Prieteni

E-atât de bine să stai întins pe spate
Şi să priveşti dincolo de ramurile verzi, în sus!
Cerul, îmi surâde plin de bunătate
Şi-mi desenează flori albe din nori cumulus.

Soarele sclipeşte cald şi luminos printre
Ghirlandele de frunze foşnitoare
Şi mă sărută ca Mama mea înainte
De-a mă trimite la culcare.

Prin iarba se strecoară vântul ca un gând,
Atingându-mă lin, cu degete uşoare,
Şi, deşi eu nu-l pot vedea trecând,
Îi simt aripile dezmierdătoare.

Am atâţi prieteni nevăzuţi în jur, bag seamă,
Gingaşi precum mătasea unor fluturi peste ape!
Unui copil n-ar trebui să-i fie niciodată teamă,
Oriunde s-ar afla, ştiindu-i lângă el, aproape!

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amici [Friends]

Ce bine e să zăbovesc
Sub un copac, colea!
Cerul zâmbind să îl privesc
Plecat asupra mea.

Iar soarele din depărtări
Prin frunze strecurat,
Să-mi dea ca mama sărutări,
Când mă băga în pat.

Să vină vântul pe furiş
C-o şoaptă de alint;
Căci chiar dacă nu-l văd făţiş,
Aripa lui o simt.

Pe lângă noi sunt mulţi amici,
Chiar dacă nu îi ştii,
Deci un copil să n-aibă frici,
Oriunde s-ar găsi.

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de nori (si nu numai)

Dincolo de nori, stā iubirea
si sufletul meu printre stele...
fluturi albi se joacā cu vântul
si soarele râde...

Te chem din luminā si apā
si noaptea e linā si calmā,
tristetea-i plecatā departe
nici valul nu miscå...

Esti izvor ce tâsneste
printre suflete oarbe si må
joc cu iubirea ce mā prinde
în noapte...

Viata-i ca toamna, bogatā
în roade, dar vântul împrāstie
ziua si noaptea frunzele
moarte...

Îmi place copilul din mine
pe tine, de mult te-am uitat,
la masa întinsā cu vise
e loc de greseli si iertat...

Dincolo de nori stā iubirea
si sufletul meu printre stele
fluturii albi plâng usor
când nu esti tu printre ele!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama

Glas are de ciocârlie
Şi în jur doar veselie
Deşi are mult de muncă
Mereu ştie să aducă.

Unde-i ea râde şi clipa,
Deşi sunt doar atâtica
Unde mama se iveşte
Simt iubirea cum pluteşte.

Când măicuţa e aproape
Precum nufărul pe ape
În lumina dimineţii
Simt mereu dulceaţa vieţii.

Mamă dulce-mi eşti comoară
Lângă tine simt cum zboară
Ode-înălţând bucuriei
Toţi anii copilăriei.

poezie pentru copii de Valeria Iacob (ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul clandestin

crezând că soarele ascuns
dincolo buza dealului
se va juca cu mine
astăzi
am alergat înspre deal
aş fi vrut să mă înveţe
un joc nou dar
în timp ce urcam
am văzut un înger
alunecând din cer
era alb şi trist
părea că e tare bolnav
şi nu avea aripi aşa cum
îmi spunea mama seara
înainte de culcare...

de drag îl port cu mine
şi-i vorbesc deşi între
identitatea lui şi a mea
e mult spaţiu
aş fi vrut să-l îngrijesc
până să-i văd aripile
crescute din umăr

deşi părea interesat şi
fericit la culme de parcă
ne-am fi cunoscut şi ne-am fi
jucat de-o viaţă printre lucruri uitate
mă privea întrebător

trecea prin mine hipnotic...

în tentativa de a merge împreună
a intervenit mama cu
un sărut cald

mă bucur că era doar un vis...

mi s-a umplut gura
de cuvinte şi lacrimi
dar am tăcut...

aş fi vrut să o întreb pe mama
dacă în mine s-au întâmplat
toate acestea şi dacă
îngerul acela va muri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Dacă tu ai pleca...
Răul ar înghiţi sărutul
Simţirea şi nevoia de tine
Recunoscând îndrăzneala de-a iubi.

Cuvintele mele, puţinele...
Întreabă cerul, noaptea, stelele
Pe vântul care se pierde printre nori
Mă pierd şi eu în muzici şi în sfere...

Gândurile îmi muscă carnea
Foşnesc obosite fără sens
Parcă-ar aştepta parcă-ar pleca...
Le mai aud încă glasul sacadat.

Dincolo de orizont de mâine
Şi vagi prezenţe... se voiau prin timp
Dragostea mea persistă dincolo de ieri
Dincolo de îmbrăţişarea promisă ce arde.

