Albastru

Am inceput sa zbor,
Si aripile mi se pareau straine
Si neobisnuit de albastre,
De parca tot cerul isi varsase in mine
Cenusa sangelui;
Chiar si lacrimile mele,
Ostenite de povara unui contratimp
Pierdut,
Furau, nestiutoare, putin cate putin
Din acel albastru prea crud
Si prea adanc
Pentru a ramane mereu acelasi tarm
Din care trupul meu fara contur
Sa se-nfrupte,
Ca dintr-un izvor orbitor…

Am inceput sa zbor,
Dar nu puteam ierta marea
Pentru ca-si croise un ochi ascuns
Din norii pe care-i lasam in urma,
Maculand pentru totdeauna
Ceasornicul orizontului
In care-mi zidisem trecerea,
Zadarnic nevinovata…

Am inceput sa zbor, si zburand,
Totul in mine a devenit albastru…

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inceput

E-o dragoste ciudata,
Ce vine din stomac,
Asa... cu dare de fiori,
Cum parca nu mi s-a-ntamplat.

Sunt lacrimi concentrate
Cu tot ce am in mine,
Sunt simturile prea stilate,
Ostile si evoluate.

E primul strigat de chemare,
E.... Nu stiu. Inceput.
De-acum si in continuare
Nu prea mai sunt de cunoscut.

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si daca mor zeii?

Au cam inceput sa moara zeii.
Ii vad din cand in cand in grupuri
Ilegalisti din timpuri apuse.
Tusesc. Stiti cat de ciudat este
Sa il vezi pe Thor cum isi lasa ciocanul
Si scote sticluta cu sirop?
Odin, care si asa avea un singur ochi
A inceput sa faca,.... cataracta.
Si-i vad in fata blocului
Jucand table si amintindu-si
De zilele cand stapaneau lumea.
A trecut pe langa mine, mai ieri, Eos.
Era palida, aproape alba,
Si m-am intrebat unde-i sunt
Obrajii ei roz si surasul stralucitor.
Purta proteza. E trist.
Au inceput sa imbatraneasca zeii
Si pamantul a inceput sa-i uite.
Mai sunt pe undeva, mi-a spus Diana
Cateva vestale, fete batrane
Care mai umbla inca cu arcuri
Dar nu prea mai sunt paduri
Iar vanatul a inceput sa dispara.
Persefona a murit de mult, iar Hades,
Dupa cateva secole de doliu,
Cauta acum in van trei samburi de rodie.
Au inceput sa dispara zeii
Si ce-i mai rau, noi am inceput
Sa-i uitam. Olimpul e gol,
Asgardul in paragina, miroase a fum,
Si chiar si mortii au uitat de Ragnarok.
Pamantul e nemuritor, acum,
Cand zeii au inceput sa moara,
Dar parca e o amfora fara vin,
Nu ne mai aduce nici o bucurie.

poezie de Dragoş Angelescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul tau

nu iti mai consuma energia sufletului
cu mine, transformand o in iubire,
caci sunt un abis fara iesire,
o amintire fara intoarcere,
un vis din care nu te mai trezesti,
un inceput fara sfirsit
in care aripile sufletului sunt fortate sa zboare
mai departe cit mai departe cu o iubire
ce este lasata in urma,
caci viata isi consuma cursul
spre nemarginirea ei,
cu gandul de fiecare data
la o farfala din mireasma iubirii trecute
o poezie ce nu poate fii uitata niciodata,
pentru a o pastra
in amintirea iubirii vesnice si
pentru a te putea reintoarce de fiecare data
la acel ceva care ti a dat aripi
sa cunosti infinitul sufletului dorit.

poezie de Silviu Petrache
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul Lirei

în cerul ce reflecta in ochii mei
doar o coarda de lira
mai lasa sa curga
o nota ca o frunza pe apa cristalina.
canta neincetat despre tine
iubitul meu din adanc.
arata-ti chipul in luciul oglindind amintirea,
rasfoiesc fiecare val ca pe o carte
sa te gasesc
privesc causul palmei si aud acelasi cor
de îngeri ce ne canta despre inceput.

te astept strangand in pumn lumina
unui Venus pierdut.
esti tu, ce ma tintuiesti in acelasi loc
din miez de noapte.
te caut in frica din mine
ce te tin prizonier ca pe un argat
al tinutului de corali.
Stiu. stiu ca vei veni la chemarea
glasului meu.
vei lasa adancul imbracat in stancile albe
si imi vei fi albul iasomiei in visul ce ma strange
fara de tine.

fie-mi tu oglinda cerului meu
sa te pot imbratisa in clipa ce marea adoarme
sub talpile noastre.

lasa tribut adancului neimplinirea
si gustul amar al noptilor mele.
ce zefirii mi-au otravit buzele flamande.

