Fără suflet, omul nu mai este om

Pleacă sufletul din om
cum pleacă frunza din pom.
Dar frunza revine iară
într-o nouă primăvară.
Pentru sufletul plecat
nu e cale de-înturnat.
Pomul din nou înverzeşte,
omu-n pământ putrezeşte.
Fără frunze, pomul
mai poate fi pom.
Fără suflet, omul
nu mai este om.

poezie de Dumitru Delcă (18 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

viaţa omului - frunza pomului
din grădina raiului

ce-ascunde în definit
taina fructului oprit

pică frunza cade omul
cruce se preface pomul

mugurele înverzeşte
şi omul se omuieşte

prin adam scăpat de teamă
femeia devine poamă

poamă-mamă mamă-poamă

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi pomul din grădină
omul are rădăcină.
Pomul creşte unde-l pui,
omul doar în ţara lui.

catren de Dumitru Delcă (octombrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Având aceeaşi soartă

Cât e tânăr, omul,
de rău nu se teme.
Este ca şi pomul
care-înfruntă vreme.
Când se-adună anii
şi amprente lasă,
Nici măcar chiar banii,
viaţa n-o salvează.
La fel e şi pomul
bântuit de vreme.
Îşi pierde tot rodul,
Nu mai este verde.
Având aceeasi soartă,
Şi omul şi pomul
sfârşesc. Unul pe vatră,
altul sus, la Domnul.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vine o vreme

În tăcere, pomul
către cer se-înalţă.
Să trăiască, omul,
de la pom învaţă.

Învaţă cum să crească,
învaţă să muncească.
În lumină se răsfaţă
şi către cer se înalţă.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzeşte.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrâneşte.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Rai e toamnă, mamă?

În Rai e toamnă, mamă?
Trimite-mi, de poţi, veşti,
Cum se vede pământul,
... Acolo unde eşti?

Te văd îmbrobodită,
Pe prispa casei stând,
Aşa făceai adesea,
Priveai frunza căzând.

Oftai fără vreo vorbă,
Basmaua ţi-o legai,
Şi rătăcită-n gânduri,
Cuminte, lăcrimai.

Purtai galoşii tatii',
Şi-o bundiţă din lână,
Veche de mulţi ani,
Măicuţa mea bătrână.

O chibzuită-n toate,
Aşa ai fost mereu,
M-ai învăţat măsura,
Valoarea unui leu...

Să nu am burta goală,
Flămândă rămâneai,
Când mă vedeai sătul,
Atunci te săturai...

Văduvă, sărmană,
Şi cu un prunc la sân,
Te-ai luptat cu viaţa,
Orfan să nu rămân.

Însă ea nu iartă,
Pe niciunul din noi,
Vine... bătrâneţea,
Să-şi ia timpu-napoi.

Acum am înţeles,
De ce erai, tu, tristă,
Când toamna apărea,
Pustie, pesimistă...

Te gândeai, măicuţă,
C-aşa pleacă şi omul,
... Într-o zi, ca frunza,
Îşi lasă-n urmă pomul.

Iar pomul ce-ai sădit,
Cu taica-l meu odat'
Vă rămâne singur,
Cu ramu-i aplecat..

Dreptate aveai, mamă,
V-aş învia cu-arginţi,
Că-n fiecare toamnă,
Rămân fără părinţi...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pomul şi omul

Pomului îi stă bine cu roadele,
omului cu faptele.
La pom, florile rodesc,
la om, faptele vorbesc.
Aşa dar,
şi pomul şi omul
îşi arată rodul.

poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unele păsări pleacă, dar revin în primăvară.
Unii români pleacă şi nu se mai întorc în ţară.

distih de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă şi nu mai revin

Unele păsări pleacă, dar revin în primăvară.
Unii rommâni pleacă şi nu mai revin în ţară.

distih de Dumitru Delcă (2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când există sufletul

Suflă vânt de primăvară,
La urechea mea, şoptit,
Vocea lui chemând afară
Sufletul meu amorţit.

Ruşinos ca fata mare,
Sufleţelu-mi, încurcat,
Îi zâmbeşte şi tresare
Feciorelnic, ruşinat.

Vântule, măi vânticel,
Ce vrei tu de la ce n-am?
Suflete, măi sufleţel,
Ce te mişti precum un ram?

Vreţi să dovediţi că omul,
Primăvara când soseşte,
Înverzeşte precum pomul,
Deci există când iubeşte.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (3 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi pomul

Omul se naşte din iubire,
Pomul prin încolţire.
Omul creşte mare,
Pomul să înalţă spre soare.

Pomul frunză verde are
Şi se mândreşte cu ea tare,
Omul munceşte şi adună
Şi are inimă bună.

Iar când iarna vieţii soseşte,
Omului părul îi albeşte,
Pomului ramurile îi trosnesc
Şi amândoi îmbătrânesc.

poezie de Vladimir Potlog (22 iulie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Araucaria araucana

puiuţ de pin chilian
cu frunze solzi înghimpaţi
e pomul meu de crăciun
n-ai cum să-l mângâi
nu miroase-a răşină
pentru mine fără de seamăn
purtător de iubire
dar făcut de ai mei
ca amintire din ţară străină

e lângă mine pe masa de scris
sub el foi albe ca imaginară zăpadă
şi tot imaginar în vârf luminează o stea
dăruită de-un suflet duios

fără beteală globuri şi alte nimicuri
pomul meu de crăciun e cel mai frumos
vrajă trezindu-mi în ochii iar de copil...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos!

