Dimineaţa devreme

Ceva care nu a mai fost niciodată,
care este acum
şi care apoi, iarăşi, nu va mai fi,

căruia îi sunt observator
(observator care, de asemenea, nu va mai fi) –
dar care observă parcă din eternitatea
cea fără de timp
momentul de acum:

vânzătorul care a încheiat o afacere,
femeia tânără care l-a plătit,
fetele de liceu cu buze roşii, îndrăzneţe, un pic timide,
fetele de la ghişeu în pauza pentru cafea,
barbaţii macho;

toţi bătând maşinal
apa în piua celorlalţi,
inconştienţi de mâna timpului

care face ca toate lucrurile să dispară, să pălească,
să cunoască schimbarea.
Iar ei trăiesc astăzi ca şi cum sunt eterni,
deşi sunt aici doar pentru o zi.

Iar eu observ – şi sunt ca ei
doar pentru o zi.

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara este aici dar nu lucrurile nu sunt cu nimic mai bune

primăvara este aici
dar nu lucrurile nu sunt cu nimic mai bune

omul pentru care nu există tratament nu poate schimba
faptul că va muri
femeia lipsită de frumuseţe
este cu un an mai bătrână
asta-i ceea ce eu aş numi " insultă peste rană"

cineva care a aşteptat şi-a tot aşteptat
a sfârşit prin a deveni nebun
incapabil să înfrunte curgerea timpului
cineva care a trăit o viaţă trepidantă
va sfârşi bolnav fără leac
toate se întâmplă din cauza zbuciumului neîndurător

pentru cineva prăbuşit adânc în depresie
glumele sunt o completă pierdere de timp
iar pentru un idiot
cel mai sincer sfat este o completă pierdere de timp

când cineva deja departe pe drumul către dezastru
ajunge în vârful stâncii
se va arunca în hău
fără cea mai mică ezitare

poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna din vis

Aş vrea să ştiu pe care parte sunt
în visul cu o apă ce desparte
tărâmurile vii de cele moarte
şi drumuri în destinul ce-mi înfrunt.

Nu pot s-aleg şi simt că, singur, eu
sunt de o parte, dar şi de cealaltă,
în clipa-n care, mâna ce mă saltă,
e cea pe care-o-ntind când mi-e mai greu.

Iar timpul pare,-n vis, un infinit
în care nici nu mor, nici nu trăiesc,
ci doar aştept lumina s-o zăresc.

În viaţa-n care multe-am împlinit,
e doar un vis prin care mai păşesc
cu mâna-ntinsă, parcă a cerşit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemă de liceu, rămasă nerezolvată

Unii poate ştiau dinainte,
dar eu în liceu am aflat că toate lucrurile sunt făcute să se atragă unele pe altele,
pământul cu soarele, luna cu pământul, fetele cu băieţii.
Iar pentru mine, problema atracţiei mele din liceu, suna cam aşa:
Dacă eu, care sunt poziţionat aici, exact la mijlocul pământului, pe paralela de 45 de grade,
înmulţesc, atracţia mea către stele, cu 6400 de km, raza medie a pământului,
voi crea un cuplul care să rotească pământul în jurul propriei axe,
În problema asta, cu mişcărea de spin, teoretic, lucrurile mergeau la fel de bine şi până să fiu eu implicat.
Dar practic doar după ce toată povestea asta a intrat sub autoritatea mea,
acum eu pot să le demonstrez cu exactitate tuturor, că pământul face o rotaţie competă fix într-o zi şi o noapte,
cu precizarea că, pentru a putea înţelege efectiv, de ce lucrurile stau aşa,
este esenţial ca toată lumea să înţeleagă încă de la început, cine sunt eu în această problemă.
Pentru că eu, din rezolvarea pe care am elaborat-o, în baza unor formule doar de mine ştiute,
am înţeles că orice aş face de acum înainte, voi fi influenţat de astre.
Şi pentru asta, toată viaţa, a trebuit să iau lucrurile la modul cel mai serios
şi să mă dedic excusiv relaţiei mele speciale cu stelele,
să nu se oprească pământul, la cât e de mare
şi să putem avea, zi şi noapte şi iar zi şi iar noapte...

