Înţelegere

Nisip în clepsidre, orele torceau
nori albi de nea la tâmpla mea.
Vis de noapte, în leneşa tinereţe
ironie cu imagini glumeţe.
Şi eu ca toţi năucii,
pierdut, căutând cauza metafizică
a trecerii mele
prin nisip de grohotişuri
şi de clepsidre sparte de timp.
Îngăduită putere a cuvântului
semnificaţie oferită
la o anumită etate,
cădere spre eternitate.
Aşa, într-o doară,
o rază a raiului
cuprins de spaima
că n-ajung la ora,
înţelegerii perfecte.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidre sparte

am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit
mirosul nefiresc de frunze moarte
îmi aduce-aminte de tristul sfârşit.

destinul vieţii cu miros de carte
alunecă prin sânge smerit şi spăşit
am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit.

mi-au rămas cuvintele fidele consoarte
cu gust de miere strânsă-n asfinţit
cred că poezia mă va duce departe
mărgăritarul pur a tot ce-am simţit.

am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea cuvintelor

Un chip de nisip
şi mâini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora mea

lichide nechemate pătează
imaginea unei plutiri.
aştept isprăvirea cuvintelor încarcerate-n gesturi.
la fiecare plecare răsare durerea
în timona cu simţurile mele seduse
de metamorfoza unei clipe eterne
venite din gol.

prin oraş cad linii ferate,
uneori sparte ca gândul meu orb,
vorbind încet să nu mă trezească.

ora ta mă apasă ca o piatră.
trec prin jumătăţi diferite
jumătate beznă, jumătate lumină,
descrescând în vechi imagini
ce se destramă-n ora mea de vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măiestria clipelor noastre

Pământul mângâie tangentele timpului
Cu aripi de albi porumbei,
Oamenii curbează orizontul înaltului
În parfumul florilor de tei.

Poetul îndeamnă Floarea Albastră
Să vină la lacul împodobit cu stele,
Scriu cu sânge pe cerul iubirii
Punând în clepsidre nisip şi pietricele.

Pământul mângâie, universul încântă
Sferele invizibile, albastre,
Muzica printre aripi de albi porumbei
Înalţă măiestria clipelor noastre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iarnă

Mâinile iernii,
lângă focul inimii tale,
o uşă spre tristeţe,
rămasă deschisă la plecare.
Ce bine că nu pentru mult,
ce bine!...
Eu trag cu urechea
la inima ta,
în vene gândurile
fac zgomot de nea
ce îmbrăţişază, porniri ancestrale
cu primavara încă în noi.
Aprinde lumina înţelegerii tale...
dă drumul zâmbetului tău!
Îţi promit o descoperire
ce încerc s-o acopăr cu şoapte,
în noapte...
într-o singură îmbrăţişare.
Parfumate sărutările tale...

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncă

Între lumini ascult cum forma sădită,
Dintr-un mit angelic spre perfect
Se regăsise atunci într-un blestem infect
Devenit tacit soarta răscolită.

Sădeam pe-atunci seminţe moarte
Şi nu lăsam nisip să curgă,
Sădeam zadarnic desueta rugă
Unei clepsidre triste a minţilor furate.

Între lumini, petale-ngheaţă în suspine,
Cum se pornesc orele să plângă!
Forme demonice trufaş trupul alungă
Şi totodat' luptând cu al său sine.

Unor comori înşelătoare te-am pierdut
Pe tine, inocent copil de ieri,
M-am pedepsit poruncii când te-a ales să speri
A fi ce erai ieri, atunci când te-ai născut.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghezi

Se lasă peste timp nori de furtună...
Din lacrimi te-am creat, tu, trup de humă!
Iar când spre cer te-ai înălţat, te-ai stins...
Luceafăr, ai apus în zări de vis!

M-ai luat de mână, flacără arzând,
Din lacrimă, în nea m-ai prefăcut
Şi-am nins la tâmpla ta de vis, iubire,
Curgând în râu spumos de fericire.

Râu de lăptoase, albe stele, curge
Sticlind în miere tandră de apus...
Ce scurt acest poem de fericire!
Tu eşti departe şi veghezi de sus!!!!

