Glossă pentru vremuri triste
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.
S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.
Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate că aș fi suferit și eu.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Spre dincolo de viață
Aici, în sanctuarul acestei suferințe,
Încarcerat de lacrimi, cu veșnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Și te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.
Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Așa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viață, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.
Te-ai dus, lăsând în urmă și lacrimă și taină,
Mamă și soră, fiică, doamnă și înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viața mea...
Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viață
Și clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenușie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de îndoliere
Și noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, așa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.
Și noaptea ca un vis se lasă
Și frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viață,
Tu ai sperat că-ți vei vedea
Copila-n ceasul cel din urmă
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ți fie calea mai ușoară...
Oh, iartă-mă, măicuța mea!
Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuță-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm și te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuță prea frumoasă.
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Și-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuță, peste casă.
Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greșit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și-n noapte-i mare jale,
Nu-ți mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îți pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar și iar...
Doar tu știi cum se moare.
Și eu sunt candelă aprinsă
Și lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă și sunt tristă
Și-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îți las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...
Și cerul plânge, așa i-e vrerea,
Clopotnița răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuță, noapte bună!"
De-acum veghezi tristețea mea
Și vântul suflă-a jale,
Măicuță dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.
În casă e lumina stinsă...
Te-așezi în palma mea
Și plângi și tu! Și tu ești tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Și doliul se revarsă
Pe cer măicuță... și în gând...
Tu nu mai ești acasă.
În casă e lumina stinsă
Și cerul plânge,-așa i-e vrerea
Și ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Și noaptea ca un vis se lasă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de toamnă
Ți-am scris sonete spre a ta mărire,
Ți-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.
În ruginiu și-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ți-ai lăsat
De cenușiu, de trist și dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.
Și plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.
Și-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălțat.
Te-i dus în șirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de toamnă
Ți-am scris sonete spre a ta mărire,
Ți-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.
În ruginiu și-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ți-ai lăsat
De cenușiu, de trist și dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.
Și plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.
Și-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălțat.
Te-i dus în șirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abia te-ai dus
S-a înnorat și cerul și pământul...
Și cerul și pământul au apus...
Sunt sângerii și sufletul și gândul
De când te-ai dus, oh, da, de când te-ai dus...
Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă și-n mine și căsuța-ți plânge...
Și câinele ce azi e-al nimănui.
La poartă, mamă, scârțâie fântâna...
E șanțul ruginit și obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.
Abia te-ai dus... și vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul și te chem, măicuță,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!
În ochii mei se oglindește doliul
Și-atâtea amintiri, măicuță bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poți să mă mai strângi de mână.
Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci, măicuță,
Iar eu te plâng în fiecare zi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abia te-ai dus
S-a înnorat și cerul și pământul...
Și cerul și pământul e-n apus...
Sunt sângerii și sufletul și gândul
De când te-ai dus, oh, da, de cândt te-ai dus...
Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă și-n mine și căsuța-ți plânge...
Și câinele ce azi e-al nimănui.
La poartă, mamă, scârțâie fântâna...
E șanțul ruginit și obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.
Abia te-ai dus... și vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul și te chem, măicuță,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!
În ochii mei se oglindește doliul
Și-atâtea amintiri măicuță bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poți să mă mai strângi de mână.
Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci măicuță,
Iar eu te plâng în fiecare zi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, mamă!
Mi-ai fost ca o mamă!
Așa te cinstesc...
Și viațați-ai dus-o
În iad pământesc
Cuprinsă de grija
Trei prunci ai crescut,
Cedința în Tatîl
Ți-a fost veșnic scut.
Atâta durere în suflet ai strâns!
În viață-ai luptat să trăiești cum se cade
Și iată, acum, măicuță, te-ai dus,
Căci toate-ale vieții sunt urme deșarte.
Simt lacrima-n gânduri cum pică și plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi și durere!
E doliu și sora în brațe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.
Lumina prea sfântă a vieții s-a dus...
Zadarnic și lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuța-ți privește, privește spre tine.
Oh, fie-i țărâna ușoară de-acum!
Și trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuță, așa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ți luminĂ,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, mamă!
Mi-ai fost ca o mamă!
Așa te cinstesc...
Și viața ți-ai dus-o
În iad pământesc.
