Cu limbă de clopot

Cu limbă de clopot
Şi-n pale de vânt
Sufletu-mi o să colinde
Trei zile la rând...
Numai moartea nu se vinde
Toate-n rest se vând.
Lumea e croită rău
Stă cu josu-n sus,
Toate se scufundă-n hău
Dacă eu m-am dus.
Azi, la locul cu verdeaţă
Fir-ar mama ei de viaţă!
Când aveam acum... de toate
M-a lovit cumplita moarte
Şi din omul cât o uşă
Sunt azi pumnul de cenuşă
Risipit în patru zări
Şi tot în atâtea mări.
Mă jeluie, mă jeluie iubit nepot
Atât cât mai sunt
Neviu pe pământ
Cu limbă de clopot
Şi-n pale de vânt
Trei zile la rând...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,...

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi
dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,
lumea apasă de-afară şi ea
doamne, turtită e azi viaţa mea.
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Şi am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o limbă de cameleon

un fluture cât o supernovă
face un ultim salt
spre întuneric
oricum ziua supernovele
ca şi toate stelele
se ascund cel mai bine

numai soarele face pe deşteptul
când pe o limbă de clopot
un suflet nehotărât
încă se mai pipăie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul rău

Nu mă ţin acum de glume,
De când este lumea lume,
Omul rău şi-n zile bune
E tot rău şi rău rămâne.

epigramă de George Budoi din Răul şi răutatea (28 iulie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru glas de înger

În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor şi-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer şi-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt şi secetă-n simţire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Şi peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viaţa-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer şi pământ, lumină şi mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un câine bătrân

Sunt un câine bătrân şi am ani douăzeci,
Nu mai sunt jucăuş şi mă mişc mult mai greu,
Mă apasă pe os toate iernile reci
Şi căldurile mari, ploi şi vânturi mereu.

Azi ţi-e greu să mă ţii şi te chinui prea mult,
Nu aud şi te văd ca prin ceţuri, stăpân
Iubitor tu mi-ai fost, eu credinţa drept cult
Ţi-am jertfit şi din viaţă-n durere apun.

Prea mulţi bani şi vegheri dragul meu, te ucid.
Aş muri să te scap de atâtea poveri,
Nici nu ştiu cum să mor dar sunt încă lucid
Ca să ştiu că n-apuc alte zile de veri.

Simt prin oase cum noaptea mă duce spre ţel,
Nu mai dorm şi visez c-aş putea să mai pot,
Mă visez câteodată acelaşi căţel
Cu mirarea pe faţă răsfrântă pe bot

Te-atingeam şi cu limba călduţă din boz,
Te lingeam cald pe faţă şi tu c-un sărut
Colorai lumea toată-n nuanţe de roz,
Fără cap, tot pe lume părea început...
............................................................
Mă sfârşesc şi mă scurg înspre negrele văi
Să mă duci tot sub nuc unde toţi, rând pe rând,
Au trecut la odihna de veci, câinii tăi
Să lătrăm din pământ în tăcere şi-n gând.

Vom veghea, toată haita de umbre, cu drag
Vom păzi umbra ta până când ai să vii,
Vom păzi să rămâi cât mai mult peste prag,
Te-om iubi chiar şi-n moarte, stăpâne, să ştii!!!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei zile-s nebună-ntre lumi

De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Şi-aş zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne şi nu am nici cuie.

De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu ştiu pe ai mei unde i-am pus
Şi nu ştiu, când mă vezi de ce fugi?

De trei zile zidesc un altar
Şi dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai şi cât iad se ascunde în noi.

De trei nopţi privesc la o stea,
Sunt nebună, şi nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.

De-o veşnicie pictez o zi şi o noapte,
Să îţi fiu numai ţie aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Şi-am să-i fiu numai nopţii mireasă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât păcatul m-a purtat...

Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!
Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
şi tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!...

— O, mereu de-aş fi-un pribeag
toate-a vieţii toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Şi sper, şi ard, şi-s gheaţă, şi mă cuprinde frica,
Şi-n ceruri zbor şi-n ţărnă zac pururi nemişcat;
La piept strâng lumea-ntreagă şi n-am la piept nimica.

M-a prins într-o-nchisoare făr' de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă doreşte, nici chinul nu mi-l ia.

N-am ochi şi văd, şi, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă şi-ajutoare cer;
Şi mă urăsc pe mine pe cât mi-i Ea de dragă.

Îmi place că mă doare şi vesel sunt plângând;
De viaţă şi de moarte sunt dezgustat pe rând...
Din vina ta, Madonă, mă chinui viaţa-ntreagă!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt întrebări

Eu sunt atâtea întrebări
Ce izvorăsc, ce mă întreabă,
Cu tot atâtea permutări,
Cu tot atâtea, nu se leagă.

Sunt semnul "cât" pus la sfârşit,
Pus peste genele tăcute,
Sunt aşteptarea de pe chip
O întrebare, şi-alte multe.

Sunt întrebarea unei nopţi
Şi întrebarea unor frunze,
Sunt zămislirea ce o porţi
La tine-n suflet, lângă suflet.

Sunt întrebarea cea mai grea
Şi întrebarea unei zile,
Când bat din pleoape spun ceva,
Sunt întrebări fără de sunet.