Iar eu veghez, veghez acum din noapte,
Iubirea care veşnic ne desparte.
Sărut?! Zălog al fericirii noastre...
Pierdut... pierdut în zările albastre...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PAHARUL VIETII

Dar iată anii au trecut,
Păru-i nins şi-i mai puţin
Ne amintim ce-a fost demult
Şi-n tinereţe revenim.

Luptându-te din val în val
Încă din anii tinereţii,
Vezi în cupa de cristal
Umplându-se paharul vieţii.

Vin din urmă ani trecuţi
Sar trepte mari spre înălţimi,
Sfioşi la început, ca şi recruţi,
Puţin câte puţin devin mulţimi.

Ajungând în vârf de piramide
Modelând un vârf ne precizat,
Întorcând apoi clepsidre
Cu un nisip nemăsurat.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea de nisip

scrisă de poetul de nisip
care s-a îndrăgostit
de femeia
de nisip
era scrisă cu creionul
înţeleptului umbră
în fum
urmă de vis
pe nisipul uitat
sub tălpile ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare bob de nisip

Timpul se rostogoleşte
pergamente de viaţă roteşte
în vântul zilelor orele fărâmiţează
memoria veşnică intră-n anafază
şi pulbere de momente va fi,
nisip de clipe va jertfi
în clepsidra inimii.
Fiecare bob de nisip sărut,
să zboare îl las deşi e cerut...
cu timplul mă-mpac căci este al meu...
acum da, mă simt un mic Ptolemeu.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment liric

se scurg în clepsidre picuri de vocale
versul prinde contur veselă că exist
printre litere bătătoresc o cale
pe unde înfloresc irişi de ametist.

mă energizez cu suc de portocale
urc pe un curcubeu cu spirit fantezist
se scurg în clepsidre picuri de vocale
versul prinde contur veselă că exist.

vinul de petrecere din argintii pocale
trezeşte extazul că să nu fiu trist
în piuă stelară strivesc nevricale
să nu slujesc cu gândul un anticrist.

se scurg în clepsidre picuri de vocale
versul prinde contur veselă că exist.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această culoare de moarte

alb în jurul meu ca o ninsoare blând aşezată
acul din braţ mă conduce spre o altfel de lume
pleoapele mi se unesc sub ele circulă un vis cu viteză redusă
mi se pare că intri prin orificiul făcut
în piele îmi organizezi orele care vor să mai vină undeva în timp
spaţiul se contractă se face aşa de mic până dispare
cineva îmi pune o pungă de aer la nas mă aud gâfâind alerg
spre tine un punct în depărtare arde în pumnul unui soare torid
marea se întoarce spre ţărm răzvrătită îşi cheamă oamenii
atâtea femei de nisip călcate în picioare de singurătate
se expun vieţii în colimator trupuri scanate de acest soare imprudent
frământate de uitare ca într-o ilustrată îngălbenită

mi se pare că înoţi prin venele mele ca şi când m-ai căuta
să-mi spui ceva ce doar inima simte prin sinusoidele aparatului
prin somnul care vrea să mă îndepărteze
prin mirosul sufocant de fluide de resuscitare
printre chipuri de îngeri lumini de sărbătoare
n-am văzut lumea mai strălucitoare ca acum
când deasupra mea este un cer cât o lampă chirurgicală

clipocesc vocile sângele meu face loc unor străini
să umble prin el ca prin biblie să afle adevărul
ochii lor nişte stele aprinse să vestească
eu par să fiu îngropată în acest alb de var de halat de zăpadă
tu ai ajuns în sfârşit în inima mea şi îmi laşi un răvaş de iubire
până în timpan îmi strigi sunt aici nu vreau să te pierd

marea aduce marinarii pentru toate femeile de nisip uitate
la ţărm cineva îmi face respiraţie gură la gură