Cuprinsă de grijă
Patru prunci ai crescut,
Credința în Tatăl
Ți-a fost veșnic scut.
Atâta durere în suflet ai strâns!
În viață-ai luptat să trăiești cum se cade
Și iată, acum, măicuță, te-ai dus,
Căci toate-ale vieții sunt urme deșarte.
Simt lacrima-n gânduri cum pică și plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi și durere!
E doliu și sora în brațe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.
Lumina prea sfântă a vieții s-a dus...
Zadarnic și lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuța-ți privește, privește spre tine.
Oh, fie-i țărâna ușoară de-acum!
Și trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuță, așa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ți lumină,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire pentru mama
Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...
Mamă, vin acum din nou la tine
Și te-mbrățișez cu gând curat...
Mi-amintesc și eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.
Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.
Crucea ta, la colțul casei noastre,
E povara morții tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.
Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai știu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuță,
Căci de-acum, în vis te vom avea.
Ică ți-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porți în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.
Ți-a adus în dar o nepoțică
O iubeai, ca și pe noi, măicuță,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuță, mama mea cea plânsă!
Magda, soața lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...
Cătălin și Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana și Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,
Ți-ai dorit ca el să-ți cânte! Iată,
O dorință ți s-a împlinit...
Au și ei, da, au și ei o fată,
Mamă... și pe tine te-au iubit!
Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe brațe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!
Fiica mea, Alexa, îți deschide
Poarta vieții-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.
I-ai spus, mamă, că îți este bine,
Și să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.
Ca-ntr-un stup, albinele, măicuță,
Pruncii-ai strâns, nepoți, prieteni, frați,
Sufletul ți-e, luminând iubire,
Dar cu toții suntem înlăcrămați...
Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam și eu în fericire...
Dar măicuță, viața ți-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...
Plâng și eu, deasupra plânge cerul!
Te desparți de noi și pleci ușor.
Azi te-nalți, te-nalți spre mântuire,
Mamă! Și pe noi ne lași cu dor...
Te-ai născut un fluture de-o clipă
Și ți-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet triști și goi...
Căci ești același înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a așezat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine, mamă!
Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...
Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,
Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...
Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.
Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.
Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!
Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...
Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine, mamă!
Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...
Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,
Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...
Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.
Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.
Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!
Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...
Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miros de sat...
Miroae-a mere dulci și-a pâine coaptă,
Miroase-a must, a nuci și a gutui...
Măicuța, tristă, mă așteaptă-n poartă.
Îi curg pe față lacrimi amărui...
Pe banca veche,-n seară, mă așteaptă.
Țăstu-i crăpat de timpuri și de vremi.
Icoana din perete mai veghează
Și amintiri și visuri sunt străjeri
Și sufletu-i rănit 'l-mbălsămează.
Ea calcă pe cărările de ieri...
E drumul gol și trist și prăfuit,
Nici clopotul din sat nu mai răsună
Și casele de mult s-au năruit,
Doar mama spune-n gânduri "Noapte bună!"
Durerea-i între gânduri și-a zidit.
Și vântul suflă șoaptele-i de dor...
Mi-a scris alalteri mama o scrisoare:
"E toamnă și e frig și este nor
Și nu am nici un strop de alinare
Și-o mângâiere până să adorm..."
Rămâi măicuță aripă și stea!
Până la tine calea este lungă.
Îți las în gând o lacrimă de-a mea
Și vin măicuță, vin la tine-n fugă.
....................................................................
Măicuța nu mai șade la perdea.
La poze ai privit și-ai lăcrimat...
Ai adormit, măicuță,-n veșnicie!
Din lume, mamă bună, ai plecat,
Doar lacrimi mi-ai lăsat, măicuță, mie.
Și azi, pământ și cer e-ndoliat.
Într-o batistă înnodată-n colț
Era iertarea, cât ai strâns de-o viață...
Acum ești Sus în Ceruri, nu mai poți
Să stai aici, cu noi, cu toți, la masă.
Ești printre sfinți și îngeri, Sus, acasă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de înmormântare
Ești atâta de departe!
Timpul trece, zi și noapte...
În clepsidră risipite,
Trec aducerile-aminte.
Nu-ți mai amintești, copile,
Nici de frați și nici de mine.
În chilia mea, deodată,
Singură-s și-nlăcrimată.
Ești atâta de departe!
