Valentin şi Dragobete

Pe la sfârşitul de iarnă, în luna lui Făurar,
Două sărbători frumoase sunt trecute-n calendar,
Îndrăgite şi iubite de băieţi dar şi de fete,
Zile de îndrăgostiţi: Valentin şi Dragobete.

Cel tânăr nu-i de la noi, e venit din ţări străine
Să-i înveţe pe români cum să iubească mai bine,
Snob, monden şi elegant, pripăşit de câţiva ani,
Ne dă lecţii de iubire imitând pe-americani.

Dezinvolt şi îndrăzneţ se-adresă în ofensivă:
-Eu sunt tânăr şi galant, plin de iniţiativă,
Noi purtăm ţoale de firmă, îmbrăcăminte de vis,
Nu le cumpărăm din ţară, le luăm de la Paris.

N-avem lipsă de lovele, buzunaru-i plin de sfanţi,
Cheltuim cât ne vor muşchii cu fiţe de Dorobanţi,
Nopţi întregi noi ne distrăm şi prin baruri şi prin cluburi,
Cu prietenii din gaşcă, ne cinstim şi ne dăm fumuri.

Îmbrăcaţi moderni cum suntem aducem un nou aflux,
Ne pupăm prin limuzine şi-n maşinile de lux,
Ne îmbrăţişăm în iahturi, pe plaje la tropice,
Ne iubim, ne dăm pupici în locuri exotice.

Dragobete cu mult calm îi răspunde într-o doară:
-Dragostea noastră de-acasă cu nimic nu se compară,
Plină de sinceritate, simplă, pură şi curată,
De-o trăieşti cu-adevărat nu se uită niciodată.

Şi s-o vezi pe Dragobetă ce frumos e îmbrăcată,
Cu catrinţă şi maramă şi cu ie înflorată,
Când mă-nvârt cu ea la horă, fusta i se face roată,
Saltă şi bate opinca, în pământ se face groapă

Pe fâneaţa-nmiresmată, vara, la cosit pe luncă,
Tot la ea mă duce gândul şi mi-tare dor de muncă,
O zăresc din depărtare, vine-n braţe cu ulciorul,
Apa rece-mi stinge setea, ea îmi potoleşte dorul.

Rumenă în obrăjori, strânge fânul în căpiţă,
O ridic de subsuori şi ne dăm câte-o guriţă,
Ciocârlia cântă-n zare pân* ce soarele apune,
Suntem tare fericiţi că trăim în astă lume.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândra mea

Să o vezi pe-a mea mândruţă ce frumos e îmbrăcată,
Cu catrinţă şi maramă şi cu ie înflorată,
Când mă-învârt cu ea la horă, fusta i se face roată,
Saltă şi bate opinca, în pământ se face groapă.

Pe fâneaţa-înmiresmată, vara, la cosit pe luncă,
Tot la ea mă duce gândul şi mi-i tare drag de muncă,
O zăresc din depărtare, vine-n braţe cu ulciorul,
Apa rece-mi stinge setea, ea îmi potoleşte dorul.

Rumenă în obrăjori, strânge fânul în căpiţă,
O ridic de subsuori şi ne dăm câte-o guriţă,
Ciocârlia cântă-n zare pân* ce soarele apune,
Suntem tare fericiţi că trăim în astă lume.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Răsare soarele, pe aleea mea,
Răsare soarele şi-mi dă speranţa
Răsare-n inimi şi în suflet,
Răsare fără a mai apune iară,
Suntem mai atenţi la lucruri simple
Suntem parte din viaţa noastră,
Suntem persoanaje principale,
Suntem cer plin de cuvinte,
Sunt margele prinse-n nemurire,
Ascultam cum vom putea,
Până ce dimineata va trezi
O parte din noi, o parte din vis.
Viaţa şi inima se vor armoniza
Până ce orice moment va fi special
Frumos şi plin de cuvinte frumoase
Pe care micuţa Elena Camelia le va scrie.
La mulţi ani, România mea iubită,
La mulţi ani, sănătoşi mie şi tuturor românilor de pretutindeni
La mulţi ani, românilor din ţară,
La mulţi ani tradiţiei curate româneşti
La mulţi ani, frumoşi şi luminoşi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostitul Dragobete

Îndrăgostitul Dragobete

Îndrăgostitul Dragobete
Din legende vechi transpare
Cu dorul de-a săruta fete,
În tineri cu chip de Soare.

