Glossă orfanilor săraci

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu haina petecită-n cot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Copii ai nimănui socot,
Un rost aveţi pe-acest pământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi,
Vă leagă-acelaşi jurământ:
Furtuni şi temeri, vânt şi ploi.

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu spaima-n suflet şi în gând,
Cu dor de fraţi, voi vă hrăniţi,
Nu sunteţi singuri pe pământ!
Aripi de îngeri v-au crescut,
Spre Domnul să puteţi zbura,
Să fiţi întâiul Său cuvânt
Întâiul vers, întâia stea.

Cu haina petecită-n cot,
Cu lacrima rodind sub pleoapă,
Alunecă, trudind, înot,
Etern, pe-a nemuririi apă.
Şi ca o arcă peste timp,
Sprânceană visului de mâine,
Se scaldă-n lan de grâu cioplit
Şi redevine gust de pâine.

Copii flămânzi, nefericiţi,
Dormind sub streaşini, ori prin gări,
Atât de aspru chinuiţi,
Trecând prin ger şi prin ninsori,
Un suflet au şi plâng şi ei,
O inimă le bate-n piept
Şi-s anii trişti şi-s anii grei,
Şu traiul lor este nedrept.

Copii ai nimănui, socot,
Prin lumea asta trecători,
Cu haina petecită-n cot,
Sortiţi a plânge deseori,
Ducându-şi traiul – cruce-n vânt,
Bătuţi de doruri ş i de ploi,
Trudind prin lege şi cuvânt,
Dar însetaţi, flămânzi şi goi.

Un rost aveţi pe-acest pământ...
Voi, oameni, nu-i priviţi de sus!
Iisus de Iuda-a fost vândut,
Însă iubirea n-a apus...
Răscumpărând prin mila ta,
Oh, om, pedeapsa lui de-a fii,
Răsplată-n ceruri vei avea!
Arginţii-ţi se vor înmulţi!

Şi Domnul Sfânt ştie de voi...
Prin voi lucrează pentru ei.
Sărac de-ai fii, având nevoi,
Trudeşti prin anii lungi şi grei.
Că nu-n zadar te naşti bogat!
Cu-n rost pe-acest pământ trăieşti,
Omule, fii şi drept şi blând!
Învaţă, simplu să iubeşti!

Vă leagă-acelaşi jurământ...
Iisus păcatul ţi l-a luat,
Şi s-a născut pe-acest pământ,
Tu, omule, să fii iertat.
Şi fapta ta înspre Iisus,
Balanţa poate înclina.
Povara ce o ai de dus
E un talant din viaţa ta.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi,
În suflete se vor stârni,
Copii orfani, flămânzi şi goi,
Cu Domnu-n cer vor poposi.
La crucea Lui şi voi veţi sta,
În rugi şi în mătănii, iar,
Dulce iertare veţi afla
Şi fi-veţi miruiţi cu har.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi...
Vă leagă-acealşi jurământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi.
Un rost aveţi pe-acest pământ!
Copii ai nimănui, socot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Cu haina petecităn cot,
Copii desculţi, făr' de părinţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul românilor

Să fim copii? Am fost copii!
Şi vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinţi trăieşte
Purtând spre cer sufletul sfânt.

Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniştii divine,
Pun pâine pe mormânt şi flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.

Să fim copii? Suntem copii
În faţa crucilor ce cresc
Sub iadeşul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.

Că, Doamne, ţara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Şi pentru asta o iubesc!

E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinţi, apoi bunici,
Că de la mare până-n munţi
Raiul românilor e-aici!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii Columnei ...

Pe Columnă-i neamul românesc
Şi invinşilor, şi veneraţilor.
Şi copii, copii, copii ce ne privesc,
Cu privirea nemuririi, fraţilor!

Pe Columnă-s cei, căror învinşi
Li s-a dăltuit în piatră veşnicia.
Şi copii, copii, copii, care şi stinşi,
Dăinuiesc prin noi cu România...

Pe Columnă-i şi Hiperion,
Şi acel, lăsat în grija schitului.
Şi copii, copii, copii ce-n unison
Cresc în noi Coloana Infinitului...

poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
Să obligăm statul să îl crească.

Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig şi foame
E tot mai plin pământul de cretini şi ipocriţi
De acele bestii ce pretind că sunt părinţi.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cv-ul unei vieţi

Foaie verde-a bobului,
Sunt din Valea Stanciului –
Sat bogat, oameni de fală...
Viaţa nu mi-a fost uşoară,
Jiul, cu-a lui curgere,
Mi-a purtat tristeţile.
Desculţi, Doamne, dezbrăcaţi,
Dar cu dragoste de fraţi,
Alergam pe ulicioară
De cu zori şi până-n seară.
Timpul repede-a trecut,
Pruncii mamei au crescut.
Buni de muncă, ajutor,
Pentru dragi, părinţii lor.
Vremea-nvăţăturii vine,
Truda nu e o ruşine!
Adună de zor surcele,
Pentru ierni şi lungi şi grele...
În desagă mămăligă.
Sufletul mâhnit le strigă.
Vaca paşte, ei învaţă,
Fir-ar mama ei de viaţă!
Bolovanii intră-n coate,
N-au odihnă zi şi noapte.
Numai Jiul poate spune,
Cât au pătimit pe lume.
Munca, cartea, traiul greu,
Le-au fost sprijin tot mereu.
Au plecat copii din sat,
Cu gând pentru învăţat.
Au dormit în noaptea-ntâi
În piaţa oraşului.
Apoi Domnul Sfânt şi Bun,
Le-a deschis în viaţă drum.
Au ajuns oameni de cinste,
Împlint-au gânduri, vise,
La părinţi, venind acasă,
Le-au pus bucate pe masă.
Când în lume au plecat,
La părinţi nu le-a păsat
Că li-i greu, că n-au nimic...
O cămaşe şi-un ilic
Le-a fost acoperământ,
Pentru-un timp, pe-acest pământ.
Domnul grijă a avut
Şi familii şi-au făcut,
Au copii, au ani în spate,
Dar au tras pe nemâncate.
Au trudit şi-au învăţat,
Bani frumoşi au câştigat.
Acum pruncii şi-i ajută.
Doamne Sfinte, câtă trudă!
Jiul nu poate grăi
Şi nici eu a povesti
Viaţa unui prunc ajuns,
La al vremii lui apus.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii orfani

Mă-ntreb de ce copii ai nimănui, sub soare,
Stau şi plângând, cerşesc la colţ de stradă,
Un trecător s-arunce-un colţ de pâine.
Ori caută o mângâiere caldă...
Haina le este petecită-n coate...
Un somn cu vise dulci dac-ar avea
Poate că n-ar mai tremura stingheri în noapte,
Lumină lămpii-n suflete ar da.
Ce dulci speranţe! Strânşi ca un ciorchine,
Frate cu frate, ori părinţi cu prunci,
De sărăcie nu le e ruşine,
Îşi poartă-n suflet rănile adânci.
Din ochi ştergându-şi urma de tristeţe,
Zâmbesc cu Maica Sfântă-n somnul lor.
Poate că n-au ce încălţa şi-i iarnă
Şi n-au în lume nici un ajutor...
În suflet li-ncolţeşte primăvara,
Adorm într-un târziu, zdrobiţi de fame.
I-acoperă cu sufletul de foc, doar mama.
În somn ei nu mai cată răzbunare,
Ci se ascund în lumea de poveste
Când îngeri vin lumină să le dea
Şi le arată căile celeste
Spre lumi de vise şi de catifea.
Ei au avere-n suflet şi în gânduri,
Noi îi împodobim cu-aceste rânduri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta-i mai frumoasă

Şi toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor şi cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aş fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca nişte braţe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit şi nu-i uşor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.

Miroase-a nuci şi-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n ţestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometaţi, în serile târzii.

Şi parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina şi se ruga mereu
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu,
Albit la tâmple şi vorbind peltic...

Mi-a nins în gând şi ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viaţă... Şi sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n fiinţă şi cu toamna plâng.

Se scutură cenuşa peste cer...
Peste pământ, cenuşa creşte-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii şi noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald şi auster,
Copii trudind între pământ şi cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aici de mii de ani

Suntem aici de mii de ani,
O ţară mică, râvnită de duşmani.
Statornici noi am fost de când ne ştim,
Pe-acest pământ, atât de sacru şi divin.

Noi n-am bătut la poarta nimănui,
Noi ne-am văzut de casă şi copii.
De casă şi copii ne-am ocupat,
Am fost poporul cel mai condamnat.

