La Toya
Cu tine simt c-aș vrea să zbor tot timpul,
Să nu rămână loc străin la care
Să nu ajung, măcar din întâmplare,
Și n-ar conta, deloc, nici anotimpul,
Căci tu îmi dai un plus de-adrenalină.
Îți simt, din plin, aroma, iar plăcerea
Cu care mă încânți, făcându-mi vrerea,
Mă face, azi, să te declar divină.
Mereu m-alinți c-o muzică modernă,
Cu Brennan, care-mi place mie, Moya,
Iar eu te văd frumoasă și eternă
Ca una din gravurile lui Goya.
Te îngrijesc c-o dragoste paternă
Și te iubesc atât de mult, La Toya!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Exist, iubesc!
Iubesc și simt fiece adiere din viața mea
Da, ador și parcă demult nu mai simt că mor..
Azi, iubesc o umbră a gândului meu,
Iubesc o taină ce-mi face sufletul greu,
Iubesc o enigmă și mi-e dorul un zbor întrerupt
Mi-e inima un lanț de-atâtea vremuri rupt...
Ating desculță o parte de cer, mă plimb desculță
Și văd vise, simt șoapte, am iubire și vreau să trăiesc... dar, ce contează?
E doar un vis ce-aș vrea, c-aș vrea să am
Și mă trezesc... deci, nu mai am nimic!
poezie de Ioana Florentina Dobrin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Hristos crucificat
Nu raiul pe care mi l-ai promis, Hristoase,
Mă face să Te simt și să caut a Ta pază,
Nu de teama iadului cu miasme sulfuroase
Mă lepăd de tot ce Te ofensează.
Mă faci să Te simt, Doamne, pretutindeni. Să Te simt
Acolo batjocorit, pe crucea purtată de Tine, grea.
Mă doare să-Ți simt simt trupul atât de dureros rănit.
Mă doare cruzimea cu care te-au tratat și moartea Ta.
Mă faci să te iubesc într-un fel deosebit
Dacă n-ar fi existat raiul eu tot Te-aș fi iubit
Și dacă n-ar fi existat iadul tot mi-ar fi fost de Tine teamă.
Pentru-a te iubi nu trebuie să-mi oferi fructele din paradis;
Chiar dacă ceea ce nădăjduiesc nu-i decât o iluzie,-un palid vis,
Eu te iubesc la fel de mult și mereu Te voi iubi, de bună seamă.
poezie de Autor necunoscut - Spania, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Look de Dragobete
Am fost, de Dragobete, la stilist,
sau la stilistă, nu știu, draga mea,
căci m-au schimbat atât de mult, c-aș vrea
să zbor, c-un look modern, "elefantist".
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața zorilor
Iubesc că așa sunt eu
Până când viața-mi îngheață,
Și te iubesc căci tu mereu,
Imi faci frumoasă dimineață.
Cu miros de dragoste,
Cu dor de zbor spre lumină,
Ziua de azi a-nceput
Cu o dragoste divină.
O picătură de senin
O alta cu miros de crin,
Să sorbi aroma florilor
Din dimineața zorilor.
Uite, în cafea ți-am pus,
Picături de apă vie
Și cu raze-am luminat
Drumul tău spre fericire.
poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna vechilor poteci
E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care și astăzi privirea-mi aplec
Și-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.
Cad frunze și lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipsești
În clipele-n care te-aș vrea înapoi
Așa cum erai și prin gânduri îmi ești.
Simt frunzele-n suflet foșnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheață treptat
Sub tot ce-a fost viață și-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.
E azi și-i senin ca o zi de demult
Când tu îți făceai nesfârșite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă aștepți
simt mare suferință, tu, iubita mea viață
cred că mă simt atârnat, ca de un fir de ață
simt cum inima sufletul și gândul mă doar
cred că nu știi, eu nu mai am mult timp și zbor
simt așa mai demult de un timp încoace
că iubesc și inima nu-mi mai stă cu pace
simt că tu ești acolo, în tramvai, în parc sau pe-o bancă
cred că stai cu o carte-n mână și gându-ți citește-n viață
simt că mă astepți, așa senină, că voi veni la tine
cred că timpul a fost deajuns și va face o minune
simt că voi veni și mă voi așeza, liniștit și cuminte lângă tine
și cred că împreună cartea vieții vom citi-o fără cuvinte
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, cel din depărtări
Uneori, am nevoie de liniștea ta,
Liniștea pe care mi-o inspiri tu,
Cel din depărtări, de mult prea departe,
Mai ales când plâng târziile toamne
Pe umerii-mi încovoiați de zboruri frânte
Și tânguie noaptea a singurătate.
