Lumini de veghe

coboară printre oameni femeie
scoate din cutie vioara cea veche
la ferestrele caselor mici şi albe cântă iar
despre sori şi păduri nesfârşite

plouă fără întoarceri
peste noapte s-au ridicat ziduri noi
la marginea cetăţilor luxuriantă vegetaţie
vârste rubiniu scânteind
acelaşi trup în care adorm fără prihană călătorii spre Nord

alunecă spre cadranul solar cuvintele imperfectele
pietrele tresar în munţi a descântec de ierburi amare
apele cresc fântâni se nasc în deşerturi
vara îşi poartă cerbii spre inima neagră a pământului
prin pădurile de mesteceni se aprind lumini de veghe

dincolo de capătul lumii trece iar umbra mirelui
caligrafiind pe nisipuri
numele tău

poezie de Dana Banu
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

pietrele se spală pe cap de ploi
ţăranii beau cafeaua cu ţuică
povestindu-şi naravul dobitoacelor

eu sunt un drum de întristare
pe care trec poaspăt potcoviţi caii
îmi aprind pe spinare scântei
roţile sapă-n margini un hat
în care se scaldă vrabiile câmpului
celelalte se scutură de praf

eu sunt o vulpe cu rană
cocoşii îşi dreg glasul în noapte
înfricoşaţi de tăcere
pe râu urcă peştii în salturi spre munte
pădurile au picioarele ude fără ochi şi urechi
soarele coboară de pe stânci printre arbori

ţaranii caută în inima lemnului cruci

cioplitorul sunt eu
cu barda şi dalta la brâu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă prelungeşti linia ce trece prin β, α şi γ din constelaţia Vulturul în sus, spre nord, la o mică depărtare dai peste una dintre cele mai mici constelaţii, Săgeata, care e alcătuită numai din stele mici, dar cari în adevăr formează o săgeată îndreptată spre stelele Vulpei Mici.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecările, plecările...

plecările, plecările,
spre toate depărtările,
lăsând pustii şi gările
cu toate aşteptările,
spre marginile gândului,
la marginea pământului...

odată cu plecările
îmi zboară-n veci şi dorurile
şi nevisate visurile
spre negrele abisurile,

dorurile care nu adorm
şi nu mă lasă-n veci să dorm,
dorurile, patimi adânci,
aş vrea să le târăsc pe brânci
şi peste munţi şi peste stânci...

aş vrea s-o iau aşa năuc
şi nu ştiu încotro s-apuc...
prin lumea largă rătăcit,
ca să mă pierd în infinit.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând hoinar peste zăpadă

Gândul meu hoinar străbate
noapte neagră, fără stele,
coborând încet spre casa
unde zorile-am văzut.
Printre dealuri se abate
vântul care cântă jale.
Tinda case-i o ruină
ce se pierde-n amintiri,
iar ferestrele uimite
mă privesc ca pe-un străin.
În grădină, florile sub gheaţă
stau în aşteptări necontenite,
să răsară-n primăvară
tinere şi parfumate.

Gândul mă îndeamnă
peste pragul casei să păşesc
să privesc pereţii
scorojiţi de timp.
Dintre rame înnegrite
mă privesc tăcuţi şi cu dojană
cei ce au fost şi nu mai sunt.

Ca un bulgăr de zăpadă
gândul mă loveşte-n faţă,
aprind candela iertării
către cel urcat pe cruce.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubesc aşa

ştiu sigur câte zile are
o mângâi şi ea râde
de parcă îi mângâi inima
acolo unde suflă vântul
oasele sunt prea dure tăioase
adoarme cu tâmpla pe un colţ de stâncă
şi-n somn trăieşte un vis
unde casele sunt albe
şi atât de mari
prin valea de la capătul satului
trec munţi întregi de apă
oamenii coboară spre vărsare
pare că în orice clipă
norii se scufundă în şuvoiul de lumini
verdele tot se adună în unul
soarele în razele verzi fierbe câmpia
ea întinde o mână spre inimă
dincolo de vis oceanul...

