini de nectar... tulburători,
Ai unui trup plin de comori,
Topind peceți de buze moi
Ce-mpart destinele la doi.
De dimineață... strig... Mărie!
Iubește-mă!... pân-la chindie
Și fă-mi plăcerile la rând,
Adânc în suflet, de-ți pătrund.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am hotărât
Taurul după Mărie:
- Stai, Mărie, stai nițel.
- Decât să fac o prostie,
Mai binè fac... un vițel.
epigramă de Vasile Iușan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ion și Mărie pe calea ferată
- Pe calea ferată-i bine,
Aud țăcănit de roți,
Mie-mi vine, ei îi bine,
Na, oprește dacă poți.
epigramă de Vasile Iușan din Am cap de neamț, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rost
E toamnă! Tristețile mele
Tresar în culori violet,
În mine, femeie-stilet
Înfige-te până-n prăsele...
Invită-mă, acum, cât exist,
La acel de demult menuet,
Dansează cu mine, femeie-filet,
Înșurubează-te-n sufletu-mi trist.
Dăruiește-te de-a pururea mie.
Din lacrimi să-mi faci izvoare de mir,
Vrăjește-mă tainic femeie-fachir,
Dă-mi inima ta sine die...
Și-ngăduie-mi în sân să-ți prefir
O frunză de toamnă gălbui-arămie,
Mă strânge în brațe pân' la delir,
Recapătă-ți rostul Mărie, Mărie!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărie, Mărie!
Tu, Sfântă Mărie, azi ai adormit...
De la Răstignire, nu ai mai zâmbit...
Dar seninu-ți suflet în Cer s-a suit,
Lângă Tatăl Nostru și Fiu-Ți iubit.
Fecioară de vis și nevinovată,
Tu ne liniștești, la necaz, îndată,
Nu ne cerți vreodat', pentru nicio pată,
Suntem răi sau buni, ruga-ți e-ascultată.
Tatăl se îndură și iartă păcat,
Fiul ne ascultă și ne ia oftat,
Dară noi uităm, ne-ndreptăm spre altul
Ceru-ntreg trădăm pentru Necuratul.
Când promite el și verzi, și uscate,
Tare te mâhnești, verși lacrimi curate,
Chiar dacă ni-i plin podul de păcate,
La fel ne iubești și nu ne-ntorci spate.
Iar te rogi de Fiu să nu ne-osândească
Și, spre Dumnezeu, vorbă să rostească,
S-ajute din nou credința să crească,
În Lumina Lui să ne mântuiască.
Mult păcătuim, dar iertarea-i mare,
Că e loc destul, pentru toți, sub Soare.
Astăzi, pentru noi, e grea întristare,
Că ne-ai părăsit, minune de floare!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fir-ai tu să fii, Mărie...
Fir-ai tu să fii, Mărie,
Cu trifoi la pălărie
Mi-ai pus inima pe jar
De beau apă din pahar
Eu, care-mi clăteam gurița
De cu zori cu țuiculița.
Golăneala s-a cam dus
Că mă vede cel de sus
Și pe loc mă pedepsește
De fac ochi dulci la neveste
Mândre de voi săruta
Mă plesnește soacră-mea.
Uite cum m-ai cumințit
Viața mi-ai răstălmăcit
Și din craiul cel vestit
Am ajuns îndrăgostit
Sunt orb la orice făptură
Ce îmi calcă-n bătătură.
pamflet de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărie, cere mărire de salariu...
Într-o luni de dimineață
Maria venind din piață
Udă toată de sudoare,
Se uită la coana mare
Si îi spuse supărată:
-Vreau o mărire de plată!...
Cu o privire ciudată,
Doamna o-ntrebă mirată:
Ai înnebunit măi fată?
- Pai cucoană Valentina
Știe toată Colentina
Că la toate sunt mai bună
Așadar vreau o arvună!
- Hmm... răspunse cam nervoasă
Doamna, și din fire scoasă,
Strigă tare să se-audă
Mai Mărie, ești zăludă?
Dă-mi și mie un exemplu
Să nu-mi schimb comportamentu'!
Pai cucoană, la călcat,
Mi-o zis când s-o îmbrăcat
Cu cămașa lui cea moale,
Însăși soțul dumitale.
-Mda... zise doamna mirată,
Și-alt motiv mai ai mai fată?
Pai normal zise în graba
Maria făcându-si treabă:
- La gătit tot io-s mai bună,
Știu asta deja de-o lună.
- Mai Mărie tu ești beată?
Zise doamna- nfuriată!
- Nu cucoană, stai cuminte
Că nu vreau să-ți ieși din minte:
Și degeaba ești mirată
Că cer mărire de plată
Da' și la iubit se știe:
Tot mă tare e Mărie.
Doamna deveni turbată,
Inima-ncepu să-i bată,
Se-negri precum o cioară,
Și-ncepu apoi să zbiară:
- Asta de ce-o spui Mărie?
Fiti-ar pruncii-n pușcărie!...
- Păi cucoană, ia stai calmă,
Că vreau banii nu sudalmă.
Mi-o spuse ieri gradinarul
Deci... O să-mi mărești salariul?
pamflet de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de umplut inima
la încheietura mâinii
zăngănește o brățară de aur
a cărei sclipire
îi înseninează zilele și nopțile
deopotrivă.
toate vietățile pământului vin
să îi treacă prin suflet.
lupii își găsesc puii gata născuți,
căprioarele se leapădă de teamă,
mioarele își umezesc botul
în lacrimile-i niciodată plânse...
pe unde trece
iarba cade secerată
sub rijelina fustei ample
cusută cu râuri de flori
și strânsă la brâu
de sforile ploii.
cuibărite în părul ei
păsările își înalță
ca dintr-un brădet
cântecele de bucurie:
Mărie... Mărie...
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două mere
Ion către Mărie zice:
- Tu ai două mere-n sân,
Dacă vrei să nu se strice,
Hai să le-așezăm în fân.
epigramă de Vasile Iușan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ardelenească
Când m-am dus la cătănie
Am fost zis către Mărie:
Io mă duc, rămâi cu bine!
Și-a rămas
, dar nu cu mine.
epigramă de Eugen Albu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între soți
Gheorghe, către soața sa:
- Numai "Nu" răspunzi, Mărie!
- Ce spui? Nu am zis și-un "Da",
Când am fost la Primărie?
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare pălărie își are o Mărie a sa.
aforism de David Boia (14 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Idilă
Ia vezi toanta de Mărie,
Ce gătită-i! Cum și-a dat
Pe obraz cu rumenie
Și pe cap cu alifie:
Să se mire toți în sat.
Ia te uită și Ilie,
Ce flăcău bun de pețit!
Cu ițari noi de dimie
Și cu flori la pălărie,
Și cu cisme s-a-nnoit.
Fă Mărie, nu dai laba?
Nu ți-o dau, măcar să mori!
Fă, te rog! Mă rogi degeaba...
Apoi dac-așa ți-e treaba,
Te iau altfel, și... ori, ori.
Mă! se vede nu ți-e bine...
Fii de treabă nu fi prost:
Intri-n iad, sărac de tine!
Ai uitat, nu ți-e rușine
Că acum suntem în post!
Dacă-i post, de ce la Nică
Ochii toată ziua-ți caști?
Meri te plimbă! Ce-i adică.
Numai ochii? Tu... n-ai frică!
Tu așteaptă pân-la Paști...
Și-a plecat pătruns Ilie...
Ce mândrețe de flăcău!
Cu ițari noi de dimie
Și cu flori la pălărie.
Da-l strângea o cismă rău.
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!