Psaltirea-i un fel de păcat

Tenebrele fierb în substanţe,
Abile-ndrăzneli şi tupeu,
Cotorul pierdutei chitanţe
Şi liniştea zborului meu.

Desigur, azi par măsluite
Cuvintele toate, la rând,
Nescrise şi nici nerostite,
Pe care, idilic, le vând.

Aprinse văpăi sângerează,
Psaltirea-i un fel de păcat
Al ochiului, care veghează
La trecerea clipei prin pat.

Ca pepenii roşii, par sânii
Ce saltă-nspre buzele moi,
De parcă venit-au păgânii
Sau vremea tăcerii de-apoi.

Confirm surâzând adevărul,
Nimic nu mai poţi să renegi,
Şerpoaica venit-a cu mărul
Ispitei ce vreau s-o dezlegi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În văzduhul iernii

În văzduhul iernii năvăliră fluturi,
Razele de soare par a fi-ngheţate,
Visele nebune tainic ţi-le scuturi
În perdele albe, lungi şi dantelate.

Tremură sărutul buzelor pe pleoape,
Lacrime de rouă se topesc confuze,
Gândurile-aleargă peste munţi şi ape,
Către-apusul care pare-aş cere scuze.

În zăpezi desculţe aruncăm speranţe,
Clandestine şoapte sau chemări de dor
Şi-am ascuns cotorul ultimei chitanţe
Într-o-mbrăţişarea tandră de amor

Pare-o simfonie dulce şi discretă,
Melodii divine... blând te-ncolăcesc,
Eşti aceeaşi floare suplă şi cochetă,
În văzduhul iernii... azi... te regăsesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi scriu

Risipele îmi sunt datoare,
Culori de maci şi ploi târzii,
Ce spală umbrele bizare
În fulgere trandafirii.

Valuri rănite... sângerează,
Egrete zboară ca un gând
Şi nebunii se decontează
Ispitelor, care mă vând.

Zig-zagurile par rotunde,
Luminile-s ca un festin
Al trupurilor tremurânde
Pe-altarul timpului puţin.

Ignor... tăcerile stupide,
Lacrima ochilor ce plâng
După minciunile perfide
Şi după zâmbetul nătâng.

Azi scriu setos de libertate
Versuri de foc... ce biciuiesc
Ipocriziile charmante,
Al iatacului burlesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacii

Soarele nebun, a copt aracii,
Viile fierb mustul în apus,
Dănţuiesc inegalabil, dacii,
Veşnicia parcă i-a sedus.

Îşi ascut săgeţile pe piatră,
Moartea o înfruntă... ireal,
Coc făina timpului în vatră
Şi aprind uitările pe deal.

Fulgeră nescrise centenare,
Steagul dacic e nepieritor,
Apele şi munţii sunt altare
Oglindite-n chipurile lor.

Buciumă la stână infinitul,
Brazii şi izvoarele doinesc,
În ferestre curge răsăritul
Ca un ritual nepământesc.

Dacii par, o mare de tăcere,
Căutând, mereu, înspre apus,
Oblojesc durerile cu miere,
Aruncând căciulile în sus.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucizi tăceri

Ucizi tăceri, doar c-o privire
Sedusă-n nopţi... fără ecou,
Ce-aruncă spre nemărginire
Al clipei nepătat trusou.

Deschizi spiralei, nefirescul,
Reîntrupându-te-n pustiu
Cînd fulgeră... nepământescul
Lumini... pe care nu le ştiu.

Săruţi cuvinte nerostite,
Reciţi din Blaga şi Kayyam,
Tot alergând înspre ispite
Pe care-abia le desluşeam.

Torni în pahare adevărul
Iubirilor... şi roşul vin,
Iar trupu-ţi este ca şi mărul
Gustat... puţin câte puţin.

Ucizi tăceri... spre dimineaţă
În unduiri... dumnezeieşti
Şi-atingeri care mă răsfaţă,
Iubito!!! mă înnebuneşti.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pat

În pat e raiul, se-nţelege,
Furtuni, metafore, risipe,
Pe care nu le poţi culege
Fără acordul unei clipe.