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roza vânturilor

Bate vântul: nord sau sud
Şi răstoarnă uragane
Cerbii nopţii când aud
Jalea doinii pe găvane

Lasă somnul aşternuturi
Cârdurile de fantome
Scuturi oştile cu scuturi
Spre lupoaica vechii Rome

Fum albastru, rotocoale
Peste gemete sinistre
Ies din formele domoale
Peisajele, magistre

Şi se schimbă parcă nimbă
Totul cu-ncetinitorul
Într-o limbă care plimbă
De la noi la voi fiorul

Mor păduri de câtă treabă
Duc furnicile cu ziua
Apele spălând dimiua,
Curg la vale, fără grabă

Turnul singur stă de veghe
La hotarul dintre zile
Călăreţii la o leghe
Vin plantând de milă, mile

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iaşi, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand (Prolog)

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iezerul

În pâlnia muntelui iezerul netulburat
ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.
Oglindeşte un zbor prea înalt şi ceasul
curat ce i-a fost odată promis.

Cată lung Ochiul spre Nord şi spre vârste,
şi mulcom apoi spre vânătul cer.
Visează-n amiazi despre rodii de aur,
care se coc, senine, în ger.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia e pe marginea patului

Inima mi s-a făcut praf
tot zbătându-se în clepsidra nopţii
visând că o altă femeie
mi-a îmbrăcat rochia,
iar tu îi căutai formele prin ea
fără să simţi că acel trup era străin
şi mâinile ei te prindeau ca într-o capcană
din care nu te zbăteai să scapi,
ci dimpotrivă sperai să te afunzi
ca într-un somn de iarnă lungă.

Numai dorinţa din mine
a deschis o uşă
prin care m-am strecurat,
agăţându-te cu unghiile de coapse,
mi-ai zis, iubito, nici moartea nu poate
să îmi ia mirosul tău inconfundabil
forma sânilor tăi, ca nişte aripi de înger,
îmi pare una dintre cărări ce duc spre rai,
iar rochia ta, la marginea patului,
îmi face cu ochiul...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul cântă şi dansează

De-atâta somn
umbra copacilor
se strecoară alene
în simfonia ierbii
pe când cerbii
foşnesc pădurile
iar luna poznaşă
irizează izvorul.

Inima - reporter jucăuş -
îşi trece infinitul
în pescăruşii visului
în zenit de căprioară
şi cerceii lunii
anunţă triumfala vârstă
în neştiuta
oră.

Cerul cântă
dansează
alături de privighetori
şi suflet.

poezie de Nicu Petria din Ziua de după napte (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără explicaţii...

Intr- o adiere blândă, tu te pierzi in văzul lumii,
Aduni gândurile- n palme si le numeri ca nebunii,
Când ai obosit să aflii doar din ele sensul vieţii,
Sorţii te abandonezi, rostuiesti alte concepţii.

Cum că viaţa- ţi este dată, din iubire fără ură,
Fără frici, fără mânie, fără de sindromul,, turmă",
Fără să dai explicaţii, singur soarta ţi- o croiesti,
Harul tău ţi- e călăuză, far ţi- s legile Cereşti.

Nu ştii către care zare, inspre est sau spre apus,
Să- ţi batătoreşti cărarea, să audă ce- ai de spus,
Răsăritul să îţi nască, frunze, flori pe trunchi uscat,
Iar la vest maritul soare, să n- apună niciodat'.

In cadranul unui ceas, timpu- n secol se măsoară,
Mugurul ce prinde viaţa, umbra trunchiul o- mpresoară,
Pe pământ, păduri de oameni, prinşi de Cer şi in adânc,
Vor sfida mesajul morţii, vor fuma al morţii cânt.

Şi din hău când se- ntrupează, pe spinarea unui rac,
Să pornească- mpiedicată, pasul ei să ţină- un veac,
Numai unul înainte, alţii trei tot înapoi,
Tot pe loc să ducă ritmul doar prin ceaţă şi nevoi.

Noi cu torţa vesniciei, vom gusta din ce- o să vină,
Răsăritul lângă noi, iar apusul ani lumină,
Când ne- om plictisi de viaţă, cu o frunză de trifoi,
Vom doini doar printre ingeri, sfinţii vor cânta cu noi!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totul s-a întâmplat

Îşi pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.

Doreşte să împlinească deziderate vechi
dimineţilor să le împărtăşească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniştea care înalţă inima şi o ademeneşte
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.

Şi totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde îşi fac păsările cuib
din ierburi şi flori înmiresmate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numeşte tu

numeşte tu altfel pustiul şi graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cuminţit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.

fisurile cu arome vechi trimit săgeţi de gheaţă,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează ameţită
între ieri şi azi, spre capătul lumii albastre.

mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!