Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea şi credinţa în frumos,
Aşa ne gândeam, iar el se suise pe o treaptă mai înaltă,
Desfăşurând larg mânecile halatului,
Mâinile sale erau subţiri ca surcelele,
În vorbele noastre gândirea era aproape ucisă,
Uneori ea respira în ritmul tăcerii,
Profesorul se îndreptă spre tablă şi desenă un copac,
Apoi o pasăre, rădăcina care primeşte,
Fructul care se dăruieşte, pasărea care cântă,
Perora profesorul, apoi se opri brusc,
Ieşi pe uşă desfăşurând larg mânecile
Halatului, în care se aflau mîinile sale subţiri
ca nişte crengi. Vocea lui rămasă în clasă,
continua, hiena crudă urmăreşte lupul,
lupul capra, capra salcâmul înflorit,
începu să plouă, noi, copiii priveam pe geam,
eram singurii martori ai simfoniei.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Am scăpat, gigantul inamic s-a dovedit o insectă
Fără picioare, ochi, braţe, etc., dicis et non es,
Există un netimp al curajului, o eliberare din robia fricii,
Drogul este laşitatea raţionalizată, zi de zi,
Şantaj? Da, şantajul se hrăneşte din teama reiprocă,
Şantajistul se teme mai mult decît victima.
Ai schimbat numele, dar nu şi manşetele.
Nesus, centarul, e ceva de-nvăţat de la el.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea pentru frumos,
Urcat la catedră, pe o treaptă mai sus,
Îşi desfăşura mânecile halatului roşcat,
În care se aflau mâinile sale subţiri ca nişte crengi,
În vorbele voastre, spunea el, gândirea este aproape ucisă,
Uneori ea respiră în ritmul tăcerii,
Apoi, se îndreptă spre tablă şi desenă un copac
şi o pasăre, iată, rădăcina primeşte, fructul se dăruie,
pasărea cântă fără sfârşit, precum D'Alembert în labirint,
se revărsă ca o minune peste noroiul vremii noastre,
Că doar aşa s-a terminat vilegiatura, apoi ieşi
desfăşurând larg mânecile, a început ploaia,
hiena urmărea lupul cenuşiu, capra – salcâmul înflorit,
eram singurii spectatori la concertul culorilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de geografie

Nu mă iubea profesorul de geografie,
ştia el de ce,
eu coloram cu albastru câmpiile, munţii,
iar mările, fluviile erau purpurii.
Se enerva rău dascălul,
Îmi punea numai note mici,
Dar am câştigat iubirea Krimhildei,
ştia ea de ce.
Simţea că e sânge bun în artere,
Am avut cu ea şapte copii,
Apoi am murit fericiţi, împreună,
Albastrul cobora în câmpii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei

De vrei să urci, să fii, să creşti,
Cum creşte aburul din ceşti,
Paznic discret de vrei să fii,
Al apei vii, glasul de om al unui nai
Să nu-l ascunzi, dacă-l mai ai,
Te rog frumos, spuse profesorul,
Apoi strigă, te rog frumos, de zăngăniră geamurile,
Un vecin bolnav sucombă chiar în acea clipă,
O fetiţă de vizavi începu să se bâlbâie,
Cerşetorul scăpă toţi bănuţii pe stradă,
Te rog frumos, bubui din nou,
Gura i se făcuse pâlnie, aşteptam
Să iasă un vals din ea, în ritmul căruia
Să merg liniştit la execuţie,
Lui Peggy, cu dragoste, îmi repetam,
De ce măsura dragostei este pierderea ei?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul mediocru vorbeşte. Profesorul bun explică. Profesorul foarte bun demonstrează. Profesorul eminent inspiră.

citat din William Arthur Ward
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finis coronat opus

1.
Înving cei care ştiu să se schimbe,
spune profesorul, el îşi este părinte,
el îşi este-nceputul, ca şi sfârşitul
propriilor îndoieli, stingeţi chibritul,
se roagă hârca din fundul peşterii,
în urma noastră vin meşterii,
aranjează, decopertează, poleiesc
tot ce e mucegai, scris diavolesc,
sunt într-o stare minunată,
strigă profesorul sub bolta renovată,
durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este,
o adevărată beţie a puterii celeste,
astfel vorbim, încheiem procese verbale
sub fiecare din cele patru portale,
profesorul căzuse de mult de la înălţime,
era dus pe targă prin mulţime
2.
Da, nu era, oh, nu era accesibil,
nu discuta, el gândea, contempla,
o ceaţă subţire îl învăluia,
sfâşiată când devenea irascibil,
ascunde comori, dezvăluia orori,
vulnerabil fiind, voia să pozeze,
cărţile domniei sale, metereze
ar fi fost, dar cărţile au viaţa lor.
Sunt un vinovat, nu aştept iertare,
sunt nemodelat, mi-am format eu singur
o statură care ar putea să-nvingă
prin ea însăşi multe semne de-ntrebare.
L-am zărit în urmă într-un tren uitat,
într-o gară fără nume, fără linii,
încerca să prindă lacrima luminii
pe un geam, un abur verde-ntunecat.