Istoria ne-arată cât de buni am fost,
Noi am muncit şi ne-am făcut un rost.
N-am fost o ţară mare, migratoare
Am fost o ţară mică... De sine stătătoare.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătorilor

Flămânzi şi goi, fără cuvânt,
Încovoiaţi pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi şi - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi aţi tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Şi îmbătaţi de amăgiri,
Ne-aţi zâdărât!
Şi vom striga toţi într-un glas,
Căci viaţa - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-aţi vândut,
Străinilor ne-aţi dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi şi în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranţei ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...
Pluteşte-n aer un blestem,
Căci pentru voi, teamă suntem,
Vom trece peste rău curând
Chiar ţara de-om reface-o-arzând,
Noi asta vrem

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi copii

Dragi copii din lumea toată,
Luaţi-vă de mâini şi înălţaţi o rugăciune
Către îngerii cei divini!
Căci Moş Crăciun cu inima plină de bucurie
Şi cu sufletul împăcat la voi o să vină,
Ca să vă aducă cadoul de sub brad.
Dragi copii din lumea toată
Fiţi mai cuminţi şi spuneţi o rugăciune
Pentru-ai voştri dragi părinţi.
Dragi copii din lumea toată
Cu ochi frumoşi şi zglobii
Să nu uitaţi niciodată,
Că printre voi sunt şi sărmani copii.
Care nu au nici o bucăţică de pâine,
Sunt flămânzi şi goi!
Să-i ajutăm să aibă şi zile mai senine.
Şi să nu-i alungaţi de lângă voi!
Dragi copii din lumea toată
Vreau ceva să vă mai spun
Să nu uitaţi nici de carte,
Căci cartea este un prieten bun.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncului orfan

Tu ai în suflet o poveste, Doamne,
Povestea unui prunc, a unei mame,
Ce zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Rod de iubire, cu sudoare-adună.
Un prunc, al nimănui, de suflet luat,
Cu sufletul hrănit şi îmbrăcat.
Un prunc pentru o mamă minunată,
O mamă, oh, o mamă-adevărată!

Tu ai în suflet o poveste, Doamne!
Cu-un prunc ce nu a suferit de foame.
Precum Iisus ce-n iesle s-a născut
Şi lui i-a oferit un început.
Lumină, pace şi iubire sfântă,
O mamă-atât de harnică şi blândă,
O mamă ca o pâine coaptă-n vatră...
O mamă, oh, ce mamă minunată!

Povestea unui prunc, a unei mame,
Poveşti cu lacrimi şi durere, drame,
Un prunc orfan, de numai patru luni,
Trăind în nebuloasa astei lumi.
Mamă şi prunc, bătând la uşi închise,
Speranţe, temeri, spulberate vise...
Dar Domnul, sub acoperişul Său
I-a luat şi i-a ferit de tot ce-i rău.

Şi zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Munceau cu ziua pentr-o bucătură,
Mâncau ori ba, aveau sau nu aveau,
Cu Dumnezeu alăturea erau.
Un colţ de pâine mama de-l avea,
Tot pruncului flămând, cu drag, i-l da.
Prin ani de trudă, goi, desculţi, murdari,
Nu au uitat să fie oameni mari.

Rod de iubire cu sudoare-adună
Mamă şi fiu... Şi lacrima-i stăpână
Pe gândul lor. N-aveau apă să bea
Şi inima-nsetată le era.
Dormeau în gări, pe bănci de lemn murdare
Şi nu găseau la nimeni alinare.
Ţol le era pământul, dar credeau
În Dumnezeu şi fericiţi erau.

Un prunc, al nimănui, de suflet luat...
Cerul din ochii lui a-nseninat.
Cu părul, lan de grâne copt şi sfânt,
Frumos, cuminte, săritor şi blând...
Copil având cei şapte ani de-acasă,
Rugându-se-nainte, după masă,
Sfios şi-atât de bun la-nvăţătură,
Cu dragoste de tată şi de mumă...