Lacrimile mele, toate
Și năframa, doliul, plânsul,
De când ți-a plecat tăicuțul,
Sunt măicuță, într-o ladă,
Să le ai când vei veni.
Vezi, că lacătul din poartă,
La Maria e, să știi!
Timpul trece zi și noapte,
Tu ai rostul tău, măicuță,
Plâng de-un timp, sperând că poate
Sub a bradului crenguță,
Umbra pasului meu, încă,
Va rămâne pe pământ,
Ca o ultima avere,
Fiindcă n-am să-ți scriu vreun rând.
În clepsidră risipite,
Cad ca niște cruci de piatră
Gânduri, lacrimi... amintirea
Despre mamă, despre tată.
Dor de dorurile toate
Clopotele. Îngeri trec
Valuri peste timp, copile.
Ca pe tine le petrec...
Trec aducerile-aminte...
Vei veni la parastas?!
A fost ultima dorință
Mamă, care mi-a rămas...
Nu-mi împodobiți mormântul!
Iarbă verde vreau să crească
Trupul meu, umbrind pământul.
Doar așa voi fi acasă.
Nu-ți mai amintești copile!
Varsă-o lacrimă străinii...
Ei aprind câte-o lumină...
Pită-mi coc, plângând, vecinii.
Și-amintesc că tremurândă
Mi-era mana... Că am dat
Și eu bunilor lor, maică,
Când și ei au înnoptat.
Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești... Bogat
Poți să fii, să-ți fie bine...
Tu de-acasă ai plecat!
Rod de lacrimă străbună
Curge-n țarină și-n vin,
Tu te-ai dus orfan în lume,
Scormonind pământ străin...
În chilia mea, deodată,
Pași aud... sau mi se pare.
Văd o umbră la fereastră...
Mă închin... Ce este oare?!
-" Cine ești?! întreb aiurea.
Ce aud?!"
- "Sunt eu, măicuță!"
"Plâng și lacrimile mele
Curg șiroi pe ochi, Lenuță!
Singură-s și-nlăcrimată...
Nu știu, vis e, ori așa,
E vreun gând... Scârțâie ușa!
Intră-n casă cineva.
- Cine ești?! Că nu văd bine!"
- "Biata mea măicuță,-s eu!
Am venit din țări străine
Și am plâns de dorul tău."
Singură-s și-nlăcrimată,
În chilia mea, deodată.
Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești, copile!
Trec aducerile-aminte,
În clepsidră, risipite
Timpul trece zi și noapte...
Ești atâta de departe!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o mamă...
Mi-ai fost ca o mamă... mereu te cinstesc,
Tu viața ți-ai dus-o în iad pământesc...
Cu lacrimi, în taină, trei prunci ai crescut.
Credința în Tatăl ți-a fost veșnic scut.
Atâta durere în suflet ai strâns
Și iată, acuma, măicuță, te-ai dus.
În viață-ai luptat să trăiești cum se cade,
Dar toate-ale vieții sunt urme deșarte...
Simt lacrima-n gânduri cum pică... Și plâng.
E doliu... Și sora în brațe mi-o strâng.
Ce zi îngânată cu ploi și durere!
Dar tu nu mai poți găsi mângâiere...
Prea scumpă măicuță, așa te cinstesc.
Tu, pumn de țărână din lutul lumesc.
Îți cauți lumina. Ai plecat dintre noi,
Lăsându-ne trupuri, sub arcuri de ploi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-ai ascuns privirii mele
Te-ai ascuns privirii mele,
m-ai lăsat singur pe lume.
Am în suflet chinuri grele,
m-aș plânge dar n-am cui spune.
De-acuma sunt muribund.
Inima mi-ai sfâșiat.
La tine nu pot s-ajung,
că la cer te-ai înălțat.
Străine-s toate-n jurul meu.
Un chin e viața pe pământ.
Mă voi ruga la Dumnezeu
să te urmez cât mai curând.
Sus, în ceruri, împreună,
o veșnicie vom trăi.
Vom fi stele lângă lună
și nopțile vom străluci.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Glossă mamei care nu mai vine (de dincolo de noi)
Pe cerul de mătasă, undeva,
Un înger ai și tu, de catifea,
Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate...
Unite,-n universuri separate,
Comunicând când ne doboară griji,
Ori când îți pun în gând vreo întrebare,
Când lacrimă din lacrimi, ochii-ți triști,
Îți cată chipul blând printre icoane...