În pat, fiorul este zâmbet,
Dezmăţ febril şi desfătare,
Vinul tăcerilor din umblet
Şi ochii... ca o provocare.

În pat, pui visele pe pernă
Şi trupuri ce empatizează
Cu viaţa, care nu-i eternă,
Ca şi amanta ce trădează.

În pat se împlinesc destine,
Dispar regate, se-ntregesc
Şi-un foc albastru, întreţine
Plăceri... ce nu se definesc.

În pat poţi îngropa speranţe,
Confuzii, spaime sau femei,
Care-şi doresc... mezalianţe,
Un cec, un card sau zece lei.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să-mbătrânesc

Nu vreau să-mbătrânesc şi nici să trec
Prin lumea asta... ca o nălucire,
Cu munţii şi izvoarele petrec,
Străfulgerând adâncuri de iubire.

Pe umăr port... tăcerile şi vântul,
Privirile îmi sunt săgeţi de foc,
Buzele ştiu sărutul şi cuvântul,
Iar sufletul mi-l vând la iarmaroc.

Dansez cu lupii iernilor, pe creste,
Sunt pustnicul uitat... şi neştiut,
Păcatul credincioaselor... neveste
Şi fumul ireal din aşternut.

Nu vreau a-mbătrâni, la mânăstire
Mă duc aşa, ca orice muritor,
Ce caută puteri... şi mântuire
În ruga inefabilului zbor.

Cu palma modelat-am sânii goi
Şi trupul inocentelor smerite,
Ţinând de coarne... păcăliţii boi,
Ce trag la jugul marilor ispite.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază paşnică

Ce proaspată mireasmă de catină, de coajă
Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;
Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.

Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la fereste, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gazele-n nisipuri, sub umbra de răsura,
Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.

Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;
Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,
Cu braţele intinse, pe ţărm să se desfete
Pe pajiştea tivită de cerul de azur.

Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde...
Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

poezie de Anna de Noailles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

...tot mai aproape-i funia de par

... tot mai aproape-i funia de par
şi tot mai scurţi la naiba telomerii
şi mai adânci sintagmele tăcerii
într-un alzheimer larg şi glaciar

s-a furişat aşa nici nu ştiu când
această bătrâneţe ireală
cu rătăciri de logică formală
de la mişcare înapoi la gând

şi tot mai des mă caut în trecut
şi tot mai trist reliefez prezentul
pe care uit total să pun accentul
deşi o viaţă i-am plătit tribut

în lume se zvoneşte tot mai des
că s-a descoperit o clasa de enzime
şi că degrabă nu mai moare nimeni
din miliardul ăla, de exces

se mai zvoneşte-n lume că curând
va fi doar asta arhi... artificială
inteligenţa naibii, quasinfernală
şi tot ce-i viu va stinge rând cu rând

şi vor rămâne-n lume doar roboţi
şi nici un semn măcar de viaţă vie
nemaivorbind de vreo substanţă cenuşie
şi de umanoizi alde mine, idioţi

savanţii spun c-aşa e plănuit
că tot ce-i viu prea iroseşte energie
şi nu-i prea pasă de universală entropie
iar Dumnezeu de noi a obosit

şi-i ocupat prin alte galaxii
lăsându-ne brutal în voia sorţii
bunelul meu glumea - la discreţia Morţii
şi despre care nu ţi-i dat să ştii

în orice caz au mau rămas vreo zece ani
şi vom putea să cumpărăm cumva la piaţă
niscaiva vreme şi niscaiva viaţă
desigur, dispunând de gologani

dar pân-atunci... e funia la par
şi-s tot mai scurţi la naiba telomerii
şi mai adânci sintagmele tăcerii
dintr-un alzheimer larg şi glaciar...

poezie de Iurie Osoianu (12 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse, frate-al meu în răstignire

(Biblia spune că azi, la Ierusalim, Iisus i-a biciuit pe cei care făcuseră din Casa Tatălui Său peşteră de tâlhari!)

