Prospect de iarnă

frigul are ceva fascinant
în văile de ape piatra
îşi strânge muşchii într-unul rotunjit
şi murmură
fără nici o întrebare dansul priculiciului
câinii muşcă din pământ
ce-ar putea spune când trag sănii
şi muşcă din pământul îngheţat
cum să-l apere
nu-l înţeleg
şi n-au făcut niciun legământ
cu lumea
ce consumă iluzii cu dinţi mai albi
gătită cu rochiţă scurtă şi fundiţe în păr
mlaştina e onestă până la capăt
ca un demiurg conservă istoria
aruncă mânuşa pune pariu pe viaţă
melci se nasc în adânc
oamenilor le mai aparţine corpul
un cactus
dintr-un boţ de lut pierdut într-o sahară a memoriei
s-a lucrat îndeajuns la masca ascunsă
în iarnă
vom purta una de oxigen sau una de chirurg?

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhimedică

străină de impactul efectelor
pasărea
îşi leagă aripile cu lanţ de o inimă omenească
într-o lecţie de zbor îi trage în afară corpul
din adâncuri de ape tulburi
pavate cu pulberi de pe coifuri şi feţe de învingători
rămâne amprenta
unei statui de zeu al bucuriei
mai căutând încă fericirea pământească
în acele clipe ce strâng
tot posibilul

neostenit să-l reînvie
în ultimă instanţă e luat la întrebări
actul final un amănunt ţâşnit
din simţire
sau din întrebare
sau din sminteală
sau din naivitate
în febrile clipe de căutări în murire
a celor câţiva stropi de nemurire reală
trăire cerească pe pământ

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrapunct

apele curg
ca totdeauna se revarsă peste margini
tacit melci se nasc refac paradisul vieţii subterane
lumea-i pe muchie de cuţit
nimic nu-i sperie pe melci în adânc
fantome din trecut mai apar din când în când
să vorbească de nobleţe de o supă de orez a la Trieste de muzica lui Berlioz
şi totuşi nu mă înşel
este ziua zborului
nu mă întreba cum pot crede în povestea
fantomelor sunt nişte infatuate
vedeniile astea nici albe nici negre trebuie puse la punct
un melc şi o plantă smulşi din abis
contrapunct
în vârful unui copac ar fi de ajuns
pentru un alt început

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se nasc fără dinţi, fără păr şi fără iluzii. Iar de murit mor la fel: fără dinţi, fără păr şi fără iluzii.

citat celebru din Alexandre Dumas
Adăugat de ana cucu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie, spune mamei să mă ierte, sunt o poamă rea,
pe care o aruncă cine muşcă din ea;
lacrimi din ochi ca dintr-un burete i-am stors,
firul oftării pe buze s-a tors.

catren de Emil Botta din Post Ludum
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de întrebare

Ce este clipa într-o veşnicie
Şi ce-i o picătură-n ocean,
Ce este-o viaţă şi ce va să fie,
Ca parte-a Universului noian.

Ce este o bucuria într-o tristeţe,
Şi-un vis, acaparat de-un gând avar,
Ce este o imensă frumuseţe,
Salvată de-a urâtului calvar.

Cum e cu adevăru-n nedreptate,
Cum e să lupţi cu morile de vânt,
Sau cum iubirea fără pietate,
E-adesea întâlnită pe pământ.

Sau câte primăveri topit-au iarna,
Crestând în blana-i mii de ghiocei,
Sau cum să facem să-ntârzie toamna,
Cu-a ei îngălbeniri prinse-n cârcei.

Cum e cu dorul de imensitate
Şi ce-i imensitatea fără noi
Cum să păstrezi întreaga entitate
Pe vremurile grele de război.

Ce e şi cum: de unde, până unde,
Cât va dura al vieţii noastre cânt,
Noi nu vom şti, nu vom putea răspunde,
Enigmelor ţinute-n legământ.

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu eşti tu, iubita mea...

Un suflet vine în astă lume
O părăseşte fără a spune când şi unde
Provine dintr-un infinit imaterial
Şi merge-ntr-altul ce pare ireal

Am crede că ne aparţine
De când ne naştem, până dispărem
E doar o simplă închipuire
Dar continuăm să tot sperăm

Sufletul ce îl primim în dar
Este al nostru, cu titlu temporar
În ziua când închidem a vieţii meditaţie
El va pleca, într-o cu totul altă destinaţie

Să nu uităm de el în astă viaţă
Va fi în lumea care vine doar o prefaţă
Să nu îi dăm motive de îndoială
Să nu-l lăsăm nicicând să moară