Numai că între timp, au mai apărut şi alte probleme, adiacente.
Pentru ele, mi-am căutat profesorii să-i întreb cum să le rezolv, dar nu i-am mai găsit.
Adica i-am găsit, plecaţi demult către cele veşnice.
Aşa că, nemaifiind ei, nu-mi mai rămâne decât să-mi caut colegii,
care poate, unii din ei, au fost mai atenţi la lecţie.
Nu vreau să par schizo,
dar având în vedere rolul meu esenţial în echilibrul fragil al pământului,
e posibil oare să pot să mă mişc, fără să creez vreo problemă de natură globală?
De genul, să modific raportul zi/noapte, sau să imprim vreo abatere de la traiectoria pământului?
Şi să mă duc până la toaletă.
Pentru că de fapt asta e problema, mă cam trece...
Şi ceva trebuie neapărat să fac şi nu ştiu cum ar fi mai bine să procedez.

PS
În tratamentul aburelii nu există medicamente, exista doar leacuri.
Din cauza asta, puţini se mai videcă.

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lecţii ce-ar trebui ştiute de cum ne naştem. Şi teme fără de care viaţa ar fi fără savoare. Dar mai ales, sunt zile în care punem tot raiul "scăpat" din cer. Doar ACUM trăieşti, mâine e doar un posibil "mai bine" zilei de astăzi...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoriile nu sunt altceva decât nişte afaceri ale politicienilor şi preoţilor, nişte încătuşări la care oamenii aderă de bunăvoie. "Jurăm în faţa ofiţerului de stare civilă credinţă şi dăruire partenerului de viaţă..." - este o insultă adusă iubirii! A aduce iubirea în faţa preoţilor sau a politicienilor este cel mai urât lucru pe care îl poate face cineva; de fapt, este o crimă de neiertat. Iar asemenea legăminte sunt complet stupide: "Suntem de acord să ne căsătorim şi promitem că nu ne vom despărţi şi nu ne vom înşela niciodată." Nu înseamnă prin aceasta că punem legea deasupra iubirii? Legea este doar pentru aceia care nu cunosc ce este iubirea. Legea este pentru cei care sunt orbi, care au uitat limbajul inimii şi trăiesc doar prin comenzile minţii.

Osho în Iubire, Libertate, Solitudine
Adăugat de Adriana Georgiana Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt bărbatul...

Toate lucrurile se destramă-n timp,
Doar amintirile nu vor să moară.
Am ajuns deja la vârsta bătrâneţii;
Fetiţa mea este o tânără doamnă,
Dar în mintea mea e tot un copil.
În mintea mea sunt încă un om tânăr,
Care va face lucruri interzise,
Care va accepta toate provocările
Care va trece dincolo de toate limitele,
Care va arunca grijile în aerul însorit al zilei,
Căruia-i place să treacă prin foc.
Eu sunt bărbatul care spune copilului său:
Ai grijă... ai grijă... ai grijă...

poezie de Autor necunoscut – India?, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început, când eşti tânăr, mergi la discotecă şi îi judeci pe cei care nu trăiesc aşa cum o faci tu. Bătrânii sunt plictisitori, cei de vârsta ta sunt fraieri că nu îşi trăiesc viaţa. Apoi, îţi faci o relaţie şi o familie. Tinerii care pierd vremea în discoteci sunt proşti şi nu înţeleg ce este cu adevărat important în viaţă. Apoi ajungi bătrân şi cei tineri sunt retardaţi pentru că aşa e "tineretul din ziua de azi". Până la urmă singurul prost e ăla care judecă fără să înţeleagă că fiecare om se află într-o etapă a vieţii ce trebuie onorată şi respectată, şi nu judecată. Ce e bine şi important pentru tine, probabil e doar pentru tine şi nu eşti cu nimic mai bun doar pentru că eşti la o anumită etapă, diferită de a altora.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută să nu mai cauţi, ci doar observă fiinţa infinită ce se arată în absenţa gândului. Chiar şi gândul "eu" – căutătorul - cu care te identifici apare în conştiinţa infinită şi fără formă care o eşti. Caută să nu mai cauţi, doar astfel căutătorul îşi va găsi sfârşitul în pacea care este reînceputul eternei tale veşnicii. Şi ea, pacea este dintotdeauna Aici. Cel care caută este gândul care pleacă din această clipă să îşi găsească sfârşitul în următoarea. Dar în prezenţa, graţia Gurului, Sinelui, gândul îşi găseşte sfârşitul chiar acum. Guru nu te pune să cauţi nicăieri, nu te trimite într-o nouă călătorie spirituală, el îţi arată prin propria lui Prezenţă, născută din Absenţă că şi tu eşti Acasă chiar acum, iar gândul care caută este doar un veşnic pribeag ce trebuie abandonat graţiei de "A-Fi" chiar în această clipă! A recunoaşte că niciodată nu ai fost gândul înseamnă a fi veşnicul Sine. Nu poţi face absolut nimic pentru asta, poţi doar abandona orice facere Pentru asta. Tu eşti viaţa, Sinele care există etern în această clipă, şi nu rătăcitul gând ce mereu apare în ea şi caută ceva. Doar clipa de faţă o ai tot timpul, dar mintea îţi spune că ai rătăcitul ei copil gândul care apare şi pribegeşte în ea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întregul sistem educaţional şi profesional de formare este un filtru foarte elaborat, care doar înlătură oamenii care sunt prea independenţi, şi care gândesc singuri, şi care nu ştiu cum să fie slugarnici şi aşa mai departe - pentru că ei sunt disfuncţionali pentru instituţii.

citat din Noam Chomsky
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU VREAU...

