Întâlnire

Ne întâlneam
între bătăile ceasului,
ca între două gonguri
ce se făceau auzite
doar dacă noaptea
luneca în orbite.
Mă aşteptai rezemat
de trunchiul
unui verde copac
al cărui ram creştea
în pânza sufletului meu
pictând astfel
ritmul cardiac
cu nerostire.
Nu îmi amintesc
să fi întârziat vreodată
la întâlnire!
Până şi azi,
mai pe seară,
o să-mi prind în păr
clarul de lună
sub care ne-am sărutat
prima oară,
apoi
te voi ţine de mână
chiar în inima mea,
locul unde se întâmplă
dragostea!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog de lună

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea la cineva,
Luceferii ţi-i prind cunună
Şi-ţi cern argint în păr de stea.

Mă rog de lună... să rămână
Lumină pentru-al meu sărut,
Iubirea iarăşi culc pe mână
Şi o topesc în aşternut.

Mă rog de lună... să-nţeleagă
Că dragostea nu e păcat,
Chiar de pândeşte noaptea-ntreagă,
Nu pot pe ea fi supărat.

Mă rog de lună... să-mi aprindă
Cărarea buzelor spre tine
Şi braţele să te cuprindă,
Lipindu-te, uşor, de mine.

Mă rog de lună... şi de stele,
S-adune diamant din şoapte,
Să-ţi cânt iubirea mea cu ele,
Amor nebun, pierdut în noapte.

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea într-un tîrziu,
Ea peste noapte e stăpână,
Dar dacă ma-nteles... nu ştiu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Să nu mă cauţi azi, nici mâine.
Să nu mă chemi, să nu îmi scrii.
Să nu-mi păstrezi nici vin, nici pâine,
Să nu m-aştepţi în nopţi târzii!

Să nu mă cerţi dacă, vreodată,
Ai să mă vezi prin lumea mare!
Rămâi tu, omul meu din Lună,
Iar eu, lumina ta din Soare!

Şi între noi, tot Universul
Misterios şi infinit,
S-asculte cântecul şi versul
Iubirii care ne-a unit!

Să nu mă cauţi azi, nici mâine,
Să nu mă strigi de-ţi va fi dor
Şi-n fiecare rugăciune
Să nu mă laşi, nicicând, să mor!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surprind uneori rotindu-mă

încercând să ţin pasul cu rotaţia pământului
în aşa fel încât ziua să nu se sfârşească niciodată
întind braţele ca să-mi ţin echilibrul între două imensităţi
vezi ce uşor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar şi între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clişeelor
sfârşesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemişcare

chiar dacă aşa aş putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am întrerupt
obiceiul timpului de a mă ajunge,
în momentul în care am înţeles
că altfel cerul trăgea să-mi moară.

vezi tu, dragostea mea,
aici s-au scumpit ultimele drumuri,
umblu în zile rupte, dar curate,
chiar ieri mi-am cusut pe tălpi
o linişte săracă.

s-au întâmplat secunde simple,
fără tiv
de când ne-am sărutat pe sfârşite,
unele chiar mi s-au deşirat fără să-mi spună,
aşa cum se pierde lung,
în fir,
seara în negru.

şi pentru că ştiu
că îmi iubeşti cerul viu din spatele somnului,
am învăţat să îţi adorm într-un cearcăn.

la tine
cât e timpul, dragostea mea?
cât mai costă drumul între două amurguri?

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşii, dulci, două petale

Roşii, dulci, două petale
Aşa văd buzele tale,
Ori de câte ori, de mână
Ne plimbăm sub clar de lună.

Vezi iubito, ce-ţi spuneam
Când de mână ne ţineam?
Străbăteam alei înguste
Gura mea, gura-ţi să guste.

Îţi spuneam vrute, nevrute
Gura ta să mă sărute...
Dintr-o simplă joacă, atunci,
Azi în braţele-mi te arunci.

Şi o faci cu nonşalanţa,
Eu scorpion, tu eşti balanţă,
Amândoi romantici, sinceri
În iubire flori de nuferi.

Cine-ar fi crezut vreodată
Că va fii adevărată,
Dragostea-ncepută-n glumă
Azi n-i tată, dar şi mumă.

S-a-ntâmplat fără să vrem,
Unul pe-altul ne avem,
Dragostea pe noi ne leagă,
Îţi sunt drag şi îmi eşti dragă.