Iisuse, frate-al meu în răstignire,
Ce-ai biciuit tâlharii-n templul sfânt,
Mai vino, să aduci o mântuire
Bisericii pierdute pe pământ,

În care ochiul dracului adună
Averea pentru iudele ce-ţi vând
Şi chipul şi-a Ta Cruce împreună
Cu închinări ce-ţi pun la Cruce când,

Îmi este drumul vieţii la răscruce
Şi, disperat, nu ştiu unde mă duc
Şi-nsingurat în drumul meu, la Cruce
M-agăţ de-un braţ al ei, tot singur cuc,

În tine mi-e speranţa când şi clerici
Sunt diavoli care poartă patrafir,
Mai vino, Doamne, astăzi, prin biserici
Şi toarnă întreg Ceru-ntr-un potir,

Să beau şi eu şi popi, fără de plată
Şi diavolii să crape rând pe rând,
Că dragostea de Tine,-adevărată,
Nu poţi s-o cumperi sau s-o vinzi nicicând!

poezie de Pavel Lică din Trepte spre lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Substanţă, în chip principal, în prim rând şi prin excelenţă este cea care nu se spune despre niciun subiect şi nici nu este într-un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit. În schimb, substanţe secunde sunt numite speciile în care subzistă cele ce se numesc în prim rând substanţe, atât ele, cât şi genurile acestor specii, cum subzistă, de pildă, un om anumit în specia de om, genul speciei fiind vieţuitorul: aşadar, acestea se numesc substanţe secunde, anume atât omul, cât şi vieţuitorul. Este însă vădit... că pentru acele substanţe spuse despre un subiect e necesar ca şi numele şi raţiunea de a fi să fie enunţate despre subiect.

Aristotel în Categorii, 5
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse, frate-al meu în răstignire

Iisuse, frate-al meu în răstignire,
Ce-ai biciuit tâlharii-n templul sfânt,
Mai vino, să aduci o mântuire
Bisericii pierdute pe pământ,

În care ochiul dracului adună
Averea pentru iudele ce-ţi vând
Şi chipul şi-a Ta Cruce împreună
Cu închinări ce-ţi pun la Cruce când,

Îmi este drumul vieţii la răscruce
Şi, disperat, nu ştiu unde mă duc
Şi-nsingurat în drumul meu, la Cruce
M-agăţ de-un braţ al ei, tot singur cuc,

În tine mi-e speranţa când şi clerici
Sunt diavoli care poartă patrafir,
Mai vino, Doamne, astăzi, prin biserici
Şi toarnă întreg Ceru-ntr-un potir,

Să beau şi eu şi popi, fără de plată
Şi diavolii să crape rând pe rând,
Că dragostea de Tine,-adevărată,
Nu poţi s-o cumperi sau s-o vinzi nicicând!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să-nvăţ de la Lună, săracă la fel ca mine, cum să fac să par un galben de aur. Să par, atât, că nici ea nu e ce pare.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau totul sau nimic

Eu vreau totul sau nimic,
Tu-mi oferi câte un pic,
Clipe dulci de amor şi dor
Sau fior după fior.

Eu vreau sărutări nebune,
Tu îmi dai... ce nu pot spune,
Ce nu îndrăzneam a-ţi cere
Îmbrăcându-mă-n plăcere.

Eu vreau merele-ţi din sân,
Tu credeai că sunt păgân,
Tandru, blând, neruşinat,
Însă sfârcul... mi l-ai dat.

Eu vreau mijlocul de floare,
Tu mă prinzi c-o-mbrăţişare
Şi mă strângi năucitor,
Între coapse... pe covor.

Eu vreau totul sau nimic,
Tu-mi oferi câte un pic,
Azi ceva, mâine ceva,
Lâng-o ceaşcă de cafea.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau la rând

în rând şi şirul e lung
ca-un şarpe anaconda
am o cană în mână
sunt îmbrăcat sumar
nu simt frigul. nu simt foamea
trebuie să primesc ceaiul
amestecat cu nectar
de când sunt aici? nu-mi aduc
aminte de mare lucru
camarazii mei par morţi

aud vocile lor în cap
vorbesc toţi fără să lege
propoziţii inteligibile
par loviţi de schizofrenie
lanţul uman se mişcă încet
cuvintele sunt rostite
în toate limbile universului
unii nu primesc nimic
se zvârcolesc pe nisipul
pe care plutim. zburăm

zbor. dar revin la coadă
sufletele ies din corpurile
topite de foc şi împinse
de săgeţi înroşite. ploaie
de săgeţi ne muşcă
nimeni nu simte durerea
după câteva secunde
sau minute. timpul se dilată
odată cu spaţiul
se contractă şi sufletele caută refugiu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de artist

Mă ispiteşti cu toamne nude,
Cu ploi şi frunze de argint,
Ce curg în apele rotunde,
Ce par sortite să inunde
Un egocentric... labirint.

