Infinitul din ore

Mai cad cu infinitu-n ore născut de-acel moment mereu
Şi prăbuşesc în foc trezirea secundelor fierte în greu...
Ai printre patime cernute doar frământări, ce îngheţau,
Şi-n jurul meu însingurate iluzii tulburi se-nălţau.

În primăvara firii tale îmi duci ispite-n umbra mea,
Suave-s clipele femeii când ţipă-n simţ suflarea ta.
E noaptea ondulata mască ce se trezeşte din impas
Şi fulgeră topind sincope trezind trădarea ce-a rămas.

E chipul tău un legământ, beţie adâncă-n somnul viu,
Când luna doarme parfumată pe străzi de mai cu chip pustiu.
Îşi pune cerul patrafirul, adânc urcând treaptă cu treaptă,
În întuneric cugetează, cuvinte-n gânduri ramuri poartă.

În depărtări hipnotizată priveşte-o geană călătoare,
Pe puf de nori cu ochii tăi şi clipe rupte din petale.
Şi ceasul bate-n stele vise, şi-n latergie curge timpul,
Pulsează veghea ce măsoară în ritmul cordului descântul.

Magnetic mă întorc şi fumeg, lumină cazi în pas cu pas,
Natura-mi zboară-n fierte basme, amestecândule în glas,
Şi-n vidul dinapoia mea în bolţi vârtejuri se revarsă
Când răstigniri, banale-n trup, deliră-n starea ta trupească...

Anost arde nemărginirea umbrele reci de stea polară,
Prin noapte,-n subţiate raze, curg frunzele pe ram cu ceară.
În fantomatic cer colindă haiduci pe-oceanul solitar
Şi-n rătacite drumeţii bat orizontu-n vânt hoinar.

Zâmbesc stafiile din munte străpunse-n moabita Rut,
Pe ţărmul zilelor vândute şi-ard veşnicia din sărut.
Răsari fiorii norilor plinbându-ţi umbra plutitoare,
În taină pactul îl semnezi? Doar eşti năluca umblătoare!

poezie de Aurel Petre (5 iunie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pe treapta viselor

Când primăvara-n muguri părea că se deşteaptă
Şi vârfurile ierbii-ncepeau a se-nălţa,
Din scara de-anotimpuri, s-a scufundat o treaptă
Şi s-a trezit pământul acoperit de nea.

Pe câmpurile albe, abia întorşi, cocorii
Ar vrea să-nceapă dansul, dar paşii obosiţi
Mai lasă doar în gânduri şi-n ochi speranţa-n zorii
Cu nori plângându-şi soarta, de Soare copleşiţi.

O noapte friguroasă, încet-încet, se lasă
Pe lumea cu o treaptă căzută în trecut,
Prin ceruri se mai stinge o lacrimă aleasă
Din miile de stele ce, încă, n-au căzut.

E, totuşi, primăvară şi-n muguri par să fie
Doar vise care poartă o mare bucurie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumar

Se scurg, din tării, peste ramuri de-arţar,
stropi reci şi grăbiţi să ascundă-n pământ
dureri provocate-n rafale de vânt
pe cerul cu nori din al toamnei amar.

E-o ceaţă lăptoasă de jur-împrejur
şi-n ramuri burează cu ace subţiri
ce-ndeamnă, în seve, să fugă-amintiri
din vremea cu Soare şi frunze-n huzur.

E ud pe alee, şi-n iarbă, şi-n cer,
e recele toamnei, tristeţe, urât,
e-un timp nedorit, nechemat, mohorât,
e ultimul pas din al iernii foaier.

Mai trece-o rafală prin ramuri de-arţar
şi-ndeamnă o frunză la zbor prefăcut
în marea uitare din stratul de lut
al toamnei urâte din luna brumar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote

E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună uşor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie şi spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.

Pace, e linişte, pace
Doarme şi vântu-ntre crini
Noaptea pe boltă-şi desface
Pânza de foc şi lumini.

Apele picură, multă
Caldă tăcere de vis
Îngerii tac şi ascultă
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat liniştit
Bat legănat
Spre răsărit
Bat clopote
Cerul e sus
Clopote bat
Vine Isus.

E ceasul două din noapte
Ruga mi-e plină de dor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună şi mor.

Valul se-aruncă din mare
Somnul din stele s-a dus
Fulgeră noaptea în zare
Vine-ntre îngeri Isus.

Bat clopote
Bat apăsat
Vântul din flori
A tremurat
Bat clopote
Cerul e sus
Fulger în zori
Vine Isus....

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Dă-mi din ochii tăi
Să vadă-albastru din dorul meu căprui.
Şi să-i închid când noaptea
Vorbeşte-a întuneric,
Cu greieri.