Cad clipele albe peste ochii-nduratori
Şi peste trupul meu legănat în lumină
Ard amintirile şi întristările...
Şi patima pe care cu greu am învis-o.

poezie de Teodora Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

E ziua mea şi-mi ninge flori în plete,
când talpa, vârful ierbii, îl sărută,
iar eu colind cărările secrete,
prin labirint, în lumea neştiută.

Îmi pierd privirea-n discul de petale,
când soarele-mi coboară-n palme raze
şi-mi dăruie puterile vestale,
să pot purta pe umeri munţi de fraze.

Îmi rătăcesc auzul printre triluri,
când vântul blând mă mângâie pe frunte
şi-mi dăruie refrene din viniluri,
uitate de un car de ani pe-o punte.

Îmi uit tot dorul greu pe o stamină
ce-şi picură, rar, puful pe-o petală
şi-mi dăruie, în taină, o vitrină,
pictată cu distanţa zenitală.

Îmi las, sfioasă, frica pe o floare
corola ei se-nalţă spre Lumină
şi-mi dăruie, candid şi cu fervoare,
cuvintele nescrise din grădină.

E ziua mea şi-mi ninge lin în suflet,
omătul se topeşte de iubire,
iar poezia-mi poartă-n al meu umblet
imense curcubee de-nrobire.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă

Mi-e teamă că mă uită timpul,
ce curge lin şi plin de dor
Sub mărul verde de astă vară,
Trec clipele cu tine uşor!

O viată avem şi nu ştim bine
Ce facem mâine printre nori,
Mă cheamă gândul despărţirii
Şi-l las să plece printre noi!

Frumoasă eşti ca zâna nopţii
Iubire pleci şi tu din nou,
Rămâi cu mine nu fi crudă
Ca amintirile ce dor!

De mor aş vrea să fiu mireasă
În câmpuri verzi cu maci ce dorm,
Să mă priveşti mereu în fată
Şi lacrimi să-ţi curgă uşor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile dau viaţă lumii de piatră! Primăvara începe cu murmurul firelor de apă, soarele prinde viaţă, pe cer apar primii nori cumulus cu turnuri gigante şi cupole albe. Sus, în căldări, zăpada sclipeşte cu boabe mari, se aspreşte şi devine "fin", chemând schiorii până târziu, în luna mai..

citat din Ionel Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre himere

Cerul s-a prăbuşit în umbră,
iar valea s-a ascuns şi ea.
Tenebre dau năvală sumbră,
apoi ating şi stânca mea.
Precum un demon tern eu urlu
la luna ce se naşte-n nori,
fiorii mă cuprind când umblu
prin lumi lipsite de culori.
Cu vânt săltat de prin nisipuri
alerg prin văi întunecate.
Cu gând pierdut printre nimicuri
las soarele, pierdut, în spate.

poezie de Andrei Pavel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul cu flori albe

Cascada de flori albe pline de iubire
ninge intens pe faţa ta şi fulgul se plimba,
pe cap, pe umeri, prin nori de fericire,
lângă vise, speranţe cu tine aş zbura
într-un vis de iarnă de te-aş atinge
pe patul cu flori albe aş dormi o viaţă
şi deodată din vis aş vrea să mă trezesc
când fulgi de ninsoare pe mine mă albesc.
Cu lacrimi de nea aştept să mă priveşti
şi faţa să-ţi fie cu-n zâmbet în privire,
în gând, în viaţa ta tu mă primeşti
fără a şti de mine să-mi dăruieşti iubire.

poezie de Eugenia Calancea (17 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînvie primăvara

Primăvara îşi întinde peste câmp oceanul verde,
Prin grădini şi prin livezi e-o explozie de floare,
Pe sub petece de plumb cerul de azur se pierde,
Printre nori apar apoi calde razele de soare

S-a îmbrăcat cireşu' amar c-o hlamidă de flori albe
Mâţişorii verzi prin sălcii ca-ntr-o salbă se anină
Şi pe ramurile de măr râd buchete cu flori dalbe
Când deschid bobocii roz într-un zumzet de albină

Lăcrămioarele au rouă de cristal pe clopoţei,
Cu aripi de catifea zboară fluturii-n cascadă,
Mierla şi privighetoarea dau concerte într-un tei,
Piţigoii sanitari se agită prin livadă...

Prin pădure, pe copaci mugurii stau să plesnească
Toporaşi şi viorele, Floarea Paştelui... cu flori
Albe, albastre, aurii pregătite-s să primească
Musafirii cântăreţi la concert de sărbători

Bănuţei multicolori, păpădia aurie
Printre ierburile verzi care-au inundat pământul,
Pete de culoare vii pe întinderi de câmpie,
Reînvie primăvara mai presus decât cuvântul...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezeşte zorii...
Iubesc norii când îşi varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă şansa la o ultima răsuflare, înainte de asfinţit...
Iubesc ochii tăi copilaroşi care aleargă jucăuş către mine,
chemându-mă şi alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Simt că-mi aşezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Spune-mi, dragul meu... tu simţi gândul meu sub paşii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l striveşti...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea şi...
Îţi dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întins în iarbă, cu faţa în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viaţă. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, mă liniştea şi îmi dădea forţe noi. Aşa am început să mă simt mai uşor, eliberat de tristeţea şi de coşmarul existenţei mele confuze de până atunci. Aşa am început să mă simt din nou demn, puternic, liber, şi am ştiut că puteam începe de-acum o nouă viaţă, viaţa mea cea adevărată, o viaţă de om.