Cântecul lirei coboara iubite,
cânta despre noi neincetat.
esti tot mai aproape,
albastrul tău imi acopera trupul
rănit de clipa in care nu te-am stiut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara aripi

fara aripi am inceput sa zbor, din rai sa cobor
decat sa nu te am si sa fiu nefericita prefer sa mor
la trupu-ti divin ce intunecat ma asteapta
sa ma tina in brate sa ma minta c-o soapta
sa inceapa nebuneste a ma saruta, dar cand eu voi pleca
sa nu incepi a ma uita, sa nu-ti dai suflarea alteia...

poezie de Raluca Rusoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul din albastru

Ziua cu lumnină
Viaţă trecătoare
Noaptea e senină
Viaţă fermecatoare

Suspină ea marea
Valul sărută malul
Un răsărit de soare
Pe tera este raiul

Mâna ce ne-a dăruit
Un infinit din astru
Iubirea pe pământ
Cerul din albastru

Păsări care zboară
Clipe dintr-un ceas
Omu-îi o frântură
Secundă de popas

Rămase vii amintiri
Din iubirile lumeşti
Din zbor de cocori
Sufletu-îl moşteneşti

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu beu

Eu beu
Putin...Putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tzin
Si am sa beau
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beau sa`mi fie numai bine.

Cand dau incet sa ma indrept
Genunchii cad pe langa piept
Eu n`am stiut ca daca esti bat
Te faci deodata acrobat
Sa shada toti cum eu am shes
Sa vada toti ce eu invat
Sa`si unga toti cum eu mi`am uns
Cu grija gatu`ndeajuns.
Ma tin de tot ce sta in bar
Dar cel mai tare de pahar
Eu inca nimeresc sa torn
Cu toate ca aproape dorm
Da daca nu dorm inseamna ca is treaz
Si afara inca e azi.
Eu pot sa ma tin si intr`un chicior
Cu mana daca`s pe ulcior.

Da eu mai beu
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Ce interesant se uita toti la mine
Cum eu ma invat
Cu mana dreapta sa ma indrept
Spre buzunaru de la piept.
E drept ca daca beau mai des
Mai des ma trage sa fumez
Fumez si iara dupa ce fumez
Incep sa beau mai des.
Eu nu stiu unde mai incape
Atata vodka si lichior
Si nu stiu toti de ce se uita
De parca as bea de banii lor.
Da eu ma fac, nu fac ninica
Si nici nu stiu ca ei ma stiu
Si eu cand am sa fiu ca dansii
Eu tot ca dansii am sa fiu.

Da amu mai beau
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Eu nu stiu bine pentru altii
Ce inseamna...da eu stiu
Cand beau ce vreau, manac ce vreau
Ma culc cu cine vreau, si`s viu
Si daca`mi spune cineva cum ar putea sa fie mai bine
Ma las de toate, ma duc acolo, ma intorc inapoi, ma iau si pe mine
Da eu mai stau acolo unde imi chica ca sa shad
Unde ma uit si nu vad nik, da pe mine toti ma vad
Cum beau putin d`ales si mai ales di cela de care am vrut
Si daca am uitat sa ma uit ce beu incep de la inceput...
Da eu maï beuuuu....

poezie de Pavel Stratan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Eu vreau acum să zbor
spre cerul albastru,
să privesc cu atâta calm,
anii care trec uşor.

Nu am vrut să se ascundă
când timpul a fost prielnic,
să stea să se odihnească
într-o lume care-i surdă.

