Lupta interioară, din iubire

În noi, lupta interioară, nu are sfârşit,
Între inimă şi creier e zbucium infinit,
Când inima vrea şi poate să iubească,
Unda din creier începe s-o oprească.

Legătura de zbucium, când e sfărâmată,
Apare gura lumii, cea neînduplecată,
Uite săraca, săracul, n-au şansă, n-au noroc!
Trupul încercat cade-n genunchi, în foc.

Arde intens până hărţuirea se termină,
Până rugina credinţei devine lumină,
Până lupul bun înghite lupul rău,
Până iubirea scapă de tenebrosul hău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul dacic şi Stăpânul lumii

Piatra sfântă stă în gură cu istoria,
Lupul dacic urlă pe Columna romană,
Lumea se adună printre flori
Şi sângele la rădăcini îl toarnă.

Fiecare pâine are eroul ei,
Inima pulsează izvoare de lumină,
În biblie s-azvârle cu scântei
Şi istoria devine mai senină.

Iarăşi urlă lupul pe columnă,
Timpul s-a zvântat în trupul său,
Din Ceahlău aude o chemare,
Îl cheamă-n nemurire Dumnezeu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, supremul noroc

Niciodată, şi nicicând, să nu fii ca lupul,
Iubeşte cu adevărat şi sufletul, şi trupul,
Iubeşte inima şi visul de-nălţare,
Numai prin dăruire, femeia e o floare.

Ţine-o la piept, mângâi-o cu săruturi,
Scoate la lumină, din stomacu-i fluturi,
Adu-i zâmbet în clipe lungi de fericire
Considerând că azi, oricând, eşti mire.

Ea, este mireasa, lebăda, purtându-şi gâtul
În unduiri universale ce străbat pământul,
Aduce-n cuibul sacru mii de jurăminte,
Copiii îngeraşi cu vise şi aripi poleite.

Iubeşte cu adevărat, să nu fii ca lupul,
Iubeşte inima şi sufletul, şi trupul,
Iubeşte-ţi jumătatea cu dăruitu-ţi foc
Şi ai să simţi femeia supremul tău noroc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

An învăţat

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
Nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curată alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înarmaţi până în dinţi, dar nu până la creier.

citat din Charlie Hebdo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai tu răbdarea să aştepţi până când noroiul tău se aşează şi apa devine clară? Poţi rămâne neclintit până când acţiunea corectă apare de una singură?

citat din Lao Tse
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie: creierul e de la minus infinit până spre plus infinit, totul e creier...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2015)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un clopoţel nu este clopoţel până nu sună, un cântec nu este cântec până nu îl cântă cineva şi iubirea din inima ta nu a fost pusă acolo doar ca să o păstrezi pentru tine. Iubirea devine iubire abia când o dăruieşti.

Oscar Hammerstein II în Sunetul muzicii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu spune
unde se termină ziua
unde începe noaptea
nu folosi cuvinte vane
cuvinte lumeşti
nu spune
unde începe pământul
unde se termină cerul
nu spune până unde eşti tu
nu spune de unde începe Dumnezeu
nu rosti vorbe deşarte
eliberează-te
de vanitatea goală a vorbirii
cugetă în linişte profundă
desăvârşită
până când atingi gloria de a fi
tăcut – fără gânduri.

poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inflaţia continuă până când omul de rând nu mai are niciun ban, apoi se instalează recesiunea şi continuă până când el devine din nou bun de "muls".

citat din B.J. Gupta
Adăugat de Gorneanu (Voicu) Oana-Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Credeam că ştiu ce-i frumuseţea
Că eleganţa-am cunoscut
Credeam că ştiu ce e iubirea
Până ce chipul ţi-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că ştiu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam că trandafiru-i roşu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam că soarele luceşte
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam că ochii-mi sunt deschişi
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veşnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de Ashley Peter Loasby, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântare

În viaţă iubirea mai îngenunchează,
Se ofileşte-n inima care o păstrează,
Ar vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Ar vrea sensul înnoirilor senine,
În cerul vieţii să se simtă bine,
Albastră să-i fie sclipirea din zare,
Inima să-adune razele de soare.