Pe cerul de mătasă, undeva,
Parcă uitând de-a dorului povară,
Apare iar, în vis, măicuța ta...
Simți dulcea-i mângâiere de fecioară...
Și lacrima ți-e miere, grâu și mir,
Chipul din ceață parcă se desprinde,
Ai vrea, alături, fie-ți iar... Amin!
Dar drumurile voastre-s încâlcite...
Un înger ai și tu, de catifea...
Surâsul mamei? Lacrimă ce doare...
Inelul ce pe veci vă va lega,
Ani de izbânzi, clipe de sărbătoare...
În inimi vor rămâne ca un vis
Simbolul vieții,-al păcii și-al iubirii.
Prin el nedespărțirea v-ați promis,
În drumul spre tărâmul fericirii.
Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate,
Tu ai sorbit în timpuri lacrimi grele
Și mă privești de dincolo de moarte.
O lacrimă închin măicuței mele!
Eu am crescut, dar tu, măicuța mea,
În ochiul meu, cu ochiul tău de-dedată,
Mă mângâi iar cu mâini de catifea,
Plângând măicuță, greaua noastră soartă.
Unite-n universuri separate,
Martor în timpuri al clepsidrei, greu
Am mai furat, decât un ceas din moarte,
Spre-a fi-mpreună numai tu și eu.
Mi-e dor de tine, vreau să-mi fii aproape!
În dulci îmbrățișări să ne-ntrupăm
Același cer, aceiași munți și ape
Și veșnicia-n viață s-o schimbăm.
Comunicând când ne doboară griji,
Îți simt prezența, mamă, lângă mine,
Te văd în vis și ochii tăi sunt triști,
Îmi ești aproape și îmi dai de știre.
Mă cerți dacă greșesc, cum numai tu
Știai s-o faci... Măicuță, mi-amintesc,
Apoi c-o mângâiere mă împaci...
De-aceea, mamă scumpă, te iubesc!
Ori când îți pun în gând vreo întrebare
Ce nu-mi dă pace, tu mă faci să sper,
Tu-mi dai măicuță-n suflet alinare,
De-aceea-n clipe grele eu te chem.
Tata mi-e lan de grâu, tu mac în floare,
Sărbătorind secundele ce trec.
Pe mine timpul trecerii mă doare,
În drumul către mâine vă petrec...
Când lacrimă din lacrimi ochii-ți triști
Mă mângâia măicuță, eu plângeam
Și mă rugam, măicuță să reziști,
Dar, oh, măicuță bună, mă mințeam.
Da, au trecut de-atunci atâtea ierni...
Deschizi o ușă uneori, în noapte,
Ori pașii ți-i aud în alte seri,
Ori vântu-mi suflă la ferestre șoapte.
Îți cată chipul blând printre icoane
Privirea mea... Bătrână sunt și eu
Și fiul meu cel mic e astăzi mare
Și traiul mi-e din ce în ce mai greu.
Dar mama mea, bogată sunt de tine!
În alte timpuri, iar ne vom avea,
Căci nu se poate frânge o iubire.
Etern părinți și prunci vor exista!
Îți cată chipul blând printre icoane,
Când lacrimă din lacrimi ochii-ți triști,
Ori când îți pun în gând vreo întrebare,
Comunicând când ne doboară griji.
Unite,-n universuri separate,
Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate,
Un înger ai și tu, de catifea,
Pe cerul de mătasă, undeva...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Prin ceruri, mamă, mai sunt ani?
Sau stelele măsoară doar eternitatea,
Cine îți cântă astăzi, "la mulți ani",
Când viața ta s-a împletit cu moartea?
Pe-aici, prin curtea ta, e toamnă, cald...
Dar frunze nu mai sunt în nuc să știi, niciuna,
Of, iarba, mamă, ți-a ajuns incet până la prag,
Iar dorul nostru a crescut și el, de-atunci, într-una...
Prin ceruri, mamă, se sărbătorește?
Un tort cu lumânări, tu oare ai?
Aici, durerea, încă arde, ne topește,
Din lacrimi, ți-am zidit și noi un rai...
E ziua ta în Cer și pe Pământ,
În casa ta aprindem amintiri cu tine,
De ne privești, trimite, mamă, un cuvânt,
Un vis, orice, să știm dacă ești bine...
