Aur și argint
Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ți toate, purpurii,
îți urcă pân' la nori și te îndeamnă
să le urmezi, ca ele să devii.
Obrajii-ți ard, iar inima pulsează
în ritm ce-ți face sângele torent
ce îți inundă trupul și cutează
să-ți fie, al dorinței, stimulent.
Te lași în voia cerului o vreme,
și îți alinți un dor neîmplinit,
plutești în rubiniul cu poeme
al zilei ce se-ndreaptă spre sfârșit.
În liniștea apusului, îți pare
că Soarele, pe drumul său de foc,
e timpul ce se scurge într-o mare
în care anii nu-s decât un joc.
Îți cauți gândurile - se-nserează -
le-aduni sub raze care nu te mint
din Luna ce, acum, îți luminează
cărarea cu șuvițe de argint.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dincolo de noi
În lumea mea e-o stea ce strălucește
cum nicio alta nu va străluci
chiar de, în nopți târzii, o voi zări
privind spre steaua care mă iubește.
Privesc adesea cerul plin de stele
și mă întreb de-o fi o stea și Luna
ce-n bolta nesfârșită e cununa
ce mă răsfață-n razele-i fidele.
Pășesc ușor pe scara care urcă
pe trepte ale timpului șuvoi
spre-un loc ce pare dincolo de noi.
Cum drumul meu nicicând nu se bifurcă,
privirea-mi nu se-ndreaptă spre napoi,
iar ochii-mi strălucesc pentru-amândoi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ele rămân tot amintiri
Noaptea plânge pe drumul fără sfârșit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albește la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.
Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
și de ce să-l audă?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorție
am și clipe opace.
Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărarea nopților de toamnă
Pe umbrele bătrânilor copaci,
mergând cu grija celui ce se-ascunde,
din ce în ce mai în adânc pătrunde
prin codrul căutat de cei dibaci.
Lumina Lunii-i este de ajuns,
căci razele-argintii se-aștern pe urme
pe care le-a făcut când a străpuns
desișul ce cărare-a vrut să curme.
E drumul nopților de-ndrăgostit
pe care calul său de-acum le știe,
căci le parcurge,-n toamna ruginie
ca într-un ritual îndrituit.
Iubirea îl îndeamnă la un drept
ce-i doar al lui, căci și ea îl iubește,
iar noaptea, pe cărarea ce-i unește,
își simte inima crescând în piept.
Îndeamnă calul, e nerăbdător
să îi audă vocea, să o simtă
la pieptul lui cu capul, să consimtă
și să-i alunge dorul arzător.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia de raze
Îmi plouă cu raze, îmi plouă de sus,
În picuri de aur, în stropi de apus,
Mă unge, prin ploaie, cu mirul de cer,
Divinul ascuns într-un mare mister,
Se scurge lumina, prin mine,-n pământ
Și-i schimbă tristețea-n iubire și cânt,
Îmi plouă cu raze, îmi plouă șuvoi...
Mă scald în apus și în noaptea de-apoi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scara de vis
Când vreau să scriu, mă-nalț, ușor, spre nori
cu ochii-nchiși, cu sufletul tăcut,
cu pași treptat grăbiți, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.
Și mi se pare că acolo, sus,
e-o viață care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
și-o port mereu, ascunsă într-un gând.
Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.
Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
și recitesc ce, printre nori, am scris.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăte în noapte
Plutești pe umbre de apus,
În liniștea-nserării,
Sperând să vezi venind de sus
Motivul întristării.
Nu vine, aripi nu se văd
În depărtata zare,
Iar până-n zori nu se-ntrevăd
Speranțe că apare.
Sunt nori ce, negri, dau năval
Pe cer și-n gânduri sumbre,
Iar timpul trece infernal,
Lungindu-se-n penumbre.
Nu vine, soarele-a apus,
Deja-i târziu, e noapte,
Nu se mai vede, aripi nu-s,
E timpul pentru fapte.
Pornește într-un zbor stingher,
Ea, lebăda tăcută,
Strigând, sub nemilosul cer,
perechea ei pierdută.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul zorilor
La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.
Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Și-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârșit
Și, c-o voce din eteruri, șuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.
Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuși a-nlemnit,
Până când ți-au dat sărutul zorii care... te-au trezit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarcerea acasă
În sunetul roților vechiului tren
ce lasă în urmă al dalelor chin,
privești, visătoare, spre cerul senin,
iar drumul îți pare desprins din Eden.
Departe, prin nori, amintiri de demult
apar și se pierd, dar se deapănă-n șir,
aduse din timpul în care, ca bir,
mai lasă din cele păstrate prea mult.
Schițezi câte-un zâmbet la cele ce-au fost
trăite frumos într-o vreme când tu
credeai că iubirea nu-și are un rost.
Atunci, ai plecat într-o lume ce nu
știai că e dură cu tine și cu
cel care-a ales al rămânerii cost.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doină în pustiu
E toamnă, e ceață, iar frunzele mint
că-s picuri de aur din nori de argint;
E rece sub cerul închis, mohorât,
cu Timpul zbătându-se-n el, zăvorât;
Rafale de vânt, nevăzuți bidivii,
scurtează durerea din lungi agonii;
Pe-o ramură udă, -n tărâmul neviu,
o frunză vibrează a doină-n pustiu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulcanul înghețat
E frigul, oare, care mă pătrunde,
sau doar fiorul zilei reci de toamnă
ce mă privește blând și mă îndeamnă
să-mi scot din suflet dorul ce se-ascunde.
E-atât de frig acum, atât de rece,
în sângele ce ieri ardea prin vene
ca lava ce se scurge în ravene
și umple orice gol, pe unde trece.
Să-mi fi rămas, cumva, un gol în care
a tot crescut răceala și uitarea,
ce-au construit acolo închisoarea
și-mi țin un dor ascuns în nepăsare?
De-ar fi așa, cum știu că el rezistă
și că vulcanul va erupe iară?
Sunt sigur că va fi curând afară
și toamna va-nceta să fie tristă
E frig acum și-aștept, oricât ar ține,
ceva să se întâmple: o fisură
în grotă, suflet, teamă sau natură
și-atunci va fi iar cald, și va fi bine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeme de toamnă
Poeme de brumă
Pe-a timpului humă
Poeme de vise și vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.
Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...
E toamnă de-acum,
Durere și fum,
Purtând și tristeți și tăceri,
E toamna din noi
Când desculți, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.
Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici și goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt triști și sunt goi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versul toamnei
Mi-a șoptit, aseară, vântul,
La ureche, ca o boare:
"Mâine dorm, îți dau cuvântul,
Va fi vreme de plimbare."
Și a fost o zi de toamnă
Ca de vară ce să zic?
Păi, când vântul te îndeamnă,
Știe el ce știe, zic.
Mi-am luat în parc amicul
Și am mers, am mers, am mers,
De simțeam prin auricul
Că mă chinuie un vers.
O să-l spun, dar mai încolo,
Iar acum ce-o fi o fi!
Recunosc: voiam mai solo
Pe-o alee cu copii
Și cu-atât de colorate
Frunze, bone și mămici
Tinere aproape toate,
De-aveam gândurile... ghici!
Ne-am oprit, că am tot mers
Într-un ritm mult prea vioi
Și, în gând, cu-același vers:
"... Ce e scris și pentru noi...".
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemare de toamnă
Dă-mi mâna și vino cu mine
să vezi un decor ca de vis,
cu raze scâldând în rubine
covorul de toamnă promis!
Vom merge să facem cărare
prin frunze, cu pașii foșnind,
în lumea cu raze de soare
ce roșul pădurii aprind.
De vrei, stăm pe-o bancă o vreme,
aceea ce-așteaptă mereu
și pare, din nou, să ne cheme
pe vechiul, al nostru, traseu.
Hai, vino! E-o zi-n care eu
te vreau lângă sufletul meu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu lași...
Să nu lași luna să te aștepte
Ti-am făcut din razele ei,.. trepte
Să urci cu buzele pe tâmple
Să nu lași soarele să te cheme..