poezie de Borids Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te teme că vei pierde dragostea, fiindcă dragostea nu poate fi pierdută. Ea este un flux infinit de sentimente, care îşi găseşte echilibrul între cel care dăruieşte şi cel care primeşte iubirea.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de cărţile de vrăji fusese o adevărată problemă pentru Harry, pentru că profesorii săi de la Hogwarts îi dăduseră o grămadă de teme pentru vacanţă. Unul dintre eseuri, unul deosebit de afurisit despre "Poţiunile de micşorat", era pentru profesorul pe care Harry nu putea să-l sufere cel mai tare, profesorul Plesneală. Sentimentul era reciproc şi profesorul ar fi fost extraordinar de bucuros dacă ar fi avut o scuză ca să-l exmatriculeze pe Harry timp de o lună.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şantaj

Şantajul este puterea celui slab.

definiţie aforistică de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un enorm pas în gol

Un enorm pas în gol şi-n salvatoare ficţiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârţâind din pantofii noi-nouţi,
atenţie, fără personanţele inconştientului
viaţa ar câştiga, probabil, precizie şi luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginţi suspendaţi,
nu fumaţi, scria deasupra ghişeului, nu vorbiţi tare,
număraţi restul în faţa noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poştal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deşi cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios şi plin de pustule,
urma o noapte în nuanţe de papagal gulerat, amiral roşu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţle noastre.

citat din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. De asemenea, ne impunea respect figura delicată a profesorului de matematică, Bălănescu, a profesorului Lichendorf, a cărui candoare faţă de lejerităţile noastre copilăreşti depăşea orice limită. La chimie, am avut un profesor foarte prestant şi cât se poate de zelos în predarea acestui obiect; Tănase,... la geografie, severul profesor Cazacu – apoi, după profesorul Stolniceanu, care avea un neasemuit dar de povestit, în afară de obiect – profesorul Ştefan Chesim.

citat celebru din Ştefan Ciubotăraşu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când lupul atacă şi păstorul, chestiunea devine politică.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema cu lupul, capra şi varza se rezolvă mai simplu, punând capra la pachet.

aforism de David Boia (6 august 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capra care zbiară o mănâncă lupul.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era nimic altceva

Nu era nimic altceva la vedere,
Or fiîn dischete? Care? Omorul.
Cântec, ordine, execuţie.
Apăru un mesaj – ai cuvântul cheie?
Nu. Fără cheie, cum ai umbla fără picioare.
Cu trompeta mai faci câte ceva..
Vorbim cu juma de voce,
Ventriloci oarecum, cu o inimă mare,
Purtăm armură, zale de aur,
Cavalerii morţi ne invidiază.
Obiectele latră uneori, părăsite,
Sărutul tău umed mă smulge din moarte..
Alisa în Ţara Minunilor îmi e soră,
Frate îmi e Don Quijote,
Pot trăi doar metaforic,
Pot înţelege corrida,
Dar şi teama bietului taur,
Arena vieţii noastre comune,
Alisa, eu îţi port trena.
Ce-i mai de preţ, memoria sau visarea?
Răzbunarea /iertarea. Tihna/ agonia?
Fiece pom cu fructele sale,
Fiece om cu păcatele sale
Cine cunoaşte roadele?
Numai Poetul culege cu ochiul minţii
Din Pomul Cunoaşterii.
Liber ca pasărea cerului,
Nimic nu mă-ncătuşează,
Cât timp iubesc. Ea ştie asta.
Nevolnic ajung în faţa tăcerii,
Dumnezeu, spune Cabala, este Femeie.
În rest, totul e prostituţie,
Un pact cu Diavolul.
Un mormânt uriaş pentru nobleţe.
O lumină de culoarea sângelui
Învăluie Timpul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eu sunt profesorul Limbii Române, ci Limba Română este profesorul meu!

antimetabolă aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (25 septembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maldoror

Maldoror
Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preţ, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbuşeşte ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecţi păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.

Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniţi,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marş forţat de ani-lumină.
În limba noastră, Dumnezeu este Cel Care Este.
Ce am putea adăuga?
O mie de nume,
Este Cel Care Nu Se schimbă,
El este cel care ne poartă
Ca o mamă pruncul său,
Fără să ştim, în somn adânc.

Privesc asfaltul, firimituri de pâine,
Pete de sânge, pene de corb,
Un cadavru imens s-a dizolvat în smoală,
Exală mirosuri cotropitoare,
Acesta este dragul nostru oraş,
În care se mai râde, se cântă, se dansează,
Deasupra sau în adânc, pe dedesubt.

Aşa cum plouă în inima mea,
Aşa plânge şi câinele-Dumnezeu,
Maldoror umbla pe şapte cărări,
Ca pe cele şapte coline ale Romei,
Circulate de cocote,
Smârcuri pustii în inima lui Maldoror,
Otravă grea, în vinele sale, sângele este verde,
El nu are oase, doar crengi îngălbenite,
Tulpini de brânduşe, sfielnic pătrunde
În Istoria Universală, alături
De Don Quijote Coţcariul,
Am văzut de curând un pui de corb rănit,
Nu zbura, croncănea fără ură, adânc umilit,
Poate-mpăcat cu o înfrângere apoteotică.

Boris Marian Mehr

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram student la universitatea din H., profesorul nostru de istorie, grav bolnav, îşi trimise o suplinitoare pe care, din pricina tinereţii şi a frumuseţii ei, toată lumea începu s-o privească pieziş. După câteva zile, făptura aceasta sfârşise prin a le inspira simpatie chiar şi acelora dintre colegii mei care erau atinşi de o pubertate mai dificilă decât mine, în timp ce profesorii noştri, între care deosebirile de sex nu mai jucau de mult niciun rol, se pierdeau în tot soiul de elogii faţă de noua lor colegă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!