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stele de catifea
În noaptea asta te aștept să vii!
Îți scriu cu stele versuri argintii,
Te strig cu glas de clopot de izvor...
Nu simți, de tine, cât îmi e de dor?
Sunt stele căzătoare ce se sparg,
Căzând timid, pe-al frunții mele prag.
Tu te-ai oprit pe geana desfăcută
Ce am primit-o de la tine dar de nuntă.
În nemurirea ta tulburătoare,
În iris dezgolit de trandafiri,
Mi-ai oferit săruturi de culoare
Și caste constelații de iubiri.
În galaxii de strofe, plâng castanii...
Sub floarea lor, de-un timp, am adormit,
Căci au trecut ca o furtună anii
Și frumusețea vieții a pierit.
Nu mă mai cauți să-mi oferi iubire;
Sărutu-mi rătăcește-n univers...
Oferă-mi doar un strop de fericire
Să pot să dau vieții mele sens!
Adorm tăcut la margine de lume;
Străin călăuzit de pași de dor...
Mă cheamă glasul de îngropăciune
În labirintul morții să cobor.
Tu nu-mi mai cauți pașii, nici privirea...
În suflet cav, destin, te-ai îngropat...
De ce să te condamne omenirea,
Când eu, din disperare, te-am iertat?
De ce în pumnu-mi, lacrima-ți să cadă?
E tulbure și plină de nimic...
Ai rătăcit pe lespedea de piatră...
Departe ești... Zadarnic te mai strig!
Vino și frânge ramura tăcerii!
Presară trandafiri în gândul meu!
Aceeași fi-va lacrima durerii
Și-același trup de piatră fi-voi eu.
Ai oferit pe-un strop de nemurire
Mormântul gol, de lacrimi presărat...
Poem rămas la margine de viață
Și-n clipa cea din urmă te-am strigat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veghezi
Se lasă peste timp nori de furtună...
Din lacrimi te-am creat, tu, trup de humă!
Iar când spre cer te-ai înălțat, te-ai stins...
Luceafăr, ai apus în zări de vis!
M-ai luat de mână, flacără arzând,
Din lacrimă, în nea m-ai prefăcut
Și-am nins la tâmpla ta de vis, iubire,
Curgând în râu spumos de fericire.
Râu de lăptoase, albe stele, curge
Sticlind în miere tandră de apus...
Ce scurt acest poem de fericire!
Tu ești departe și veghezi de sus!!!!
Iar eu veghez, veghez acum din noapte,
Iubirea care veșnic ne desparte.
Sărut?! Zălog al fericirii noastre...
Pierdut... pierdut în zările albastre...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și...
(dedic acest poem unui coleg de condei trecut azi în neființă. Drum lin printre îngeri, Corneliu Culman!)
Și stelele se sting... Și anii ning...
Se prind în păr frânturi de adevăr.
Lacrimi și clipe, taină și visări,
Sunt aripi frânte, parcă, de plecări.
În trupul gârbovit, de-acum un gol...
Viața a fost doar un crâmpei de dor.
Un biet actor... Un rol de-amar și jale,
S-a scris în cer cu litere amare.
Biserici ard în inimi, ramuri plâng.
Copacul vieții tale e-n amurg.
Azi îngeri vin spre a-ți aduce-n dar,
Lumina cea din veșnicul hotar.
Sub lujeri de lumini se împletesc,
Iubirile ce încă îți slujesc.
Te-ai dus o stea! Noi suntem doar o rugă
Ce ne dorim la tine să ajungă.
Fă o minune-n cer și scrie. Da!
Îți plânge de durere litera.
Și dincolo de lume sunt poeți,
Actori și stele, oameni eminenți...
Însă aici, noi toți vom sărăci.
Prin moartea ta, tu ai rănit o zi.
Îți va fi drumul pagină de soare.
Vor trece-n taină păsări călătoare
În chip de rugi. Aici, cu luare-aminte,
Noi toți cei dragi, te vom cinsti cuminte.
Un clopot sfredelește iarăși zarea,
În hăuri negre te-a furat cărarea.
E doliu-n noi. Te plângem, chip de lut...
Ne amintim, mai ieri, cum te-am avut.
Azi nu mai ești. O stea din ceruri pică.
În Univers, rămâi decât o clipă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!