Iubiţilor, daţi-mi un semn...

îmi vin în minte atâtea amintiri,
ochii părinţilor mă urmăresc cu lacrimi de dojană,
privirea lor atât de blândă fulgeră-n simţiri
şi umeziţi-mi ochi şi-acum încă îi cheamă

îmi amintesc prin gânduri răzleţite
cum mă purtau pe braţe, obosite,
cum mă fereau de grijile împotmolite,
în muncile ce le făceau, prea prost plătite

eu nu ştiam şi nu băgăm de seamă,
făceam prostii, ceream visul în palmă,
ceream ca luna să coboare pe-o năframă,
mi-o dăruiau zâmbind cu ochii pe-a lor rană

când am crescut nimic, nimic n-am înţeles,
erau în mine lacrimi, erau urmele de stres,
erau în mine frană pentru mersul nebunesc
spre faptele furate fără rost şi sens

acum e prea târziu, îi plâng îi chem,
îi vreau din nou aproape, simt un ghem,
în coşul pieptului, mă doare, noaptea gem,
îi strig şi-aş vrea:.. "iubiţilor, daţi-mi un semn"

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Mă doare pieptul când inspir
Din floarea mea mucigăită
În mine-s ghimpi de trandafir
Şi ghimpi îmi cresc ca o ispită

Mă doare capul de nebun
Înnebunit mult prea devreme
Mă dor nebunii din prejur
Mă dor şi ale lor blesteme

Mă dor picioarele de mers
Spre locul plecat mai departe
Mă doare luna şi-al ei stres
Când noaptea ei o strâng în braţe

Mă doare totul şi nimic
Mă dor cuvinte-ncrucişate
Mă doare când primesc un plic
De îl deschid, ce mă mai paşte

Mă doare piatra când o calc
Mă doare urcând povârnişul
Mă dor tăcerile cu tâlc
Mă doare însuşi infinitul

Mă doare şi acum când scriu
Pe-o foaie ce-i mototolită
Prin ridurile ei mă ştiu
O poezie scrijelită

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-aţi îndrăgostit de mine, lacrimi

v-aţi îndrăgostit de mine, lacrimi,
v-aţi îndrăgostit şi-mi puneţi jar,
pe sufletul cuprins de-atâta patimi
şi-mi daţi să gust mereu din cupa cu amar

prea m-aţi iubit şi prea devreme,
v-am cunoscut şi m-aţi pătruns
şi-acum mă părăsiţi alene,
prin ochi şi gene care-mi plâng

îmi sunteţi ca surate îmbătate,
şi rătăcite în mine de demult,
îmi ţineţi sufletul împuns de ace
şi sufletul îi sete de-atâta plâns

m-aţi iubit şi nu m-aţi părăsit lacrimi,
veniţi din ce în ce mai des şi mai curând,
îmi faceţi ochii roşii, storşi de ape,
furaţi răcoarea trupului ce-mi simt plăpând.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Îndreaptă-ţi ochii către mine
pătrunzători să intru-n ei,
închide pleoape şi mă ţine
în noaptea lor să-mi fie zei

Şi nu-i deschide prea curând
lumina lor să mă încânte,
să mor înecăcios plângând
cu lacrimi ei să mă sărute.

Îndreaptă-ţi ochii, nu pleca,
nu sta cu spatele la mine!
Nu vreau să calci pe urma ta
pe care mi-ai adus suspine.

Întoarce-te, te rog, aşa!
Şi luminează-mă plăcută,
eşti pentru mâne ca o stea
şi ştiu că vrei să fii văzută.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum ca ieri...

m-am înşelat, a câta oară,
iar am băut apa amară,
iar am gustat licoarea surdă
şi iar mă plouă, iar mă udă,
din nou cu rece, lacrimi cerne,
prea umezite nopţi în perne,
din nou e gheaţă jur prejur,
din nou mă plâng, din nou înjur,
din nou în cap am un nebun
cu ce folos iar să m-adun

nimic din timpul petrecut
rămas în urmă fără scut
n-am învăţat să îl ascult,
degeaba prost, degeaba cult,
nimic nu am cules să râd,
totu-i la fel, totu-i e hâd,
doar vântul parcă e mai blând,
pentru cât timp şi până când?