Cu sufletul hrănit şi îmbrăcat,
E astăzi un adevărat bărbat.
Când amintiri îl poartă în trecut,
În anii lui, aceia de-nceput,
Sub clar de lună, când maicuţa-n poală
Îl adormea în fiecare seară
Şi îi spunea poveşti cu zmei şi zâne
Şi-l învăţa că a răzbi prin lume,

Un prunc, pentru o mamă minunată,
Să-i poarte o iubire-adevărată!
Şi adormea în paie, ca Iisus
Sub mângâierea stelelor de sus.
Cu haina ei acoperea feciorul,
Să doarmă-n bună pace puişorul.
Şi alte paie aşternut punea
Apoi pe frunte dulce-l săruta.

O mamă, oh, o mamă-adevărată,
De Dumnezeu iubită şi creată
Anume a fi mama-acestui prunc.
I-e sufletul mereu izvor adânc
Ţâşnind de dor, de lacrimă şi mir.
Iubeşte-i, Doamne, pe amândoi... Amin!
Trimite duh de pace peste ei
În clipe grele şi în anii grei!

O mamă, oh, o mamă-adevărată,
Un prunc pentru o mamă minunată,
Cu sufletul hrănit şi îmbrăcat,
Un prunc, al nimănui, de suflet luat,
Rod de iubire cu sudoare-adună
Şi zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Tu ai în suflet o poveste, Doamne!
Povestea unui prunc, a unei mame...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri şi-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde şi mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrăţişez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet şi-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace şi la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce şi-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Şi mă trezesc cu sufletul o rană şi gândul sângerând de necuvinte
Şi plâng şi plâng şi plâng precum o mamă, toţi pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare şi plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Şi plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Ce este viaţa? Un fir lung
Cu noduri dese, scămoşat,
Ţesut din doruri ce ajung
Pe drumul greu, în lung şi lat.

Viata e darul pe pământ,
Cât inima ne bate-n piept,
Divinu-a dat-o-n legământ,
Urmează-i drumul, cât e drept!

Viaţa-i pământ şi cer întins,
Scăldat în râu cuprins de soare,
Dar, mai apare cu cer nins,
Cu nori, furtuni, val de răcoare.

Viaţa îţi dă, dar, îţi şi ia,
Şi, piedici dese-ţi poate pune,
N-o poţi, nicicum, înapoia,
Domnul, de viaţa-ţi, va dispune.

Un prag apare-n orice clipă,
Cum îl vei trece? Tu dispui.
Iar, zborul chiar cu o aripă,
Nu e problema nimănui.

În ocean de gând, de stai
Şi, urci trepte, fel de fel,
În lumea asta, o viaţă ai,
Ia calea dreaptă, de model!

Viaţa-i a ta, şi-ţi aparţine,
N-o risipi ca frunza-n vânt,
E dar divin, e o minune,
Cât umbră faci pe-acest pământ!

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor mai buni părinţi

Eu vă dedic o glossă mamă, tată...
În suflet m-aţi lăsat îndoliată.
Din poze-ngălbenite, înrămate,
Voi mă priviţi de dincolo de moarte.
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei,
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
De pelerina nailor ce trece
Un vânt murdar, pustiitor şi rece.

Eu vă dedic o glossă mamă, tată,
Privesc la poza voastră-nlăcrimată,
Voi. doi bătrâni atâta de cuminţi,
În depărtarea timpului pieriţi...
Aş vrea să vă vorbesc, să ne vorbim,
Cu dulci îmbrăţişeri să ne primim,
Dar haina vieţii petecită, grea,
C-o alta, lut din lut din lut se va schimba.

În suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Biserica-i de plâns înrourată.
Zaadarnic îngenunchi. În somnul meu
Simt somnul vostru-apăsător şi greu.
Vor trece ani, vor trece luni, dar voi
Nu vă veţi mai întoarce înapoi!
Doar Duhul Sfânt ne va uni-ntr-o zi,
Pe veci străbuni, nepoţi. părinţi. copii.

Sin poze-ngălbenite, înrămate,
Vă văd venind din timpuri, de departe
Şi inima mi-e clopot şi vibrează...
În ochiul stins, în gând se recreează.
Doar voi lipsiţi, tăicuţă, scumpă mamă-
Ard candele-n odaie... Ce tăcere!
Oh, îngeri ai copilăriei mele!

Voi, ă priviţi de dincolo de moarte...
Un univers ne cheamă, ne desparte...
Vă-ntoarceţi rareori la voi acasă,
Privindu-vă copila prin fereastră.
Şi visu-i greu şi stelele-s de ceară!
Durerea lor în suflet se coboară,
Dar arde-acolo-o candelă, căci iată!
Vă am din nou aproape mamă, tată!