Dă-mi din faţa ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Şi s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.

Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Şi să-l cuprind când ceaţa
Luceşte-n întuneric,
Cu umbre.

Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Şi să le-alint când luna
Vesteşte întuneric,
Cu frunze.

Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Şi să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.

poezie de Gabriela Chişcari (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de toamnă

Trec zilele ca picurii puri din bolţi şi retine,
în verigi de decor, visătoare-n curcubeu de abstracţii,
cu oxid în nervuri au viaţa-n rătacire de spaţii,
dar o zi e un pas, e un zbor inocent către tine.

Iar copacii şi-adorm mătasea imprimată pe poale,
cu stelele-n ramuri pe o undă-n pulsare-anonimă,
rătăceşte prin frunze cerul de la inimă,
când emoţia verde foşneste-n ochii tăi, moale.

Beţii colorate cad din poveşti azi pe pământ,
o ultimă tortură asfinţeşte-n durere prin rană,
plutesc amintiri în adierea răzleaţă de vânt,

Din puls stropit de azur sufletul mi-l condamnă.
Păstrez din fiorii de taină al tău cuvânt sfânt,
căci ai chipul flăcării aşezat pe sărutul de toamnă!

sonet de Aurel Petre (17 octombrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea ... căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeţi mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică şi neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Şi aş fi vrut să vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrăţit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără să vreau trecutul,
Când ţi-am văzut în praf de stele chipul,
Şi-n ziua când lucram un colţ de stea
Am hotărât să-ţi vizitez ţinutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore
Şi zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat să-ţi văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

Orologiul bate-n taină, gânduri rătăcesc în noapte,
Albul norilor îmbracă, floarea de salcâm în şoapte
Curg din ochii tai agale, raze de surâs şi soare
Trupul îmbrăcat în valuri, vise cu miros de mare.
Îmi lipseşti.
Mi-e dor de tine şi mi-e dor să mă privesc
În oglina unui suflet unde-n umbră strălucesc
Amintiri şi-o nebunie legănată ca un prunc
În adâncul de păcate cu al lor ecou prelung.

Orologiul bate-n taină, timpul îngroapă trecutul
Aripile cern tăcerea, străbătând domol văzduhul.
Doar imaginea iubirii, aşezată-n rama veche
Îşi anină versul cald, ca o şoaptă la ureche.

Somnul poartă umbra mea, dormi uşor pe-o adiere
Iarba crudă-ţi udă pielea într-o dulce mângâiere
Roua picură pe buze, vântul prinde-ntr-o şuviţă
O atingere firavă, cu miros de lămâiţă.
Îmi lipseşti.
Şi-ţi cer în gânduri, când revii s-aduci cu tine
Asfinţit de dor şi vara prinsă-n zilele senine
Să călătorim în viaţă, prin tăcerea din abis.
Te-am dorit.
Cum Eva-n taină dorea fructul interzis.

poezie de Andreea Palasescu (23 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Îi şopteam la ureche:
- Ia-mi albastrul de-aici!
Mă cufund în el adâncită-n tristeţi
şi mă-nec printre frici
ca ulcica ciobită uitată-n fântâna
din vechi tinereţi!

*

În mare e-atâta culoare vărsată din ceruri
şi-n cer e-atâta culoare din mare!

*

Scântei de lumină îmi curg prin creneluri
ocean de nelinişti ivite-n hotare
şi-un gheizer subţire se zbate
să urce albastru-n cerneluri.

*

Mă strecor prin lumina cuminte
în rădăcina de verde sălbatic
neprihănită ca pleoapa
unui cireş bătrân, fantomatic,
ce-şi curge seva în sus. Şi-nainte.

*
Mai rabd în sângele viu o-ncercare
zăvoare de vise obscure voi pune
în cuiburi rotite de frunze
şi-n aripi de păsări nebune,
în ochi, şi în floare,
în cerul albastru, şi-n marea cea mare!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei de afini

sunt seci cărările spre înaltul tăcut,
prin ploi de atingeri şi priviri în neant,
sunt multe răspântii, prin tine, cer sfânt
dar laşi în puhoaie să curg-adamant.

mocnesti, iar te-aprinzi, tăciunii de ziuă
îi strângi în mănunchi cu umbre de timpuri,
o salbă de şoapte rămase-n preziuă
armură-şi croieşte din noaptea-n arginturi.

răsăritul mă-naltă, îţi simt mâna caldă
un abur mă-mbata, din nou sunt a ta.
eşti mult prea înaltul, acel de-altădată
îţi simt iar iubirea, cum n-am fost aşa.