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu eşti copacul credincios,
Ce frunza nu şi-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.
Când o revăd sunt bucuros
Şi vesel ea mă face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
Mă mângăi şi mă faci voios
Şi mă-ntăreşti îndată.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.

O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii,
Ce ni la dus din Rai Hristos
Cum au vestit profeţii.
O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza iubăreaţă

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului şi-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde uşor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreaţă,
Este pătrunsă de viaţă,
De viaţă şi de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipeşte omeneşte
De sufletul ce-o iubeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi pomul

Un stăpân avea un pom,
Stăpânul se numea om!
Pomul roadele-şi arată,
Dar stăpânul niciodată:
"Proprietate privată"!

Preţuind a sa avere,
Pomul ţine la vedere,
Dezvelind fructele lui
Ca rod al pământului
Şi dăruieşte oricui!

Vede un om necăjit,
De putere părăsit,
Îşi apleacă poalele
Să-i culeagă roadele
Potolindu-i poftele!

Omul, când are necazul,
La vecin sare pârleazul
Să i-l lase în grădină,
Chiar de n-are nicio vină,
Din mocirlă-l bagă-n tină!

Cine-i omul, ce e pomul?
Omul se încrede-n Domnul,
Pomul ştie stăpân omul,
Amândoi trăiesc sub soare,
Fiecare singur moare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Omu-i frunză frunza-i om
Trece vremea si se duce
Timpu îl pune la răscruce
Omul nu mai este om
Frunza nu mai este-n pom
Fericit tu vrei omule să fii
Viata multe îţi va daruii
Ea îţi da mereu un semn
De tot ce ntalnesti sa nu te temi
Viaţa ce o trăieşte un om
O frunză agăţată-n pom
O primăvară veselă se iveşte
Si tot pământul după o iarna
Se-ncălzeşte la viaţă ne trezeste
Si mugurul se arată in luna lui april
Zâmbet pe chipul vesel de copil
Acum in luna caldă de april
Apare frunza verde n pom
Inveseleste orice suflet din om
Iubeşti soarele si vântul zăpăcit
Si fetele ce stau la umbră de nuc răstignit
Aduc prânzul omul la plug
Iar vara frunza i fericită si omul si ea
Iubeste viaţa si este iubită
De multe ori se scutură de vânt
Se apleacă până la pământ
Si toamna apare printre nori
Atinge frunza cu stropi grei si ploi
Suiera un nebun de vânt
Se scutură si frunza verde zace
Căzută galbenă pe pământ
Trece grăbit timpu-n zbor
Frunza galbenă-i sfărâmata de picior
Si vine primăvara blândă luminoasă
O alta frunză mai frumoasă
Un om se duce o frunză cade
E o rotaţie a ciclului divin
Un mugur nou apare-n primăvară
Un prunc se naste devine bărbat
Un ciclu al naturii repetat
Este de mii de ani lumină neîncetat
Nu poate fi schimbat
Cu toate că de mult
omul a încercat
Dar bunul Dumnezeu ne-a iertat de acest mare păcat
Ciclul vieţii nu poate fi schimbat!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti arborele...

Eşti arbore...
Sunt frunza ta
Şi-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Şi nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
şi fiinţa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău şi vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist şi singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorţeşte
dar sufletul nu moare!
Din cenuşa amorţelii,
frunza se va naşte
în primăvara următoare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când treci de optzeci de ani

Când treci de optzeci de ani
simţi cum pleacă sufletul.
Încet, încet şi an de an
se scurtează umbletul.
Nu mai mergi la horă-n sat,
nunta nu mai e de tine.
Ai sufletul apăsat
de bătrâneţea ce vine.
Gândul la copii te duce,
cu amintiri te hrăneşti.
Răzimat între uluce
către ceruri, lung priveşti.
Picioarele ţi se-înmoaie,
cazi. Rămâi fără de zile.
-Ce faci acolo, tataie?
strigă un copil la tine.
Sus, la bunul Dumnezeu
sufletul s-a înălţat.
Dacă nu ai fost ateu,
de păcat vei fi iertat.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă şi subţire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas aşa, ţinând în mână
şaua şi hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate şi pentru că nu mi-e sete,
pentru că aş vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezeşte
şi-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu ştiu
şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unei frunze

A rămas o frunză-n pom,
În bătaia vântului.
Cum plânge puiul de om,
Ea dă aripi cântului.
Tremură de frig săraca
Şi s-a-ngălbenit de tot.
Vântul o să rupă craca,
Stăpânul o pune-n foc.
Atunci ea se va-ncălzi,
Dar nu se va bucura.
Viaţa ei se va sfârşi,
De frig n-o mai tremura.
La fel ca omul trăieşte
Şi frunza de pom: o viaţă.
Ca şi omu-mbătrâneşte,
Se rupe firul de aţă.
Din muguri, în primăvară
Alte frunze se vor naşte.
Se vor bucura o vară,
Apoi caprele le paşte.
De câte ori vântul bate
Cad alene la pământ.
Tot de vânt sunt spulberate,
Parcă sunt fete dansând.
Curând iarna le ascunde
Sub mantia ei de nea.
Zac până cucul se-aude,
Şi iar s-o-mprimăvăra.

poezie de Dumitru Delcă (24 octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!