Nimic, nimic, totul e crud,
degeaba ţip, în jur e ud
şi-acum la fel şi-acum ca ieri
mor iernile în primăveri,
mor primăverile în veri
şi toamnele storc mici plăceri
şi-n zile plouă şi-n zile ninge,
pe geamuri totul se prelinge,
scursuri de vise amorţite
cad peste tocuri împietrite,
iar spală geamuri prăfuite,
să vadă luna, chipuri triste

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist rămâne

dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să ştiu,
ce în urma mea rămâne,
ştiu, e totul străveziu

şi când nimeni nu mă ştie,
nici un bun şi nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău

ştiu, e trist şi trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
şi-ai mei ochii s-au chinuit

au fost ochi furaţi de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric

prea-i târziu, bate la uşă,
furişându-se încet,
moartea care-i jucăuşă,
o să vrea să fim duet

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corelaţie

Miroase a parfum de carne
şi el mă cheamă să-l ajung,
îl simt în sânge cum îmi curge
şi nu e chip să îl alung!

Miroase şi-a parfum de rodii
prea coapte în fineţea lor,
e folosit să umple-n mine
doar dorul de un nou amor!

Miroase sigur a femeie,
de-abia acum m-am lămurit!
Aşteaptă-mă s-ajung la tine
că pofta ta m-a obosit!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către chipul din oglindă

Cum stai în ramă şi te uiţi
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi miraţi:
— "Mă mai cunoşti, străine?"

— "Urâtule, nu te cunosc!
Prea palid eşti la faţă
Şi prea bolnavi ard ochii tăi, —
Privirea lor mă-ngheaţă...

Că te ştiam copil nebun,
Crescut în vânt şi soare, —
Obrazul rumen, ochii vii
Şi gura zâmbitoare.

Natura toată se-nchina,
Ascultătoare ţie:
Aveai palat un crâng întreg
Şi-o luncă-mpărăţie!

De-acolo, într-o zi, te-au dus
Între străini, departe,
Să uzi cu lacrimi de copil
O urâcioasă carte.

Dar anii lungi, ducând cu ei
Pustiu-nvăţăturii,
N-au stins văpaia ochilor,
Nici zâmbetele gurii.

Ştiai să cânţi şi să iubeşti,
Pornit pe râs şi glume...
Dar tot avântul tău pieri
Când ai intrat în lume.

Aşa pesemne-ai fost ursit
Să suferi prea devreme.
Şi gura ta, nici chiar acum,
Nu ştie să blesteme!

................

Uşor păstrează urmele
De paşi adânci nisipul.
Ci sufletul meu nu-i aşa
Cum mi-l arată chipul:

Veninul suferinţelor
În piept să mi se strângă, —
Eu vreau să râd!... Dar ochii tăi
Au început să plângă."

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără rimă şi silabe

Mi-aş spune ceva să îmi fugă noaptea,
să îmi lase zorii, să-mi gonească ceaţa,
să-mi alunge toamna şi liniştea mare,
să m-aud râzând de-al meu gând, oricare.

Mi-aş spune ceva să mă simt un altul,
să îmi beau cafeaua şi să-mi fugă ceasul
în colţuri ascunse şi necunoscute,
în colţuri umbroase rămase oculte.

Mi-aş spune ceva să îmi uit visarea,
să îmi bucur ochii peste lunga-i zărea,
să mă uit pe mine şi-ale mele gânduri
care uricioase mă duc în străfunduri.

Mi-aş spune ceva despre rădăcini,
să îmi amintesc că îmi aparţin,
să îmi amintească unde-i veselia
ce mi s-a ascuns cu toată zâmbirea.

Nu mă vreau în rima pusă-n poezie,
nu mă vreau silabic şi nici pe-o hârtie,
vreau să fiu sălbatic cum au fost strămoşii
călcând libertatea până-n ceasul morţii.

Nu mă vreau un critic şi nici criticat,
vreau să fiu al meu unic împărat,
vreau să îţi privesc ochii luminoşi
cu frunze pălite, uneori colţoşi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relax

Doar ochii tăi mă dor privind în altă parte
şi mâna ta mă doare când strânge ce se poate
şi paşii tăi i-aud când calcă depărtarea
şi te visez profund când între noi e marea

Când totuşi eşti cu mine le uit pe alte toate
şi aud cum respiri ţinându-mă în braţe
şi simt căldura ta cum cade peste mine
şi-atunci eu nu mă ştiu de cât îmi e de bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gata să iubesc