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai lăsat visul drept iubire

trec prin mari trecători, trist, cu oase albe
de memorie-n pagini de nisip fierbinte, nescrise
şi vai, inima pustiului meu cât de tare mă chinuie
căci adânc simt timpul cum trece prin mine

lacrimi picurate-n deşertul visurilor mele sunt urme
de amintiri trecute-n nopţi de iubiri secătuite
acum furtuni se ridică ca semn spre cerul fierbinte
căci au trecut şi poate, cu tine, niciodată n-or să mai fie

dar prin ceţuri de praf şi de pulberi şi-n soare
văd imagini dublate-n unduiri de pure-albastre ape
şi-n alb de zări înveşmântată cu triste-ntise braţe
te văd cum vii, tu, alb-albastră-n veşmânt de iubire

nisipul fierbinte din ochi, încet, începe a mi se prelinge
şi lacrimile de nisip fierbinţi lasă loc la vis, la fericire
încep să uit durerea pustiului de nisip arzător din mine
căci tu nu mai uitat şi-mi laşi, cel puţin visul, drept iubire

poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între dificil şi imposibil se extinde...

Între dificil şi imposibil se extinde
domeniul, întotdeauna-n schimbare. Acolo,
mereu în tranzit, locuieşte omul,
cu privirea scrutând ogoarele
infestate de lăcuste, într-o carne
jumătate vis, jumătate gând, fără nici un reper.
În zid, o floare.
O floare încolţită şi crescută-n nisip.
Nisip care s-a acumulat, odată,
cu mult timp în urmă, cum se acumulează întunericul –
sub un soare, îndepărtat şi indiferent,
într-o noapte făcută din vele întinse
şi iubirea a trei îndrăgostiţi, înainte să fi ars casele şi cărţile.
Nimeni nu ştie cauza schimbării neaşteptate
a culorii pietrelor, a muzicii aerului,
a murmurului dorinţei în urgenţa unei igiene.
Cine-i generos cu el însuşi, acum, după toate-acestea,
gură muşcând din umăr şi pântec lipit de gură:
aceeaşi continuă luptă pentru a găsi drumul, alfabetul, forma?

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aceea şi sunt într-o anumită măsură independent faţă de tine, tocmai pentru că dependenţa trece dincolo de orice limite. Jocul alternativei, ori-ori, este prea mare. Ori eşti a mea şi atunci e bine, ori m-ai pierdut, şi atunci nu e ceva rău, nu-i chiar nimic, nu mai rămâne nici gelozie, nici suferinţă, nici îngrijorare, chiar nimic. Şi asta-i cu siguranţă ceva vicios, să construieşti bazându-te pe o fiinţă şi să se furişeze şi acolo spaima în jurul temeliei; dar nu spaima în legătură cu tine, ci spaima că te-ai încumetat să construieşti aşa.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşează trei grăunţe de nisip într-o mare catedrală, iar catedrala va fi mai dens umplută de nisip decât e cerul de stele.

citat din James Jeans
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul în degringoladă...

Sub copitele de cai, colbu-nghite cu nesaţ, timpul meu cu păr bălai, cu o poftă fără saţ...
Ziua este cât o oră, ora e cât un minut, anul este cât o noapte şi secunda-i de-mprumut...
Bobul de nisip aleargă prin clepsidre de nebun, îl ameninţă furtuna, printre ţevile de tun...
Umbre-nlănţuie lumina, luciferi petrec în iad, în cazane fierbe vina secundarului beteag...
Prind o clipă ameţită de vârtejul unei fugi şi-o aşez în acatiste lângă alte zeci de rugi...
Doar poemul meu scânceşte la lumina unui far, speriat de tentativa unui groaznic adversar...
Se-ntrevede-o ambuscadă, timpu-atacă din senin în altarul de spovadă, unde-ncerc să mă închin...
Nu-l înduplecă vreun înger rătăcit de rai şi nici nu îi pasă că eu sânger printre-atâţia inamici...
Iau un vers şi-l pun pe rană, un cuvânt e panaceu pentru orice fel de teamă... cuvântul Lui Dumnezeu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul de nisip

Am construit un castel de nisip
timp infinit pentru fundament
cărămizi mici
mai mici
tot mai mici
una sub alta
era minunat castelul nostru de nisip
dar a venit un val
să începem iar acest joc estival
răspunde, vreau să ştiu

poezie de Garlonta Gabriela din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!