Uneori, cred că doar gândul la tine
Mă face să merg mai departe
Pentru că ți-am dăruit parte din visele mele,
Parte din anii mei,
Pentru că te-am împodobit
Cu cele mai frumoase cuvinte de dragoste
În arămindă trecere.
Poate că nici nu ești așa cum mi te-am imaginat,
Poate că nici nu ai vrea să auzi de mine
Vreodată,
Doar că eu continui să cred în tine,
Omul depărtărilor
Și totuși atât de aproape,
Încât, atunci când respir
Îți simt tremurul buzelor
Și mâinile căutând azurul zilelor senine,
Îți simt greutatea tăcerilor
În orele furtunoase
Și mă doare dacă tu suferi.
Cea mai frumoasă muzică
E muzica sufletului tău
Și visez, visez,
Un drept ce nu mi l-a luat încă
Nimeni!
Uneori, lacrimile vin nechemate,
Multe, ca într-o ploaie despletită
Și mă dor absențele tale,
Și mă ard iluziile mele,
Dar mai tare simt că m-ar durea
Să nu mai visez măcar o zi la tine,
Să nu îți mai pot auzi muzica înalturilor,
Tu, cel din depărtări
Și totuși atât de aproape.
poezie de Florina Sanda Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din dragoste...
Din dragoste...
... cu drag eu ți-aș vorbi
Să-ți spun ce tu nu cred că ști,
Sau știi și nu dorești să spui
Pierdut în ochii tăi căprui...
Din dragoste cu stimă-ți scriu
C-aș vrea un crucifix să-ți fiu,
Și să mă porți la piep mereu
Să simt...
... că am atins un apogeu...
Din dragoste...
... cu dragoste mă suflec
În urma ta...
... ce pașnic ți-o adulmec,
Și-am să te las să hotărăști
De mă iubești sau mă urăști...
Din dragoste cu-alint îți spun
Că sufletul mi-e cam nebun,
Să-l țin în frâu nu știu cât pot,
Căci te iubește mult de tot!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (24 noiembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Nu te-ndoi de dragostea mea
Nu te-ndoi de dragostea mea,
Fă-i bine și-ncredete-n ea,
Căci dragostea mea nu-i o jucărie
Cu care să te joci cum îți place ție;
Dragostea mea e adevărată,
E dragoste pură și e curată.
Nu te-ndoi de mine mereu,
Fiindcă pe tine te iubesc doar eu!
Nu-ți face probleme la infinit,
Căci dragostea mea n-a luat sfârșit.
Aș vrea să-nțelegi că eu te iubesc
Și numai la tine mereu mă gândesc.
Așa că te rog, tu nu te mai teme
Și nu îți mai face mii de probleme,
Nu are rost să fii-ngrijorat
Și nu are rost să te-ndoiești;
Mai bine ai face să-mi spui imediat,
Să-mi spui tu mie tu mă iubești?!!
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada Mamaia
Era prin vară, așteptam,
La mare, răsăritul
Și, Doamne, ce-ncântat eram
Cu marea și privitul!
Până-ntr-o zi, cam pe la prânz
Când te-am văzut pe tine
Și-n urma ta, precum un mânz,
Mergeam, cu rugi creștine:
Dă-mi Doamne, mie, un noroc,
Că-s plin de-adrenalină,
Și fă-mă să câștig la joc,
Să-mi iau și eu mașină
Cu care să o plimb pe ea
Pe plajă la Mamaia
Și să-i pot cumpăra ce vrea
Că apoi... vorba aia,
Eu nu aș vrea să te mânii
Spunându-ți tot ce-aș face
Și - ce sunt banii? - doar hârtii
Să faci... cam tot ce-ți place.