Eu sunt atâtea întrebări
Fără răspunsuri memorate
Şi nu am timp până în zori
Să pun un "cât", un cât la toate.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Sunt tot aici, nu am plecat
M-am transformat in alţi atomi
Si altă formă am luat
M-am risipit in cer si in văzduh
In razele de soare....
In stropii reci de ploaie
In verdele covor de iarbă
In frunze galbene-n zăpadă
In vorbele de duh
Ce le spuneam odată
Sunt tot aici, dar nu iţi fie teamă
Te voi feri de tot ce-i rău
Ca să trăieşti mereu
De s-ar putea......
Si orice adiere a unui vânt
E pentru tine un cuvânt
De dragoste si-mbrăţişare
Atât cât vei trăi sub soare.
Sunt mama ta,
Nu voi pleca nicicând

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă tristă...

E toamnă tristă şi rece, azi, în sufletul meu,
Amintiri fluturând ca frunze ruginii în vânt,
Imagini uitate-mi trimite, în vis, Dumnezeu,
Mă zbucium rănit ca o pasăre şi mă frământ...

Pierdute-s, de-acum, primăverile tinereţii,
Iubirile fâlfâie, ca fluturi, peste bujori,
Copilăria-i un vis, sunt în amurgul vieţii,
Totul pare, azi, cenuşiu şi lipsit de culori...

Iubirile toate părăsitu-m-au, rând pe rând,
Amintirea lor mai licăre doar în versul meu,
Încă mi-e inima flacără şi trupul flămând,
Numai condeiul îmi pare, azi, mai mai trist şi mai greu...

Uneori mâna îmi cade şi ea pe hârtie,
Pleoapele-mi obosite se-nchid, rând pe rând,
Te visez atunci, încă tânără şi zglobie,
Sărutându-ţi trupul, ochii şi gura, când şi când...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce părinţii-s muritori?

M-am întrebat uneori,
De ce părinţii-s muritori?
Dacă dau viaţă la om,
De ce nu-s veşnici,
ca un pom?

Şi-n loc de pletele sure,
La tâmple s-aibă pădure?
Din riduri şi adânci cute,
Ramuri să fie crescute?

Iar pasărea să-i vegheze,
Pe umeri să le danseze?
Falnici prin furtuni şi vânt,
Pe pământ, nu în pământ...

Toamna, de-o fi să le fure,
Frunze din tâmpla-pădure,
... Noi, copiii lor, vom şti,
Că în "Mart" vor înverzi.

Iar iarna dac-o să vrea,
Să ningă, pe ei, cu nea,
Să ningă! Zile la rând,
Că-i ştim drepţi,
nu în pământ...

*****************

M-am întrebat uneori,
De ce părinţii-s muritori?
Dacă dau viaţă la om,
De ce nu-s veşnici,
ca un pom?

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Sunt tot aici.. nu am plecat..
M-am transformat
In alti atomi...
Si altă formă am luat
M-am risipit... in cer si in văzduh..
In verdele covor de iarbă
In vorbele de duh
Ce le spuneam odată
Sunt tot aici...
Dar nu iti fie teamă
Te voi feri de tot ce-i rău
Ca să trăieşti mereu
De s-ar putea...
Sunt mama ta
Nu am plecat nicicând
Si orice adiere a unui vânt
E pentru tine un cuvânt
De dragoste si-mbrăţişare
Mereu... cât vei trăi sub soare.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între azi şi demult

te ascult cel mai mult când tu taci şi exişti
când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimişti
tu trăieşti cel mai mult în prezentul ocult
şi mă cauţi mereu între azi şi demult

pe aceleaşi alei sunt un biet menestrel
sunt o salvă de tun într-o piele de miel
nu mai sunt ca un om nici copac nu mai sunt
sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt

te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
şi te-mbraci cu finalul câmpiei de maci
nu mai ştiu nici ce eşti nu mai pot nici să mint
cât de mult te-am urât cât de mult te-am iubit

sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin
m-ai rugat să te mângâi pe coapse puţin
şi prin umbra înalt-a pădurii de tei
suntem trupuri de foc şi ne pasc nişte lei

nu mai sunt ca un om şi nici cal nu mai sunt
sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ
sunt o toacă de lut care bate tacit
dinspre minus nimic înspre plus infinit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Am învăţat din viaţă că omul mai greşeşte,
Ştii am greşit şi eu aşa ca orice om,
Şi am aflat în lacrimi că omul mai plăteşte,
Atunci când fiinţa dragă pe veci îl părăseşte,
Şi stă gustând pamântul asemeni unui pom.

Şi sunt conştient iubire că am greşit enorm,
Accept şi nu contest că tu m-ai pedespit,
De două luni de zile eu nu mai pot să dorm,
Şi nopţi în după-amieze pe toate le transform,
Dar azi îţi cer o şansă să-ţi fiu din nou iubit.

Şi nu sunt ipocrit, nu scriu să mă amuz,
Îti scriu să întelegi că tare rău îmi pare,
Am fost poate şi prost dar poate şi confuz,
Dar nu revin la tine cu gândul să mă scuz,
Ci azi mă-ntorc la tine ca să îţi cer iertare.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Clopot al dragostei,
Sună
Din roşia turlă a ta,
Sună, ca tras de furtună,
În ropot de cumpănă grea.

Clopot al dragostei,
Bate
Dangătul tău nebunesc,
Şi tihnă nu-mi da, de se poate,
Atâta timp cât trăiesc.

Clopot al dragostei,
Numa
Nu conteni deloc,
Ci bate mereu ca acuma
Cu via ta limbă de foc!

poezie clasică de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!