Vreme vitregă traversează
Prin troienele ninsorii,
Şi năvalnicul dor revarsă
Pe inimi, vrăjind feciorii.

De dor, din ochii lui răsare
Iubirea-n flori de ghiocei,
Ce-n clopoţei sună urare,
Pe-ale primăverii alei.

Cu braţe pline de petale
Şi cu dragostea în suflet,
Fetelor mari le iese-n cale,
Cu inel de flori pe deget.

Fete iubind întâia oară,
Aşteaptă pe Dragobete,
Cu florile de primăvară,
Cunună să-i prindă-n plete.

Tinerii ce-şi unesc destine,
De Dragobete logodiţi,
Vor avea doar zile senine,
Că veşnic sunt îndrăgostiţi!

Maria Filipoiu - Legendele Primăverii

poezie de Maria Filipoiu (24 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Şi nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii ştiu, după ierni, că sunt verzi
Şi dragostea, cum că, doar noi o inducem.

Existăm prin credinţa de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!

Decizia, veşnic, pe treptele fiinţei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale ştiiinţei...

E sigur ceva ce nu merge-n substanţă,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanţă
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?

Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabileşte sfârşitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...

De naştem noi singuri prin propriile forţe,
Şi clarul de zile şi nopţi îl avem,
Aşa şi pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torţe!!!

Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spaţiul nesaţ ne aşteaptă coloni;
Chiriaşii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.

Sortirea ne e clară dar n-am înţeles
Că naşterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar fiinţa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicaţi în progres!

Început, ca şi cale, sfârşit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...

... E totu-o psihoză indusă... cu popii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Zile şi nopţi cu tine-aş sta, cu vorba mea, tăcerea ta,
nicicând nu ne vom sătura, iar despărţiţi n-om îndura,
să colindăm ziua mereu, noaptea să dormi pe braţul meu,
tu ploaie, soare, viscol, vânt, eu doar idee şi cuvânt,
să ne-amăgim, să ne topim, şi-a doua zi tot noi să fim,
ne-om tulbura, ne-om ostoi, cum viaţa vrea, cum vom voi,
totul depinde de noi doi, inimă-n flăcări, inimă sloi,
ne-om încălzi la focul sacru, soarta-ne dulce, destin acru,
vom face din dorinţă floare, iar din iubire sărbătoare,
eu floarea vieţii tale sunt, tu nenăscut rod din cuvânt,
noi doi să fim împreunaţi ca doi caişi îngemănaţi,
de roade să ne bucurăm şi zarea s-o cutreierăm
să dăm de veste orişicui că noi suntem ai nimănui,
c-avem un nume dus de vânt, dar respectat pe-acest pământ,
că n-avem glie, n-avem casă, statornicim celui ce lasă
şi-n vatra lui ne face loc, ne dă şi apă şi noroc,
ne încălzim, ne răcorim, puterea gândului să fim,
cel primitor cu suflet mare, ne dă lumină şi candoare,
încât să ducem mai departe cuvântul care nu desparte,
care îmbină sau uneşte cu cel ce ţi se potriveşte,
cu cea dorită acătării ce pare-a fi din spuma mării
ca o sirenă ori naiadă, noian de vise ori corvoadă
prin care Spiritul ne poartă ţinându-ne-amândoi la toartă,
eu heruvim, tu îngeraş, tu dezinvolt, eu pătimaş,
îngemănaţi mereu să fim, în veci să nu ne despărţim!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este ţara c-o moştenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuţi şi astăzi, şi mâine, şi poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreţi pe aer, nici cai fără călări
Nici ţară fără lume, nici lume fără ţări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunţi la luptă, n-ai ce să mai aştepţi
Nimica nu se face-n poziţie de drepţi
Să facem România prin toţi şi pentru toţi
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi
Să fie-al nostru dreptul şi-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi şi destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat
Credinţă României necondiţionat
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ei ce îndeamnă: "Deşteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o ţară de soldaţi
Suntem, de e nevoie, un lanţ de munţi Carpaţi
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni şi ca ţară
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară roşu, galben şi-albastru pe pământ
Aceasta-i viaţă noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul marinarilor

Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Şi când murim răpuşi de cel mai straşnic val,
Noi suntem escortaţi pe ţărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,

N-avem iubite pământene cum au toţi muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Şi-avem o stea la pupa, şi una la catarg.

Noi ştim că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Şi ştim Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Şi Crucea de la Sud ne ţine loc de vele,
Şi-n stele căzătoare noi ştim ca să ghicim.