Se pare că, la ruga mea
Pe care-ai auzit-o
Cu tine s-a-ntâmplat ceva,
Și, repede,-ai... zbughit-o.
N-am câștigat, iar fuga ta
M-apasă și mă doare
De n-aș mai vrea, în viața mea,
Să stau... cu ochii-n soare.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De moarte
trăiesc să-l fac pe tata mândru
de fetița lui frumoasă
să-l fac să uite că-ncerc să nu-l mai iubesc
trăiesc să uit nopți petrecute
pe gresia rece din baie
făcându-mi curaj să tai mai adânc
și să simt șuroaiele de sânge
cum țâșnesc și-alunecă ușor
până ajung pe podea
să-i uit consistența aia unsuroasă
și mirosul insuportabil de fier
trăiesc să fac, să simt, să dau
și mai ales să iau
bucuria pe care mi-o împart alții
poezie de Simona Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pur și simplu: "Te iubesc!"
(sau "Declarație de dragoste", un alt posibil titlu)
Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Ești visul meu de odinioară
Și realitatea întruchipată.
Prezența ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Și am simțit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.
Ești prima mea mare iubire,
Ești unică în felul tău
Și pot ghici în a ta privire
Că și eu sunt iubitul tău.
Ești visul meu, ești viața mea,
Ție-ți închin dragostea...
Ești tot ce am mai bun în lume,
N-aș vrea să te desparți de mine.
Ești dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ți-e ademenitoare.
Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgești că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.
Tu ești o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Și ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.
Privirea ta de foc mă arde
Și într-o clipă mă vrăjește;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademenește.
Cu trupul tău mă ispitești,
Cu dragoste mă-nlănțuiești;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi șoptești: "Tu ești al meu."
Și chipul tău mă zăpăcește
Și glasul tău mă aiurește...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezește dragostea.
Mireasna ta mă amețește
Și mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmărește,
În gând, în vis și tot mereu.
Ador zâmbetul tău divin,
Ești tot ce mi-aș putea dori,
Iar dragostea ce ți-o închin
Nicicând nu se va ofili.
Îți jur o dragoste eternă
Și pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea maximă!
Pentru mine ești divină,
Prezența ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...
Ce numai pentru tine bate
Și a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.
Tu ești cea care- mi dă putere,
Iubire, speranță, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să știu că n-ai să mă înlături.
Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te știu,
În gândul tău mereu să fiu.
Aș vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăiești numai cu mine,
Uniți pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.
Aș mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aș vrea să îl opresc.
Aș vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind ușor în brațe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ți mângâi ale tale coapse.
Mereu aș vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îți șoptesc,
Să-ți cânt, să-ți spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.
Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai știu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...
Spaima că te-aș putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.
Pentru tine aș face orice,
În schimb cerându-ți dragoste;
Ți-aș da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...
Nu am cuvinte ca să-ți spun
Ce pentru mine tu însemni;
Știu doar: Te iubesc ca un nebun
Și-n veci te voi iubi la fel.
Doar tu ești tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire iar și iar...
Nu te voi înșela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ți văd chipul plângând,
Nu vreau să te știu suferind.
Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să știu că mă iubești pe mine.
Și nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viața mi-aș da.
Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandrețea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne unește dragostea.
E minunat să te iubesc,
Să știu că mă iubești și tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ție să-ți dăruiesc sufletul.
Nimic nu-i mai frumos de așa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.
Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum știu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.
Când mă atingi înnebunesc,
Când mă săruți încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting și mă răcesc, pe veci...
poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
As vrea
As vrea sa fiu un cuvant
Sa ma nasc din buzele tale,
Sa fiu sarutul tau...
Sa fiu roua de pe trandafirul din mana ta...
As vrea sa fiu irisul ochilor tai
Sa vad ce vezi si tu...
As vrea sa fac parte din inima ta
Sa pot simti ce simti tu...
As vrea sa ma lipesc de tine
Sa-ti simt aroma pielii...