Te asteptă căldura palmelor
să-ți împletească in bucle, diademe..
Să nu-mi lași marea cu plaja goală
In scoicile ochilor,.. ești perlă
Să nu lași pădurea să-ți strige ecoul
In poiana inimii, unde ești izvorul..
Să nu lași dorul să mă ucidă
Sub soare și lună
Prin valuri și codri
Căutându-ți ochii...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dădacei
Prietenă cu tâmple sure,
Tovarășa de vreme rea!
Cu brazii singură-n pădure
Aștepți de mult sosirea mea.
La geamul odăiței tale
De veghe stai, mâhnită ești.
Andrelele tot mai agale
Cu mâini zbârcite le-nvârtești.
Privești spre poarta cea uitată,
Pe drumul unde nu-s drumeți,
Și tot mai mult te lași furată
De presimțiri și de tristeți...
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna vechilor poteci
E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care și astăzi privirea-mi aplec
Și-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.
Cad frunze și lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipsești
În clipele-n care te-aș vrea înapoi
Așa cum erai și prin gânduri îmi ești.
Simt frunzele-n suflet foșnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheață treptat
Sub tot ce-a fost viață și-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.
E azi și-i senin ca o zi de demult
Când tu îți făceai nesfârșite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bine
Te-nconjoară norii, cețuri se aștern,
Slăvile-și alungă stolurile-n zare,
În străfunduri, noaptea iese din Infern,
Pentru privegherea zilei care moare.
Singură în munte, gândurile-ți plâng,
Sângeră o stâncă și-ți inundă pieptul,
Norii, în privirea-ți tristă, se răsfrâng,
Și se-ascunde Luna făr-a-și cere dreptul.
Corbii își aruncă strigătele-n vânt,
Glasul tău își strânge vorbele-n suspine,
Mintea îți învârte singurul cuvânt
Care-ai vrea s-apară din tenebre: "bine".
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trepte
Coboară pe trepte din anii ce-au fost,
Cu pași măsurați în cuvântul șoptit
De vechi amintiri ce-și mai au adăpost
În brațele clipelor când ne-am iubit!
Oprește-te-o clipă și-ncearcă a sta
Pe-o treaptă de dor înecată-n suspin,
Ascult-o-n tăcere și-așteaptă să-ți dea,
Prin șoapte de vreme, cuvântul "senin"!
Căci are seninul și-l ține închis
În clipe, în zile și ani de demult,
Când totul părea că trăiește-ntr-un vis
Născut în iluzii din zori de adult.
Îl simți? Îl trăiești? Mergi pe-o treaptă-napoi
Și-ncearcă, acolo, să prinzi un ecou
Din tot ce a fost, ce-am trăit amândoi
În anul din treapta parcursă din nou!
Mai urcă, mai urcă!... La treapta de-acum,
Oprește-te, simte-o! Cuvântul șoptit
E-o parte din viața ce-ți pare altcum
Decât cea din treptele când ne-am iubit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Privește culoarea feței iubite ca soarele
Luna mâncată de nori se ceartă cu soarele.
Lumânării i-a fost dor de pletele iubitei
Într-o singură viață dragostea e ca soarele.
Despică-mi pieptul și vezi cum inima bate, deschide
Fereastra spre marea care spumegă ca soarele.
Ey, Fuzulî, când profetul se-mpotrivește, nu lua
În seamă, uită-te la o fată ca soarele.
poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercuri în apus
E-o rană-n pieptul cerului și curge,
înspăimântând privirea unui nor,
o rază din apusul care plânge
cu lacrimi de un roșu-amăgitor.
E-o rană-n cer și-albastra lui culoare
se schimbă, în apusul liniștit,
cu cea a nopți ce, treptat, apare
c-un cer având culori de infinit.
În liniștea schimbării, se ridică
plutind pe aripi moi de gând senin,
în dansul ce trăirii îl dedică,
doi îngeri ai apusului divin.
Se-nalță-n zborul lor, privind spre Soare,
în cercuri ce se-ncumetă a fi
o lacrimă-n întunecata zare
și-un răsărit în alte zori de zi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!