Noi suntem cavaleri ai vieţii şi ai morţii,
Şi-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopţii,
Avem o inimă la pupa şi una la catarg.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobete

Progresist, azi, Dragobete
Nu mai dă pupici la fete;
După cum spun mulţi poeţi,
El se duce la băieţi.

epigramă de George Budoi din Dicţionarul dragostei (24 februarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet... mortal

Scutiţi suntem de-al nostru eu,
Demult, noi nu mai locuim în noi,
Poeţi suntem, în transă, amândoi,
Puţinul vieţii-l dăm lui Dumnezeu!

Admit că versul ţi-e un onduleu
Şi-un prea suav trifoi cu patru foi,
Ţi-am picurat, solemn, în el, altoi,
Te-am dus la întâlnire cu un zeu...

Vei face-un triplu salt, cât mai curând,
Dorind să cucereşti Mont-Blanc-ul vieţii,
Ai grijă, însă, Miss, din când în când,

Cum vei păşi prin roua dimineţii,
Căci, din orgoliu-ţi tânăr, fremătând,
O să-i împuşti, mortal, pe toţi poeţii...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobete vs. Valentin

Noi suntem refractari ideii
Să ne iubim precum yankeii
Şi trecem la măsuri concrete:
Ne batem pân' la Dragobete!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Blând surâs cu plete albe,
Cu riduri nenumărate,
Tu mi-ai dăruit viaţă,
Mi-ai pus inima în carte.

Stâlpii casei mă aşteaptă
Să revin mereu la tine,
Ca să văd la bătrâneţe
Cum o duci, de-ţi este bine.

Te aud oftând din poartă,
Dorurile te apasă,
Singură eşti în ogradă,
Singură te-aşezi la masă.

Zarea, cerul te-nconjoară,
Soarele îţi bate-n geam
Şi te bucuri când la uşă
Mai apare câte-un neam.

Însă-n lacrimi, sub năframă
Pe noi mamă ne aştepţi,
Sufletu-ţi este în noi,
Fraţii buni, ai tăi băieţi.

Facem şi noi ce se poate,
Ne rânduim omeneşte
Să aducem zâmbete
Mamei care ne iubeşte.

Cât suntem încă în lume
Şi acasă cât te ştim
Mai venim la o poveste,
Dorul să ni-l ostoim.

Rămânem pe mai departe
Tot copiii tăi iubiţi,
Nu uităm că noi suntem
Şi la rându-ne părinţi.

Mama scumpă, stâlp la casă,
Ţine-o, Doamne, cât de mult,
Locul ei fie sub soare,
Nu sub iarba de mormânt.

Vrut-am s-o luăm la noi,
S-o ştim bine şi aproape,
Dar cum nu era acasă
Se simţea în val de ape.

Readusă-n bătătura
Unde, Doamne, ne-a crescut,
Se simţi iar fericită;
Oare bine am făcut?

Mamă, sufletul meu sfânt,
Vis frumos precum o floare,
Mi-ai dat viaţă, eu îţi dau
Dorul meu din depărtare.

Am să vin pe prispa casei
Ca să depănăm poveşti,
Să te ştiu fără de cazne
Cât pe lume mai trăieşti.

Sărut mâna şi obrazul,
Iartă depărtările,
În viaţă pentru noi
Rămâi tu şi dorurile!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim...

Nu-mi eşti aproape, deşi pari,
Prin ceaţa minţii mă strecor,
Revăd un flash şi apoi dispari,
Rămân cu mine, în decor.

Natura plânge-n pomii goi,
Privesc spre soarele îngheţat,
Trifoiul nostru în patru foi
Mai are încă de aşteptat.

Inspir vapori de primăvară,
Prind în braţe raze reci,
Păşesc prin curte, este seară
Abia ai venit şi iară pleci.

Suntem ca soarele şi luna,
Unul vine şi altul pleacă,
Ca adevărul şi minciuna,
Lacrimi ude mă îneacă.