Sa ma cuibaresc in bratele tale
Sa simt caldura.. cu care esti in stare
Sa ma tratezi... Mi-e dor de tine..
Oare ma crezi...?
poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Petronela Nisan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Plasa tăcerii
M-ai prins, recunosc, nici măcar nu mă zbat,
e caldă strânsoarea în care mă ții,
ți-e sete de mine, iar ochii tăi vii
sclipesc într-un verde atât de curat!
Îmi uit și de aripi, nu-mi trebuie zbor,
în gânduri îmi ești, iar în plasă te am
în zbateri tăcute, cum nici nu credeam
că pot să mă simt c-un așa agresor.
Nu știu dacă-s eu, sau ești victimă tu,
căci rolul se poate schimba orișicând
atunci când la pândă se-așează, flămând,
oricare, iar celălalt nu zice "Nu!".
Te-aștept în tăcere, în vis și în gând,
pe-o pânză întinsă, de dor suspinând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simțuri
Eu am curajul să simt
adânc și pe-ndelete,
cum trece timpul.
Eu pot să aud
șoaptele de dragoste
ale picăturilor din curcubeu.
Eu pot găsi urma gândurilor tale,
sau pot ieși în calea lor.
Eu pot vedea
formula luminii ochilor tăi
și pot măsura greutatea
vorbelor tale.
Mă pot pleca
sub povara anilor,
dar simt că trăiesc
și am curajul să simt tot,
să gândesc tot
și să nu fac nimic altceva
până când voi simți
că nu mai simt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape
Te simt mai aproape c-o viață,
iar inima-mi bate în piept
lovind în pereții de gheață
ce-o-nchid în destinu-i nedrept.
Îți simt nemurirea prin stâncă
și-aștept ca blestemul străvechi
să-și piardă puterea căci, încă,
mai cred în destine perechi.
Eram într-o viață-mpreună,
sortiți nemuririi în doi,
dar neguri au vrut să răpună
iubirea sădită în noi.
În viața eternă pe care
nimic n-a putut să ne-o ia
îmi ești, de milenii, visare,
te simt, ești în inima mea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul tău
Aș vrea să simt sărutul tău. Mi-e dor
ca păpădiei de o adiere
ce-o va-nălța spre astrul orbitor
în clipe de visare și plăcere.
Aș vrea să-l simt cum simte un bolnav
ce ultima speranță își depune
în rugăciune, cu un glas firav,
atunci când i se-ntâmplă o minune
și tot ce pân-atunci a fost un chin
dispare, dintr-odată, fără urmă,
ștergându-se, din noul lui destin
durerile ce fericirea curmă.
Aș vrea să-l simt ca pe un zbor în doi
spre locul din memoria străveche,
din care ne vom aminti, apoi,
sărutul unor suflete pereche.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chin
Eu nu știam că, în destin,
mi-e scris, în ziua asta, "chin",
cu lacrimi care-mi curg, puhoi,
mai-mai să umplu un butoi,
Și nu credeam atât de rea
nici planta, nici nevastă-mea,
căci și-una și-alta îmi plăceau,
dar... pân'-aici! de-acuma, ceau!
Căci de-o juma' de oră plâng
și nu pot nici măcar să strâng,
să vin la voi, să-mi cat de-alean,
și să mai scap de... ras la hrean.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul inimii
Prin față, un gând jucăuș
Îmi trece și pare că vrea
Să simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În brațe făcute căuș.
Îl prind cu o plasă de dor
În brațele-ntinse ușor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n brațe-mi pulsa.
Ești tu, ori e gândul ghiduș
Ce știe neliniștea mea?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aș putea
Să-i simt mângâierea pluș?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu cer să fiu iubit
Eu nu cer să fiu iubit,
Aș cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Și nici nu sunt sigur că merit.
Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aș simt obligat să întorc serviciul
Și nu știu dacă mai pot.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă prețuiește.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aș cere și nu aș primi,
Aș fi nefericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerșeală,
Aștept doar să fiu iubit
Și atât.
Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri și vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci așa L-am văzut pe Dumnezeu
Șoptindu-mi prin senzații.
Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puțin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.
poezie de Cosmin Druță din Teorie poetică și poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!