Prinde-mă de mână şi fii ghidul meu
Spune-mi ce ai vrut să îmi zici mereu.
Şopteşte-mi în taină acele cuvinte
Vreau să le-aud şi să le ţin minte.
Gura mi-o sărută, atinge-mă bine
Stârneşte dorinţa ce o simt în mine.
Ţine-mă în braţe şi strânge-mă tare
Risipeşte-mi teama şi dă-mi alinare.
Şi în bezna nopţii când nimic nu vezi
Fii a mea făclie să îmi luminezi.
Iar în timpul zilei, e de înţeles
Vreau să îmi arăţi că eşti cel ales.
Aripi tu să-mi dai, ca să pot să zbor
Când eşti lângă mine mă înalţ uşor.
Pătrunde-mi în suflet, zidul prăbuşeşte
A venit şi clipa să-l văd cum sfârşeşte.
Fiindcă prizonieră sunt de când mă ştiu
Haide, rupe lanţul, liberă să fiu.
Căci a mea armură este mult prea strâmtă
Vreau să mi-o dai jos, că nu plec la luptă.
Scoate la lumină sufletul din mine
Că sunt gata acum să mă iubesc cu tine.

poezie de Ruth Kephart, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

DOR DE TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE

Ca semn că meseria-i grea,
Ducând atâtea griji în spate,
Acum, pensionar, aş vrea
Să fac, din nou, o facultate.

Cum, prin destin, se schimbă toate
Şi-n gând apare curcubeul,
Acuma, după facultate,
Aş vrea să fac, din nou, liceul.

A progresat modernul ev,
Dar multe sunt de mântuială,
Şi-aş vrea să fiu, din nou, elev,
La şcoala zis gimnazială.

Târziu de tot, am înţeles
Că legea lumii este teama
Şi, copleşit de-atâta stres,
M-aş vrea, pe veci, la piept, la mama!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Dumnezeu

Şi Doamne! Câte n-am să-ţi spun
de umilinţă şi durere,
cum le-am trecut cu tine-n gând
şi reproşându-ţi, ce plăcere!
Şi n-ai văzut când am căzut
din înălţimea mea cea mare
şi m-a durut dar am putut
să mă ridic din nou spre soare.

Cu aripile am bătut
din nou văzduhul până-n zare,
trăgându-i, Doamne! Din pământ
pe cei loviţi de înfrânare,
şi i-am repus pe-a lor plutire
frângându-şi norii dăltuiţi
din pietre şi a lor trăire
mă fac să simt că-s fericiţi.

Uitarea lor m-a prefăcut
într-o uitare şi mai mare,
rămas cu ochii obidiţi
nu plâng, nu râd de încercare,
şi Doamne! Dacă mă auzi
nu-ţi mulţumesc şi nu îmi pasă,
că singur m-ai lăsat pe drum
şi singur am s-ajung la capăt.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi rătăcite

îmi era sufletul o rană rătăcită
în vâltoarea lumii
hoinăream prin colbul vieţii în căutări inutile
prea stingher într-o lume prea mare
ceream un pahar de apă
cu speranţa ridicolă
că azi va fi ceva pe masă
uneori desenam cai verzi pe pereţi
în cetate nu era nimeni
toţi plecaseră pe celălalt drum, spre ţintirim
semne, gânduri
ale unor sentimente dizolvate în lacrimi
mă înduioşa adevărul sugrumat
dimineaţa am căutat
în cenuşă. surâsul timpului
am găsit doar o lacrimă, plângea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii mei dragi...

M-aşteaptă dragii bunici în pridvor
Cu ochii plini de lacrimi şi dor,
Cu paşi blajini se-ndreaptă spre poartă
Poate zăresc pe uliţă pe-a lor nepoată.

Se hodinesc pe banca de la drum
Mâinile-mpreunate şi le ţin şi-acum,
Privirea-nceţoşată e plină de nostalgie
Când îşi amintesc de-a mea copilărie.

Cu picioarele desculţe în bătătură alergam,
Nori de praf în urma mea ridicam,
Fugeam către bunicii care mă aşteptau
Cu multă dragoste în braţe mă strângeau.

Cum îmi iertau ei fiecare boroboaţă,
Râdeau când legam puii-ntre ei cu aţă,
Sau când dădeam drumul la găini prin grădină,
Sau când prindeam în borcan câte-o albină.

Dar anii au trecut şi am crescut,
Când am plecat sufletul tare m-a durut,
Pe bunii mei la poartă i-am lăsat
Făcându-mi cu mâna pe înserat.

Acum mă-ntorc la casa bătrânească
Inima-mi bate să înnebunească,
Dragii bunici mă aşteaptă la poartă
Lacrimile-mi inundă ochii deodată.

M-apropii şi le mângâi chipurile brăzdate
De-atâtea necazuri în timp adunate,
Le sărut mâinile care m-au crescut
La piept îi strâng cum făceam de demult.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!