Se va-ncălzi iubito, în noi,
De iarna aspră să fugim,
Să-i dăm tristeţea înapoi
Şi apoi, din nou, să ne iubim.

poezie de Gabriel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haine de lumină

În lumina Ta Divină
vrem Isus să ne scăldăm
să trăim fără de vină
pe veci Domn să te avem

vrem lumina mântuirii
Tu Isuse să ne-o dai
izvorul neprihănirii
să fim cu Tine în Rai

în lumina Ta curată
toţi azi ca să ne zidim
o viaţă fără pată
pe pământ ca să trăim

vrem să fim cu toţi lumină
raze vii de pe pământ
pentru patria Divină
şi al vieţii viu Cuvânt

toţi dar să ne îmbrăcăm
chiar în haine de lumină
pe Hristos să-l onorăm
până când El o să vină

curgă dar de azi lumina
din noi toţi pe acest pământ
să-l cinstim întodeauna
pe al nostru Mire Sfânt

El ne este sărbătoare
şi lumnină şi menire
Isus ne este un soare
ce ne-mbracă în iubire

haideţi dar acum cu toţii
să-i dăm fiinţa şi iubirea
Isus chiar şi-n clipa morţii
să ne fie mântuirea

ale Lui cuvinte sfinte
să străluce azi în noi
pe a vieţii aşezăminte
toţi să fim de fire goi

din lumină spre lumină
tot mai mult noi să privim
să-i dăm viaţa-n veci deplină
Mirelui ce îl iubim

curgă dar lumina sfântă
fiinţele să ne inunde
ca noi toţi să fim la nuntă
unde lumea nu pătrunde

fie-i glorie -- onoare
Celui Sfânt ce ne-a creat
să-i cinstim Numele-i mare
fie-n veci gflorificat

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

îmi spune vântul pe câmpie
-eu veşnic cânt o simfonie
şi singur nu sunt niciodată
chiar dacă-i noapte-ntunecată

în iarnă fulgii mă-nsoţesc
şi prin troiene rătăcesc
în primăvară în alai
am mii de flori în luna mai

vara mă roagă şi mă cheamă
să-i iau căldura din maramă
iar toamna frunze în ghirlandă
mă strigă şi vor să mă vadă

în nopţile cu lună plină
sărut petale în grădină
dar am şi zile când sunt trist
când văd că ai paltonu-nchis

nu pot ca să mă furişez
de trupul tău să mă lipesc
şi să-l alint ascuns sub haină
ar fi a noastră dulce taină

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendarul Dragobete

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată,
Ce-o ţin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.

Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea şi Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.

Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Îşi mâna fiul de-acasă
La păşunat de mioare.

La mama lui se întorcea,
Când Luna pe cer răsărea,
Aşa cum ea îl sfătuia,
Văzând că se îndrăgostea.

Tânăr ciobănaş la stână
Şi cu firea iubitoare
S-a îndrăgostit de Lună,
Mai rău ca de fată mare.

O privea pe cer albastru,
Cum se oglindea în ape.
Râvnind iubire de astru
O voia în sân, aproape.

De pe cea mai mare culme
Să prindă Luna, s-a întins.
Dar când s-a desprins de lume,
Cu chip s-a pierdut în abis.

Din dragoste a revenit
Cu dor de-a săruta fete.
Din spiritul neprihănit
Să împartă sentimente.

Legendara lui poveste,
Cu iubire pătimaşă,
E-nchisă-n cufăr de zestre,
De mamă invidioasă.

Luna, încă îl jeleşte,
Că dor de ciobănaş duce,
Când primăvara soseşte
Şi ceru-n izvoare curge.

Pe raza-i coboară-n ape,
Lacrimă de dor, amară,
Când se prelinge din pleoape,
Iubirea de-odinioară.

*Din "Legendele Primăverii"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.

Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

iubito, vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
să ascultăm cântecul toamnei
cum bate vântul în fereşti.

un psalm cântat duios de îngeri
îngână sferele albastre
şi se -mpletesc cu dulci romanţe
din tinereţea vieţii noastre.

când luna –nnebunea pe cer
şi noi într-o iubire sfântă
stăteam la poartă nopţi întregi
ascultând frunzele cum cântă.
astăzi când timpul a trecut
şi zilele ne par mai grele,
nu ne-au rămas decât poveşti
şi-n degete două inele.

când toamna trece peste noi,
ca piaza reaua din poveşti,
aş vrea să dăm ceasu-napoi
şi, Doamne, să ne-ntinereşti!

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem naşpa rău de tot

JUCĂTORII DE SNOOKER.
ŞAPTE PENTRU GOLDEN SHOVEL.

Suntem naşpa rău de tot. Noi
I-am dat şcolii una-n bot. Noi

Lălăim pân' cad stelele-n apus. Noi
Spunem tot ce-avem de spus. Noi

Cântăm cântece porcoase. Noi
Bem ginuri prin iarbă trase. Noi

Locuim pe iunie din plin. Noi
Trăim puţin.

poezie de Gwendolyn Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!