Doresc să rămân o clipă,
să plutesc prin norii grei,
să pot merge mai departe
dar mă doare o aripă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul pas

a inceput sa cred ca iubesc demonul din tine
am inceput sa cred ca totul se va stinge in mine
cand in brate te voi lua si pielea-ti voi saruta
atunci cand iti voi descoperi minciuna...

e greu sa plang cand imi vine sa rad
e al sinuciderii ce-mi vine gand
cand stau si pe poze privesc
cat de greu imi era sa zambesc...

sa mai merg inca o data pe aceeasi strada
mi-ar fi prea greu sa intru pe aceeasi poarta
sa ma intorc in locul in care pe veci am ramas
sa ma bag in patul tau facand un ultim pas...

poezie de Rusoiu Raluca
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou cu mov, albastru şi maro

Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Din margine de somn, pentru o clipă,
priveam mirat cum trupu-mi se ridică
într-un văzduh ce devenea neclar
în maroniu amurg de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.

Te-aş fi adus spre mine, mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru şi puţin maro...
Dar trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movu-n roşu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat
şi chipul tău din umbră mă privea
turnând din ochi licori de peruzea.

Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
în năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunaţi pe cer
din străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ţi pictată
pe pânza cerului, neterminată.

Erai sau nu erai, nici nu mai ştiu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am auzit un Bâz – când am murit

Am auzit un Bâz – când am murit;
Nemişcarea din jurul propriei mele forme
Era asemeni încremenirii din aer
În mijlocul trecerii a două vijelii enorme.

Ochii strânşi au devenit uscaţi
Şi-întregu-mi suflu s-a prăbuşit în sine,
Ca pentru un nou început – când Regele
Se va înfăţişa cu toată gloria, în fine.

Mi-am încordat voinţa pentru a salva
Acea partea din mine care ar fi putut fi
Transferată în altceva –
Şi-atunci a intervenit un zbor

Sub Albastru, nesigura Pendulare
Între lumina din mine şi prăpăd.
Şi atunci Fereastra s-a clătinat –
Şi-atunci n-am mai putut vedea să văd.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zbor...

Suspine de mătase
S-au înecat la mal.
Ecou de gânduri roase
În timpul hibernal.

Aş vrea să fac lumină,
În norii grei din noapte
S-aduc ziua senină
Şi visele-mi aproape.

Am macerat din doruri
Lăsând doar urma ta.
Cuvinte preţioase
Din nou vor dispărea.

Iubirea prea zbârcită
Alunecă spre mine
Şi plec întunecată
Nimic să nu te-aline.

Şi nu-mi întorc din vise,
Lumină nu mai fac
Şi zbor într-o aripă
Să nu mă mai prefac.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristete razand

E scrumul durerii din tine.
-Nevinovata ca mai exista, inca-
Mi-aprind tigara in treacat, si pe langa
Faptul ca inima a inceput sa planga,
Tristetea din tine a inceput sa rada.

Uitam, deseori,
Ca in noi, mai locuieste cineva.
-Arar, o-ntrebam de-i convine „asa”-

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine

Pentru tine scriu aceste versuri,
Pentru tine trăiesc,
Pentru tine respir,
Pentru tine-mibate inima,
Pentru tine simt dragostea.
Pentru tine plâng
Pentru tine râd...

Şi cu mine, cum e atunci
Când după mine te uiţi,
Pentru mine zâmbeşti,
Pentru mine înveţi să iubeşti
Pentru mine cânţi,
Pentru mine arde flacăra dragostei
din sufletul tău... 000

Tu ÎNGER MINUNAT...
Viaţa tu mi-ai colorat...
Sărutul tău ameţitor,
Mă face să simt cum zbor,
Deasupra miilor de stele,
Ce-ţi spun mereu să crezi în ele!
Ca o eternitate eu te voi iubi,
Şi chiar şi-atunci...
Când eu nu voi mai fi!

poezie de Răzvan Crihan
Adăugat de Flory
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe panza vremii

Grabite amintirile se-nghesuie-n prezent,
Iar visurile stau pe loc in miez de noapte,
Chiar infinitul e cuprins parca-n acest moment,
Cand pendula bate in surdina, ultimile soapte.

Pe panza vremii, un tablou a fost pictat,
Atat de diferit e pentru fiecare,
Pentru unii e alb-negru, gri sau foarte colorat,
Cu ploi si ceata sau... plin de lumina, cu mult soare.