ai lăsat doar tăcerea, la pândă în noapte
ai trimis mângâierea, ca un sol de cuvânt.
te ascunzi pe cărări şi-n răscruci sfărâmate
dar iubirea mi-o porţi zi de zi, nopţi la rând.

azi eşti steaua ascunsă, ce din nori văl îşi pune
te strecori printre lacrimi ce din cer le arunci
curgi mereu cu dorinţă, dorul meu te răpune,
miezul nopţii îl stingi, mă iubeşti şi te duci.

o liană-nfăşoară cu mătăsuri satine
în strânsori mă cuprinde, te simt c-ai rămas,
mă ridică în -naltul din priviri pân la tine
chipul tău e aici, pământean fără glas.

tu nu-mi spui, nu-ţi deschizi, dar mi-aşterni
să tot urc pe cărări, scanteiri de lumini
sunt cuvinte, ce-ai strâns şi-au topit flori de ierni
şi-n şiraguri preling, pe-ai mei ochi de afini.

urc un pas, mă întorc, rătăcesc, iar te pierd
un balet fără grai, din văzduh clopoţi cad,
ceas târziu, doarme dus, eu încet te dezmierd
răsăritul îmbrac cu-al tău chip în veşmânt de brocard.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lira de foc

Din fiecare coardă deasă
cu un picior mai lung de-un drum
se-ntorc şi pleacă de acasă
flăcări înot spre un alt scrum

Plutesc vâslind adânc din liră
ca nişte bărci cu braţ de pin
şi în privirea mea se miră
acelaşi chip de om străin

Nu doar îmi cântă în grimasă
şi-o face-apoi tulpină-n flori
îmi ia şi chipul de pe faţă
cu tot cu ploaie şi cu nori

Un singur zeu şi-o-ntreagă oaste
îşi strâmbă către mine zborul
iar metronomul care bate
îşi urlă-n pieptul meu tot corul

Fiică de harpă eşti şi-n strofă
întâiul meu din urmă cânt
şi-n litera din vechea slovă
tu-mi eşti şi ultimul cuvânt

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci

Tot sufletu-i un clopot mişcat în vânt pe toarte.
L-auzi printre utrenii sunând în ceasul vieţii,
I-asculţi bătaia moale, a unuia, departe
Şi depărtat în brumă şi noaptea cu drumeţii.

Îl ştii şoptind în zarea durerilor trecute
Şi, drept ecou, răspunde o şoaptă de regret,
Şi suferinţa veche pe cea de-acuma se-ascute
Şi simţi cum vine zilnic ecoul mai încet.

Ţi-ai rechemat grădina din timpuri, deşteptată:
Duminici în câmpie, zorele pe zăbrele,
Cămeşile sumese şi umbra lor curată,
Şi-un zmalţ în geamul casei, din liniştea din stele.

Sunaţi în amintire, voi suflete, pe rând,
Câte-aţi trecut prin mine şi câte-aţi mai rămas,
Câte v-aţi stins de-a pururi şi cărora un gând
Sau licăr de lumină vă ţine loc de glas.

Când sufletele toate de tot vor fi tăcut
Va mai rămâne, poate, un clopot viu la poartă.
Cine-o veni atuncea din vechiul tău trecut
Să sune-n întuneric şi-n timp cu mâna moartă?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea străveche

-"Cât e ceasul de mână"? demiurgul mă întreabă
Pe cer răsare o stea străveche
Închide ochii să-ţi aud bătăile inimii!
Cu urechea lipită de sânu-ţi
Fluturând în dansul sălbatic de tobe şi vânt
Ce mult e de atunci de când boreale
Razele soarelui mă ispiteau!
Un dans şeptar, frate cu focul din trup îmi vorbea din aripă Cerul se amesteca cu pământul
Şoaptele tale cu marea, devenind legământ de iubire
Şi nu am mai dormit îmbătat sau visând ochii tăi
Noaptea mă trezeşte din somn ispita.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te gândeşti la mine

Când te gândeşti la mine şi ţi-e dor,
Din gândurile tale mă coboară,
Sărută-mă... i-atâta de uşor
Şi-n aşternutul moale mă doboară.

Ia-mi părul şi pe perne mi-l răsfiră,
Gustă mireasma trupului de foc,
Eşti ca şi marea care se înşiră
Pe-o plajă goală, când îşi face loc.

Caut obrazul pentru... sărutare,
Pe jar pun pasiunea drept zălog,
E gura ta, cea mai fierbinte, oare!
Sau va rămâne doar un biet prolog.

Dezbracă-mă de vorbe-n mângâieri,
Deschide uşa templului când bat,
Nimic nu-i azi, aşa cum a fost ieri,
Din noaptea asta, parcă-s mai bărbat.