S-a-ntâmplat în acea seară
Când eu pentru prima oară,
Am gustat buzele tale,
Roşii, dulci, două petale.

poezie de Razvan Isac (14 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

copacul cu cămaşă portocalie
îmi spunea
că oamenii-ferăstrău
pot ţine un copac de mână
în mijlocul singurătăţii.

frunzele lui
mi-au atins patru etaje mai târziu
zidurile pe dinăuntru,
el
s-a desfăcut
din blândeţea lui simplă
şi foşnitoare,
sângeram de tristeţe
şi
mi-a depărtat oţelul de trup.

ne-am ţinut degetele
de vorbă,
de dragoste,
simţeam
cum îmi urcă prin vene
păcatul
până la feminin vegetal.

apoi
nu au mai fost
decât lacrimi care zburau
între noi,
între joi repetate
imposibil.

atunci
şi-a deschis
cămaşa portocalie
la piept
şi mi-a zis:
-sânge-mă!

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

Aerul a încremenit,
ca o pojghiţă transparentă,
între ieri şi azi,
între azi şi mâine,
între noi.
Dacă aş întinde numai mâna
atingându-l,
ar tremura,
s-ar topi
şi ar curge şuvoi.
Mi-ar pătrunde-n urechi
gândurile tale,
ca nişte proiecţii sonore
ale unui refren sacadat,
Ori te-aş strivi,
expirând greutatea vremilor
de altădat',
păstrând constant
echilibrul amintirilor mele.

Dar dacă tu, ca atare,
ai atinge aerul,
ce vervă ar fi!

Ce mirare!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ea locuia în casa unui melc
şi-şi spăla hainele la râu.

din trup îi creşteau dimineţi trandafirii
întrecându-se între ele
cum se întrec mugurii pe ram
să plesnească.

ea îşi cobora pleoapele
şi pământul devenea verde,
luna aluneca
de pe o cornee pe alta
poticnindu-se
ca un iepure speriat de umbrele nopţii.

când ai apărut
păsările colibri i-au pătruns inima
orbeşte.

de atunci
această femeie locuieşte în mine
şi te iubeşte.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi rămâne o rană deschisă... sau nu!

Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât...
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci...
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!

Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric...
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată...

Sunt bucurii şi dureri
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat...
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu...
putinţei de a răbda sa-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea, după cum el spunea

îl întâlnesc în orice vibraţie, de la T0 şi după voia sa;
treptele sunt aşezate, astfel, în bătăile ceasului:
acolo ne sunt calendarele, locul şi tot ce eu nu am ştiut;
dacă scad rotaţiile (desigur ale mele),
"pot simţi cum povestea chiar este
în ce se întâmplă, exact şi pe minut";
într-adevăr (el mi-a spus) "sumă de mine a trebuit să ies -
de minţi, alegeri într-una singură":
dragostea m-a născut în iubire abia când am erupt!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ţinut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai uşor decât m-am simţit vreodată. I-am sărutat mâna ca şi cum ar fi fost prinţesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, şi toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simţit iubit pentru întâia dată...

citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti!

Eşti dimineaţa mea,
De la prima rază de Soare ce-mi întrerupe visarea,
De la prima conştientă respiraţie,
De la primul gând trimis la tine, cu adoraţie.

Eşti hrana sufletului meu,
Primesc cu bucurie gânduri de la tine mereu,
Demult nu mai doresc să fiu doar eu,
Iau prânzul, cu dorul meu.

Eşti fiecare clipă în care cu ochii deschişi
Visuri cu noi doi făuresc,
Împreună ne gândesc,
O lume mai bună, făuresc.

Eşti ceaiul verde de după-amiază,
Care forţă îmi infuzează,
Eşti lungimea de undă, care pe frecvenţa mea vibrează,
Eşti bucuria, ce viaţa îmi alimentează.

Eşti seara liniştită, de versuri acoperită,
Eşti inspiraţia binevenită,
Eşti Luna multaşteptată,
Să-mi încălzească inima toată.

Eşti Îngerul ce somnul îmi veghează
Şi visele frumoase le administrează,
Eşti zborul meu temerar spre stele,
Eşti fericirea mea de a dărui minuni din ele!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire...

Am întâlnire cu moartea,
Am întâlnire şi-atât,
Cât de simpatică-i lumea
Când viaţa mă strânge de gât!...

E singura dragostea mea,
Şi suntem doi ochi frumoşi,
Cât de romantică-i lumea
Când viaţa ne ţine scârboşi!...

Plimbându-mă-ncet mă scufund
În găvanele dânsei,
Cât de pufoasă-a fost lumea
Când între dinţi eu o strânsei!...