În zborul lui spre alte zări
Noi suntem simpli pasageri
Nu căutaţi să-l deturnaţi
Încrederea în sine să i-o luaţi. 
Vine o zi când vom pleca cum am venit
Fără nimic din tot ce am primit
Ce ai putea să iei din astă viaţă
De mergi prin câmpuri verzi cu soarele în faţă

Atunci eşti fericit cu adevărat
Şi chiar de mai avem de aşteptat
Un singur lucru eu te rog, nu mă uita
Sufletul meu eşti tu, iubita mea

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busola nu-i de vină

O parte a lumii nu lasă nici o scrisoare în urmă-i,
nu de altceva, fără nici o aluzie,
însă că ar citi-o cealaltă parte a lumii şi ar muri de ruşine,
nu-i decât o iluzie. De fapt, lumea nu mai citeşte nici o scrisoare.
Nu se mai poartă busolă în buzunare.
Scrisorile, lumea le aruncă. Nedesfăcute. Sau le ia cu ea
pe tărâmul drept, în buzunarul de la piept,
în locul busolei absolute,
să nu-i ierte bietului obiect,
nici de-i cu argint poleit, adevărul închipuit.
Cum să arăţi numai nordul?
De ce nu sudul, muşchiul uscat pe trunchiul bătrân,
sau galbenă iedera verde?
Nimic limpede nu se vede. De ce să descrii nordul,
te întrebi, limpede, după umbra unui băţ la amiază,
când ar părea totul mai simplu prin perifrază?

Nu nordul, nu întinderi de frig, nu pământul ud,
acum, soarele bate numai din sud. Asta e tot. O vastă reţea de fum,
de ironii, un fel de iederă atinsă de frig, pătată de scrum.

Nu m-am dezvaţat să mă dezbar de obiceiuri, de teorii - pentru unii, acre -, nici de a distinge nordul între simulacre.
Astăzi, în această veşnică iarnă, cum şi ce se mai poate distinge?
Niciun vis nu se poate atinge.
Asta e tot. Busola nu-i de vină, nici nordul însuşi, fără torţă în mână.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din adânc

se-ntoarce cu faţa la lună nouă
şi spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat

limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul e pe câmp

A îmbrăţişat pământul
Şi l-a sărutat,
Că îi e aşezământul
De unde a plecat.

Roua din ceruri coboară,
Aburii ies din pământ,
Şi tot ca odinioară
Ţăranul e pe câmp.

Vrea ca să înfrunte vântul,
Că el aşa e deprins.
Îl va răcori pământul
Când arşiţa s-a încins.

A făcut un legământ
Pentru veşnicie,
Să lucre acest pământ
Până cade-n glie.

Are şi un jurământ
Către moşii lui,
Că va scoate din pământ
Bogăţia rodului.

Iar când pământul îl cheamă
Lasă la copii cuvânt,
De muncă să nu se teamă.
Să scormonească-n pământ!

Că în pământ vor găsi
Elixirul vieţii.
Astfel vor putea trăi
Precum zorii dimineţii.

poezie de Dumitru Delcă (27 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faguri în zumzet

Tot ce am fost
s-a circumscris în trupul fragil
şi locuieşte cu ceea ce scriu.

Cerul ne încape pe toţi
sub arcul blând al puterii divine
unde pământul musteşte în palmă, bujori
şi-şi pune sub limbă seminţe roditoare.

Pe întinsul rotund lumina soarbe întunericul,
unghiuri de foc se ascut.

Din ape curcubeele se ridică peste păduri
şi muşcă din ecoul ascuns
lăsându-l de pază.

Faguri în zumzet
îşi aşează mierea la odihnă.

Trezite din somn
ecouri din adânc
se pierd de cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele, una câte una, muşcă din floarea frumuseţii.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desenez sentimente cu nepriceperea unui zugrav

încerc să dau culoare gri-ului
acest amestec de cer şi pământ
apoi cu o daltă în loc de penel
strivesc în piatră nedumerirea
într-o disperată dorinţă de a sculpta dorul
dar stânca devine lut de început
iar mâinile acestea tocite de olar
cu pretentii de demiurg
se zbat între două ape

nu-mi mai ramâne decât dansul cu noaptea
într-un fel de vis din care mă trezesc copil
apoi din râsul
din plânsul
din dorul meu
sau poate din iubirea de a fi
s-a născut pentru a infinita oară
cuvântul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu s-a-nchis în sine...

Trec prin chinuri şi blesteme mă înjunghie satanic,
Răscolesc prin mine, Doamne, nu găsesc niciun cuvânt,
Să-l aşez pe răni de ploaie, mă scufund ca un Titanic,
Muşcă iadul flori din mine şi le-ngroapă sub pământ.