Eu sunt venit din stelele căzute
Şi mi-am pierdut menirea de-a fi sfânt,
Când am văzut doar suflete pierdute
Cum se-nfrăţesc cu dracii pe pământ;

Eu sunt acum un înger cu o armă
Şi loc nu am de-ntoarcere în Cer;
Răspund prezent când zorii-mi dau alarmă
Şi vieţii demne-i sunt un grănicer!

Urăsc acum, cum nu îmi este datul,
Pe toţi urmaşii Iadului din voi
Şi gata sunt să mor de gât cu statul
În care dracii-au devenit eroi

Acum sunt doar un înger fără minte,
Pe care Cerul însuşi l-a uitat,
Dar voi s-aveţi un adevăr în minte:
Eu vreau să pier poet crucificat!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi această nefericită oglindă care are acum imaginea ei (a Cordeliei), dar n-o are şi pe ea, care nu-i poate păstra chipul în ascunzătorile ei tainice, smulgând-o vederii lumii întregi, căci nu ştie altceva decât s-o arate altora cum mi-o arată mie acum! Ce supliciu pentru un bărbat dacă ar fi în locul oglinzii! Şi cu toate acestea, nu sunt oare destui bărbaţi care au întru totul trăsăturile oglinzii? Care nu posedă nimic decât în momentul în care arată altora, care nu sesizează decât aparenţa lucrurilor, iar nu substanţa lor.

Kierkegaard în Jurnalul seducătorului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul Acesta este un tărâm fără gânduri, fără cuvinte şi deci implicit; FĂRĂ CĂI. Orice cale e doar o capcană care te trimite de aici un pic mai încolo, la Sfântul Aşteaptă al minţii şi devenirea lui înlănţuitoare. A crede că mai ai nevoie de ceva, pentru a fi Sinele e cerşetorie, nu evoluţie. Tu poţi fi doar Sinele, doar Sinele e real, mintea şi toate creaţiile ei, inclusiv persoana DE ZI, care crezi că o eşti, sunt ireale. Atâta timp cât cauţi sau urmezi o cale, cauţi devenirea şi nu Sinele.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ajuţi oamenii... este o afacere riscantă. Fii pregătit să-ţi încasezi "răsplata" aproape imediat după ce investeşti dăruire, efort, timp şi dragoste; le deschizi o uşă a cunoaşterii prin care multe resurse preţioase pot intra în vieţile lor îmbogăţindu-le, unor oameni care se mulţumesc doar cu privitul, rămânând în pragul ei şi atât; unii te pot "recompensa" chiar şi cu pietre, pe când alţii aleg să fugă rupând pământul. Prea puţini sunt cei care au curajul să intre pe uşă... Lucrurile mari sunt întotdeauna înfricoşătoare pentru acei care nu le cunosc... aşa cum sunt şi cele din lumea nevăzută pentru cei care încă dorm...

citat din Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă eu mai cârtesc puţin, îi spunea inima, o fac pentru că sunt inimă de om, şi inimile oamenilor aşa sunt. Le este teamă să-şi împlinească cele mai îndrăzneţe visuri, pentru că li se pare că nu merită sau că nu vor reuşi. Noi, inimile, murim de frică numai la gândul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut să fie bune şi n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite dar au rămas pentru totdeauna îngropate în nisip. Pentru că atunci când se întâmplă aşa ceva, suferim îngrozitor.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fricile pe care le ai acum şi care îţi dirijează multe comportamente sunt închisoarea în care te găseşti acum. Doar că aceste frici sunt iluzorii. Când te eliberezi de frica de a pierde ceva, ceva ce până la urmă nici nu îţi aparţine, poţi să fii liber să faci orice îţi doreşti. Odată ce faci asta, nu vei mai putea trăi în frică pentru că libertatea e starea noastră naturală.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Înţelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors şi celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Ştiu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecţii se învaţă mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Ştiu încotro mă-îndrept, ştiu şi calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eşecuri,
Ci doar ocolişuri prin Pădurile Înţelepciunii.

poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!