Garoafă voi fi pe mormânt,
Frântura unui sărut,
Ce ticăloasă-a fost lumea
Când gentil în ea m-am născut!...

Am întâlnire cu moartea
Însă ceasul nu a sosit,
Vai, ce grăbită e lumea,
Când eu o aştept liniştit!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De un fel de nerostire

întotdeauna începutul e cel mai greu în toate.
ca să poţi continua povestea - oricare ar fi ea -
îţi trebuie un punct de sprijin să poţi răsturna pământul...

de un fel de nerostire ai nevoie câteodată
pentru a spune primele impresii despre viaţă
şi apoi să trăieşti clipa tresărind...

uneori mă aşez între lume şi gânduri
aşteptând emoţia creatoare de inspiraţie
ca să pot zbura cu aripile crescute înăuntrul meu.

câteva absenţe de sine sunt necesare
ca visurile să devină realitate
pentru că numai cu inima poţi vedea limpede
chiar dacă uneori ea e orbită de dragoste

în rest, e de ajuns să trăieşti între ani
să te copilăreşti în voie, ori de câte ori vrei,
să ştii că meriţi totul fără să ceri nimic,
şi să fii în contratimp cu vârsta.

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe şemineu, imaginea unui cimpanzeu şi o statuetă a lui Buddha. Această vecinătate, mai mult accidentală decât voită, mă face să mă tot întreb unde poate fi locul meu între aceste două extreme, între pre- şi trans-figurarea omului.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări în umbră

dacă aş fi întâmplător
doar fulgerarea unui meteor
în noaptea unui deşert,
tu ce-ai fi?
te-am întrebat.
aş fi lumina tandră a Lunii
şi tu te-ai teme de faţa mea nevăzută,
îmi răspundeai într-un târziu.

dacă aş fi curcubeul însuşi peste
abisul dintre muntele tău
şi al meu,
tu ce-ai vrea să fii?
te-am întrebat.
aş vrea să fiu ploaia nebună care îţi smulge copacii
sădiţi în inima ta,
îmi răspundeai între două tăceri.

ce-ai fi tu,
dacă eu aş fi doar trilul unui văzduh?
te întrebam în şoaptă.
aş fi ultima pasăre călătoare
care se frânge pe cerul tău,
răspundeai,
privindu-ţi în somn
penele aripilor.

ce-ai vrea să fii tu,
dacă eu aş fi un suflet străin
care aleargă în pustiu?
te întrebam.
aş fi doar muzica unui pian
uitat la ţărmul mării.
spuneai tu,
pipăind întunericul.

spune-mi,
ce-ai fi tu,
dacă eu aş fi o apă repede, curgătoare?
aş vrea să fiu doar o piatră tăcută
într-o vale adâncă
aşteptând ca apele tale să-mi pieptene
genele lungi de nisip,
măcar o dată la o mie de ani.

răspundeai tu
unei umbre,
de la celălalt capăt
al Pământului.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară

Prima oară când te-am văzut
ţi-am admirat buzele,
a doua oară, mi-a plăcut
să-ţi descopăr adânca scânteie din ochi,
a treia oară, am tinut un pic
mânuţele tale'ntra-le mele,
a patra oară am fost fermecat,
aşa de mult încat n-am mai rezistat
şi buzele mele te-au sărutat.
De-atunci, de când ne-am întâlnit,
prima şi acum a mia oară,
la teatru, în centru, sau în parc
aceeaşi senzatie parcă,
ca prima oară.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

E drept că ne pătimim din furia unui noiembrie
ce nu se mai sfârşeşte, dar ce idee,
ce idee ciudată să-mi spui că de atâta ploaie
nu ştii ce să mai faci să nu ni se infesteze iubirea
aşa că trimiţi uitarea în stoluri de pradă
să-mi devoreze sanitar visele pe care cu eleganţa
spleenului tău le sfâşii metodic primăvara,
să-mi bea mai apoi toată apa din ochi,
ciugulindu-i până la ultima picătură în care-ţi păstrez surâsul.

Îmi crapă privirile de la atâta deşert
în vreme ce tu îţi scrii rubicond poezia
curcubeielor din irişii altei femei
Îmi marchez discret orbirea cu un surâs de Ganika
şi caut un centru sigur de care să-mi reazăm
tristeţea, aşa că bâjbâi prin mine,
cu o mână strângându-mă în singurătatea mea,
Ca un copil speriat în fusta mamei,
cu cealaltă pipăind un flash din ziua în care
ne-am întâlnit pentru prima oară şi m-ai tras surâzând spre tine.

poezie de Simona Iagăr
Adăugat de Simion Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!