Îmi ceri tăcerile... pe toate
Şi îngerii ce-mi sunt în jur,
Noaptea smeritelor păcate,
Prinsă-n perdele apretate
De pasiuni... fără contur.

Mai fumegă... o utopie,
Vin roşu, fierbe în ibric,
Apoi fac uz... de poezie,
Scad TVA-ul... la simbrie
Şi asta-i tot, restul, nimic.

Ard flăcări albe, în rubine,
Cuvintele-s de ametist
Şi-n clipele ce par puţine,
Dinamica... o întreţine
Acelaşi suflet... de artist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia serilor de iarnă

Ce magice sunt serile de iarnă
Şi ce pufos... sărutul de alint,
Când pasiunile, încep să cearnă
Aluzii... pentru visele ce mint.

Se risipesc tăceri înspre uitare,
Privirea verde, caută spre vest,
Iar clopotele bat... a provocare,
Încinsă... ca o formă de protest.

Azi, ninge impecabil, în poeme,
Cuvintele par gri, ca un blestem,
Ieşit din ipoteze... şi din scheme,
Din rame... secundare... şi sistem.

Încă mai viscolesc, plăceri rebele,
Se scutură pe tâmple... şi se-ntind
Pe trupul... ca o pulbere de stele,
La vremea neştiutului... colind.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă şi-n chindie

De dimineaţă... şi-n chindie,
Râmnesc la sânii tăi, Mărie!
Năucitori, flamânzi de dor,
Flăcări stârnind ca un fior
Ascuns în bluza dantelată,
Sub pârga sfârcului de fată

De dimineaţă... şi-n chindie,
La sânii tăi gândesc... Mărie!
Nebun... cu palmele arzând,
I-aş lua în gură... până când
Oftând uşor... m-ai înşfăca
Şi m-ai iubi şi m-ai mânca.

De dimineaţă... şi-n chindie,
Vreau sânii tăi rotunzi, Mărie!
Plini de nectar... tulburători,
Ai unui trup plin de comori,
Topind peceţi de buze moi
Ce-mpart destinele la doi.

De dimineaţă... strig... Mărie!
Iubeşte-mă!... pân-la chindie
Şi fă-mi plăcerile la rând,
Adânc în suflet, de-ţi pătrund.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul

O, cum se duce gândul pe căile astrale
şi în infimul clipei, ajuns la infinit,
destramă vraja sorţii în visuri vesperale
la porţi întredeschise pe muchii de cuţit.

Şi nici măcar lumina nu poate să ajungă
acolo unde gândul deja a fost ajuns
şi nici trăirea clipei nu poate să se stingă
căci tot ce face gândul rămâne nepătruns.

Pe ce suport ajunge la marginile lumii? –
sau dincolo de margini, în infinitul mic
al clipei resimţite trecând prin toţi atomii
ce par a face timpul aproape din nimic?

Pe muchii de-ndoială această paradigmă
cu mintea mă împinge, mereu mai hotărât,
spre detaşarea calmă de tragica enigmă
adusă de-ntrebarea: ce-a fost la început?

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vii a mă fura

Se-aprind, iubite, zorile şi plouă,
În dimineaţi amoru-i mai intens,
Iar neumblate adâncimi, de rouă,
Deschid altare, căutând un sens.

Încerc a înţelege... până unde
Vei coborî de dragoste-nsetat
În trupul ce aşteaptă şi ascunde
Iertări grăbite... şi-ultimul păcat.

Venit-a vremea fluturilor, iată,
Am dezlegat chemările, de ieri,
Te-aştept nerăbdătoare şi curată
Să vii a mă fura, dintre tăceri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!