Un ghiocel zambind la Primavara,
Fluturi dansand de bucurie-n zbor...
Luna trista si tacuta seara dupa seara,
Sperantele ascunse-n lacrimi care dor.

O floare-a vietii cu petale ce se frang,
Sau muguri insoriti pocnind in armonie
La capatul de drum, langa o piatra, ochi ce plang
In alta parte-un inceput, un gangurit, si veselie!

Cum o sa fie oare, maine-al meu tablou?
Cate culori?... sau voi avea un alt tablou in dar?
Vor fi nori negri si furtuna sau mult soare-n Anul Nou?
Orice-ar veni e numai Dragoste si Har!

Eu sunt doar panza veche pe acelasi sevalet,
Si nu pricep adesea multe, si mi-e greu...
Dar stiu c-al meu tablou va fi frumos... complet,
Caci Pictorul e insusi Dumnezeu!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (28 decembrie 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai stins

Inca o petala cade rostogolindu-se in gol
Facandu-si loc printre atatea vise
Pe care le zdrobeste in cadere...
Insa aceasta petala e unica in felul ei,
E ultima petala, ultima speranta.
Ultima speranata tocmai s-a desprins
Din inima mea care sa deprins
Doar cu speranta.
Inima mea, o floare plina de petale...
Si iata ca inca o petala s-a desprins
E ultima petala, ultima speranta
Ce imi mai ramasese. Dar acum ce mai am?
Si daca speranta moare ultima,
Oare in urma ei ce mai ramane?
Cine poate oare acum spune?
Ce mai ramane?
Caci aceasta e ultima speranata... Era,
Caci tocmai a murit...
Ultima petala a cazut...

Pe cer, o stea straluceste puternic, caci arde.
In stralucirea ei, osciland mereu, incalzeste totul in jur,
Dar aceasta stea arde, caci doar asa straluceste, arde
Putin cate putin, pana se mistuie, pana se consuma.
Acum straluceste tot mai putin, acum nu mai straluceste.
A obosit. I-a trecut timpul. Acum abia se mai vede.
Acum nu se mai vede: s-a stins.
A stralucit pana la ultima picatura de substanta ce continea,
Pana la sfarsit.
Acum a incetat!
S-a transformat intr-o amintire...

Asa si tu:
Chipul tau, plin de substanta, plin de prezenta,
Stralucea intens in inima si mintea mea...
Totul se transforma in bucurie si fericire,
Orice neimplinire, chipul tau o transforma in succes,
Si era bine...
Chiar daca te eclipsa cineva,
Eu tot asteptam plin de sperante, de petalele inimi mele inca pline,
Sa apari, iar tu, ca o sarbatoare apareai mereu.
Apareai, caci acum totul s-a schimbat.
Treptat, ai ajuns la epuizare, apoi te vedeam din ce in ce mai rar,
Iar uneori te vedeam doar in mintea si in inima mea,
O fictiune reala, apoi si mai rar,
Pana cand te-ai transformat intr-o amintire placuta.
Am incercat sa te astept neincetat, dar petalele au cazut,
Speranta a murit, asa cum steaua stralucitoare de altadata s-a stins,
Asa ai murit tu in inima mea.
Iar acum, mai tin o mica faclie aprinsa in a mea inima:
O amintire de la tine, asezata frumos intr-un coltisor
In mintea mea: imaginea chipului tau,
O stea ce candva a stralucit si pentru mine.
Acum s-a stins, iar odata cu ea, s-a stins si o parte din mine.
Soarele a apus, dar cerul plin de stele
A ramas gol,
Caci s-a stins acel astru arzator, acum inghetat.
S-a sfarsit...

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu mine prea departe

trupul acesta s-a golit de mine
fără trucuri ieftine
rătăceşte când în umbrele cocorilor
ce-i tot ciugulesc din zbor
când apasă greu peste frunzele care îi urlă
stereofonic foşnetul

aş vrea să întind mâinile să-l alint
dar eu sunt prea departe
iar braţele mele nu sunt atât de lungi
ca în portretul fiicei mele

stenică joia asta
chiar sunt trendy cu pardesiul
alături de o toamnă confesivă
păşesc grijulie peste emblema amintirilor
cu pletele în ţărâna mirositoare a frunze arse
doar înainte privind

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!