Dorul să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte, cu tumult
Toamna să-i aducă rodii pe pământ.

Rodia cea mare să fie încântarea,
Zvâcnirea să fie zborul, asaltarea,
Inima cât pumnul diamant-virtute,
Nestemată-n ciocul condorului din munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caverna

Mârşăvia neputinţei
Se roteşte în inimă
Până când
Limba româna
Devine pecete
Paşaportului
Dintre fraţi.

În care parte
A cavernei
Se ascund silabele
Sistemului
Eclipsat
De-o posibilă
Urmă
De materie
Primară?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun cal nu ajunge nicăieri până ce nu este înhămat. Niciun fel de abur sau gaz nu conduce nimic până ce nu este închis. Niagara nu poate fi niciodată transformată în lumină sau energie până ce nu se sapă un tunel prin ea. Nicio formă de viaţă nu devine măreaţă până ce nu se concentrează, nu se dedică, nu se disciplinează.

citat din Harry Emerson Fosdick
Adăugat de Dana Gurau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne păstrăm o vatră legendară

Noi ne-am născut în vremuri mai fierbinţi
Când dacii purtau lănci şi halebarde
De-atunci în inimi foc nestins tot arde,
Mereu, din moşi-strămoşi şi din părinţi.

Prin lupta lor adus-au biruinţi
Când şi-apărau pământul sub stindarde
Şi-au izgonit cotropitoare hoarde
Că n-au voit să-ndure umilinţi.

Din veac în veac, mereu până la mine
Să ne iubim pământul ne-nvăţară
Şi-urnaşii noştri ştiu la fel de bine

Cât e de scumpă dragostea de Ţară
De demnitate sufletele-s pline
Şi ne păstrăm o viaţă legendară.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra udă de lumină

Fereastra ta e udă de lumină,
O şterg cu inima până devine vis,
Ochii mei sunt arc de curcubeu,
Tu eşti săgeata care m-a cuprins.

Cad în genunchi la dulcele izvor
Sub orizont şi gânduri răvăşite,
Împărţim focos plăcerile în doi,
Îmbrăţişări, săruturi nesfârşite.

Cerurile de vrajă îngerii aduc
S-acopere cu aripi razele de stea,
Să nu vadă nimeni cum dispar
Dis de dimineaţă prin lumina ta!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta de aur

În bruma vieţii iubirea revigorează,
Se reînoieşte în inima care visează,
Vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Vrea să fie iubirea, iubirilor senine,
Scrutează cerul vieţii să se simtă bine,
Uimitoare să-i fie sclipirea din albastra zare,
Săgeţile din inimă să-i fie razele de soare.

Dorul prelung să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte şi nimic mai mult,
Toamna să-i aducă roade pe pământ.

Rodul cel mai mare să fie dătătoarea
Nunţii de aur cu toată încântarea,
Inima să fie diamant-virtute,
Să fim împreună condor în vârf de munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină în convalescenţă

Mult stimată primăvară
până când o iarnă-amară
Până când boală şi vânt
şi pe-afară şi-n cuvânt
Până când doar întrebări
peste nouă mări şi ţări
Unde-i oare Făt-Frumos
l-ai trimis în iad pe jos
Ne-ai lăsat ai nimănui
patrie gust amărui
Rai în gură dar pe limbă
dracul garda iar îşi schimbă
Gura dau ca s-o deschid
dar pe buze creşte-un zid
Doamne şi cu cât vorbesc
mă arde un dor ceresc
Şi genunchii prind a spune
Doamne înc-o rugăciune

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la ran[ (martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină în convalescenţă

Mult stimată primăvară
până când o iarnă-amară
Până când boală şi vânt
şi pe-afară şi-n cuvânt
Până când doar întrebări
peste nouă mări şi ţări
Unde-i oare Făt-Frumos
l-ai trimis în iad pe jos
Ne-ai lăsat ai nimănui
patrie gust amărui
Rai în gură dar pe limbă
dracul garda iar îşi schimbă
Gura dau ca s-o deschid
dar pe buze creşte-un zid
Doamne şi cu cât vorbesc
mă arde un dor ceresc
Şi genunchii prind a spune
Doamne înc-o rugăciune

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!