Constantin Cubleşan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În livadă

Stau în sara liniştită sub castanul înflorit
La o masă-n trei picioare de brad sur şi învechit.
Pe subt pomi trimite raze ascuţite asfinţitul,
Peste masa cenuşie încrestată cu cuţitul.

Trece-un uliu spre pădurea ce se clatină în vale,
Însemnând peste-o ogradă o bulboană de spirale.

Între pomi, într-o poiană printre crengi cadelniţând,
Văd ştiubeie văruite, toate aşezate-n rând, -
Şi privind prisaca albă cu căsuţe argintii,
Mi se pare că-n poiană e un sat pentru copii.

Peste valea unde creşte tot mai des pădurea-naltă,
Într-un iaz cu ape limpezi cântă un buhai de baltă,
Cântu-i somnoros de bucium, din adâncuri verzi de ape,
Răcoros răsună-n frunza din copacii de pe-aproape.

Soarele căzut pe dealuri, ca din gura unei gropi
Scânteiază frunze albe prinse-n vârfuri lungi de plopi,
Şi acum abia sclipeşte peste-acoperişul lucii,
În clopotniţa din zare, răstignit pe vârful crucii.

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomni(i) fără i

Visez. Am agonia depărtărilor.
Răstălmăcesc prezentul,
Îl cocoloşesc şi-l arunc
Cât mai aproape de nimicul
Ce mă leagă de tine.
Un gând suprapus
Îmi spune să nu mai privesc
Spre nimic din ce pulsează.
Vreau să-mi simt sângele vibrând.
Nu mai pot aşa,
Am să-l încălzesc la soarele
De primăvară chicotind.
Când priveşti în jur şi chemi
Ceva modulat, mult prea des
Până la deformarea totală,
Nu uita: întotdeauna
Poţi arunca ce este inutil.
Am o realitate.
Specială, doar pentru mine,
Într-o mişcare continuă,
Lipsită de monotonia
Ce o regăsesc în tine.
Sst. Nu pronunţa aceste cuvinte.
Pot rupe vraja.
Dar trebuie eliminat
Într-un aer prea condensat,
Ca o reclamă de alimente,
Tot ce alterează.
Ascunde-mă lângă bătaia
Inimii. O, viaţa
Vreau s-o simt
Real în mine,
Ca gândul ce mă îndepărtează
Atât de inadaptabil de tine.
Şi tot ce îngreunează
Un gând de primăvară
Este stupiditatea,
Cu care în fiecare seară
Îmi închid libertatea,
Cu zece lacăte cât mai rotunde
Cu ceva ornamente pe margine.
Şi sub ramurile plăpânde
În primăvara ce revine,
Aştept o ploaie de flori,
Să-ţi pictez ceva pe corp
Într-o explozie de culori.
Oricum, nu aduni măcar un strop
Din risipa mea de fiecare zi
Şi ar fi mai bine dacă te-aş goni.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul macului

Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine,
Cât mi-am dorit să-mi fii aproape, să priveşti, să taci,
În liniştea din spice se-aştern speranţe-n pâine.

Petale sângerând se oglindesc în ochi buimaci,
Le-atinge vântul în mângâierile lui fine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine.

Se ofileşte macul în margini de coline,
Cu gândul depărtării nicicând să te împaci,
Surâde lanu-în soare cu spicele lui pline,
Se unduie în valuri în zilele senine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul frunzelor călătoare

Priveşti copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roşul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu aşteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îţi laşi privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce lume minunată

Văd copaci verzi... văd trandafiri roşii pe coline,
Îi văd înflorind... pentru mine şi pentru tine –
Şi-mi spun în gând... o, ce lume minunată!

Văd nori albi ca zăpada... cerul cu ochi de azur,
Zile-însorite... nopţi fermecate-n moliciuni de velur
Şi-mi spun în gând... o, ce lume minunată!

Culorile curcubeului... pastelizează cerul pur,
Ele se regăsesc pe feţele... trecătorilor din jur.
Văd prietenii dându-şi mâna... salutându-se firesc –
Spunând în realitate... eu te iubesc.

Aud chiote de copii... îi văd cum cresc, cum trec pe stradă,
Ei vor şti mult mai multe decât... am să ştiu eu vreodată.
Şi-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Da, îmi spun în gând... o, ce lume minunată!

cântec interpretat de Louis Armstrong, muzica de Bob Thiele, George David Weiss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!