Sunteţi cu măşii şi strămoşii mei,
O blândă amintire pentr-acei
Celor ce le-aţi sădit în suflet flori...
De-acum sub cerul toamnei plin cu nori
Adie vântul amintirii voastre
Ce-s pentru mine-atâta de frumoase.
De s-ar întoarce timpul înapoi,
Să fiţi părinţi, să fim copii şi noi!

Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei!
La cimitir plecat-au toţi acei
Ce vă vor mai purta în amintire -
O filă, doar o filă de iubire.
Jerb şi flori, coroane - un omagiu,
Umbre-n al universului carnagiu.
Fotografia, numele şi-o dată,
Atât au mai rămas, măicuţă, tată.

De pelerina anilor ce trece -
Atât de rece, oh, mereu mai rece!
De-acum nu vă mai pasă, dragi părinţi!
Dormiţi un somn de veci plângând, cuminţi.
Dorul de prunci şi dorul de lumină,
Tânjind după re-facerea divină
Şi-n transcendent poem vă întrupaţi
Cu moşi, strămoşi, bunici, părinţi şi fraţi.

Un vânt murdar, pustiitor şi rece
Ca un fior prin timpul nostru trece.
Am spart clepsidra, însă e-n zadar,
Căci timpul trece iar şi iar şi iar!
Ceasul de-o vreme l-am lăsat să stea,
Dar ridurti mai adânci pe faţa mea
Destinul vieţii vin să-l împlinească...
Vezi?! Timpul nu-i făcut să se oprească!

Un vânt murdar, pustiitor şi rece,
De pelerina anilor va trece
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei.
Voi mă priviţi de dincolo de moarte,
Din poze-ngălbenite, înrămate
Şi-n suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Azi vă dedic o glossă, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim prin albul unor clipe

Să ne iubim prin albul unor clipe
Să repetăm poverile-aurii,
Să ne predăm şi viaţa-n noi să ţipe,
Să inventăm o lume de copii!

Să ne-ntrebăm cum îngerii trăiesc
Şi pe pământ, şi-n cer, oriunde ar fi,
Şi cât de bine dânşii zămislesc
O lume fascinantă de copii.

Să ne-adunăm cu sfinţii în altare,
Trudiţi mereu de verbul,, a trăi''
Să ne-ntâlnim ca păsări la hotare,
Să ne rugăm, să fie azi copii!

Când lumea-mbătrâneşte fără milă
Şi toate se grăbesc a obosi,
Iar timpul ne-mbrânceşte, azi, cu silă,
Să inventăm o lume de copii!

Să ne iubim cu teama unor zile,
Prin arcul timpului ce poate şti
Că ne-am lăsat speranţele-ntre file
În lumea fascinantă de copii.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem lumină din lumină

Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, suntem copii Lui care greşim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie şi nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos şi adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan

Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne ştim
Cu haina de pământ, de tină
Ca şi copii noi mai greşim

Cu chipul Lui, faţă creştină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne ştim

În viaţa ce-o avem puţină
Nevrednici pentru cer ne ştim
Având însă la fel tulpină
Venim la El şi ne smerim
Suntem lumină din Lumină

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aţi vrea să mai fiţi copii?

Oameni mari din astă lume,
N-aţi vrea să mai fiţi copii?
Puşi pe şotii şi pe glume,
Şi pierduţi prin jucării?

N-aţi vrea să fie din nou,
Acele vremuri... ghiduşe?
Să mâncaţi pâine cu ou,
Marmeladă, corcoduşe?

Să-i gustaţi bunei aluatul,
Pe furiş, pus la dospit?
Să vă certe: "Nu am altul!",
Voi să râdeţi, chicotit?

Să furaţi din cuibar, oul,
Să vă temeţi de gâscan?
Să goliţi, flămânzi, platoul,
Păstrat pentru... "noul an"?

Să vă murdăriţi hăinuţa,
Jucându-vă prin noroi?
Şi să vă umpleţi mânuţa,
Cu fructe zemoase, moi?

Genuchiul să vi-l juliţi?
Să plângeţi de supărare?
Tot crescând, veţi fi uimiţi,
Că viaţa doare mai tare...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!