Nu-mi descântă vrăjitorii.'S mai nebuni decât nebunii,
Rupând vraja de pe lună în bucăţi de relativ.
Cum să-i pese de iubire pietrei din coroana lunii,
Când nu ştiu să-i cos lumina nici pe frunte, nici pe tiv?

Şi-a făcut zădărnicia cuib în ruga din altare,
Evanghelia-n amvoane se târăşte printre şerpi,
În vecernii nu se-aprinde, încă, nicio lumânare
Şi mi-s îngerii, de raiuri şi de zboruri, astăzi, sterpi.

Dumnezeu s-a-nchis în sine, scrie poezii pe sânge
Şi le-aruncă-n patru vânturi, plouă roşu şi candid;
Orbu-n umbre de-ntuneric, le ascunde şi le strânge,
Anulând cu doar o clipă, înc-un act de suicid.

S-a oprit la o răscruce timpu-mpovărat de goană
(Nu-i odihnă de vânzare, nici hotel de-nchiriat).
Mai aleargă o secundă, rătăcită ca o toană-
O reminiscenţă vie dintr-un tren avariat.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire antigravitaţională

Iubirea într-o zi ne va scăpa
De pământeasca cruntă gravitaţie
Şi-n cerul necuprins ne va purta
Cu forţa ei divină de atracţie.

Prin galaxii ne vom plimba uşor,
Mereu în imponderabilitate,
Privind vrăjiţi la marele decor
Creat din vid pentru eternitate.

În Universul vast, nemărginit,
Vom fi uniţi ca stelele binare,
Nu va mai fi nici nor, nici asfinţit,
Ci doar lumina noastră călătoare.

Nimic în cale nu ne va ieşi;
Asteroizi, meteoriţi, comete,
În găurile negre vor sfârşi,
Fiindcă iubirea vrea să ne desfete.

Şi-n cer vom face sacru legământ,
Fiind pătrunşi adânc de fericire,
Ca într-o altă viaţă pe pământ
Să ne lăsăm purtaţi iar de iubire.

poezie de Octavian Cocoş (18 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul

N-a prea observat
Când a pierdut prima literă.

A continuat să vorbească,
Ocolind cu grijă
Cuvintele
Care cuprindeau acea literă.

Apoi a mai pierdut una,
Mi se pare pe A.
Soarele, Luna
Au rămas pe dinafară.

Şi încă una,
Fericirea, iubirea
Au început să nu-l mai înţeleagă.

Litera de pe urmă
I-a rămas înfiptă într-o silabă,
Ca un dinte obosit.

Acum aude, vede,
Dar nu mai are cuvinte pentru viaţă,
Formată în cea mai mare parte din literele
Pe care le-a pierdut.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o viaţă ce se vede şi o alta, necunoscută celorlalţi, ce ne aparţine întru totul. Asta nu înseamnă că una este morală şi cealaltă nu, sau că una este permisă şi cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din când în când, scapă oricărui control, trăieşte în deplină libertate şi în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o seară pe săptămînă, sau o zi pe lună... Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina împrejurărilor, va descoperi într-o bună zi, cu surprindere, că nu s-a întâlnit niciodată cu el însuşi.

Nina Berberova în Trestia revoltată (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţi exterrice

De-aş fi vizitator 'n planetă nouă
Aş avea sigur multe întrebări;
De ce-ar fi gazdele nu una, două
Şi pentru ce atâtea tevatură, alergări?

N-aş înţelege cum deşi-s la fel
Şi unii-i pedepsesc pe alţii inutil
Când loc e-un singur şi eternel
Nu-l au... O iau mereu din stadiul de copil!?!

Mai grav, n-au toţi aceleaşi daruri
Şi le fac tocmai cei ce n-au
Consumând clar de zi până ce staruri
Le luminează-n puncte dragoste, ce dau!

Ciudat, adesea se adună-n gloate
Şi scot straniu de sunet, dau din mâini
Pentru câţiva sau unul; venerându-i poate
Sau se-nfruntând s-aibă mai multe pâini?