Tine-mă strâns, căldura dă-mi-o toată,
În inimă şi-n pori vreau să te simt,
Adânc pătrund în trupul tau de fată,
Eşti viaţa mea şi nu pot să te mint.

Ca şi nebunii... ne iubim sălbatic,
În noaptea vieţii... ceasul e oprit,
Luceafărul, pe cer, e singuratic,
Amorul... două trupuri... a unit.

Şi dacă risipiţi vor fi fiorii,
Iar patima să o strunim e greu,
La pieptul tău, trezit voi fi de zorii,
Ce adevărul l-au ştiut, mereu.

Doar tu şi eu... în patul ca o floare,
Mi-e dimineaţa dulcele păcat,
Pe trupu -ţi gol mai pun o sărutare
Şi-apoi iubito, iaraşi, am plecat.

poezie de Constantin Triţă din Trubadur prin dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci ...

(Argheziana)

Tot sufletu-i un clopot mişcat în vânt pe toarte.
L-auzi printre utrenii sunând în ceasul vieţii,
I-asculţi bătaia moale, a unuia, departe
Şi depărtat în brumă şi noaptea cu drumeţii.

Îl ştii şoptind în zarea durerilor trecute
Şi, drept ecou, răspunde o şoaptă de regret,
Şi suferinţa veche pe cea de-acuma se-ascute
Şi simţi cum vine zilnic ecoul mai încet.

Ţi-ai rechemat grădina din timpuri, deşteptată:
Duminici în câmpie, zorele pe zăbrele,
Cămeşile sumese şi umbra lor curată,
Şi-un zmalţ în geamul casei, din liniştea din stele.

Sunaţi în amintire, voi suflete, pe rând,
Câte-aţi trecut prin mine şi câte-aţi mai rămas,
Câte v-aţi stins de-a pururi şi cărora un gând
Sau licăr de lumină vă ţine loc de glas.

Când sufletele toate de tot vor fi tăcut
Va mai rămâne, poate, un clopot viu la poartă.
Cine-o veni atuncea din vechiul tău trecut
Să sune-n întuneric şi-n timp cu mâna moartă?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu ...

În noaptea grea, când ceasul răsună în cetate,
Eu ştiu că-mi plâng iluzii pierdute în neant,
Că mi-am hrănit orgoliul cu sterpe surogate,
Vândute la grămadă de câte-un traficant.

Când clopotele sună pe limba lor de moarte,
Eu ştiu că-n van se scurge fărâma ce-a rămas
Din drumul meu pe Terra, trecut în paşapoarte
Şi-n timpul care muşcă din ultimul popas.

Când o ciuvică sparge tăcerea întronată,
Eu ştiu că mă aşteaptă strămoşii mei la sfat,
Să le dau socoteală, cu vorba strâmtorată,
Ce am făcut în viaţă şi-n lume ce-am schimbat?!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e să plec, la fiece pas mă-ntorc din cale

Când e să plec, la fiece pas mă-ntorc din cale
Spre tine. Greu purtându-l, mi-e trupul frânt în două...
Sorbind acelaşi aer cu tine, vlagă nouă
Recapăt. Şi-astfel iară pornesc. Dar tot cu jale.

Apoi, din nou cu gândul la bunul drag ce-l las,
La drumul fără capăt şi viaţa-mi trecătoare,
M-apasă deznădejdea, şi lacrimile amare
Din ochii-mi se revarsă cu fiecare pas.

Şi-n trista-mi tânguire, mă roade-o îndoială:
Ăst trup al meu de humă, cum oare se desparte
De sufletul lui - care eşti tu- plecând departe?

Dar Amor îmi răspunde: E-o veche rânduială
Ca omul care arde în flacăra iubirii
Să stea deasupra legii şi în afara firii!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Magia nopţii când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Şi azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viaţa cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Şi prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristeţea-şi cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

Tot ce-i trist e mai departe...
Tristeţea-şi caută cărări,
Pentru vis se naşte-o moarte
Ce-l elimină în zări,

Şi-i pustiu, şi-i fără urmă,
Deja triumfă nalţii nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnuri

Au albit cireşii-n zările-absolute,
Cerul în retină îşi scrie-n memorii,
Absoarbe privirea basme nevăzute
Când se-aştern în noapte roadele visării.

Se lovesc adâncuri, ne-oglindim în ele,
Vorbele respiră pe străzi părăsite,
Secunde veghează printre gene grele,
Răbufnesc în gânduri focuri chinuite.

Tâmplele zvâgnesc în palmele lunii,
În străfund cuvinte se privesc perechi,
Văzduhul sihastru e-n strânsorea mâinii,
Ploi mai cad pe suflet peste lacrimi vechi.

Curg încet petale pe-arcuş de vioară
Şi-n mirosul verde rapsodia zboară!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!