Şi cum dispun de surse, am făcut contul;
Că nici nu-i necesar atâta zbucium,
Căci tot le e foarte scurt şi-s doar acontul
De-o lume... Ce-alertez c-un lemn, ce-i zice bucium!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt fulgi de zăpadă

şi viaţa asta e o iarnă continuă cu mici variaţiuni de Paganini numite primăveri
sunt momente când fulguieşte mai puternic ca după un război sau o calamitate
dar sunt şi zile când nu mai cade nici un fulg de om de zici că suntem în deşert

am obosit să tot număr câţi fulgi de nea vin şi câţi au plecat
văd goluri greu de suportat şi nămeţi de nesimţire
iar prostia îşi strânge resemnată armatele la rigola istoriei

jur Doamne că nu am pierdut nici un cuvânt din câte mi-ai dat
am trecut prin deşert şi am pierdut lacrimi fără număr
şi- am fost rătăcitor pe marea suspinelor strângându-le-n siajul zilei

oamenii sunt fulgi de zăpadă cu tot frigul singurătăţii strâns în suflet
îi vezi purtaţi de vânturile istoriei dintr-un noian în altul
şi te întrebi de unde atâta tărie şi cum de nu li se pierd visele

să nu mai numeri fulgii de zăpadă. lasă-i să-şi poarte singuri de grijă
la recensăminte vor şti să se adune şi să se scadă din taxe
şi cine nu pune cruce pune degetul pe rana statisticilor inutile

oamenii de zăpadă nu cresc în pom, ei trebuiesc rostogoliţi
avalanşe ce întăresc rădăcinile primăverilor

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În temniţă nu-l aruncaţi...

(Inspirată după poezia "Nu-l pedepsiţi" - Florin Tudoran)

În temniţă nu-l aruncaţi,
S-aibă apă şi mâncare...
Vă rog, mamelor să-l daţi,
Să-l taie, să-l frece cu sare.

Să-l ţină-n cuşcă, animalul!
Cu lanţuri la picior şi gât,
Sătul, să îşi ceară finalul,
Dar să nu scape cu atât!

Să îl jupoaie în reprize,
Fâşii, fâşii până la os,
Iar Alexandre şi Luize,
Să râdă la libidinos.

Să simtă şi el, ticălosul,
Chinul săpându-i adânc,
În carnea slută, şi mirosul,
De moarte şi de pământ.

Să i se dea în loc de hrană,
Bătăi cu biciul, ca-n trecut,
... Lovit de fiecare mamă,
Ce-şi are puiul scrum făcut.

Să-i fie smulse, câte unul,
Degete cu gust de sânge,
Să simtă din plin "nebunul",
Cum tot corpul i se frânge.

Să-i fie smulse, fără milă,
Mâinile, cu os cu tot,
Ca nici o altă copilă,
Să nu mai piară-n râul Olt.

În temniţă nu-l aruncaţi,
Căci puşcăria e prea blândă
Vă rog, mamelor să-l daţi,
Morţii, pe bucăţi să-l vândă...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobai ...

Suntem cobaii unei istorii ce-n zbor trece.
Se fac experienţe pe noi, cu sânge rece.
Chiar dacă de milenii, eşti urgisit de vremuri
Şi pentru-a ţării glie va trebui să tremuri,
Va triumfa momentul să învăţăm vreodată,
Din propria greşeală, adesea repetată?!
Mi-aş pune chezăşie şi capul meu în ţeapă,
Că vom răzbate-n timpuri, cum trece gâsca-n apă.
Chiar un pariu aş pune pe viaţă şi-o ţigară,
Că 'geaba toţi strămoşii în lupte-au fost să piară.
În vremile tihnite sau de profundă criză,
Ce peste noi trecut-au, repriză cu repriză,
În meciul nostru crâncen cu lumea, în istorii,
Nicicând în astă lume nu vom împărţii glorii.
Nimic nu învăţat-am, o pildă nu se prinde.
Istoria şi lumea şi viaţa ne surprinde.
Chiar pregătiţi de moarte dacă am fi cu toţii,
N-am învăţat o iotă din viaţă, ca netoţii.
Prizonieri în lume cât s-o roti pământul,
Sub ţări ce au putere şi ne-asurzesc cuvântul,
Plecat vom ţine capul, ca săbii să nu-l taie,
Umil, şira spinării mai mult se încovoaie.
În lumea răvăşită de răscolirea-i crudă,
Rămâne doar credinţa să izbândim prin trudă.
Prin muncă şi sudoare vom înfrunta calvarul,
La fel cum peste veacuri răzbit-a şi stejarul
Şi codrul ce e frate, aşa precum se spune,
De la-nceputul lumii cu-ntreaga naţiune.
Dar de aceleaşi vremuri s-or repeta într-una,
Cum soarele răsare pe cer întotdeauna,
Mi-aş pune chezăşie şi capul meu în ţeapă,
Că vom răzbate-n timpuri, cum trece gâsca-n apă.
Istoria se repetă o dată şi-nc-o dată,
Iar fruntea mea rămâne mereu îngândurată...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!